Oamenii sunt fiinţe sociale. Politicienii sunt oameni. Asta înseamnă, uzând o logică simplă, că politicienii sunt fiinţe sociale. A fi o fiinţă socială înseamnă a fi o fiinţă activă social. Înseamnă a exersa dimensiunea socială. De fapt când spui despre ceva sau cineva că se prezintă într-un anumit mod sau are o anumită proprietate, te referi la faptul că acel ceva sau cineva deţine într-un mod activ, nu pasiv, respectiva proprietate.
Una din problemele politicienilor este dată de faptul că ei reprezintă fiinţe sociale doar în campaniile electorale. Vreau să mă refer aici doar la dimensiunea socială publică care priveşte şi interesează comunitatea. Atunci vezi cum interacţionează cu potenţialii alegători, cum pozează în fotomodele de prost gust în materialele electorale, cum schiţează zâmbete cu grimase forţate, cum îşi însuşesc priviri umile şi nevinovate, cum încearcă să cumpere într-un mod josnic şi ieftin voturile prostimii reduse şi manipulate de ei, de cei aflaţi acum în ipostaza Don Juan-ilor politici.
Nu le confer la întâmplare oamenilor politici numele de Don Juan. Pentru că Don Juan-ul politic este asemeni Don Juan-ului clasic, fermecător, în ipostaza seducătorului de fiinţe feminine, ce nu are de fapt nici o tangenţă cu fiinţele feminine. El este interesat doar de statistică. Veleitatea lui este doar aceea de a cuceri un număr cât mai mare de fiinţe pe care le lasă cu sufletele descoperite şi goale în pustiul realităţii lipsite de iubire. De aceea, el poate fi numit şi Fata Morgana în variantă feminină.
Ca şi Don Juan-ul de odinioară, care era o nălucă şi o nulitate, vorba lui Paleologu, în viaţa fiinţelor seduse, Don Juan-ul politic este o nulitate şi o nălucă pentru cei care l-au ales. De ce? Fiindcă el nu le reprezintă interesele, ci a dorit să ajungă acolo ca să îşi poată reprezenta mai bine interesele personale. El este implicat şi prezent în viaţa oamenilor doar atâta timp cât îi este necesar să seducă. Odată aflat în posesia dovezilor ce confirmă că a sedus – voturile, Don Juan dispare în ceaţa absenteismului din viaţa comunităţii refăcându-şi apariţia abia în următoarea campanie electorală.
În Adrian Năstase identific un Don Juan versat, fermecător şi seducător, ce joacă chiar rolul garantului sau a mentorului celorlalţi Don Juani de culoare roşie. Continuarea e predictibilă…
Penibilul campaniei electorale din 2008 e concretizat de Gigi Becali care garantează pentru câţiva potenţiali primari de sectoare al oraşului Bucureşti. Cum poate garanta Becali pentru ceilalţi atâta timp cât el, Gigi Becali, ca să uzez o repetiţie proprie domniei sale, nu deţine suficiente trăsături carateriale favorabile pentru a putea garanta măcar pentru propria sa persoană?!
În afara campaniilor electorale oamenii politici nu există. A nu se înţelege greşit! Când vorbesc de existenţă nu mă refer, spre exemplu, la o fiinţă umană ce există doar fizic ci şi prin acţiunile pe care le iniţiază, în cazul indivizilor politici, în interesul celor care i-au ales. Susţin acestea şi pentru că, luând ca analogie exemplul relaţiei dintre doi amici, măsura în care cineva este amic cu altcineva e dată de semnificaţia şi consistenţa interacţiunii pe care o oferă acel cineva celuilalt. Celălalt nu o să susţină că cineva îi este amic dacă cel din urmă nu se manifestă ca un amic, ci dimpotrivă, asemeni unui străin. Altfel spus, în spatele cuvântului amic trebuie să existe realitatea amiciţiei dintre două persoane.
Asemeni unor străini sunt oamenii politici pentru noi. Ei se recomandă drept potenţiali prieteni ai comunităţii din care fac parte şi pe care doresc să o conducă dar, la finalul campaniei electorale, după ce au fost aleşi şi viaţa lor îşi reâncepe cursul obişnuit, lipsită de grija zilei de mâine, îşi arată colţii de rechin şi ne invită să-i căutăm altădată şi în altă parte. În ipostaza aleşilor nu mai au timp. Sunt ocupaţi…
Lasă un Răspuns