Mi-am adus aminte de câteva cuvinte pe care le-am citit cândva, fugitiv (mă grăbeam spre ce? Nu mai ştiu). Citeam că adevăraţii prieteni sunt cu tine mereu. Chiar dacă distanţa este o barieră între tine şi ei. Ceilalţi semnatari ai contractului social ce are ca obiect prietenia dintre tine şi ei, tacit sau explicit, sunt asemenea umbrelor, existând în apropierea ta doar în prezenţa soarelui, când pot beneficia de un favor, un serviciu, un folos, fie el şi dprin simpla ta prezenţă. Cred că majoritatea „prietenilor” pe care îi avem ne sunt doar „obiecte” însufleţite cu temperatura naturii din anotimpul ce încă persistă. Inima lor nu compune simfonia sufletească pentru sufletul nostru. Corzile lor sunt dezacordate şi sună rău, dizarmonic, oribil.
Am dorit să scriu acestea ieri, 28 februarie, la împlinirea a 26 ani de când am văzut lumina într-un oraş liniştit din Bucovina, în Rădăuţi. Am scris aceste rânduri ca meditaţie la urarea de „la mulţi ani!” pe care am primit-o din partea a câtorva persoane, deşi numărul oficial al prietenilor pe care îi am este cu mult mai mare. De ziua mea au strălucit câteva lumini în acord cu universul tainic al fiinţei mele. Restul au fost umbre. Umbre indiferente cu corzi sufleteşti abandonate, cu nuanţe împrumutate din noaptea în care ţi se face frică…
Ziua de ieri a fost o zi obişnuită. Am fost la serviciu… În lăuntrul meu am apreciat persoanele ce mi-au adresat clasica urare. Totuşi, se potriveau condoleanţele. Fiindcă, cu fiecare an care trece, am un an mai puţin de trăit. Aceasta e realitatea!
Etichete: 1983, 28 februarie, an nou, apreciere, condoleanţe, contract social, la mulţi ani, lumini, meditaţie, prieteni, Rădăuţi, soare, Suceava, umbre, univers interior
