Psihologia “spune-mi ce vreau să aud”

Suntem foarte ciudaţi noi, oamenii. De altfel suntem şi foarte sensibili şi voi spune ce am avut în minte înainte să scriu că suntem foarte ciudaţi. Ne place să ni se spună doar ceea ce dorim să auzim. Doamne fereşte posibilitatea de a ni se spune şi ceva ce nu ne place! În comunicare, psihologia de tipul „spune-mi ce vreau să aud” este la ea acasă printre noi.  De ce validăm doar ceea ce ne place iar ceea ce ne displace devine obiectul conflitului dintre noi şi cel care ne-a spus ceva ne plăcut? Mi s-a întâmplat recent să jignesc pe cineva prin a-i spune ceea ce gândeam despre acea persoană deşi procesul gândirii mele vis-a-vis de acea persoană era centrat pe aspecte cât se poate de obiective – de ce trebuie să supere o persoană faptul de a-i spune că a fost superficială dacă chiar aşa a fost?

Psihologia „spune-mi ce vreau să aud” este cea mai funcţională psihologie a fiinţelor umane. Prin ea parvin linguşitorii şi căţeii marilor indivizi ai acestei lumi. Prin ea îţi cultivi o imagine bună în faţa superiorilor. Prin ea reuşeşte Don Juan să seducă şi apoi să lase baltă fiinţa cucerită. În uzanţa celor apropiaţi ţie şi în raport cu tine îţi poţi da seama cine îţi este prieten şi cine îţi spune ceea ce doreşti să auzi doar ca să te simţi bine şi să ţii aproape persoane care în situaţii limită pentru tine te vor lăsa cu siguranţă prizonier situaţiei limită!

Etichete aud, ciudat, jignire, prieten, psihologie, spune, vreau