Greaţa reprezintă o stare viscerală ce intervine ca o reacţie interioară manifestată spre exterior din cauza ultimei alimentaţii ce nu a fost apreciată de organism ca fiind benefică.
Greaţa despre care doresc să scriu se aseamănă cu cea definită mai sus. Este vorba de greaţa ce apare la nivelul organismului ce aparţine naţiunii române.
Când unui organism îi displace semnificativ masa pe care tocmai a servit-o, reacţia pe care o manifestă frecvent posesorul organismului este aceea de greaţă. Este o reacţie firească ce poate evolua până la stadiul de vomă asigurând actul catarhic, de curăţire a organismului, de evacuare a alimentelor ingerate ce au provocat greaţa ca stare iniţială de disconfort.
V-aţi putea întreba: ce legătură există între greaţa unui organism uman şi greaţa unei naţiuni? Ei bine, în spiritul înţelegerii ei, greaţa se manifestă identic, fie că vorbim de greaţa corpului individual sau cea a corpului colectiv, între entitatea singulară şi cea de masă.
Greaţa colectivă izbucneşte în raport cu politicul şi personajele politice ca factori care alimentează electoratul cu slogane, promisiuni, afirmaţii sau influenţe ce provoacă rău prin aceea că promit proteine, glucide, vitamine sau minerale dar, de fapt, în urmă, sfârşesc prin a provoca doar efecte adverse, revolte, neîncredere sau greaţă. Acestea trei din care o remarc pe cea din urmă, sunt consecinţe logice a neadevărurilor, a erorii intenţionate, a minciunii în definitiv din cadrul mesajelor politice ce se caracterizează în principal prin lipsa acordului dintre ceea ce s-a spus şi ceea ce se identifică în realitatea cotidiană, ce face abstracţie de ţesătura lingvistică produsă de politicieni, în realitatea socială, comunitară sau societală.
Dacă revolta este o reacţie nocivă atât iniţiatorilor ei cât şi mediului din proxima apropiere revoltei, greaţa este cu siguranţă un răspuns ce nu poate conduce decât la stadiul de vomă, stadiu necesar fiinţei umane prin dislocarea puzzle-lui alimentar aflat în descompunere.
Greaţa mai poate fi şi una din instanţele native de penalizare a segmentelor politice care au produs-o, realitatea organismelor care probează sănătatea şi faptul că există ca entităţi funcţionale şi reactive în situaţii critice.
Românii au demonstrat la ultimele alegeri, cele locale, că deţin individualităţi sănătoase prin aceea că au manifestat greaţă faţă de clasa politică în general, nu s-au prezentat la vot într-un procent consistent şi au atras un prelung semnal de alarmă din trenul rusesc. Politicienii ar trebui să ţină cont de semnalul prelung care s-a tras de români în zilele de 1 şi 15 iunie a.c. pentru a-şi extirpa cangrena existenţială prin instaurarea căinţei personale şi de grup.
Etichete 1, 15, alegeri locale, ctarhic, greaţă, grup, individ, iunie, personaje, Politică, Romania, români
iulie 2, 2008 la 4:29 pm |
Tinere, licenta cu greata este a mea ! Nu-i frumos sa te inspiri din ce scrie altii (!!) . Daca nu poti sa fii original, nu-i nimic, merge si asa .Ca doar romani suntem.
Sa auzim numai de bine.
iulie 2, 2008 la 7:51 pm |
De acord ca e greata mare la romani, iar lamaile sint scumpe. Dar ce ne facem ca dupa aia 4 ani vomitam?
iulie 3, 2008 la 12:45 pm |
Lovitura de stat din 1989 nu a fost un rau necesar, ci o subversiune criminala indreptata impotriva poporului roman care a impins tzara din punct de vedere economic, social, moral si cultural la cataclismul in care se afla astazi.
iulie 3, 2008 la 1:24 pm |
Greata nu este suficienta… In Romania avem deja o tumoare care trebuie operata. Tumoarea se numeste ‘democratia’ si viermii care macina tzara se produc si reproduc in aceasta tumoare. Avem nevoie de legile statului socialist care aparau averea tzarii si ne aparau demnitatea umana! N-avem nevoie de legile nelegiute ale capitalismului!
iulie 3, 2008 la 2:42 pm |
Sunt de acord cu dvs.> greaţa nu este suficientă!
Să fie democraţia tumoarea României? Mă îndoiesc. Probabil pseudo-democraţia, care, într-adevăr se manifestă în această ţară.
iulie 3, 2008 la 4:33 pm |
Pseudo-democratia este aceeasi peste tot in lumea capitalista. Si situatia este deplorabila din toate punctele de vedere peste tot. ‘Democratia’ este o forma de manipulare a societatii careia i se creaza iluzia ca poate alege sau ca ar avea ceva de ales, ceea ce nu-i decit o iluzie, jocurile fiind facute de capitalisti, cei care detin piinea si cutitul, cei care detin mijloacele mass-media si toate pirghiile prin care turma poate fi canalizata pe fagasul care le serveste interesele. Asa ca nu avem nevoie de ‘democratie’, ci de legi juste care sa oblige toti membrii societatii la o conduita responsabila si civilizata. Avem nevoie de o societate guvernata de legi juste si nu de circ ‘electoral’ cu mascarici libidinosi pe care sa-i alegem pentru a ne fura, calari si batjocori.
iulie 3, 2008 la 7:29 pm |
Ei bine, aveţi dreptate! Jocurile sunt făcute! Numai că lumea nu e condusă de capitalişti, de simmplii capitalişti. Lumea e condusă, aşa cum spunea şi un fost amic de-al meu care m-a renegat recent (nu pot să ofer numele domniei sale), de masoni!!!
iulie 5, 2008 la 7:58 pm |
He,he sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Cred ca avea destula dreptate prietenul tau. Mai bine ai cauta o loja. Nu la teatru.
ianuarie 13, 2009 la 12:54 pm |
[...] Greaţa naţională, ca reacţie necesară [...]