Inedit despre Sorin Oprescu şi Vasile Blaga

By Cezar Pesclevei

Caricatura e un alt mod, mai neobişnuit, de a descrie şi transmite realitatea – fiinţele umane şi obiectele, prezenţa şi absenţa. Când celelalte mijloace de comunicare s-au uzat şi nu mai deţin capacitatea de a comunica mesajul dorit, caricatura îşi duce la îndeplinire misiunea încredinţată.

Pe pagina unui ziar am găsit, astăzi, ceva inedit: caricatura lui Blaga şi cea a lui Oprescu. În modul său particular de a fi, Vasile Blaga apărea cu înfăţişarea unuia cu cap pătrat, cubic chiar. Arhitectura capului lui Sorin Oprescu apărea impunătoare, (mai impunătoare decât cea a contracandidatului), ascuţită (parcă spunându-ne că avem nevoie de un vârf de lance în Primăria Capitalei) şi promiţătoare (în spirit, asemănătoare cu cea a unui gladiator pregătit pentru a ieşi în arenă).

Într-adevăr, luând ca reper aceste caricaturi, mintea d-lui Oprescu e mai spaţioasă decât cea a buldog-ului Blaga. Asta pentru a ne asigura de spaţiul imens în care există soluţiile imperios necesare pentru noi, pentru bucureşteni.

Nu în ultimul rând, tot conform acestui reper, Primul pentru Bucureşti nu poate fi altul decât doctorul Sorin Oprescu. Pentru că mintea unui buldog  nu are şi nu va avea cum să surclaseze mintea unui medic. Never!  Explicaţia e previzibilă şi de prisos.

Etichete , , , , , , ,

Lasă un Răspuns