În tren. Lângă mine, în dreapta, locul e liber. Aceasta îmi întăreşte faptul că sunt singur. Am pornit cu stângul: mi-am uitat telefonul mobil în cameră. Blestemată fie graba! Soluţia salvatoare a venit din partea unei amice cu care am venit la Gara de Nord pentru a lua trenul în direcţii diferite (ea spre Harghita, eu spre Mangalia). Amica aceasta a mea avea un telefon în plus şi mi l-a împrumutat până săptămâna viitoare când va reveni ea de acasă.
Sper ca misiunea mea să înceapă cu dreptul. Nu am decât să îmi cumpăr o cartelă cu număr în reţeaua Vodafone, să mă apelez pe mine însumi la telefonul uitat, să răspundă unul din colegii de cameră, să îmi rog unul din colegi să îmi transmite câteva numere importante din agendă şi să mă anunţe dacă e ceva urgent.
Trenul cu care călătoresc e un tren rapid dar numai în ritm de rapid nu se mişcă. Se pare că trenul a frecventat orele de latină pe care le-am evitat eu prin chiuleală şi a învăţat expresia „festina lente”, expresie ce se traduce prin „grăbeşte-te încet” şi, fiind sedus până la pierderea din vedere a misiunii sale, aceea de a se mişca rapid, se mişcă fascinat de expresie.
La capitolul condiţii de călătorie, nu am ce comenta. Pot spune că mi-aş putea conecta laptopul la priză, iar distanţa dintre scaunul ocupat şi următorul scaun, cel din faţa mea, permite şi picioarelor lungi să stea lejer fără stresul datorat unui eventual spaţiu îngust. Vagonul în care mă găsesc nu e compartimentat. Călătorii ocupă nişte scaune stacojii dispuse ordonat, ambientul fiind bogat cu aer condiţionat. Trenul continuă să înainteze sub dictonul latin “festina lente”. Staţionează aproximativ 20 de minute în Gara Constanţa şi, după o oră de mers, ajunge în Mangalia.
Etichete Bucureşti, călătorie, festina lente, jurnal, mangalia, rapit, tren
