Viaţa şi timpul

Se scurge timpul. Rămân precum n-au fost clipele şi anii noştrii nereciclabili. Doar Amintirea rămâne, fidelă trecutului a cărui locatar este şi Nostalgia, prinţesa în rochie albastră ce ne vizitează câteodată şi ne farmecă cu glasul ei catifelat şi dulce, amintindu-ne de momentele plăcute sau zborul de păsări al anilor trecuţi din poezia Fluxul memoriei conturată de A. E. Baconsky. Timpul mai trimite în zare, la răsărit, alţi ani asemeni unor cai de cursă care sunt incerţi, imprevizibili, greu de măsurat datorită morţii ce ne va vizita fără preaviz.

Viaţa noastră consumată rămâne şi ea motiv al bucuriei şi al tristeţii, al beatitudinii şi al suferinţei, al unicităţii şi irepetabilităţii, al fascinaţiei şi al dezgustului, al temperaturilor înalte şi al celor scăzute, al anotimpurilor vivaldiene şi al peisajelor bacoviene, al romantismului şi al pragmatismului, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, a marii treceri spre acel dincolo marcat în conştiinţa unora de divinitate sau, pentru alţii, de o realitate ce se-nrudeşte cu „nefiinţa”.

Avem o unică şansă de a ne construi viaţa. Avem o unică ocazie de a ne duce la îndeplinire proiectul acesta măreţ pe care nu l-am solicitat. În timp ce ne desfăşurăm proiectul, conştiinţa ne cere să oferim un răspuns unor seturi de întrebări fundamentale. Identific două.

Din primul set poate fi propusă întrebarea filosofului francez Jean-Luc Marion din cartea  Fenomenul erosului: „Mă iubeşte cineva de altundeva?” Este o întrebare cât se poate de relevantă tinerilor care caută cu ardoare un răspuns pozitiv. Pentru că numai un răspuns pozitiv le face faţă unor alte întrebări înrudite: La ce bună viaţa noastră? La ce bună existenţa aceasta? Cum să găsesc un sens în zădărnicia care rânjeşte în tot ceea ce întreprind? Pentru ce trăiesc? Cine sunt? O persoană opusă ca şi gen ne poate conferi un răspuns pozitiv primei întrebări.

A doua întrebare fundamentală se poate lega de Pariul lui Pascal, o problematizare făcută de filosoful Blaise Pascal pe marginea existenţei lui Dumnezeu, în raport cu el, cu fiinţa umană în definitiv. E o întrebare care trezeşte conştiinţa adormită atunci când răsună cu nedoritul: Unde ajung după ce mor? Care va fi starea mea şi locul meu în lumea de dincolo de mormânt?

Ambele seturi de întrebări sunt fundamentale celor două realităţi ale existenţei: cea de aici şi cea de dincolo. Prima propune o autoevaluare personală în raport cu suprafaţa terestră, cea de-a doua abordează misteriosul dincolo spre care ne îndreptăm şi vom ajunge mai devreme sau mai târziu. Stau şi mă-ntreb: cum să trăiesc fără să-mi pot răspunde afirmativ acestor întrebări fundamentale? Dacă la prima întrebare răspunsul infirmativ mă va resemna pentru această viaţă, la cea de-a doua, un răspuns negativ din partea mea va oferi vieţii mele o resemnare veşnică. Ce este mai uşor? O resemnare temporară sau una veşnică? Nici una nu reprezintă o variantă facilă. Totuşi, a doua este superioară primeia ca dificultate şi tendinţă spre imposibilitate.

Îmi dau seama că viaţa pentru mulţi dintre noi este asemeni unui tren rapid sau intercity ce trece straniu pe şinele sale reci de metal, noaptea, între staţiile iluminate, pe câmpurile româneşti neiluminate în spaţiul cărora stau risipite satele uitate de lume şi istorie. În acest tren mulţi sunt singuri în compartiment, chiar dacă compartimentele au fost dotate din fabrică cu şase sau opt locuri. Locurile rămân goale în timpul călătoriei, singura ocupantă a locurilor rămase libere din cauza singurătăţii încăpăţânate a noastre fiind tristeţea. Suntem, oare, o generaţie de tineri însinguraţi?

La final, mă gândesc cu-nfrigurare la cele două seturi de întrebări şi îmi spun că este şi va fi dureroroasă existenţa mea fără să ajung să-mbrăţişez fiinţa ce-mi va oferi un răspuns favorabil primelor întrebări şi, mai dureros, să ajung să nu fiu „îmbrăţişat” de Dumnezeul în care cred, ca încercare de a răspunde celorlalte întrebări propuse.                  

        

 

Etichete A. E. Baconsky, însingurată, Blaise Pascal, bucurie, călătorie, Dumnezeu, Fluxul memoriei, generaţie, intercity, Jen-Luc Marion, mare, Pariul lui Pascal, rapid, suflet, timp, trecere, tren, tristeţe, viaţă