Universalitate şi unicitate

Nu am intenţionat să sune atât de bombastic. Dar nu am găsit un titlu mai succint şi mai reprezentativ pentru ceea ce am scris. Am fost motivat în scrierea acestor rânduri de resentiment, de a mă fi simţit stingher în lumea acesta trecătoare în urma unor situaţii neplăcute… Întrebări şi abordări de genul: „de ce eşti aşa?”, „ce tot vorbeşti atât?” sau „nu ai altă treabă?” mă trimit cu gândul la fiinţa umană creată de Dumnezeu, la complexitatea bio-psiho-socio-culturală şi spirituală a fiinţei umane. Mă gândesc la mine şi încerc să-mi imaginez (probabil inutil) cum sunt ceilalţi, celelalte fiinţe, asemănătoare şi totuşi diferite de mine. Reflectez la diversitate, la faptul că sunt, eşti, suntem, unic(i) şi irepetabil(i). Aceasta mă trimite cu gândul la infinitate, la infinitatea de tipologii umane existente (fiindcă enormitatea de asemănări ce leagă fiinţele umane coexistă cu o paletă largă de distincţii, deosebiri ce-i fac pe unii să se pronunţe spunând că acestea sunt greşite şi ar trebui schimbate, pe când, de fapt – dincolo de aspectele deficitare (defectele) ale unei fiinţe – ele sunt doar diferite. Poţi susţine că cineva greşeşte când preferă albastrul albului, sau pantalonul de blug în detrimentul celui de stofă? În lumea aceasta tehnologică până la refuz, observ încercări de uniformizare a fiinţelor umane din partea altor fiinţe umane, pentru a se armoniza cu STAS-urile impuse în industria producătoare de maşini, unelte, componente electrice şi electronice. Problema este că omul nu este un robot şi nu poate funcţiona conform unui STAS. Or, dacă vrem să ajungem la graniţa absurdului, putem opera cu noţiunea de STAS în discuţia aceasta, dar este necesar să identificăm câteva miliarde de STAS-uri potrivite fiecărei fiinţe umane existente pe Terra. Altfel, nu.

Infinitatea prototipurilor umane reclamă infinitatea Creatorului lor. Putem judeca şi penaliza unicitatea? Matematic vorbind, da. Rezultatul acestei abordări? Judecarea şi penalizarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doar că a creat fiinţe umane unice. El le-a respectat şi le respectă unicitatea cu manifestarea ei ulterioară. Aşa se explică diversitatea de profesii alese sau de hobby-uri preferate. Un exemplu memorabil este reprezentat de scriitorii inspiraţi ai Sfintelor Scripturi. Fiecare carte sfântă respiră cu plămânii autorului ei. Limbajul fiecărei cărţi este specific scriitorului ei. Cu toate acestea, există armonie; fiecare carte se armonizează cu întregul, cu colecţia celorlalte cărţi, formând un totunitar, fiindcă au ceva ce le leagă: inspiraţia divină. Fiecare apostol al lui Hristos a fost unic. Niciunul din cei doisprezece apostoli intimi ai lui Isus nu s-a asemănat cu ceilalţi decât prin trăsăturile definitorii fiinţelor umane, comune, generale. În rest, au existat, există şi vor exista particularităţi distincte. Petru era coleric, vulcanic, instinctiv şi apucat. Ioan respira melancolic aerul de pe umărul obosit al lui Hristos. Toma s-a remarcat prin cuvântul cheie numit „percepţie” sau, altfel spus, spiritual, „necredinţă” etc. Dar majoritatea au cultivat misiunea încredinţată lor de Hristos.

Când cineva ne greşeşte sau are o opţiune diferită de a noastră, avem tendinţa de a ridica piatra. De multe ori o facem… Uităm, cel puţin pentru moment că şi noi suntem fiinţe supuse multor erori, chiar dacă nu ni se poate imputa o eroare sau alta, cu siguranţă le-avem pe ale noastre, propriile noastre genuri de eroare, de imperfecţiune, de slăbiciune, probabil la fel de culpabilă ca şi cea de care ne legăm când vorbim de aproapele nostru. Uităm de bârna ochilor noştri şi comutăm reflectoarele atenţiei pe paiele celorlalţi. Constructiv, l-am putea ajuta pe cel de lângă noi dacă ne-am raporta diferit, ca şi cum cel supus atenţiei noastre ar exista în cadrul standardelor dorite de noi. Asta ne sugera Goethe. Probabil, atitudinea aceasta ar fi însoţită de un alt rezultat decât cea cu care repetăm inutil rolul judecătorului diletant şi ambulant.

Pentru a nu mai rămâne uneori frapaţi de manifestarea apropiaţilor noştri, întrebarea propusă de Larry Crabb, un binecunoscut scriitor şi psiholog american merită atenţia noastră. Crabb scria într-una din cărţile sale (Înţelegând oamenii) că, pentru a putea înţelege realmente fiinţele umane, este necesar să ne întrebăm ce anume determină o anumită persoană să se manifeste în modul în care se manifestă? Ce mobil interior stă la baza comportamentului ei? Astfel, începem să explorăm cu şanse mai scăzute de eşuare labirintul de tipologii umane.

Etichete: fiinţă umană, unicitate, universalitate