Îmi place mult ciocolata. De fiecare dată când savurez ultima bucată din ciocolata pe care am început-o cu câteva minute înainte, am impresia că am servit-o prea repede şi rămân cu un gol ce poate fi umplut doar cu încă… De fiecare dată când epuizez cele 100 gr. din această delicatesă îmi spun că mai vreau şi sunt tentat să cumpăr sau să desfac o a doua ciocolată pentru a-mi satisface papilele gustative ce-mi transmit că nu a fost destul…
Viaţa se poate asemăna cu ciocolata. O trăim, o consumăm cu un apetit crescut, bucată cu bucată. Şi sunt momente când ne dor dinţii, semn că dantura trebuia prezentată Medicului stomatolog pentru prevenţia de rigoare. Când a rămas ultima „bucată”, spunem că viaţa a trecut prea repede (Aşa spun cei ajunşi la bătrâneţe).
Dacă ar fi să rezum viaţa la cei 25 de ani pe care-i am şi să îmi imaginez că asta e toată viaţa mea, sunt în asentimentul celor ce spun că ea, viaţa, s-a scurs prea repede. Şi gândesc că nu trecerea vieţii mă îngrijorează, că nu momentul în care următoarea clipită terestră care să o preceadă pe următoarea, ce nu mai vine, ar trebui să ne îngrijoreze. Ci modul în care ne scriem istoria vieţii, clipită de clipită. Personal, mă întristează uneori trăirea ce nu este în conformitate cu Cartea cărţilor. În zadar cultiv un ritual şi subscriu cu cei ce frecventează regulat o Biserică dacă în intimitate cultiv o viaţă spirituală bolnavă sau inexistentă – decedată demult, poate înainte de a se naşte, fără aerul respiraţiei spirituale necesar întreţinerii acestei vieţi. E în zadar mimarea socială a religiunii. Asta pentru că Dumnezeu nu priveşte la forma fiinţelor umane cât la conţinutul lor.
Cât de îngustă trebuie să fie mintea mea pentru a crede că e suficientă o formă confesională fără conţinutul relevant şi semnificativ respectivei forme pe care mi-o însuşesc la un moment dat sau pe care o cultiv frecvent? Pentru cei ce experimentează doar o formă, va veni o vreme ce se aseamănă cu peisajul curent din preferatul parc bucureştean, Herăstrău, un peisaj de toamnă cu covoare multicolore de frunze căzute îngălbenite şi uscate, cu pomi singuratici şi o concluzie privitoare la anii vieţii trecuţi, în stilul înţeleptului Solomon: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”!
