Am urcat în autobuzul 335. Vin de la școală (Intact Media Academy), din Băneasa. Am găsit un scaun liber și am (re)început să citesc Despre frumusețea uitată a vieții, de Andrei Pleșu. Îmi plac cărțile lui Pleșu. Și această carte pe care mi-am cumpărat-o recent, la târgul Gaudeamus. Se citește relativ ușor. V-o recomand!
Revin. Reflectez la ideile citite, când, brusc, atenția se mută pe strigătul șoferului de autobuz: ”Dă-te jos! Acum!” M-am uitat la una din uși. La cele din spate. A urcat un om cu haine sărăcăcioase și murdare, lăsând pe podeaua autobuzului o legătură de fiare vechi, strânse bine. Strigătul șoferului a dezarmat omul inestetic ce a coborât trădând nervi și o resemnare zgomotoasă.
Contrastul acesta puternic între frumusețea ideilor lui Pleșu și inestetica fiarelor vechi, a deșeurilor metalice strânse clai grămadă și urcate în autobuz. Superficialitatea mea cu care tratez acest contrast. Ambele, mă fac să scriu. Mă determină să fiu atent la prima mea tendință: ușurința cu care sunt tentat să resping, la nivel mental, un astfel de om! Fără să caut explicații adânci. Fără să mă abțin de la ceea ce urăsc, de fapt: judecata și critica. Îmi lipsește exercițiul unei altfel de gândiri. Acela în care să-mi adresez întrebări legate de o posibilă istorie de viață a acestui om. Despre ce anume îl face să apeleze la acest (potențial) mijloc de câștig? Cu ce sunt mai deosebit decât el?
Problema rămâne în aer. Nerezolvată. Continuu să citesc. Puțin. Foarte puțin mai reușesc să citesc. Trebuie să cobor…cu gândul la omul estetic și cel inestetic, la Pleșu și anonimul ce a eșuat să rămână în autobuz…
Etichete: 335, Andrei Pleşu, autobuz, Bucureşti, Băneasa, carte, caz social, critică, Despre frumusețea uitată a vieții, estetic, fiare vechi, fiinţă umană, frumos, inestetic, Intact Media Academy, istorie, judecată, om, potențial, supraviețuire, sărăcie, urât, viaţă, şcoală
