În trecut au existat prinţese. Şi astăzi există prinţese. Nu doresc să insist asupra „prinţesei de ieri”. Ea se va descrie paralel, prin antinomia celei descrise „de azi.”
Unele fete se consideră prinţese dar îi tratează pe băieţi asemeni unor servitori care trebuie să stea mereu la dispoziţia lor pentru ca ele, să le aprobe vecinătatea.
Ele au pretenţia de a fi cucerite dar, de fapt, unele nu ştiu cum să atragă sexul opus pentru a-şi cultiva hobby-ul regal – bocancul. E vorba de bocancul metafizic oferit cu generozitate în gura presupuşilor valeţi. Apoi, tot ele disperă în momentele târzii, singuratice, ale tic-tac-ului obosit de ceas biologic înaintat, că nu le doreşte nimeni. Pentru a prezenta interes, ele uită să cureţe sângele de pe baltagul vârfului de bocanc cu care au distrus dantura sufletelor masculine.
Şi pe chipul nostru, stimabile reprezentante feminine, persistă inscripţionată expresia „să nu ucizi”, cu valoare de poruncă divină încadrată în colecţia celor 10 Porunci date lui Moise de Dumnezeul Vechiului Testament. Să nu ucizi viaţa, să nu ucizi visele, să nu ucizi aspiraţiile, să nu ucizi posibilitatea de a fi. Acestea sunt câteva din semnificaţiile lui „să nu ucizi”.
Din nefericire, tendinţa prinţesei de azi, emancipată şi suspendată de toate manierele unei prinţese, este aceea de a lovi cu bocancul, de a reacţiona gregar şi insensibil, asemeni unui animal torturat, care din întâmplare, din eroare genetică, împărtăşeşte apartenenţa la natura umană.
Prinţesei actuale i s-a şters inocenţa de pe fondul epidermic al chipului ei, el transformându-se într-o mască grotească, morbidă, fardată de imbecilitatea coloraturilor impersonale.
Stimabile prinţese, şi noi suntem prinţi, prin reciprocitatea faptului de a vă considera prinţese. Trataţi-ne ca atare! Vă vom trata ca atare!
Lăsaţi aerul superiorităţii infatuate ce se găseşte din întâmplare poluat.
Fiţi ceea ce sunteţi: feminine.
