Părintele Iustin Pârvu: “Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei”

Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-au stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.

Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!

Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.

Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?

Preluat de pe:

http://savatie.wordpress.com/2009/02/26/parintele-justin-parvu-adevarul-ne-face-liberi-nu-ne-pune-cip-aceasta-este-dovada-ca-societatea-in-care-traim-este-una-a-minciunii-potrivnica-evangheliei/#more-2515

Sfântul Sinod solicită alternativă la paşapoartele biometrice

 Fiindcă mă interesează aspectele înscrise în cartea Apocalipsa, voi posta aici concluziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vis a vis de paşapoartele biometrice, în lipsa concluziilor de provenienţă (neo)protestantă. Se pare că nu îi interesează pe protestanţi asemenea probleme. “În şedinţa de lucru din ziua de miercuri, 25 februarie 2009, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice: 1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1). De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante: a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport; b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice. 2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii … ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4). 3. Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice. 4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre. 5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.” Biroul de Presă al Patriarhiei Române Articol preluat de pe: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_sinod_solicita_alternativa_la_pasapoartele_biometrice.html

Jurnal de ieri

Ieri am avut deosebitul privilegiu de a pleca de la serviciu şi a călători cu maşina (în interes de serviciu) vreme de mai bine de 6 ceasuri. Mă voi centra pe trăire şi reflecţie, în detrimentul locaţiei şi a traseului parcurs. Pentru că nu interesează? Am evadat din realitate când am ajuns pe-un drum ce despica pădurea în două. Aici m-au sedus amintirile, cu sentimente paralizante… Dintre acestea, privind adânc trunchiurile copacilor, rari de această dată şi fără frunze, fiindcă este iarnă (în natură şi în suflet), mi-a revenit în minte imaginea bunicului cu care mă plimbam, vara, într-o atmosferă caldă, fără caniculă, la marginea unei păduri de vis bucovinene, acum mai bine de 20 ani. Spre deosebire de atunci, pădurea păstra tăcerea, absenţa trilurilor de păsărele forestiere, încremenirea în proiect, dacă nu, chiar regresul, ca realitate-simbol a prezentului românesc. Atunci, eram un copil ce descoperea frumuseţea naturii, a pădurii stufoase ce se asemăna cu un gard imens de arbori, ce nu-ţi permiteau să pătrunzi uşor prin perdeaua vie. Astăzi, pădurerea e rară, printre copaci putându-se arunca priviri la distanţe mari… parcă comunicând distanţa cu care trăim unii faţă de ceilalţi, singurătatea, lipsa de coeziune şi spirit civic, alienarea, înstrăinarea – de Dumnezu şi om. Asta mi-a comunicat pădurea ieri, în spaţiul acela frumos, ce mai păstra ecoul loviturilor de secure şi cel al motoarelor de drujbă ultraperformantă şi vopseaua ce indica călăilor următorii arbori ce urmează a fi doborâţi.

MICROCIPURILE SI SEMNELE VREMURILOR

24 februarie 2009

Fundatia “Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava

si Grupul Aeropag

(Notite din) Conferinta : MICROCIPURILE SI SEMNELE VREMURILOR

Vorbitori: Parintele Ioan Sismanian de la Petru Voda si Danion Vasile

Sa incepem cu o rugaciune…

Bine ati venit. Ne bucuram ca ati venit intr-un numar asa de mare.

Conferinta prilejuita cu ocazia scandalurilor generate de pasapoartele biometrice

Parintele Ioan Sismanian:

Bine v-am gasit!

Bucuria aceasta e o expresie a unei dureri impreuna. Este evident ca ceva ne doare. … cautam ca in inima noastra sa apara lumina aceasta care aduce pace… lumina lui Dumnezeu. Lumina o gasim in lucrarea Sf Duh. Dumnezeu nu ne lasa si cand se intampla ca urmeaza ceva greu, ne da de veste…

Acum ce patimim, patimim o stare de seductie, asa cum ucigatorul vrea sa-si faca din prada o jucarie, ca ea sa coopereze. Este cumplit. Sa transforme prada in pradator. Nu e de ajuns sa o distruga. El vrea sa unelteasca sminteala, aceasta cumplita revolta impotriva lui Dumnezeu, sa inmulteasca raul prin viclenie.. si sa-l faca pe om sa creada ca nu are alta solutie pe moment si sa lase de la el, pana cand, putin cate putin, va dati seama unde a ajuns, sa devina si el tortionar. Pentru ca pacatul, sigur este departe de lumina lui Dumnezeu. Si dintr-o data, in spatele tau vine ca un val urias… descurajarea… Tu nu poti, dar Dumnezeu in tine poate. Puterea lui Dumnezeu in tine este nemarginita, intotdeauna victorioasa. In ortodoxia noastra cea scumpa, pentru ca a fost platita scump cu sangele Mielului, definind Diavolul asa, ca acea fiinta uracioasa ce vrea mereu rau… Dumnezeu ingaduie sa am mereu ocazia de a-l birui…Omul, in durere, vine la Dumnezeu. Pana atunci nu vine. Durerea il face pe el sa se trezeasca. Ajutorul lui Dumnezeu il trezeste pe om. Durerea pacatului e mica, mult mai mare este durerea caintei. Durerea caintei e cea care ii da omului ravna. Exista 2 tipuri de dureri:

a. Durerea egala cu moartea, palarizanta

b. Durerea restauratoare, activanta, in care viata isi gaseste sens si rost din care ea poate sa renasca.

De aici plecam. Daca intelegem noi ca starea in care ne gasim ni se ofera sa acceptam, constienti sau inconstienti, un sistem care va deveni unul totalitar, in care sa nu am cum sa imi gasesc pacea sufletului…in clipa aceea viata mea va fi Iad.

Dumnezeu ne-a dat un dar mare prin Sfintii Parinti ce au trait in inchisori si ne va da biruinta asupra unui cumplit flagel al panicii. Pentru a fi in lucrarea Domnului trebuie sa ma lepad cu adevarat de Satana, de toate lucrurile lui, de toti slujitorii lui, de toata trufia lui. Daca din aceste 4 lepadari, una nu o implinesc…Trebuie sa fiu foarte hotarat de acum in colo, incat sa nu mai fie importanta pozitia sociala etc ci una singura, cea a manturirii, pentru ca altfel nu am cum sa rezist.

Iata unde am ajuns, un stat antihrist, un stat pagan, care in loc sa fie ocrotitor al cetateanului, devine un tiran al cetateanului pentru ca statul de astazi nu este stat, ci un slujbas platit, cumparat… cetateanul devine o marfa. Poate sa i se puna eticheta pentru ca sa se desclasifice din pozitia de om in cea de obiect, un obiect mort. Nimeni in lumea aceasta nu poate sa fie ateu. Poti sa fii anti-teu, dar ateu nu poti sa fii. Pentru ca a fi ateu este ceva de nerealizat. Dumnezeu exista fara sa vrei tu sau noi. Astfel, omul de azi, care a ales sa fie anti-dumnezeu a ales sa fie dumnezeu (el) insusi. De aici incepe razboiul, pizmele, moartea.

Dar cum sa actionam, ca sa ne pastram chipul nostru Dumnezeiesc? Avem o singura cale, trairea evanghelica a vietii, Sfanta Evanghelie, sa fie pentru noi un mod de a fi si sa nu mai accept o cadere din chemarea cereasca. Ce folos sa obtin o serie de bunuri pamantesti? Va spun ca un calugar, ca un om care se framanta pentru sensul existential. Paganii cred si traiesc ceea ce cred. Budistul traieste ca budistul. Hinduistul traieste ca hinduistul etc iar noi ne numim crestini si si nu suntem ca niste crestini.

Lepadarea nu este un act unic ci un proces, cu multi, multi, pasi. Asa cum Diavolul ataca nespunand sa pacatuim impreuna, ci incepe actul sugestiei, al seductiei, in care cele doua parti la un moment dat coopereaza. Dar nu-l poti pacali pe Diavol atata timp cat i te dai lui. Astfel el te prinde usor, putin cate putin.

A fost un val de oameni minunati in secolul trecut, care vroiau sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu.

Din inchisoare au iesit mii si mii de sfinti, de mucenici, chemandu-ne la marea lupta. Ei au fost Biserica biruitoare. Noi ne numit Biserica luptatoare. Hai sa dam mana cu mana cu adevarat, intr-un simt, intr-un gand, intr-o lucrarea, aceea a mantuirii. E o cale. Noi trebuie sa o primim ca sa stim cum sa lucram.

Maine vi se va spune: o sa punem cipuri pe documentele voastre. Ce veti face?

Nu te poti jertfi Diavolului,. Unica jertfa e cea bineplacuta lui Dumnezeu. Nu va jertfiti Diavolului, nu acceptati nici un fel de compromis! Problema este ca aceasta lucrare vicleana, este pas cu pas, un lat care se pune in jurul nostru. Din 2004, Romania nu mai e tara noastra, Romania juridic a murit. E o parte din Europa. Legile Europei sunt obligatorii.

Sa avem credinta in noi, uniti fiind, … pt ca viata mea nu este aici.

Danion Vasile:

Tema sfarsitului lumii este o tema care preocupa din ce in ce mai multi oameni azi, mai ales cu inceputul introducerii actelor de identitate cu microcipuri.

Trei moduri, trei atitudini:

- cei caldicei in credinta, care nu au avut curiozitatea de a cerceta invatatura ortodoxa privind vremurile de pe urma. Respingerea invataturii ortodoxe privind sfarsitul vremurilor nu are motive teologice, rationale, ci frica de a se departa de pacatele pe care le traiesc. Mai mult, incearca sa-i convinga pe cei care doresc sa afle, sa se linisteasca;

- pozitia sectara, care sustine venirea la Biserica lor. Ortodocsii nu Il asteapta pe Antihrist ci invierea mortilor. Noi Il asteptam pe Hristos ca fii ai Bisericii Sale. Nu trebuie sa ne lasam modelati de un duh paralel ortodox; cei mai sovaitori in credinta vor cadea in sinucidere. Si in vremurile din urma Dumnezeu ii va ajuta pe crestini sa nu se lepede;

- cea facuta dupa cugetul Bisericii Ortodoxe, acea raportare greu de identificat teoretic. Anumiti preoti sunt indiferenti vis a vis de problema sfarsitului lumii. Altii sunt cuprinsi de panica, au in cap doar 666 etc, neintelegand ca rezistenta fata de lucrarea Diavolului in vremurile din urma e o rezistenta spirituala. Daca inima noastra e plina de Hristos, nu va incape in ea Anrtihristul etc.

Putini ar putea spune ca il au pe Hristos in inima lor, iar unii din ei ar spune cu trufie. Daca noi L-am avea pe Hristos in inimile noastre, sfarsitul ar fi pentru noi vreme de bucurie, de nunta.

Crestinii inteleg ca pot fi tone de ispite in jur, daca suntem a lui Hristos, incercam sa ne pazim mintea.

Supravietuirea e cea duhovniceasca. De aici incepe rezistenta duhivniceasca, de a rabda pacatul acolo unde este.

Privitor la semnele sfarsitului lumii, … cand privim la viata din jur, cei ce vor observa vad ca semnele cu privire la sfarsitul lumii se implinesc.

Unii inteleg sfarsitul lumii ca un moment in care dusmanii vor fi biruiti la pamant.

“Azi, maine vine sfarsitul lumii, de aceea cautati sa va-ndreptati” (Sf. Cozma)

Omul zilelor noastre se lasa educat de televiziune.

Despre microcipuri:

Cu ajutorul implantului, spun unele cercetari, omul poate fi controlat, poate sa i se dea stare de sete, foame, halucinatii etc.

Traim o vreme in care i se spune raului bine si binelui rau.

Hrana nu mai e sanatoasa, apa, de asemenea.

Traim vremuri in care ni se cere toleranta fata de homosexuali, lezbiene, pana cand casele noastre vor ajunge case de toleranta.

De la caderea comunismului vor trece 15 ani, pana va veni Antihristului (conform unei profetii).

Doar Biserica Ortodoxa este cea adevarata si doar in Biserica Ortodoxa se poate intelege cartea Apocalipsei.

A existat intai Biserica apoi Noul Testament.

Multe din lucruri nu apar in Apocalipsa dar au fost pastrate de Biserica prin traditia orala!

Sf. Cozma credea ca sf lumii va fi in 1992.

Sf. Calinic crede ca sf lumii va fi in 1948.

Aceasta trebuie inteles ca o mare iubire fata de oameni din partea lui Dumnezeu pentru ca noi nu suntem pregatiti, suntem slabi duhovniceste.

Aceasta trebuie inteles si in acord cu profetia lui Ninive si comunicarea aceasta celor din Ninive. Fiindca ninivenii s-au pocait, Dumnezeu nu a distrus cetatea Ninive. In cele din urma urmasii lor au trait distrugerea cetatii, datorita pacatelor lor.

Nu are rost sa vorbim de sfarsitul lumii cata vreme Biserica nu si-a insusit cartea Apocalipsei.

Cartea Apocalipsei este o carte cu privire la sfarsitul lumii si nu cu porivire la secolul I.

Omul sec XXI este invatat cu mass media cu un nivel diluat. Oamenii nu sunt invatati sa urmareasca o expunere de o ora.

Privitor la microcipurile care au fost introduse in carnetele de conducere, parintii din Muntele Athos cred ca acestea sunt premergatoare semnului fiarei. Nu sunt o primire a semnului, a pecetei. Semnul fiarei trebuie tradus prin implantul Fiarei.

Oamenii din vremurile din urma nu vor putea vinde sau cumpara fara acest implant.

Crestinul modern nu mai vrea sa isi asume crucea.

In Romania, problema actelor de identitate trebuia discutate cu mult inainte. In 2003. Cand a aparut un articol legat de buletinele electronice. Atunci, in privinta microcipurilor nu s-a tras nici un semnal de alarma! Pe atunci multi credeau ca e un SF.

Impotriva actelor de identitate electronice au vorbit multi parinti, au existat proteste in Grecia, Ucraina, Rusia.

In Grecia au iesit sa protesteze un milion de persoane. Legat de existenta actelor de microcip.

Etapele pecetluirii:

1. Identificarea omului printr-un numar, nu prin nume.

2. Codurile de bare pe diverse produse. Care este problema codului de bare? Orice produs are doua linii paralele mai lungi pe care calculatorul le citeste ca fiind cifra 6. dar, in loc de 6, se putea pune un 1, 2, 3 etc.

3. Cardurile bancare. Se duce o politica mondiala de generalizare a cardurilor, astfel incat sa se renunte la bani. In momentul in care oamenii au primit carduri in Romania, li s-a spus ca acestea vor expira peste 1 sau 2 ani. Apoi au aparut cardurile cu microcip.

4. Carnetele de conducere cu microcip (in Romania). Cipurile nu sunt inchise, se poate introduce orice informatie, ulterior. Microcipuri pe Pasapoarte. Din 2011, in Romania se va introduce buletinul cu microcip. Se face aceasta schimbare pentru mai multa siguranta? Noul tip de Pasaport cu microcip este foarte usor de falsificat. Noul sistem este unul mult mai riscant. In SUA se incearca trecerea tuturor datelor pe un singur card, cu un singur microcip.

5. Implementarea cipului in organismul uman, pentru a se preveni furtul cardurilor. Se face o campanie pentru ca toti oamenii sa accepte pecetluirea.

Incet, incet, suntem invatati cu microcipuri puse animalelor. Doar cei ce vor sta deoparte vor fi considerati ciudati. Nu stim cati ani va dura. Depinde de credinta noastra. Cei ce conduc din umbra lumea, vrea sa o faca jertfa Diavolului.

Richard Wurmbrant, Marx si Satan. Aici se prezinta o alta fata a lui Marx. Acesta se inchina Diavolului.

Omul va fi controlat de microcip. Va fi dominat. Lumea intreaga merge spre colaps. Oamenii nu inteleg ca problema principala a crizei economice este ca intai a avut loc o cadere spirituala.

Atunci cand mai marii acestei lumi ne solicita sa primim cipurile, trebuie sa intelegem ca trebuie sa fim anti-sistem.

Trebuie sa fim cetateni buni cata vreme ni se respecta identitatea de crestini. Altfel, trebuie sa fim mucenici.

Este nevoie sa ne hranim din curajul Sfintilor mucenici.

Trebuie sa ni se respecte dreptul de a fi crestini. Romanii au dreptul de a respinge noile documente cu microcip.

Solutie: cererea de documente vechi, fara microcip.

Este nevoie de o atitudine crestineasca, sa aratam ca suntem crestini.

Cine primeste astazi acte cu microcip, va accepta maine cipul in corp.

Grigorie Palama vorbea despre trei tipuri de ateism:

- ateismul necredinciosilor;

- ateismul ereticilor;

- ateismul ortodocsilor care nu dau o marturie ortodoxa.

Exista doua moduri de a pune problema:

Folosind Sfanta Scriptura sau oferind argumente din mediul social. Spre exemplu, se pot oferi argumente medicale ca si cel conform caruia cipurile provoaca cancer.

Preotii care nu vorbesc despre aceasta problema il ajuta pe Antihrist in privinta pecetluirii.

Puneti-va nadejdea in Dumnezeu.

Daca astazi nu ne vom schimba viata, nu vom rezista maine!

Este un apel de pocainta. Sa ne pregatim de propria moarte.

Sa incercam sa intelegem ca Hristos ne cheama la El.

Mass-media nu ne duce spre Hristos. Ea ne transforma in sclavi ai cumparaturilor.

Parintele Ioan de la Petru Voda:

Un om care gandeste, nu e pecetluit. Cel ce va fi pecetluit, nu va avea puterea sa gandeasca. Omul are doua alternative: trezirea si betia.

Orice lepadare, prin cainta, se poate restabili legatura cu Dumnezeu. Pecetea pune capacul. Pecetea este momentul in care un om moare, de „betie”. Betia nu este numai de alcool. Sunt beat cand consider ca eu sunt Dumnezeu.

PECETLUIREA ESTE UN ACT DE SINUCIDERE ACCEPTATA!!!

„ESTE TRIST CA UNII PREOTI NU AU SENSIBILITATEA DE A INTELEGE PROBLEMA” (DANION VASILE )

Toti sunt chemati la mantuire.

Daca Sfantul Sinod nu va considera ca fiind importanta problema cipurilor, inseamna ca nu va exista adevar in Biserica Orotodoxa?

Decizia Sfantului Sinod depinde si de rugaciunile noastre.

Diavolul nu se teme de mitinguri ci de o atitudine muceniceasca.

Va fi probabil nevoie de o iesire in strada inceputa de la oameni duhovnicesti.

Despre post: postul este cel mai simplu si eficient mod de ordonare. Postul este un mod de a fi in raport cu Dumnezeu, nu doar un mod de mancare. Prin post creez o durere, a mortii lui Hristos.

Cand va fi reconstruit Templul din Ierusalim, cand se va instala Antihristul, crestinii nu vor mai avea nici o alternativa.

Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne intareasca sa facem alegerea cea buna in clipa cea grea.

Eu cu mine insumi nu pot sa fac nimic. Nu se poate fara rugaciune.

AL CUI SUNT? DACA SUNT AL LUI DUMNEZEU, EL MA VA APARA.

Daca am sa fiu cu Dumnezeu, nu am sa primesc cipul. Daca nu, am sa-l primesc.

Hrana noastra este lumina. Caci ea este Hristos. Fara lumina nu putem trai. Pecetluiti-va cu Dumnezeu.

Mulţumesc!

Stimaţi lectori,

Vă mulţumesc pentru onoarea de a mă fi vizitat şi lecturat. Datorită dvs. am depăşit cu modestul meu blog cifra de 23.000 accesări! E mult, e puţin? Fiecare e liber să evalueze.

Situaţiuni de februarie

Aflu la ştiri că stimabilii cetăţeni vorbitori de italiană sunt supăraţi pe români şi, prin vocea unor senatori susţin că românul e un neam de violatori, cerând scoaterea românilor de pe teritoriul Italiei.

Oare când construcţiile erau în toi şi românii slugăreau patronii italieni din domeniu, de ce nu au cerut atunci „extrădarea” românilor de pe teritoriul cizmei italiene? Atunci era binevenită prezenţa românilor pe teritoriul italian?! Cine era să muncească în construcţii? Italienii nu se coboară sub nivelul demnităţii lor, pentru a trăbălui cu materialele de construcţii. Acum, în perioadă de criză, italienii doresc să ne simtă lipsa. Mai bine nu… Credeţi că abia începând de curând se-nţeapă italienii în trandafirii de provenienţă românească? Faptele antisociale făcute de români sunt de azi?

Românii nu mai pot de existenţa crizei… sau vor astfel s-o mântuiască… A mai rămas doar Biserica… Restul e rezolvat! Mă refer la stimabilii senatori şi deputaţi ce vor să-L îmbuneze pe Doamne Doamne şi, „veniţi cu comandă din teritoriu, (…) au impus, în plină criză, în comisiile de buget finanţarea pentru construirea sau renovarea a sute de biserici” (cotidianul.ro) Doamne ajută… la mântuirea crizei şi (re)venirea prosperităţii şi în rândul proletarilor…

 

Interviu cu Ionica Fodor

Fiecare generaţie a avut oameni vizionari pe care Duhul Domnului i-a înzestrat cu capacitatea de a înţelege vremurile şi a acţiona ca atare. Fratele Ioan Fodor este apreciat pentru darul său de învăţător, cât şi pentru capacitatea de a înţelege vremurile în schimbare în care trăim. Predicator dăruit, fratele Ioan Fodor este cunoscut pentru ciclul de mesajele biblice din cadrul programului „Din întuneric spre lumină”, transmis de mai multe studiouri teritoriale ale postului de radio Vocea Evangheliei.

1. Cum aţi caracteriza vremurile în care trăim?

Lumea de azi progresează tehnologic, dar regresează moral şi spiritual. Trăim o vreme în care criteriile morale absolute sunt înlocuite cu o etică de circumstanţă: binele şi răul sunt desfiinţate de ceea ce este corect din punct de vedere politic; rebeliunea este considerată drept o normă a schimbării; adevărul este răstălmăcit. Trăim într-o vreme în care filozofia umană degenerează într-o formă de închinare în faţa propriei persoane, pentru care, doar ceea ce-ţi produce plăcere este bine în viaţă. Lumea întreagă se află în tranziţie, criză şi confuzie. Nici o speranţă realistă în vremuri mai bune nu poate fi extrasă din felul de vieţuire al lumii moderne. Ce urmează? Nu există absolut nimic bun în care să ne punem nădejdea? Ba da, însă această speranţă socială trebuie s-o căutăm în afara procesului socio-politico-economic. Domnul Isus Hristos când vorbeşte despre vremurile din urmă (Matei 24:37-39), spune că oamenii vor fi ca cei din vremea lui Noe şi a lui Lot. O trăsătură comună la acei oameni a fost necredinţa. Oamenii nu voiau să creadă că Dumnezeu va pedepsi păcatul, nu voiau să creadă că ei au nevoie de mântuire, că trebuie să se pocăiască de păcatele lor. Şi azi ca şi atunci, interesul general este cu precădere în cele materiale. E o adevărată goană după cele trecătoare. Iubirea de sine, egoismul face ca oamenii să fie fără milă, nu sunt gata să ajute pe alţii. Această trăsătură a iubirii de sine se observă azi şi la cei credincioşi. Ea se arată în preocuparea cu cele fireşti, ca el să trăiască cât mai bine. S-a pierdut spiritul misionar. Materialismul ucide misionarismul, pentru că misionarismul este determinat de dragostea pentru alţii. Cred că ar trebui subliniat şi un alt aspect al vremurilor întunecate pe care le trăim. În mare parte din lume, societatea contemporană a inclus ocultismul în cursul normal al vieţii. Ofertele publice de fenomene spiritiste prezentate la televiziune, mari mulţimi de oameni atrase de magie şi comunicarea cu spiritele – acestea şi altele asemănătoare apar cu regularitate peste tot în lume. Oamenii sunt fascinaţi de viitor, dar numai Dumnezeu ştie ce va aduce viitorul. Teama înlocuieşte speranţa. Realitatea îşi găseşte refugiul în fantezie. Este mai uşor să cedezi dorinţei de a crede o minciună, decât să lupţi pentru adevăr. Iar să construieşti ceva durabil pe nisipul analfabetismului biblic, este imposibil. Nu va mai rămâne nimic în picioare, atunci când vin vremurile grele. Pentru toţi copiii lui Dumnezeu, care sunt înrădăcinaţi şi întemeiaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, zilele acestea de mare strâmtorare, care ne stau înainte, sunt cea mai mare ocazie, din toate timpurile, de a arăta slava Lui. Lumea stricată de astăzi nu a intrat deocamdată într-o deplină putrefacţie tocmai pentru că încă are în ea „sarea pământului”. Întunericul nu s-a lăsat de tot, pentru că încă mai este aici „lumina lumii”. Biserica lui Hristos trebuie să se preocupe de mântuirea celor pierduţi. Ea trebuie să găsească cele mai bune şi mai eficace metode pentru a vesti Evanghelia „la orice făptură”. Lumea noastră înnegurată, materialistă, postcreştină, bravează de fapt cu nebunia ei păcătoasă când îşi bate joc de speranţa cerului şi ar fi o mare prostie din partea unui creştin să se alăture lumii în această privinţă.

2. Cum aţi descrie starea Bisericilor evanghelice de astăzi?

Cei mai mulţi creştini sunt apatici. Ei nu simt nimic legat de problemele zilelor noastre; nu au pasiune pentru Evanghelie; nu au dorinţa sinceră de a pune la dispoziţie timpul, talentul şi avuţia lor, pentru propovăduirea crucii; nu au nici o dorinţă să îşi dea viaţa lor pentru Isus. O spun cu mare tristeţe, dar după părerea mea e totuşi adevărat că într-o perioadă cu oportunităţi cum nu se poate mai bune pentru ca Biserica lui Isus Hristos să avanseze în mod real, în ea domneşte o ignoranţă teologică care atrage după sine apariţia pe scară mare a ereziilor. Oamenii nu devin eretici dintr-o dată. Procesul are loc treptat. Şi, de cele mai multe ori, el nu are loc în mod conştient. Ei alunecă pe nesimţite prin învăţătură de proastă calitate şi neglijenţă în mânuirea Cuvântului adevărului. Peste tot în jurul nostru astăzi dăm de derapaj doctrinar şi de cădere totală. Unul dintre semnele zilelor de pe urmă este că celor ce nu au vrut să creadă adevărul în Isus Hristos, „Ci se va da o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună”. Oamenii care iubesc nelegiuirea, refuză adevărul lui Hristos şi cred minciuni, indiferent că merg sau nu la biserică. Ai nevoie de tărie, pentru a te împotrivi seducţiilor subtile care vor să te înşele, să te tulbure şi să te distrugă. Tot ce trebuie să faci ca să o iei pe drumul ereziei este o dorinţă după ceva nou şi diferit, o idee nouă şi ostentativă, de paradă, împreună cu puţină lene, superficialitate sau lipsă de precizie în mânuirea Cuvântului lui Dumnezeu. Deşi creştinismul este destul de realist şi recunoaşte prezenţa răului în lume şi prezenţa păcatului în inimile oamenilor, totuşi, în principiu el este un optimist. El crede că Dumnezeu este pe tron şi că Dumnezeu Îşi va duce planurile la îndeplinire în istorie. Vremea Bisericii se întinde între ziua Cinzecimii în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste credincioşii lui Isus Hristos adunaţi la rugăciune şi ziua Răpirii pe care nu o ştie nimeni, dar pe care o aşteptăm cu înfrigurare. În toată această perioadă de timp, Biserica trebuie să trăiască în lume ca o mărturie despre Dumnezeu şi ca o chemare adresată tuturor oamenilor, indiferent de rasă, sex, stare socială sau cultură. Poporul lui Dumnezeu nu este niciodată lăsat fără speranţă, chiar şi atunci când pare că totul în jurul nostru s-a dovedit un eşec. În ochii lui Dumnezeu orice strădanie făcută cu credincioşie are o valoare externă, chiar şi atunci când din punct de vedere uman pare să fi fost inutil.

3. Cum credeţi că îşi pot îndeplini bisericile într-un mod eficient chemarea, în condiţiile politico-economice şi sociale de astăzi?

Încercând să răspund la această întrebare, în spaţiul acordat acestui interviu, voi sublinia doar două aspecte importante. a) În ziua de azi cele mai multe biserici suferă de această mentalitate pe care am putea-o numi „angajarea de pistolari”; în timpurile Vestului Sălbatic, locuitorii anumitor orăşele, când nu se puteau descurca cu bandiţii, erau nevoiţi să angajeze câte un pistolar ca să vină şi să le curăţe oraşul. La fel, unele biserici de astăzi cred că modul în care le poate creşte congregaţia este să angajeze suficienţi „pistolari” (adică, lucrători bine pregătiţi şi şcoliţi). „Dacă am putea numai să angajăm persoanele potrivite” cred ei, „aceasta ar putea fi soluţia în toate problemele noastre”. Biserica, în perioada ei de început, nu avea o astfel de atitudine. Atunci când prigoana s-a pornit împotriva Bisericii din Ierusalim, „toţi, în afară de apostoli”, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei (Faptele Apostolilor 8:1). Aşadar evanghelizarea a fost făcută de către acei extraordinar de obişnuiţi membri ai bisericii din Ierusalim. Băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, toţi cei care erau creştini, împărtăşeau Evanghelia (Vestea cea Bună) altora! Nu veţi întâlni nicăieri o definiţie mai bună despre „secretul creşterii Bisericii”, în toată caretea Faptelor! Aştept cu nerăbdare ziua în care fiecare creştin din România, cât şi din alte ţări să fie atât de plin de Dumnezeu, încât să vrea să împărtăşească Evanghelia cu toţi cei pe care-i întâlneşte! Numai atunci, flacăra Evangheliei se va întinde peste tot globul. Mă rog ca cei care vor citi aceste rânduri să înţeleagă că meseria sau profesia lor este ocupaţia pe care o au, dar vocaţia lor este chemarea lui Dumnezeu de a evangheliza lumea. Aceasta este chemarea fundamentală a lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Chemarea de a-L sluji pe Hristos, în orice formă posibilă, este cea mai mare şi mai nobilă chemare de pe pământ. b) Să spunem câteva cuvinte şi despre cel de-al doilea aspect. Mă tem că mulţi creştini sunt destul de nepregătiţi pentru zilele întunecate care vor veni. Citind episodul din Fapte 7 în care ni se relatează moartea primului martir creştin, eu cred că ar fi foarte important în condiţiile politico-economice şi sociale de astăzi în care suntem, şi în care trebuie să dăm mărturie pentru Isus – să ne punem următoarea întrebare: «Pentru ce ai fi în stare să mori?» Ştefan a fost primul martir creştin, dar nu şi ultimul. Ştefan a fost dispus să moară pentru credinţa sa. Fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm: «Eu pentru ce cauză aş fi dispus să mor?» Oamenii au murit pentru ţara lor, pentru familiile lor sau pentru cauze în care au crezut. Slavă Domnului pentru oamenii ca Ştefan, care au fost dispuşi să moară pentru credinţa lor în Isus până în ziua de astăzi. Ai fi tu dispus să mori pentru credinţa ta? Meditând la această întrebare, trebuie să ne gândim la următorul lucru: niciodată nu vei muri pentru credinţa ta, până când nu eşti dispus să trăieşti pentru ea. Atitudinea creştinească a lui Ştefan, nu a apărut din momentul când prima piatră s-a abătut asupra trupului lui. Cu mult înainte de acest moment, el îşi dedicase viaţa Domnului şi se poate vorbi despre el ca despre un om „plin de har şi de putere”. Cititorul acestor rânduri ar trebui să se lase cercetat de următoarele întrebări: «Ţi-ai dedicat tu viaţa lui Isus?», «Dacă ai muri chiar acum, te-ai putea ruga şi tu: „Doamne, primeşte duhul meu” – şi să ştii că Isus te va aştepta cu braţele deschise?»

4. Cum ne putem păstra preocuparea pentru misiune în Biserică, într-o vreme în care materialismul şi individualismul îşi pun tot mai mult amprenta asupra lumii creştine?

Sociologii moderni susţin că lumea ar arăta altfel dacă în ultimii 2000 de ani am fi acordat tot atâta atenţie şi resurse studiilor domeniului spiritual, cât au consumat pentru ştiinţă, tehnică şi tehnologie. Nu este de mirare antagonismul materialim – creştinism. Avem de-a face cu două sisteme religioase ce luptă pentru cucerirea lumii. În această bătălie pentru minte, amândouă folosesc evanghelismul sau, cum îl numeşte materialismul, propaganda ca metodă de răspândire a ideologiei. Cred că cel mai important lucru care ar trebui să stea acum în atenţia tuturor liderilor creştini, ar trebui să fie trezirea tuturor creştinilor. Soluţia evanghelizării lumii nu constă în adunarea de mai multe fonduri, nici educarea mai multor misionari, nici în tehnologia cea mai avansată. Nevoia în lucrarea lui Dumnezeu a rămas aceeaşi, şi este cel mai bine formulată de Domnul Isus, care a spus uncenicilor Săi: „Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători”. Trezirea acestor secerători adormiţi, mobilizarea milioanelor de creştini la evanghelizarea lumii, ar trebui să constituie preocuparea de bază a fiecărei biserici. Dacă fiecare creştin devine un câştigător de suflete, ţelul poate fi atins într-un timp foarte scurt. Cred că o metodă practică pentru ca această trezire să aibă loc în bisericile noastre, este să începem cu acei care gândesc la fel ca noi asupra acestui subiect, bărbaţi şi femei care ard pentru mântuirea altora şi să începem să ne rugăm. Să cerem din partea lui Dumnezeu un duh de trezire spirituală care să vină peste bisericile noastre, peste ţara nostră şi peste toate bisericile din lume. Ca să răspundem într-un mod şi mai concret la această întrebare, trebuie să repet ce am spus ceva mai sus: iubirea de sine, egoismul face ca oamenii să fie fără milă, nefiind gata să ajute pe altul. Să vedem cum i-a învăţat Domnul Isus pe ucenicii Săi în acest domeniu. Ucenicii au lăsat totul, şi Domnul a insistat de atâtea ori că cei ce nu ştiu să renunţe la posesiunile lor de dragul Său, pentru cauza Împărăţiei Sale, nu sunt vrednici să fie copiii Săi. Putem urmări viaţa fiecărui ucenic al Domnului, şi vom fi uimiţi cât sacrificiu şi câtă renunţare au plătit pentru a-L urma pe Domnul. Casă, masă, fraţi, surori, părinţi, corăbii, biroul vămii, atelierul de tâmplărie, o poziţie înaltă în Sanhedrin etc. Sunt doar câteva din renunţările ucenicilor. Nici un lucru serios nu se poate face fără a renunţa la celelalte lucruri. Isus ştia cât de uşor se lipeşte sufletul omenesc de lucrurile din jur, de relaţiile sau locurile dragi. Acestea devin adesea piedici majore în calea lucrării lui Dumnezeu, atunci când ocupă locul de frunte. Să ne amintim de tânărul bogat. El n-a cunoscut lecţia renunţării şi a plecat trist din faţa Domnului, pentru că iubea mai mult averile sale decât lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu se poate face niciodată o adevărată misiune până când nu va exista o dăruire totală lui Dumnezeu din partea fiecăruia dintre noi, cu tot ceea ce suntem şi cu tot ce avem. Este adevărat că acolo unde pătrunde credinţa creştină se poate vedea limpede o creştere rapidă a nivelului de trai material şi spiritual al oamenilor. Creştinismul este nu numai o binefacere morală, ci şi una socială şi economică. Creştinii o duc mai bine financiar, numai dacă socotim că nu mai consumă banii pe tutun, alcool şi pe distracţii. Cu toate acestea, noi am fost avertizaţi de Domnul Isus, că: „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dar „belşugul avuţiei” îl putem folosi pentru un „belşug de suflete mântuite”. Doamne ajută!

5. Domnul Isus a spus într-o împrejurare că „Evanghelia aceasta va fi propovăduită până la marginile pământului – atunci va veni sfârşitul”. În lume, la ora actuală mai sunt peste 6.800 grupuri etnice care nu au Evanghelia tradusă în limba lor. Împiedică aceasta revenirea Domnului?

Dacă El ne-a dat Marea Însărcinare de a evangheliza (Matei 28:19-20) atunci marea sarcină a Bisericii este să ducă Vestea cea Bună fiecărei făpturi. Da, Hristos însuşi a spus: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. (Matei 24:14) Motivul pentru care Hristos încă nu s-a întors, conform celor scrise în 2 Petru 3:9, este că Domnul are răbdare cu omul „şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. Toate acestea ne spun un lucru; activitatea misionară a Bisericii este activitatea caracteristică în perioada dintre prima şi a doua venire a lui Hristos. Isus nu vrea să spună că orice om, până la ultimul, trebuie să fie convertit înainte de venirea Sa, deoarece este evident din restul Scripturii că nu se va întâmpla niciodată acest lucru. De asemenea Isus nu a vrut să spună că orice individ de pe pământ trebuie să audă Evanghelia înainte ca El să vină din nou. Ceea ce spune El, este că Evanghelia trebuie să fie vestită în toată lumea, ca să slujească de mârturie tuturor popoarelor. Evanghelia va fi înaintea tuturor popoarelor o mărturie care le va determina să ia o decizie. De aceea, propovăduirea Evangheliei fiecărui neam va sublinia responsabilitatea lor cu privire la acea Evanghelie. Versetul 14 din capitolul 24 Matei este adesea greşit interpretat de unii, care încearcă să demonstreze că Hristos nu ar putea să vină în orice moment, să-şi ia Biserica, deoarece atâtea triburi încă nu au auzit Evanghelia. Dar această aparentă dificultate este eliminată de îndată ce ne dăm seama că versetul 14 se referă la venirea Sa cu sfinţii Săi, mai degrabă decât pentru Sfinţii Săi. În plus, versetul se referă la evanghelia împărăţiei, nu la evanghelia harului lui Dumnezeu. Evanghelia împărăţiei este Vestea Bună că Hristos vine să-şi instaureze împărăţia pe pământ şi că cei care Îl primesc prin credinţă în timpul Marii Strâmtorări vor beneficia de binecuvântările Domniei Sale de o mie de ani (Mileniul). Noi trebuie să recunoaştem plini de umilinţă, că numai Dumnezeu ştie când se va împlini acest semn cu desăvârşire. Faptul că Evanghelia este propovăduită în întreaga lume este un semn că Hristos va veni din nou dar el nu ne spune cu exactitate când va veni El din nou. Totuşi mai ştim că nu va exista o Biserică mondială ca un rezultat al convertirii tuturor neamurilor. Convertirea Neamurilor întregi rămâne privilegiul lui Israel. Biserica are o chemare individuală adresată „la orice făptură” (Marcu 16:15) şi că va reuşi să „facă ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19) ca o pârgă a marelui seceriş de la vremea sfârşitului. Destinul Împărăţiei terestre rămâne un prerogativ al Israelului şi el şi-l va împlini atunci când la conducerea Statului se va instala însuşi Mesia.

6. Ce putem face fiecare dintre noi personal pentru înaintarea Evangheliei până la marginile pământului (grăbirea revenirii Domnului Isus)?

Mai întâi trebuie să ne reamintim faptul că a vesti Evanghelia nu este o opţiune, ci o poruncă. A duce Evanghelia unei lumi pierdute şi aflate în agonie ar trebui să fie ţinta fiecărui creştin adevărat. Deşi există mai multe feluri prin care Biserica poate ajuta lumea, dar numai răspândirea Evangheliei reprezintă unicul ajutor pe care îl poate da numai Biserica. Atâta timp cât avem ocazia, putem face bine tuturor oamenilor (Galateni 6:10), dar să nu uităm niciodată scopul special pentru care existăm (Efeseni 3:10,11,21; Matei 28:18-20). În acest moment cititorul poate să spună: «Bine-bine, totul este foarte interesant, dar ce are asta de-a face cu mine?» În fond eu nu sunt misionar. Dar dacă eşti creştin, atunci ar trebui să fii şi misionar. Cuvântul „misionar” provine din termenul latin mitto, care înseamnă „cineva care a fost trimis”. Într-adevăr poate că n-aţi fost trimişi de vreo biserică în cine ştie ce colţ de lume, aşa cum ne imaginăm de obicei că i se întâmplă unui misionar, dar şi voi aţi fost însărcinaţi de Domnul nostru Isus Hristos pentru a duce mai departe Evanghelia tuturor celor cu care vă întâlniţi zi de zi (Matei 28:18-20; Marcu 16:15-16). Într-o zi, comicul Filip Wilson a fost întrebat cărei religii îi aparţine. «Eu sunt spectator al lui Iehova», a răspuns el. «Aş fi vrut să fiu martor, dar n-am vrut să mă implic». Sper că nimeni dintre noi nu vrea să fie spectator, atunci când este vorba despre a predica Evanghelia, ci din contră, aş vrea să cred că toţi vrem să ne implicăm în această mare provocare de a împărtăşi Evanghelia cu prietenii, cu vecinii şi cu familiile noastre! Şi sunt convins că toţi cei care Îl iubesc pe Hristos şi aşteaptă cu nerăbdare venirea Lui – vor continua cu mult zel să ducă Vestea Bună până la marginile pământului.

Interviu realizat de Valentin Hrihorciuc

Preluat de pe> http://agentiakairos.ro/resurse/articol/interviu_cu_fr_ionica_fodor/

Foto Muzeul Vatican

Pentru cei care nu au descoperit încă Muzeul Vatican, voi încerca să postez cele mai importante picturi (şi nu numai…) descoperite aici. Asemeni, cred că va prezenta un interes deosebit Capela Sixtină a cărei încăpere am imortalizato prin fotografie.

Din Capela Sixtină:

Foto de la Roma (I)

Cum vă promiteam…

De la Colosseum:

Din apropierea Castelului Sant Angelo:

Din apropierea Vaticanului:

Chiar din Vatican:

Vor urma…

Impresii de la Roma (I)

Săptămâna trecută am fost pentru șapte zile la Roma, în fosta capitală a imperiului condus de mine pentru a rezolva câteva detalii legate de cucerirea unui nou popor…. Glumesc. În realitate am fost la Roma în săptăluna de miere. A fost un timp reușit, cald, de neuitat. A fost pentru prima dată când am vizitat Roma.

Probabil vă întrebați cum am perceput locuitorii acestei cetăți, astăzi capitală europeană cu rezonanță mondială? Italienii mi-au apărut a fi persoane sociabile, joviale, comunicative, disponibile pentru a-ți oferi eventuale informații legate de o stradă la care nu ai acces din lipsă de informație. M-am și împrietenit (foarte ușor) cu vânzătorul unui fast-food. Italienii nu au acreala celor din București. Poate că sunt mai zgomotoși când vorbesc la telefon, uzând gesticulații ample, dar sunt de treabă.

Mi-a plăcut pizza. Nu mi-au plăcut supermarcheturile din cauza faptului că nu găseai tot ce îți doreai ca aici, în România.

Am vizitat Coloseul, sau ce a mai rămas din fosta fortăreață ce amintește de luptele cu gladiatorii de altădată. Am rămas impresionat de catacombele subterane în care se ascundeau creștinii din Roma în perioada Bisericii primare. Vaticanul a fost un alt prilej de uimire și de culturalizare, mai ales exponatele și sălile din Muzeul Vatican sau Basilica Saint Pietro.

În curând am să postez pe blog câteva fotografii reprezentative pe care le-am făcut la Roma.