Julieta postmodernă autohtonă

În ziare lipsesc, din nefericirea prezentă, anunţurile care să prezinte condoleanţele aduse umanităţii datorate morţii Julietelor shakesperiene. Căci au murit multe Juliete. Aproape că nu au mai rămas…

Departe de modelul superb şi romantic al Julietei shakesperiene, firavă şi feminină, Julieta postmodernă este o altfel de fiinţă. Ea este încă feminină dar trăsăturile ei se amestecă cu unele trăsături masculine, cu cele ale unui cavaler emancipat, sau a unui haiduc scoţian din vechime pregătit să abordeze o nouă pradă.

Produs al contemporaneităţii impersonale, consumeriste şi perverse, Julieta de azi se prezintă ca o fiinţă „la modă” dar care este în definitiv una uzată şi depăşită.

Este „uzată” fiindcă a utilizat într-un mod abuziv cuvinte sensibile, sacre şi totodată corozive precum: dragoste, iubire, lacrimi, dor, romantism etc, cuvinte pe care le-a prostituat şi le-a sărăcit de sens prin desacralizare.

Ea este „depăşită” fiindcă apare ca o fată visătoare în aşteptarea lui Romeo, care întârzie să apară dar totuşi există în viaţa ei, în ipostaza celui de altădată, cu mâna iubirii întinsă către ea. Julieta este „depăşită” de imposibilitatea de a-şi percepe iubitul, pe Romeo, pentru că, nu-i aşa, materialismul şi hedonismul (noile legi ale fiinţelor feminine comune de azi) ia provocat o miopie spirituală şi afectivă cronică dar totodată acută, care o împiedică să discearnă realitatea.

Julieta contemporană, asemeni celei shakesperiene, face dovada dorinţei de iubire (pentru că o manifestă şi se aranjează atractiv pentru a-l apropia pe Romeo), în balconul existenţei ei singuratice. Ea aşteaptă întristată glasul îndrăgostitului Romeo, perindat sub balconul ei, dar, deşi acesta o imploră de luni de zile să accepte dragostea lui, Julieta se regăseşte într-o incapacitate imensă de a-l percepe şi ulterior de a-l accepta. Se pare că are nevoie de consultul şi intervenţia unui medic specialist O.R.L. care să acţioneze la nivelul fiinţei ei interioare.Când se plimbă, paşii Julietei postmoderne sunt vagi. Nu se pot asemăna cu graţia paşilor Julietei de odinioară.

Când face baie, se scaldă în apa individualismului fiţos şi a beţiei de orgoliu.

Julieta contemporană trebuie acuzată de crimă. Nu este vorba de crima clasică prin care este sesizată Poliţia iar ulterior Justiţia. Este crima ce sesizează încă inexistenta Justiţie a sentimentelor pe care ea, Julieta, le-a ucis. Este vorba despre crima ce atrage promulgarea sentinţei conform căreia i se interzice să mai iubească vreodată, iar lui Romeo să nu încerce să o mai iubească. De asemenea, Julieta ar trebui închisă pe viaţă în Închisoarea Singurătăţii de pe Strada Nepăsării fără număr şi silită să învârtă tăcută la râşniţa timpului care macină clipele pustii şi singuratice, lăsând în urmă amintirea şi ireversibilitatea.

Peste ani, când singurătatea îi va cuprinde fiecare ţesut şi celulă a universului ei interior, disperată, Julieta va începe să-şi pună în practică abilităţile teatrale native. Se va lamenta că nu e dorită de nimeni, că îşi doreşte să fie iubită şi să iubească, dar, când un alt Romeo va încerca să o curteze, aceasta va da dovadă din nou de expresia fiinţei uzate şi depăşite, de existenţa tipologiei comune feminine cu privire optuză şi inumană.

Destinul Julietei postmoderne este tragic. Romeo o va găsi într-un final pe adevărata Julietă – cea shakesperiană – feminină şi romantică.

Dar Julieta…?!

Etichete autohton, iubire, Julieta, postmodern, Romeo