O nouă lichea?

Se pare că ideea şi faptul de a fi o lichea e atractivă. Spun asta pentru că în partidul unor lichele a intrat recent şi dl. Mihnea Georgescu. Va deveni şi el o lichea? Doar se autodenumeşte discipolul lui Iliescu!

Stau să mă întreb de ce mai intitulează articolul acesta scrisoare deschisă către Iliescu? Oare dl. Iliescu nu ştia că dl. Georgescu va intra în P.S.D.? Doar e discipolul său. NU?

Vand teren

Vând teren în Putna (judeţul SUCEAVA),

Perfect pentru construcţii de cabane, poziţie bună, cu posibilităţi de racordare la reţeaua electrică şi apă curentă,cu suprafaţa de 4500 mp.

Terenul este poziţionat la circa 200 m de mănăstire şi 70 m faţă de drumul principal.

Telefon: 0745.082.040

Preţ : 45.000 EURO (negociabil)

Julieta postmodernă autohtonă

În ziare lipsesc, din nefericirea prezentă, anunţurile care să prezinte condoleanţele aduse umanităţii datorate morţii Julietelor shakesperiene. Căci au murit multe Juliete. Aproape că nu au mai rămas…

Departe de modelul superb şi romantic al Julietei shakesperiene, firavă şi feminină, Julieta postmodernă este o altfel de fiinţă. Ea este încă feminină dar trăsăturile ei se amestecă cu unele trăsături masculine, cu cele ale unui cavaler emancipat, sau a unui haiduc scoţian din vechime pregătit să abordeze o nouă pradă.

Produs al contemporaneităţii impersonale, consumeriste şi perverse, Julieta de azi se prezintă ca o fiinţă „la modă” dar care este în definitiv una uzată şi depăşită.

Este „uzată” fiindcă a utilizat într-un mod abuziv cuvinte sensibile, sacre şi totodată corozive precum: dragoste, iubire, lacrimi, dor, romantism etc, cuvinte pe care le-a prostituat şi le-a sărăcit de sens prin desacralizare.

Ea este „depăşită” fiindcă apare ca o fată visătoare în aşteptarea lui Romeo, care întârzie să apară dar totuşi există în viaţa ei, în ipostaza celui de altădată, cu mâna iubirii întinsă către ea. Julieta este „depăşită” de imposibilitatea de a-şi percepe iubitul, pe Romeo, pentru că, nu-i aşa, materialismul şi hedonismul (noile legi ale fiinţelor feminine comune de azi) ia provocat o miopie spirituală şi afectivă cronică dar totodată acută, care o împiedică să discearnă realitatea.

Julieta contemporană, asemeni celei shakesperiene, face dovada dorinţei de iubire (pentru că o manifestă şi se aranjează atractiv pentru a-l apropia pe Romeo), în balconul existenţei ei singuratice. Ea aşteaptă întristată glasul îndrăgostitului Romeo, perindat sub balconul ei, dar, deşi acesta o imploră de luni de zile să accepte dragostea lui, Julieta se regăseşte într-o incapacitate imensă de a-l percepe şi ulterior de a-l accepta. Se pare că are nevoie de consultul şi intervenţia unui medic specialist O.R.L. care să acţioneze la nivelul fiinţei ei interioare.Când se plimbă, paşii Julietei postmoderne sunt vagi. Nu se pot asemăna cu graţia paşilor Julietei de odinioară.

Când face baie, se scaldă în apa individualismului fiţos şi a beţiei de orgoliu.

Julieta contemporană trebuie acuzată de crimă. Nu este vorba de crima clasică prin care este sesizată Poliţia iar ulterior Justiţia. Este crima ce sesizează încă inexistenta Justiţie a sentimentelor pe care ea, Julieta, le-a ucis. Este vorba despre crima ce atrage promulgarea sentinţei conform căreia i se interzice să mai iubească vreodată, iar lui Romeo să nu încerce să o mai iubească. De asemenea, Julieta ar trebui închisă pe viaţă în Închisoarea Singurătăţii de pe Strada Nepăsării fără număr şi silită să învârtă tăcută la râşniţa timpului care macină clipele pustii şi singuratice, lăsând în urmă amintirea şi ireversibilitatea.

Peste ani, când singurătatea îi va cuprinde fiecare ţesut şi celulă a universului ei interior, disperată, Julieta va începe să-şi pună în practică abilităţile teatrale native. Se va lamenta că nu e dorită de nimeni, că îşi doreşte să fie iubită şi să iubească, dar, când un alt Romeo va încerca să o curteze, aceasta va da dovadă din nou de expresia fiinţei uzate şi depăşite, de existenţa tipologiei comune feminine cu privire optuză şi inumană.

Destinul Julietei postmoderne este tragic. Romeo o va găsi într-un final pe adevărata Julietă – cea shakesperiană – feminină şi romantică.

Dar Julieta…?!

Sătul de fiţe

M-am săturat de fiţele-ţi brunete

şi de mişcări cochete cu aere de gală;

Ochii mei sătui de zâmbete şirete

aşteaptă declanşarea căinţei cu sfială…

 

 

 

M-am săturat de soarta privirilo-ţi deşarte

ce-şi rătăcesc surâsul prin deşertul vieţii;

Trec în zadar şi clipele pierdute-apoi departe,

când nu respiri iubirea pe suprafaţa gheţii.

 

 

 

M-am săturat de farse cu nuanţe de amor,

de rozul tău mai fad, bolnav, de neiubire;

Îneacă azi trecutul şi „te doresc” în clor

nu-ţi mai juca iar farsa „Îmi doresc iubire”.

Eleganţă şi moralitate

Pe blog-ul d-lui Mihnea Georgescu, în articolul Despre normalitate  apare o nouă încercare de cosmetizare a imaginii d-lui Ion Iliescu şi a altor indivizi de pe scena politică.

Observ o cosmetizare a imaginii lui Iliescu sau Năstase făcută cam naiv de dl. Georgesu, cu fardul argumentaţiei vide produse în fosta Uniune Sovietică.

Când spun Uniune Sovietică ce vă vine în minte? În mintea mea, Uniunea Sovietică se asociază cu izvorul terorii comuniste, cu marfă de proastă calitate, cu regim totalitar, cu crimă, cu filosofie de viaţă expirată, cu dictatură, cu oameni care încearcă să ia puterea şi să rămână cu ea fără a o folosi în interesul celor ce i-au votat.

Redau un citat care m-a făcut să râd şi totodată să fiu revoltat:

„Eu cred că societatea românească are nevoie de repere morale, iar oameni ca Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu (în politică) sau Dinu Patriciu (în mediul afacerilor) constituie repere de eleganţă, nu doar vestimentară. Conceptul de kalokagathon, de la greci, era o fuziune a eticului cu esteticul. Ceea ce este frumos, pentru filosofii greci, este şi bine. Adrian Năstase este un om frumos, nu doar exterior vorbind, ceea ce înseamnă că este şi un om bun.” (Mihnea Georgescu)

E adevărat, d-le Georgescu, societatea românească are nevoie de repere morale, dar întrebarea se pune în dreptul numelor pe care d-voastră ni le recomandaţi ca repere morale: Ce consistenţă deţine moralitatea unui Iliescu sau Năstase? Asta în sensul a ceea ce înseamnă de fapt moralitatea, nu doar de dragul utilizării clişeului din raţiunea cinematografică sau fotografică “pentru că dă bine”.

Oare suntem atât de copii la minte, d-le Georgescu, încât să credem că o vestimentaţie elegantă (pe care o poate avea orice prostănac care are bani) înseamnă implicit şi o fiinţă elegantă în sensul interior, moral sau etic al cuvântului?

Faptul că cineva se îmbracă elegant nu cred că îl recomandă neapărat pe acel cineva ca fiind un spirit moral. Şi prostituatele se îmbracă elegant, nu-i aşa? Dar ochii acestor fiinţe le trădează eleganţa vestimentară!

Şi dacă tot am primit mingea la fileu, afirm că societatea românească are nevoie de oameni care să facă ceva în sensul interesului superior al acestei ţări, dincolo de interesul personal!     

 

Iliescu, mai RĂU decât Ceauşescu?!

Cu această întrebare doresc să vă provoc la gândire, nu la o încercare de manipulare…

   În ciuda efortului unor bloggeri, efort pe care îl pot compara cu cel al lui Sisif (precum cel al d-lui  Mihnea Georgescu) de a salva imaginea Fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, şi de a spune că negrul e alb, adevărul este exact acesta care este, nu altul. Adevărul nu poate fi ceva ce nu este de fapt, dacă acel ceva care este, este, adică există.

   Fiind de profesie asistent social practicant, am pus din nou mâna pe o lucrare de referinţă în domeniu, (George Neamţu (coord.), Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003) scris de oameni care nu şi-au prostituat mintea şi care oferă produsul gândirii şi observaţiilor lor, anume ideile, într-un mod corect, obiectiv şi ştiinţific.
   Într-o comparaţie făcută în acest Tratat, dintre perioada comunistă şi cea postdecembristă (evident, cea care a stat sub umbra domniei d-lui Ion Iliescu), comparaţie privind asigurările sociale, se remarcă faptul că:

-         alocaţiile de stat pentru copii au „scăzut de la 10,5 % din salariul mediu net existent în 1989, la 4,7 % în 1994, deşi veniturile salariale reale ale familiei au involuat;

-         alocaţia de întreţinere a minorilor aflaţi în plasament s-a micşorat de la 19,6 % (1989) la 9,2 % (1994), de asemenea, din salariul mediu net;

-         ajutoarele băneşti trimestriale acordate persoanelor vârstnice fără venituri sau cu venituri foarte mici, precum şi celor aflate în incapacitate de muncă s-au diminuat de la 44,3 % (1990) din salariul mediu brut;

-         veniturile grupului familial au scăzut sub limita de subzistenţă, în special în familiile cu mulţi copii, în familiile monoparentale, în familiile de pensionari cu o singură pensie şi în familiile în care copiii maturi nu reuşesc să ocupe un loc de muncă;” (George Neamţu, p. 498-499)

   Pentru mine, ca asistent social, politica socială a unui stat şi, mă refer aici la asigurările sociale, la cuantumul lor, constituie un indicator fundamental spre cât de BUN sau RĂU este CONDUCĂTORUL ŢĂRII….

   Pe scurt, pe vremea d-lui Iliescu asigurările sociale s-au depreciat. Deci, rămâne să răspundem la o întrebare retorică: Iliescu, mai RĂU decât Ceauşescu?

 

Astăzi sunt bolnav

Azi sunt bolnav şi nu mă am pe mine

Sunt trist şi umblu cu umbra mea prin lume;

Am consumat lumina dar te aştept pe tine

La geamul vieţii mele, fiinţă, fără nume.

 

Azi sunt bolnave rotiţele uzate ale vieţii mele

Şi nu le mai pot roti aşa uzate-n mine.

Nu mi-a rămas decât rutina roţilor mai grele

Şi ele azi, blocate, nemaidorind un mâine.

 

Azi sunt bolnav de-abinelea cu tot

Dar n-am tras încă podul de la malu-mi sfânt

Uşa suferinţei e deschisă şi-aştept rod

Asemeni unor scoici ce secretă perle în adânc.

 

Azi sunt bolnav şi nu doriţi să mă-nţelegeţi,

Nici nu-mi cumpăraţi balsam, pentru neiubire.

Vă rog, o lumânare, acum să îmi aprindeţi

Să vă mai văd, romantic, să mai respir iubire.

 

Azi sunt bolnav şi-odată, iar, cu mine

Trântit la pat e Universul în care mă certaţi.

Sunt bolnav căci nu te-am găsit pe tine

Iar anii-n neiubire vor trece reci şi regretaţi

Ce este discipolul lui Iliescu?

Gata!

 

Nervii m-au dinamitat şi m-au aruncat nervos în scrierea acestui articol.

 

Mă simt revoltat! M-au revoltat la culme cuvintele d-nului Mihnea Georgescu din ultimele sale articole postate pe blog-ul personal. Mihnea Georgescu se consideră pe acelaşi blog „un discipol al Preşedintelui Ion Iliescu”.

 

Nu mai rezist fără să scriu febril precum simt ceea ce gândesc.

D-nul Mihnea Georgescu, susţine că:    

 

„În fruntea statului ar trebui să se afle altcineva, nu Traian Băsescu, un om care să fie un discipol al lui Ion Iliescu, un om de omenie şi de bun simţ, care să se manifeste în chip civilizat.” (Mihnea Georgescu în Iliescu la Naţional 24)

 

„Deşi este hulit de mulţi inconştienţi sau interesaţi, Ion Iliescu poate să constituie motorul regenerării clasei politice româneşti, în spiritul autenticelor tradiţii de stânga, democratice şi europene.” (Mihnea Georgescu în Iliescu la Naţional 24)

 

„Băsescu este preşedinte cu p mic, Iliescu a fost şi este Preşedinte cu P mare.” (Mihnea Georgescu în Toate zoaiele preşedintelui. Băsescu a făcut-o de (z)oaie!)

Ce înseamnă să fii discipol? Discipolul este acea persoană „care trăieşte în preajma unui maestru, primind învăţăturile lui şi adesea continuându-le şi dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează şi continuă doctrina, învăţătura, principiile cuiva.” (http://dexonline.ro/search.php?cuv=discipol)

 

Ce înseamnă să fii discipolul lui Ion Iliescu? Înseamnă să fii învăţat de fostul Preşedinte Ion Iliescu (d-le Georgescu, nu mai continuaţi, Iliescu nu mai e Preşedinte e Fostul Preşedinte) şi să îi continui învăţăturile pe care ţi le-a transmis. Şi nu numai atât! Înseamnă implicit să fii de acord cu manipularea prostimii prin discursurile demagogice. Înseamnă să fii de acord cu mineriadele şi crimele produse de mineriade din istoria relativ recentă, înseamnă să fi de acord cu regimul neocomunist din vremea Fostului Preşedinte!

Doamne fereşte ca România să mai fie condusă de cineva care este discipolul Fostului Preşedinte Ion Iliescu! (ca răspuns la primul citat)

 

Prin ce ar putea Ion Iliescu să fie „motorul regenerării clasei politice româneşti”? Sau, în ce sens ar putea să mişte motorul Ion Iliescu clasa politică românească? Prin filosofia pe care a învăţat-o la curţile Rusiei comuniste? Sau prin ce? Prin promovarea unui comunism mascat care să lichideze drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiinţei umane? Domnule EX preşedinte a României, Comunismul a fost şi nu mai este dorit, dumneata ce doreşti să mai faci? Nu ne-ai omorât o dată mai vrei încă o dată? (ca răspuns la al doilea citat)

 

Băsescu Preşedinte cu p mic? Iliescu Preşedinte cu p mare?

Am să răspund acestei remarci prin cuvintele celebre ale distinsului intelectual Cristian Bădiliţă din cartea „Degetul pe rană” apărută la ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2006, pp. 123-126:

„Ion Iliescu nu e un personaj interesant. E un  arivist cât se poate de anost, viclean, fără îndoială, cu un anumit lipici la turnători şi filatoare (vă amintiţi gluma), şi perfect insensibil la rolul nefast pe care l-a jucat unsprezece ani de zile în istoria recentă a României. Deturnând o revoluţie anticomunistă din matca ei, în decembrie 1989, s-a instaurat în fruntea Statului român (pe care nu trebuie să-l confundăm nici o clipă cu România), de unde a contribuit decisiv la instaurarea haosului economic şi moral în societatea românească.”

 

Acesta este Iliescu. Aceasta este caracterizarea pe care şi-o poate însuşi „Discipolul lui Ion Iliescu”. Îl mai doriţi pe Iliescu sau vreun discipol al său?   

 

 

 

 

Incepe judecarea lui Ion Iliescu?

Lipsa de interes real pentru Romania… Mineriade… ETc

In sfarsit incepe judecarea fostului Presedinte Ion Iliescu.

Deocamdata de catre constiinta Asociatiei “21 decembrie” care este formata din revolutionari. Revolutionarii reprezentati de Doru Maries au facut dupa miezul noptii trecute o vizita resedintei d-lui Iliescu pentru a lasa un document. Ce este de apreciat e faptul ca Asociatia a inaintat un Memoriu la CEDO (Strasbourg).

Doru Maries sustine pe site-ul Realitatii TV (http://www.realitatea.net/143462_Revolutionarii-i-au-adus-lui-Ion-Iliescu-un-apel-scris-si-o-lumanare-.html#) ca actiunea acestei asociatii “este îndreptată spre sistemul judiciar românesc. Ştiţi şi voi, 18 ani este un timp peste puterea noastră de aşteptare”.

Speram sa fie un inceput cu persoana fostului Presedinte Ion Iliescu, mai ales cu ceea ce a facut… si ca procesul katarhic al celor ce au intarziat dezvoltarea acestei tari si au patat imaginea Romaniei, sa continue… iar cine e vinovat… sa plateasca. Nu?

Iar dumneata, Domnule Mihnea Georgescu, care sustii pe blog ca “Ion Iliescu a fost “călcat” ieri noapte de huligani”, incurci putin borcanele istoriei relativ recente a Romaniei. Stau si ma intreb retoric, cine sunt huliganii sau cine este de fapt Huliganul? Ce nume trebuie pus ]n locul cuvantului “Huligan”? De asemenea, stau si ma intreb cine a fost cu adevarat “calcat”, ca sa citez expresia d-lui Mihnea Georgescu? Oare nu Romania a fost calcata in picioare ?

Avantajele saraciei

Cand vine vorba de saracie, mintea noastra nu sta mult pe ganduri si taie raspicat cu toporul intransigentei personale faptul ca (saracia) este rea, este insuportabila si nu ar mai trebui sa existe la acest deja inceput mileniu III.

Saracia este, intr-adevar, insuportabila. Facand o analogie a saraciei cu progresul cel putin tehnic de la nivelul societatii umane contemporane, putem spune ca saracia nu ar mai trebui sa isi prezinte fata plina cu riduri, plina de bube si parul slinos al realitatii. Totusi, v-ati gandit la avantajele saraciei? Ati putea sustine revoltati ca nu exista. Eu va spun ca da, exista.

Saracii exista peste tot. Pe trotuare, prin mijloacele de transport in comun la suprafata, prin metrou, prin magazine etc. Sunt usor de identificat prin vestimentatia precara… Sunt atat de integrati in peisajul social incat nu ne mai sperie, nu ne mai mira, nu mai constituie obiectul noutatii sociale sau societale ci poate ne face sa experiementam un usor dispret fata de ei. Totusi, exista cel putin 3 avantaje la nivelul societatii si unul la nivel personal.

La nivelul societatii 3 din avantajele saraciei sunt urmatoarele:

- saracii sunt singurii care accepta locuri de munca cu o pozitie sociala aproape inexistenta;

- saracii sunt singurii care cumpara produse ieftine, produse fabricate din materii prime ieftine sau ramasite provenite din productia produselor vandute scump, produse ieftine care trebuiesc vandute pentru a fi valorificate pe piata;

- saracii si persoanele care trec prin impasuri existentiale, prin perioade de criza constituie fondul care a determinat aparitia meseriilor de asistent social sau psiholog. Si datorita lor mananc si eu o paine.

Patronii ar trebui sa respecte saracii. Fiindca ei fac treaba pe care ai nici nu se mai gandesc sa o faca!

La nivel personal, daca esti tanar si necasatorit, saracia constituie o realitatea trista dar ea te ajuta sa vezi care fata te iubeste cu adevarat! Cand ai banii, apar multe fiinte feminine la orizont care, in virtutea pretextului ca te iubesc, doresc sa fie cu tine. Cand nu ii ai, aici e aici. Acum poti sa vezi cine te iubeste si cine te… vrajeste!

Pentru ca, desi toate fetele iti spun ca nu sunt materialiste,ca nu le intereseaza banii, totusi, baniiconstituie un criteriu important pentru ele, daca nu, cel mai important. Nu o spun pentru ca doresc sa umbresc feminitatea. O spun pentru  ca am observat-o in realitate si nu mai pot fi pacalit. Dupa ce esti pacalit de cateva ori, nu-i asa ca zambesti atunci cand cineva mai incearca sa te pacaleasca astfel? Fetelor, sa nu ma contraargumentati cu banalul “esti misogin”! Vreau contraargumente solide. Ok?