Gargara, România şi Traian Băsescu

Nu pot sta nepăsător când îl privesc pe Traian Băsescu băgându-şi nasul unde nu-i fierbe oala prezidenţială. Asta fiindcă vreau sau nu vreau, fiind om-simbolul românilor, mă reprezintă şi pe mine.

Astăzi l-am urmărit într-o transmisiune directă realizată de Realitatea TV la Ministerul Transporturilor unde a avut o întâlnire cu constructorii de drumuri. Din reprezentanţii statului român au făcut parte doar Băsescu şi Berceanu. Surprinzător, nu? Unde erau Boc şi Pogea? Dar Videanu? Cred că era firesc să fi fost prezent cel puţin şi Boc împreună cu Pogea, că doar nu Băsescu este capul Guvernului! Sau, este… Nu ar fi fost, în schimb, anormală absenţa lui T.B., prezenţa sa în chestiuni executive, care îi depăşesc atribuţiile miroase a băgare-n seamă.

Din gargara vărsată de Băsescu am reţinut că el este şeful banilor. El decide de la cine împrumută, cât împrumută şi în contul cui depune ceea ce împrumută. Ce Prim-Ministru?! Ce Ministru de finanţe?! Eu, BĂSESCU sunt stăpânul!

În introducerea făcută, Băsescu remarca în sală mulţi constructori şi pe teren puţine lucrări finalizate. Păi, cum ar putea fi altfel când statul român condus de domnia sa este cel mai mare datornic? Cum ar mai putea avea autoritatea ceea ce spune Băsescu vis-a-vis de datoriile altora, când el (ca reprezentant al statului) este cel mai mare datornic?!

„Eu n-am venit aici să vă vorbesc despre lucrări ci despre riscuri” spunea T.B.

Care riscuri, d-le Băsescu? Alea legate de campania electorală şi lipsa finalizării dorite, aceea de fraierire şi obţinere a unui nou mandat de President of Romania? Astea sunt riscurile? Nu e nici un risc aici. Dimpotrivă! Un alt Preşedinte însumează dorinţa românilor sărăciţi de o conducere ignorantă şi de un om ce nu mai merită funcţia de Preşedinte. (Nu ştiu încă care ar fi acela care ar merita să deţină calitatea de om-simbol al României. Sper să aflu până la alegeri)

„Am simţit nevoia să vă transmit câteva mesaje” (T.B.)

Ce mesaje? Alea în care ne spuneaţi că vreţi să vă menţineţi notorietatea şi să câştigaţi din nou Preşedinţia? Astea sunt mesajele pe care ne interesează? Nu! Este doar ceea ce se intersectează cu interesul domniei sale. Atât.

Traian Băsescu nu a venit astăzi la Ministerul Transporturilor decât să gargarisească un discurs ce nu-i aparţine (chiar îl credeaţi atât de inteligent încât să-şi facă singur discursurile?!), să facă figuraţie politică, să cosmetizeze un portret caricaturizat, pătat şi urâţit de nepăsarea reală pentru situaţia românilor şi cea a României. A venit să păcălească un popor la televizor, să îi spună că vor fi bani (probabil în anul 2358, în contextul în care prevăd o succedare prezidenţială formată din lichele – în sensul înţeles de Gabriel Liiceanu din cartea sa  Apel către lichele).

P.S. Am apreciat astăzi că Traian Băsescu şi-a recunoscut incompetenţa. A recunoscut că nu este capabil să scoată România din criză, atât el cât şi Guvernul condus de el, pardon de omul care face poc, Emil Boc.

Uliţarnicul, plimbăreţul şi hai-hui-ul de Traian Băsescu

După cum bine ne-am obişnuit, lui Traian Băsescu îi place turismul electoral, chiar dacă nu recunoaşte. Îl vedem unde poate nu ne-am aşteptat. De la pupitrul declaraţiilor oficiale de la Palatul Cotroceni, până la maidanul satelor uitate în fapt şi de domnia sa. Corupţia, sărăcia, şomajul şi regresul pe care jurnalistul, de-acum europarlamentarul, Traian Ungureanu, îl scriu în dreptul României, nu şi în dreptul lui Traian Băsescu (sic!), nu sunt problemele lui T.B. El se plimbă ca şi cum România e ţara unde nu există probleme. E veselie multă. E raiul pe pământ. Lumea trăieşte bine, împlinind urarea Preşedintelui…

Dar, din nefericire, România este o barcă pneumatică plutind în derivă pe oceanului capitalismului sălbatic, cu multe fisuri, căreia Guvernul condus de Băsescu prin mascota robingo Emil Boc nu face nimic altceva decât de a o conecta la multe pompe ce furnizează aer (împrumuturile financiare), menţinând astfel artificial ţara la suprafaţă (până când?). Şi, în loc să se ocupe de România, de găurile ei ce trebuiesc astupate cumva, jucătorul execrabil de şah Traian Băsescu de care vă vorbeam într-un articol recent, e plimbăreţ şi nu face mutările şi mişcările necesare acoperirii găurilor. Încearcă doar să (re)cucerească inimile românilor prin a juca şi rolul musafirului nepoftit în casele românilor prin intermediul sticlei TV-ului.

Astăzi, l-am (re)văzut pe stimabilul individ prezidenţial la Realitatea TV. Era în Biserica Ortodoxă de la Slobozia unde se oficia înscăunarea Arhiepiscopului Sloboziei şi a Călăraşilor. La un moment dat, în timpul liturghiei, a fost invitat de una din feţele bisericeşti să păşească în altar. Iar la finalul liturghiei i s-a permis să ţină un scurt discurs (patriotard).

Mă întreb: ce a motivat respectiva persoană să-l invite pe Băsescu în altar şi pentru cine a făcut-o? Dar pe Traian Băsescu ce l-a motivat şi propulsat în dorinţa de a vorbi în Biserică? În dreptul lui T.B. motivaţia e clară pentru toţi. Cuvintele sunt de prisos. În primul caz, însă nu ştiu, încă mă mai întreb…Să fie Dumnezeu un samsar electoral? Sau Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhul ei exercită şi o funcţie politică, bonus, pe lângă cea spirituală?

Provocare la viaţă

A trecut şi Michael Jackson în eternitate iar noi, aşezaţi în faţa micului ecran, am rămas cu gurile căscate ca după căderea regimului comunist din România când începeau să apară maşini străine şi ne lăsau cu ochii mari ca cepele, până recent, când şi acestea    s-au integrat în peisaj şi nu mai ai loc de ele. Şi noi ne vom duce. Fiecare în parte, la vremea hotărâtă. Până atunci, trăim. Ar fi indicat să trăim, să nu treacă viaţa pe lângă noi ca un bolid de formula 1 pe lângă spectatori, conectaţi la tehnologie ca pacienţii spitalelor la perfuzii.

Rupt de TV, GSM, computer şi confortul dormitorului, am fost provocat să ies în natură. Undeva, pe un drum de munte, pe lângă pădure. Verdele de aici părea altfel decât cel filmat şi redat pe sticla TV-ului. Era viu, real, aproape. Îl puteam atinge şi simţi energic pe retine. Vântul îmi alinta uşor braţele şi faţa. Am simţit că trăiesc într-un mediu real, departe de cel „aseptic”, virtual şi închis, asortat cu capsula TV-ului şi al computerului. Lipsa semnalului pe ecranul telefonului mobil m-a făcut să mă simt doar pe mine şi pe Dumnezeu. Puteam să comunic cu amândoi nestingherit. Nu m-am mai perceput ca pe o componentă universală (cred că sunt mulţi alţii ca mine) conectată la alte componente proiectate şi construite pentru noi. Eram despărţit de TV, telefon, cuptor cu microunde, DVD, computer etc. Dar ce faci dacă te simţi banal, rupt de natură, poate chiar de tine însuţi? Mergi mai departe şi încerci să restabileşti legătura. Reîncepi dialogul cu banalitatea, dependenţele, sărăcia sau absurditatea din tine. Începi de unde eşti. Important este să te regăseşti, să ştii unde eşti şi să îţi propui unde vrei să ajungi. Vei vedea că e „cool” să beneficiezi de o cură cu aer curat, de mişcare şi de conştientizarea faptului că trăieşti.

Un jucător execrabil de şah – Traian Băsescu

Alegerile prezidenţiale au ca scop punerea electoratului în ipostaza celor care, vorbind ca majoritate, îşi aleg om-simbolul statului. Traian Băsescu a fost ales de majoritatea românilor prezenţi la vot ca om-simbolul lor în anul 2004, reuşind să câştige în cel de-al doilea tur al alegerilor, când îl avea ca contracanidat pe ex. Prim Minstrul Adrian Năstase.

Preşedintele unui stat nu reprezintă doar brand-ul (fie el şi piratat) uman al statului. El trebuie să fie şi garantul Constituţiei. Traian Băsescu deţine încă calitatea de om-simbol al României dar a omis şi continuă să omită exercitarea calităţii de garant al legii fundamentale dintr-un stat democratic, anume, Constituţia. În schimb, a devenit un Preşedinte-jucător. Îl denumesc jucător de şah. Un jucător pe tabla imensă numită România cu un inventar al pieselor de şah formate din ministere şi instituţiile publice conexe ce sunt preş de şters pentru cizmele ignorante de marinar ale lui Băsescu. Oponentul? Adversarul este un monstru cu chip sinistru ce însumează realitatea compusă din criză, regres, sărăcie, incompetenţă etc. Acest oribil adversar i-a dat multe şahuri jucătorului naţional Trăienică fără frică încât nu mă va mira un mat (im)previzibil chiar până la alegeri.

Cred că nu sunt singurul care a acceptat, trecând cu vederea ce mima neatenţia, status-rolul de jucător al Presidentului Băse’. Problema lui este aceea a unui pierzant. Un pierzant în numele românilor. Un prim factor uman în generarea falimentului de ţară despre care a vorbit excelent seara aceasta Bogdan Chiriac în ediţia specială a lui Răzvan Dumitrescu, pe Realitatea Tv.

Fiindcă reprezintă România, este firesc ca Traian Băsescu să vorbească şi să acţioneze în numele românilor. Nedumerirea mea se leagă de ceea ce vorbeşte şi face T.B. şi asta influenţează în moduri negative soarta lor. Aici este rana pe care se pune un deget sărat.

La toamnă, actualul President are (ne)şansa de a mai fraierii majoritatea electoratului votant. Mai are posibilitatea frecării mangalului pentru încă cinci ani de iresponsabilitate. Stă în puterea noastră, a simplilor votanţi de a-i mai oferi această posibilitate. Imnul nostru de stat încă păstrează versurile ce ne sugerează să ne trezim din somn. Haideţi, de mâine dimineaţă, să ne trezim din somn şi să evităm (auto)distrugerea.

Frânturi de amintire

Astăzi am revăzut locul copilăriei mele. Am stat preţ de câteva momente în livada bunicii mele, tăcut şi copleşit. Am simţit printre ramurile pomilor, mişcând frunzele, vântul amintirii. În minte mi-a apărut vie imaginea unei pături pe care stătea întins pe-o rână copilul, mai târziu adolescentul, Cezar Pesclevei. Citea o carte aleasă din biblioteca modestă aşezată în sufragerie. Printre rânduri, cădeau sporadic mere „de Ilie”. Mai târziu, toamna, la început de an şcolar, căţărat pe crengi, culegea cu grijă merele coapte ce erau apoi coborâte în beciul bunicii şi savurate în iarna geroasă ce transforma livada într-o livadă edenică părăsită de Adam şi ocupată de alb, de mult alb rece – de zăpadă.

În această livadă s-au scurs multe veri ale copilăriei şi adolescenţei mele. Nu ştiu dacă voi mai (re)trăi relaxarea asorată cu lectură pe pătura cumpărată în piaţă, „de la ruşi”. Cel puţin sper să revin în livada bunicii pentru a culege merele, în toamna care vine şi nu e departe.

Să vă fie poftă!

Cu cine votaţi?

Alegerile europarlamentare bat la uşa zilei de poimâine. Partidele fierb de nerăbdare şi dau din coate… poate – poate reuşesc să convingă… Mi-am propus să merg la vot, dar nu sunt încă convins… Nu ştiu (încă) cu cine votez duminica aceasta.  Partidele sunt o apă şi-un pământ, cu mici excepţii şi, aici, mă refer la oameni, la unele persoane din cadrul unor partide cărora le-aş acorda credit. Spre exemplu, îl simpatizez pe Ardelean Ben-Oni din partea PNL. Asta şi pentru că mă reprezintă…Dar el este candidat pentru europarlamentare din zona ardealului… Nu cred că voi putea vota cu el.

Voi pe cine simpatizaţi? Cu cine veţi vota? Aştept feedback-uri.

“S-a sinucis” jurnalistul Traian Ungureanu. Condoleanţe!

Când am citit pentru prima dată un text semnat de Traian Ungureanu, am rămas cu impresii plăcute. M-a impresionat aproape de izvorul lacrimilor combinaţia de vocabule împletite de pana sa. Mi-am zis: în sfârşit, am în faţa ochilor mei rândurile unui jurnalist adevărat ce nu face rabat şi nu poate fi inclus în categoria celor ce stau la cheremul mogulilor de presă, cum îi place stimabilului President Traian Băsescu să se esprime. Dar astăzi, făcând o vizită blog-ului Roxanei Iordache (http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/05/29/tru-colors-sau-pana-unde-poate-merge-prostitutia/), am rămas dezamăgit în urma vizionării înregistrării video postate acolo, înregistrare în care stimabilul Ungureanu glorifica Partidul – PDL şi caricaturiza principalele partide opozante: PSD şi PNL. Dar fără succes! Aţi reuşit doar să vă caricaturizaţi propria persoană, d-le Ungureanu, pentru a nu face o notă discordantă cu propria dvs. fizionomie. Arătaţi jalnic nu doar la exterior ci de-acum şi în intrior!

M-ai dezamăgit d-le Traian Ungureanu! Nu am să mai cheltuiesc banii cumpărând cărţile tale şi nici timpul pentru a le (mai) citi. Asta pentru că nu mă mai reprezinţi. Să ţi le cumpere Traian Băsescu. Mai mult decât probabil el te plăteşte. Să-ţi cumpere el opera.  Pentru că nu mai exişti cu statutul şi rolul unui jurnalist „pe bune”. Condoleanţe pentru sinuciderea jurnalistului Traian Ungureanu! Te-ai vândut lui Băsescu. Ai coborât la subsolul onoarei şi a încrederii. Şi asta te descalifică din postura jurnalistului care redă corect ceea ce gândeşte sau observă. Nu există o mare diferenţă între tine şi un jurnalist ai perioadei comuniste care scria sau ţinea discursuri adulante PCR-ului!

Cum poţi, d-le Ungureanu să-ţi prostituezi discursul, să-l îmbraci în zdrenţele unui costum rasat de intelectual, pentru a elogia un partid ce ne-a condus la sapă de lemn şi ăla de proastă calitate?

Îţi recomand, d-le Ungureanu, o carte scrisă pentru calitatea de lichea pe care ai început s-o reprezinţi şi ’mneata: Apel către Lichele de Gabriel Liiceanu. Probabil ai citit-o. Dacă da, reciteşte-o. Dacă nu, citeşte-o, pentru că a fost publicată la distinsa editură la care ţi-ai publicat cărţile personale: Humanitas.