Conținutul unui Dosar de înmatriculare auto definitivă

Azi am reușit să-mi înmatriculez mașina cumpărată din Germania. Vă redau conținutul dosarului de înmatriculare auto definitivă, în ordinea cerută, menționând în paranteză sursa documentului. Poate va fi de ajutor pentru cine nu a mai înmatriculat vreodată o mașină:

 

Fișa de înmatriculare (birou acte auto);

Cartea de identitate a vehiculului (RAR);

Certificat de autenticitate (RAR);

Anexa la Certificatul de înmatriculare (RAR);

Chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții (Trezoreria pe raza căreia aveți domiciliul stabil);

Referat de calcul a taxei de poluare (trezorerie);

Decizie de calcul a taxei de poluare pt autovehicule (trezorerie);

Certificat (trezorerie);

Copie după Chitanța pt încasarea de impozite, taxe și contribuții;

Chitanța pentru creanțele bugetelor locale – taxa de înmatriculare (primărie);

Taxa certificate de înmatriculare (BCR sau CEC Bank);

Copie după polița de asigurare de răspundere civilă auto, valabilă minim 6 luni de la data solicitării înmatriculării definitive;

Copie CI/BI;

Copie declarație conform căreia ești răspunzător de consecințele încălcării legislației rutiere în perioada valabilității numerelor provizorii aparținătoare statului german;

Contract de vânzare-cumpărare în original (vânzătorul mașinii, dacă mașina a fost cumpărată de la un autohaus);

Factura și Cartea de identitate a mașinii, traduse și legalizate la notar (Birou de traduceri legalizate și respective Birou notarial);

Copie a Certificatului de conformitate a mașinii;

Cartea de identitate a mașinii și o anexă (Brif mare și brif mic);

Copie după Cartea de identitate a vehiculului;

Cerere de înmatriculare (Birou acte auto);

Cuponul (roz) însoțitor al numerelor de înmatriculare provizorie.

 

În concluzie: trăim într-o împărăție birocratică, cu taxe posibile și imposibile, unde viii se acoperă cu hârtii, iar morții cu pământ…

 

 

O lacrimă fiebinte nu poate fi înțeleasă decât de cei care au trăit la temperatura înaltă a experienței ce a secretat această lacrimă!

Handicapul conștiinței, handicapul afectiv și alte handicapuri

Handicapul conștiinței, handicapul emoțional-sentimental – sunt două handicapuri mai puțin sesizate, mai adânci decât handicapurile fizice, cu formele lor diverse, ce au drept consecințe imposibilități de natură mecanică.

Când simți că trăiești un handicap afectiv, realizezi că experimentezi ceva profund, absența a ceva profund, o lipsă totală sau parțială a ceva esențial ce te definește ca ființă umană. Handicapul emoțional te transformă într-o ființă robotizată.

Diferența dintre tine și un robot clasic constă în substanță: materia din care e confecționat robotul este una anorganică, materia din care e plăsmuită ființa umană este una organică. Am văzut chiar azi ”handicapați” fizic cu priviri mai senine și mai umane decât mulți oameni întregi, normali, în aparență! Pentru că a fi un om întreg, presupune a avea active, funcționale, toate funcțiile ființei tale: biologice, afective, sociale, culturale și spirituale. Nu există rade de clasificare a handicapului afectiv sau social, dar ced că majoritatea este handicapată!

Efectul descentralizării la români

În această situațiune, porcul însângerat reprezintă simbolul descentralizării la români… E și un simbol al ignoranței românilor la legile Uniunii Europene privind sacrificarea animalelor… A fost sacrificat într-un abator necunoscut, probabil chiar în spatele casei, neprevăzut(ă) cu o carmangerie și se îndreaptă spre o carmangerie, la fel de necunoscută mie. Acesta reprezintă unul din factorii secundari ai descentralizării la români… Vă place?

Rezervorul iubirii

Fiecare din noi suntem purtătorii unor rezervoare interioare ce conțin ”substanțele” fundamentale care ne disting de animale: iubirea și atașamentul. Când interacționăm, în relații de durată, de tipul femeie-bărbat, punem la dispoziția celeilalte persoane rezervorul iubirii și al atașamentului, prevăzut cu un termostat sensibil la comportamentul, manifestările și atitudinea partenerului de sex opus. Când termostatul nostru interior sesizează un consumator extern de iubire conectat la rezervorul iubirii noastre, dar care a închis robinetul celuilalt rezervor de iubire, fără a ne mai oferi nimic, ca satisfacție absolut necesară pentru a ne umple propriul rezervor de iubire, termostatul declanșează robinetul, rotindu-l în poziția închis! Celălalt sesizează acest fapt, dar se găsește într-un prea târziu aproape iremediabil.

Drama mea, drama ta și drama celorlalți

Ne place, uneori, să credem că drama noastră e cea mai mare. Totuși, când auzim că cineva s-a îmbolnăvit, că are leucemie sau cancer iar noi suntem sănătoși, realizăm că ceea ce experimentăm noi e o joacă de copii. Că adevărata dramă nu e marcată de tristețea sau depresia unei despărțiri sau absenței cuiva în viața noastră. Marea dramă începe pentru cineva atunci când, la orizont, de dimineața și până seara, realizează că, în camera sa, ticăie discret ceasul numărătorii inverse…

Cât suntem în viață, fără să simțim presiunea numărătorii inverse, încă putem iubi, încă putem începe povestea unei mari iubiri… Dar când a început numărătoarea inversă, cred că universul acelei persoane prinde alte sensuri, realitatea simplificându-se până la câteva elemente fundamentale… Totul este diferit. Și cred că nimic material nu mai oferă semnificație acelei persoane.

În situația celui cu numărătoarea inversă… cred că mi-aș reproșa că nu am iubit suficient, că am investit prea puțin timp pentru tandrețe, pentru oameni și apropiați. Mi-aș reproșa timpul irosit…fără iubire…

Ce este facebook-ul?

Facebook-ul este un imens muzeu. E unul imens, fără bilet de intrare, cu figuri (ne)cunoscute. Unele dintre ele sunt expuse în galeria ”prietenilor”, altele apar pe ”hol”, în așteptare, pentru a fi mutate de aici, acolo, în galeria proprie, a amicilor, a fizionomiilor familiare.

Facebook este un univers virtual, unde ne hrănim curiozitatea, admirăm noile imagini cu cei pe care (credem că) îi cunoaștem. Ne amuzăm, ne mirăm, sau, pur și simplu, privim fără nicio așteptare noile fotografii postate de ”amici” în cămăruțele lor. Avem privilegiul de a privi fără vreun cost suplimentar celui de timp sau abonament de internet. O facem discret, fără pază sau cunoștința celui privit de noi.

Totuși, la ce bun? Câți din cei pe care-i avem în galeria noastră ne sunt cu adevărat ceea ce spune programul acesta că sunt (prieteni)? Câți din cei care poartă titulatura amintită vor sări în ajutorul nostru dacă vom pune în comun un mesaj care, în principiu, ar trebui să-i pună în acțiune…? Pentru că, nu-i așa, un prieten nu este indiferent la strigătul celuilalt, nu?

Am testat utilitatea practică a facebook-ului: ”AM RĂMAS ÎN DRUM! FĂRĂ MOTORINĂ! MĂ AJUTĂ CINEVA…?” A fost mesajul postat de mine pe facebook. A fost un fals. Un fals intenționat pentru a vedea reacțiile prietenilor mei online de pe face. Mă îngrijesc mereu să nu rămân în ”pana prostului”. Ajutorul primit? Hmm, aici este problema…!

Nu-mi rămâne să conchid decât că facebook e un mediu artificial de ”socializare” în care ne băgăm în seamă, unde ieșim ”la interval” pentru a fi priviți și admirați, acceptați și comentați fără alte implicații… Este locul unde ne place să credem că avem prieteni, care rămân, în definitiv, imagini, chipuri, fizionomii imortalizate ce trăiesc în altă parte și nu ne sunt aproape când avem nevoie…

Cum să conduci 2000 km cu două nopți nedormite?

Cum să conduci mai bine de 2000 km cu două nopți nedormite (doar două ore de somn)? Rețeta: se iau două ingrediente americane, Coca Cola la bord și Michael Jackson cât cuprinde-n difuzoare, care se asortează cu două geamuri deschise la maxim pentru a pemite curentului de aer rece să alinte figura extenuată a șoferului! Toate acestea se ”servesc” la volan, cu câteva pauze și câteva convorbiri telefonice, cu multă voință și umor. Succes!

Imagini din vest

Nu rămâne decât să vă imaginați… Nu am făcut fotografii. Convertesc în cuvinte ceea ce am văzut. Am fost în Germania. Mi-am schimbat puțin părerea despre nemți… Se spune că nemții sunt reci. Fals! Unul din angajații autohaus-ului care mi-a vândut mașina era foarte uman, foarte cald sufletește, deschis, cu simțul umorului, dispus să petreacă timp. Nu tot ce face se reduce la bani, afaceri și alte astfel de chestii. Nu toate acțiunile sale sunt ghidate de agendă! Îmi spunea că petrece timp cu prietenii. Că bea bere. Că își împarte timpul și cu prietena. Are 40 de ani și nu se gândește să se căsătorească.

Lipsa fotografiilor de care vă spuneam la începutul acestor rânduri nu se leagă de neamțul despre care vă vorbeam. Mi-ar fi plăcut să fotografiez Praga unde eram în trecere venind dinspre Germania. Am văzut o parte din Praga. M-a atras arhitectura clădirilor și culorile fațadelor. Dar și Cehia a fost sub comunism! Deci, argumentul că la noi este cum este fiindcă am fost sub comunism, pică!La noi încă există multe blocuri cu fațade cenușii! Autostrăzile sunt o realitate exprimată în mulți kilometri la cehi. La noi…doar simbolic, să nu se poată spună că nu avem autostrăzi. La cehi regina șoselelor este Skoda. Băieții slavi au și de ce să prefere o Skoda! Are stil, este elegantă, este de bun simț, are un design aparte. Loganul? Hmmm… La noi, pe fondul unui snobism, șoselele sunt dominate de BMW-uri. Vă place BMW-ul? Chiar vă reprezintă pe toți BMW-ul? Nu pot spune că e o mașină urâtă, dar parcă să-ți iei BMW, când e plin pe străzi și în parcări de o astfel de marcă, miroase a lipsă de originalitate, o reconfirmare a psihologiei noastre axată pe copiere, pe lipsă de conștientizare și asumare a unicității exprimată în gusturi, opțiuni și alegeri… Am vrut să fiu diferit. Mi-am luat o Skoda, nu un BMW, de care sunt super încântat! E spațioasă, e grațioasă, nu are unele linii ca ”din topor” ca la BMW, e performantă, e nervoasă când o calc adânc pe pedală… Să vedeți ce zbârnâiam cu 200 la oră pe autostradă! Îmi rămâne să depășesc câteva BMW-uri pentru a demonstra că există și alte mașini, cel puțin la fel de performante ca celebrul bolid hitlerist divinizat de români… Am apreciat bunele maniere ale europenilor din vest atât în societate cât și pe șosele: nu era nevoie să blițez pentru ca cel din fața mea, care circula cu o viteză inferioară vitezei cu care trebuia să circule pe banda de lângă axul autostrăzii, să se transfere pe cealaltă bandă.

Jurnalul unei seri de vară

Spre seară. Mirosul de iasomie s-a pierdut. S-a stins. A dispărut. Nici florile n-au mai rămas. Parcă acum trei zile se mai simţea acel parfum specific, la colţul casei, locul unde, cu două-trei săptămâni în urmă, puteai vedea o explozie de petale albe, ca de crin. Puţin din farmecul verii s-a pierdut. Au început să cadă şi petalele de trandafir. Tufa de trandafiri se învecinează cu cea de iasomie. M-am întristat văzând risipa de petale. Mai ieri treceam nepăsător pe aici. Astăzi regret că nu m-am oprit în dreptul florilor, măcar puţin, câteva clipe, să trag adânc în piept miresmele superbe. Rămâne un gol acum. Un aer mai sărac şi mai rutinat.

M-am blocat. Afară plouă. Aud bătaia picăturilor pe acoperiş. Torenţial. Pana de curent m-a deconectat de computer şi TV. Mă percep deconectat de nişte aparate ce-mi menţineau rutina în camera mea ce seamănă cu salonul de reanimare din spital. Rămân totuşi cu un puls minim şi scriu. Asta e tot ce simt să fac. Să scriu. Şi continui să scriu. În timp ce scriu admir trenul ce trece maiestuos, uşor pleoştit, pe calea ferată din faţa ferestrelor. A trecut. Gata. Îmi pot continua liniştit rândurile.

Plouă de parcă cineva doreşte să ne trezească dintr-un somn prelung, aproape fatal. Mă opresc din nou. Admir ploaia ce a făcut ravagii aici, în nordul ţării.

Stau în picioare, la fereastră, cu clipboard-ul sprijinit de tocul ferestrei. Foarte rar am scris astfel. Dar lumina zilei apune şi, altă soluţie, în lipsa celei artificiale (imposibil de avut acum), nu am.

Am ieşit afară, în ploaia aceasta deasă. Acum sunt convins că plouă de-a binelea. Ploaia m-a „mângâiat” rece şi strident peste tricoul boţit, aruncat în grabă pe mine, pentru a ieşi afară.