Stimaţi cititori,
Aceasta este eroina Comunismului din România, a cărei existenţă a rezistat până în 1989, cu toate că s-a încercat uciderea ei. Şi în prezent se încearcă uciderea acestei fiinţe! Şi în prezent interesele personale ale suspuşilor iniţiază lovituri de stat mai acute decât cea din ‘89! Cel puţin lovitura de stat din ‘89 a fost un rău necesar.
Loviturile de stat ale anului ‘89 prin conflictele de interese, lipsa controlului asupra creşterii preţurilor la alimente şi combustibil, jocurile politice, lipsa proiectelor pentru finanţare externă, înalta polarizare a bunăstării sociale, sunt total nelegitime.
Cât o va mai ţine guvernarea actuală la periferia istoriei?! Cât va mai sta marginalizată de celelalte prinţese europene?! Când va veni momentul în care să iasă la plimbare în rochia ei superbă, cu celelalte fiice ale Europei, fără să mai fie necesar să se simtă prost şi lipsită de demnitate?
Cât o vor mai ţine guvernanţii subnutrită şi ignorată?
Eroina sistemului comunist din România e însăşi România, o fiinţă feminină înşelată şi minţită, slăbită şi bolnavă, încă aflată într-un mariaj ce-ar trebui rupt.

iunie 29, 2008 la 11:39 am |
Domnule Cezar,
De această melodie ce părere aveţi?
http://www.trilulilu.ro/para_mu/6dc38bb437975d
iunie 29, 2008 la 12:41 pm |
O, dle Georgescu, este expresia muzicala a eroinei sovietice!!!