Din fluxul amintirii

Eşti prezentul continuu al iubirii mele târzii

Şi CLIPA mult aşteptată ce-ntârzie să vină.

Nu pot trăi fără tine şi te mai aştept ca să vii

Până tot ce EXIST nu se va preface în tină.

-

Au trecut anotimpuri destule de când

Nu mai suntem (părere de rău) şi tot plâng;

De mult timp te iubesc, sărăcit, în eter

Căci nu eşti… şi iarăşi cu totul te cer…

-

Lacrimile mele pustii mai cad pentru tine,

Dar nedorind moartea mea mi-o doreşti…

Căci fără iubire se moare, ştii bine –

Şi-asemeni: când nu-ţi mai e dat să iubeşti.

-

Ecourile mele de suflet se curmă,

În curând nu voi mai lăsa nici o urmă…

Rămâne povestea a doi tineri care-au iubit

Doar într-un anotimp al iubirii prea diferit?

-

Doar atât mai rămâne?! Nu vreau să cred!

Noi doi ne-am iubit în anotimpuri străine!

Întâi m-ai iubit tu şi-am urmat eu să repet

DRAMA pe care-o doresc sfârşită de tine.

-

Deci vino să fim ce n-am fost dar vom fi

Iubiţii nebuni de iubire şi dor.

Vino te rog, nu-mi voi mai permite-a greşi

TE VREAU LÂNGĂ MINE,

NU VREAU SĂ MOR.

Etichete amintire, anotimp, continuu, dramă, existenţă, flux, iubire, moarte, preyent, timp, viaţă