
După cum bine ne-am obişnuit, lui Traian Băsescu îi place turismul electoral, chiar dacă nu recunoaşte. Îl vedem unde poate nu ne-am aşteptat. De la pupitrul declaraţiilor oficiale de la Palatul Cotroceni, până la maidanul satelor uitate în fapt şi de domnia sa. Corupţia, sărăcia, şomajul şi regresul pe care jurnalistul, de-acum europarlamentarul, Traian Ungureanu, îl scriu în dreptul României, nu şi în dreptul lui Traian Băsescu (sic!), nu sunt problemele lui T.B. El se plimbă ca şi cum România e ţara unde nu există probleme. E veselie multă. E raiul pe pământ. Lumea trăieşte bine, împlinind urarea Preşedintelui…
Dar, din nefericire, România este o barcă pneumatică plutind în derivă pe oceanului capitalismului sălbatic, cu multe fisuri, căreia Guvernul condus de Băsescu prin mascota robingo Emil Boc nu face nimic altceva decât de a o conecta la multe pompe ce furnizează aer (împrumuturile financiare), menţinând astfel artificial ţara la suprafaţă (până când?). Şi, în loc să se ocupe de România, de găurile ei ce trebuiesc astupate cumva, jucătorul execrabil de şah Traian Băsescu de care vă vorbeam într-un articol recent, e plimbăreţ şi nu face mutările şi mişcările necesare acoperirii găurilor. Încearcă doar să (re)cucerească inimile românilor prin a juca şi rolul musafirului nepoftit în casele românilor prin intermediul sticlei TV-ului.
Astăzi, l-am (re)văzut pe stimabilul individ prezidenţial la Realitatea TV. Era în Biserica Ortodoxă de la Slobozia unde se oficia înscăunarea Arhiepiscopului Sloboziei şi a Călăraşilor. La un moment dat, în timpul liturghiei, a fost invitat de una din feţele bisericeşti să păşească în altar. Iar la finalul liturghiei i s-a permis să ţină un scurt discurs (patriotard).
Mă întreb: ce a motivat respectiva persoană să-l invite pe Băsescu în altar şi pentru cine a făcut-o? Dar pe Traian Băsescu ce l-a motivat şi propulsat în dorinţa de a vorbi în Biserică? În dreptul lui T.B. motivaţia e clară pentru toţi. Cuvintele sunt de prisos. În primul caz, însă nu ştiu, încă mă mai întreb…Să fie Dumnezeu un samsar electoral? Sau Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhul ei exercită şi o funcţie politică, bonus, pe lângă cea spirituală?
Etichete: Arhiepiscopul Sloboziei şi Călăraşilor, înscăunare, Biserica, Biserica Ortodoxă Română, electoral, Patriarhul Daniel, Realitatea TV, Traian Băsescu, Turism
iunie 29, 2009 la 4:18 pm |
v ar fi placut alte fete politice?
iunie 30, 2009 la 4:09 pm |
Probabil…