Actorul Emil Hossu s-a mutat în lumea în care vom ajunge cu toții într-o zi. Atunci când vom păși pe pragul ușii numită Moarte, aflată mereu în vecinătatea noastră, în așteptarea tăcută a clipei necunoscute în care se va deschide… Ce suntem noi? Siluete din carne îmbrăcate cu haine ce nu-și cunosc momentul sfârșitului? Suflete adăpostite în unghere necunoscute din trupul muritor? Nu mai e printre noi actorul. Pe scena pe care mai ieri năștea personajele jucate, va rămâne un gol. Pașii personajelor sale vor lipsi de la apel. Vor fi jucate, probabil, de alt actor. Dar nu vor mai fi aceleași personaje… Aici, a mai rămas, doar pentru puțină vreme, doar carcasa părăsită de sufletul ce a ieșit pentru a merge la judecata lui Dumnezeu. Uitându-mă la tv, la cât se vorbește după moartea unui om cunoscut, am spus-o și-o mai spun: avem cultul personalităților dispărute. A oamenilor dragi și valoroși ce au plecat dintre noi, pe care nu îi prețuim suficient când trăiesc. A oamenilor pe care îi ignorăm, le înmormântăm sicriul cu lacrimi, apoi cu pământ. Le acoperim acum mormântul cu flori, fără să le fi oferit, cât trăiau, probabil, nicio floare! Le spunem acum cuvintele frumoase pe care ei nu le mai pot auzi. Le spunem acum, când au rămas, aici, doar… țărână!
Etichete: actor, Dumnezeu, Emil Hossu, judecată, moarte, Nottara, viaţă
