Bibliografie ce merită parcursă

La cererea unei amice, am scris lista bibliografică a cărţilor care se merită citite, care au consolidat temelia intelectului meu. Le redau în continuare cu speranţa de a vă fi de un real folos:

1. Biblia;
2. Petre Anghel, Stiluri şi metode de comunicare, Ed. Aramis;
3. Constantin Rădulescu Motru, Psihologia poporului român;
4. Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii, Ed. Curtea veche;
5. Cristian Bădiliţă, Cu degetul pe rană, Ed. Curtea veche;
6. Garry Smalley, ADN-ul relaţiilor;
7. Larry Crabb, Înţelegând oamenii;
8. Larry Crabb, Bărbaţi şi femei. Diferenţele pot fi o sursă de bucurie, Ed. Kerigma;
9. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Ed. Evanghelismos;
10. Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Ed. Humanitas;
11. Gabriel Liiceanu, Despre seducţie, Ed. Humanitas;
12. Gabriel Liiceanu, Apel către lichele, Ed. Humanitas;
13. Gabriel Liiceanu, Despre ură, Ed. Humanitas;
14. Gabriel Liiceanu, Despre minciună, Ed. Humanitas;
15. Andrei Pleşu, Jurnalul de la Tescani, Ed. Humanitas;
16. C. S. Lewis, Cele patru iubiri;
17. Robert Turcescu, Dans de Bragadiru, Ed. Polirom;
18. Cristian Tudor Popescu, Luxul morţii, Ed. Polirom;
19. Gary Thomas, Căsătorie sfântă, Ed. Kerigma;
20. Vladimir Pustan, Dulcele sărut al singurătăţii, Ed. Fabrica de vise;
21. Vladimir Pustan, Trădată iubirea trecea, Ed. Fabrica de vise;
22. Vladimir Pustan, Scrisorile lui Belorofon, Ed. Fabrica de vise;
23. Cedric Mims, Enciclopedia morţii;
24. Mihail sadoveanu, Baltagul;
25. Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război;
26. Jean Luc Marion, Fenomenul erosului, Ed. Deisis;
27. John Gray, Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus;
28. Radu Paraschivescu, Cu inima smulsă din piept, Ed. Humanitas, 2008;
29. Jonatan Hill, Istoria gândirii creştine;
30. Earle Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Ed. Cartea Creştină;
31. Dr. Ed. Wheat, Viaţa intimă în căsnicia creştină, Ed. Cartea creştină;
32. Ştiinţa şi credinţa creştină, Ed. Cartea creştină;
33. John Waine, Demisia lui Darwin;
34. Allan Pease, Limbajul trupului;
35. Nicolae Berdiaev, Sensul creaţiei;
36. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit;
37. John Bunyan, Călătoria creştinului;
38. Leland Ryken, Sfinţi în lume – puritanii în adevărata lor lumină;
39. Petre Ţuţea, 322 vorbe memorabile;
40. Septimiu Chlcea, Cum să redactăm;
41. Ion Luca Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea;
42. A. E. Baconscki, Fluxul memoriei;
43. Vasile Voiculescu, Sonete;
44. William Shakespeare, Romeo şi Julieta;
45. Andrei Pleşu, Despre bucurie în est şi vest, Ed. Humanitas;
46. John Montgomery, Drepturile omului şi demnitatea umană, Ed. Cartea creştină;
47. Ortega Y Gasset, Studii despre iubire;
48. Cornel Filip, Păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Kerigma;
49. Codul bunelor maniere;
50. Harriet Lummis Smith, Secretul mulţumirii, Ed. Kerigma, 3 volume;
51. Joshua Harris, Adio amoruri;
52. Ben Carson, Mâini înzestrate;
53. Ben Carson, Gândeşte cutezător;
54. Francis Schaeffer, Trilogia, Ed. Cartea creştină;
55. Eric şi Leslye Ludy, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu;
56. John F. MacArthur, Când sarea îşi pierde gustul;
57. Elisabeth Elliot, Cărarea singurătăţii;
58. Elisabeth Ellioth, Pasiune şi puritate;
59. David DeWitt, Cartea bărbatului matur;
60. James Dobson, Căsătoria: împlinire sau frustrare;
61. Norman Wright, Comunicarea cheia căsniciei tale;
62. Luis palau, Cu cine să mă căsătoresc;
63. Nancy L. Van Pelt, Curtenie completă;
64. Nancy L. Van Pelt, Secretele comunicării;
65. Norman Wright, Deci, te căsătoreşti;
66. Gene Edwatrds, Divina iubire;
67. Ligia Mănăstireanu, Eu cu cine mă căsătoresc?;
68. Daniel Brânzei, Ghidul familiei creştine;
69. Josh McDowell, Secretul artei de a iubi;
70. Stephen Arteburn, Fred Stoeker, Lupta fiecărui bărbat;
71. Stephen Arteburn, Fred Stoeker, Lupta fiecărui tânăr;
72. Hill,HilJosh McDowell, Mai mult decât un simplu tâmplar;
73. Josh McDowell, Manual de consiliere a tinerilor;
74. Watchman Nee, Nu iubiţi lumea;
75. Mary Bater, O descoperire uluitoare;
76. C. S. Lewis, Creştinismul redus la esenţe;
77. Emil Bartoş, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloaie, Ed. Cartea creştină;
78. Millard Erickson, Teologie creştină, Ed. Cartea creştină;
79. James W. Sire, Universul de lângă noi, Ed. Cartea creştină;
80. Thomas Kempis, Imitatio Christi;
81. Elisabeta si Iosuif Ţon, Viaţa de familie, Ed. Cartea creştină;
82. John Dobson, Viaţa pe marginea prăpastiei;
83. Yoneko Tahara, Yoneko;
84. Betty şi D. W. Holbrook, Înainte de a spune „Da”;

MISCAREA EUROPEANA – UN ONG AL NESIMŢIRII INFATUATE

Mişcarea Europeană cu sediul în str. Chitarei, nr. 19, sect. 3, reprezintă unul din ONG-urile care a selectat observatori pentru scrutinul al doilea al alegerilor locale din Capitală din data de azi, 15 iunie 2008.

Eu sunt unul din observatorii căruia i s-au promis 200 roni pentru prestaţia de observator. Am fost observator asemeni altor tineri în sect. 3 la o secţie de votare.

Una din obligaţiile pe care s-au angajat să o respecte a fost aceea de a plăti cei 200 roni seara, la sfârşitul închiderii secţiilor de votare, pe baza Procesului verbal eliberat de Preşedintele secţiei de votare, Proces verbal prezentat la sediul organizaţiei.

Împreună cu alţi colegi ne-am deplasat la sediul Mişcării Europene pentru a preda Procesele verbale şi a încasa cei 200 roni promişi. Dar cei de aici ne-au spus că abia mâine vom primi banii. A urmat un schimb de replici condus de partea vătămată, specific de mine şi încă câţiva. Am ajuns la un moment dat ca cineva din partea lor să mă agreseze fizic.

Din păcate cred că art. 12, cap. III din cadrul Statutului acestei organizaţii referitor la Scopuri şi obiective reprezintă un imens praf aruncat în ochii noştrii:

”Art.12 - Miscarea Europeana - Sectiunea Romana are ca principal obiectiv contributia la realizarea unei Europe unite, fondate pe respectul drepturilor fundamentale ale omului, pe principiile de pace, respectului libertatilor democratice, de solidaritate, pentru participarea cetatenilor la actul de decizie, pentru dreptul cetatenilor de a se informa si a fi informati, pentru actiunea actelor guvernamentale in favoarea cetatenilor, pentru promovarea valorilor civice, ale democratiei si statului de drept.” (Preluat de pe site-ul Mişcării Europene – www.miscareaeuropeana.ro)

Aceast ONG care promovează valorile europene şi respectarea „drepturilor fundamentale ale omului” şi-a dinamitat o porţiune fundamentală din Statut!!! E vax albina, stimaţi cititori!

Ar trebui să-şi ceară măcar scuze pentru nesimţirea infatuată de care au dat dovadă!!!!

DACĂ VE-ŢI FI SOLICITAŢI SĂ FIŢI SAU SĂ MAI FIŢI OBSERVATORI DESEMNAŢI DE ACEST ONG, ÎN SEMN DE RESPECT ŞI SOLIDARITATE REALĂ FAŢĂ DE CEI CARE AU LUAT ŢEAPA PROMISIUNII NEÂNDEPLINITE, REFUZAŢI INCLUDEREA DVS. ÎN CIUDA BANILOR PE CARE VI-I PROMIT.

Sunt foarte nerăbdător să văd mâine dacă îmi voi primi banii.

Psihologia “spune-mi ce vreau să aud”

Suntem foarte ciudaţi noi, oamenii. De altfel suntem şi foarte sensibili şi voi spune ce am avut în minte înainte să scriu că suntem foarte ciudaţi. Ne place să ni se spună doar ceea ce dorim să auzim. Doamne fereşte posibilitatea de a ni se spune şi ceva ce nu ne place! În comunicare, psihologia de tipul „spune-mi ce vreau să aud” este la ea acasă printre noi.  De ce validăm doar ceea ce ne place iar ceea ce ne displace devine obiectul conflitului dintre noi şi cel care ne-a spus ceva ne plăcut? Mi s-a întâmplat recent să jignesc pe cineva prin a-i spune ceea ce gândeam despre acea persoană deşi procesul gândirii mele vis-a-vis de acea persoană era centrat pe aspecte cât se poate de obiective – de ce trebuie să supere o persoană faptul de a-i spune că a fost superficială dacă chiar aşa a fost?

Psihologia „spune-mi ce vreau să aud” este cea mai funcţională psihologie a fiinţelor umane. Prin ea parvin linguşitorii şi căţeii marilor indivizi ai acestei lumi. Prin ea îţi cultivi o imagine bună în faţa superiorilor. Prin ea reuşeşte Don Juan să seducă şi apoi să lase baltă fiinţa cucerită. În uzanţa celor apropiaţi ţie şi în raport cu tine îţi poţi da seama cine îţi este prieten şi cine îţi spune ceea ce doreşti să auzi doar ca să te simţi bine şi să ţii aproape persoane care în situaţii limită pentru tine te vor lăsa cu siguranţă prizonier situaţiei limită!

Pentru cine mai crede că Securitatea şi-a încetat mandatul

Cine mai crede că Securitatea şi-a încetat mandatul istoric, se înşeală.

Oare chiar mai există cei care cred că Securitatea a acceptat să fie ucisă sau să se autodecapiteze în decembrie 1989 odată cu căderea regimului care a îngrijit-o, a protejat-o şi a promovat-o? Cine acceptă să moară de bunăvoie? Cine nu luptă înainte de a muri şi renunţă uşor la luptă? Sunt numai câteva din întrebările retorice pe care ni le putem adresa pentru a ne provoca să ne oferim singuri răspunsul şi a încerca să judecăm în cunoştinţă de cauză.

În trecut, Securitatea avea rolul de a menţine controlul civic şi acela de a anihila, mergând până la extrema marcată de crimă, acele persoane care contrastau cu ideologia politică a socialismului ştiinţific de pe meleagurile mioritice şi care dezertau prin idei şi atitudini diferite de cele promovate de instituţia totală numită Republica Socialistă România.

Pentru a identifica „căzuţii-în-cap”, intelectualii, ce trebuiau reduşi la tăcere, Securitatea folosea informatorii. Informatorii erau oameni cu profile fiinţiale îndoielnice ce acceptau să ofere informaţii despre cei din cercul lor de persoane. Astfel, a curs multă cerneală din tocurile stilourilor scumpe ţinute de mâini ieftine pentru a concura cu râurile ţării. Mult material lemnos s-a transformat în hârtie pentru a constitui fondul de materializare în scris a pârei protejate şi favorizate prin instituţionalizare a dosarelor cercetate şi în prezent de C.N.S.A.S.

Ce este tragic e faptul că şi în mediul neoprotestant din România au existat informatori, chiar contra-informatori, lichele care aveau permisiunea de a vizita Vestul european şi chiar american pentru a dezminţi eventualele informaţii „eronate” venite din Estul românesc potrivit cărora românii ar fi fost terorizaţi, sărăciţi şi chiar omorâţi! (Citiţi pentru lămuriri sau nelămuriri cartea lui Daniel Mitrofan, Pigmei şi uriaşi, pe care o puteţi comanda pe www.kerigma.ro)

Ceea ce este mai tragic decât tragismul menţionat e faptul că puii lichelelor descrise de Gabriel Liiceanu în Apel către lichele (o carte apărută la Ed. Humanitas şi pe care o puteţi găsi în librăriile Humanitas şi nu numai) respiră printre noi!!

În prezent, Securitatea poartă masca serviciilor secrete. Ea este protejată şi de statutul instituţiilor de stat şi nu numai…

În acord cu trecutul, mai există, dincolo de instituţiile totale care îşi argumentează just raţiunea de a exista ca instituţie totală (ex: mediul penitenciar) şi instituţii totale a căror justificare nu îşi găsesc raţiunea de a exista. Exemplul e predictibil şi de prisos…

În prezent, Securitatea formală sau non-formală acţionează subtil. Ea nu mai are nevoie de resurse umane identificate în persoana informatorilor de altădată. Inutil. Avansul tehnologiei ce poate începe de la telefonia mobilă şi până la camerele video, între ele putându-se include şi alte elemente ale tehnologiei moderne, constituie mijloacele prin care Securitatea îşi desfăşoară activitatea de monitorizare a persoanelor ce au potenţialul de a periclita „siguranţa ţării”.

La sfârşitul acestor rânduri mă întreb când va apune toamna şi va răsări primăvara pentru noi şi pentru societatea românească încă stinsă de umbra trecutului predecembrist? 

 

Am ales lichele sau ne-am reprofilat?

Licheaua, ca să preiau un termen uzat de Gabriel Liiceanu în cartea sa Apel către lichele, acea fiinţă care şi-a nenorocit semenii o dată – până în 1989, există şi astăzi printre noi, pentru a nenoroci încă o dată, în termenii unui prezent continuu al României anului 2008, ocupând poziţiile înalte ale societăţii, fără sfiala, părerea de rău şi pasul simbolic înapoi pe care ar trebui să îl marcheze.

Românii au fost ieri la vot. E drept, într-un număr insuficient. Dar cei care s-au prezentat, au mers să îşi aleagă reprezentanţii locali, pe cei care atât teoretic cât şi practic le vor reprezenta interesele comunitare şi, în cazuri juste, chiar pe cele personale. Stau şi mă întreb câţi dintre noii aleşi vor reprezenta într-adevăr interesele celor care i-au ales şi câţi vor repeta profilul lichelei comuniste, antipatice şi dizgraţioase? Stau şi mă întreb: am ales lichele sau, în sfârşit, într-un prea târziu ceas al treisprezecelea, ne-am reprofilat?

Fiindcă doi oameni ar rupe scaunul Primarului general al Municipiului Bucureşti, bătălia nu s-a terminat încă. Bucureştenii vor trebui să se decidă cu cine votează, deşi nehotărârea sugerată în trecut de maestrul nostru Ion Luca Caragiale pe care îl doresc născut încă o dată, pentru a-şi rescrie operele, e predictibilă.   

Finala Capitalei - Eu cu cine votez?

Cu dr. Sorin Oprescu, desigur!

Prezent la o emisiune a Gabrielei Vrânceanu Firea, de pe Antena 3, din seara aceasta, dr. Sorin Oprescu a fost diferit. A demonstrat că este INDEPENDENT, nu dependent de culoarea şi interesele unui partid.

Alături de buldog-ul Vasile Blaga - de la PD-L, de lupul Cristian Diaconescu de la PSD şi personajul cu un temperament molatec-mioritic - Ludovic Orban de la PNL, dr. Sorin Oprescu a demonstrat că este diferit, că se poate candida fără a produce pe bandă rulantă fraze care să respecte ideologia partidului din care faci parte. Nu a apărut cu discursurile pompoase şi sofisticate ca şi ceilalţi contracandidaţi. De asemenea, fiind medic, nu s-a lăsat sedat de anestezia buldogului Blaga.

În încheierea emisiunii, moment ce a coincis cu un ultim cuvând adresat electoratului, dr. Oprescu s-a remarcat prin a schiţa înfingerea bisturiului în cangrena realităţii cotidiene din Micul Paris când a cerut bucureştenilor să îl ajute să scape Bucureştiul de “dictatura regilor asfaltului”.

Votaţi-l pe Sorin Oprescu

Stimaţi bucureşteni,

Pentru a nu mai experimenta precedentul anilor trecuţi, pe 01 iunie 2008 mergeţi la vot şi vota-ţi-l pe dr. Sorin Oprescu.

Personal m-am săturat de fugari, bordurişti şi alte asemenea specimene de Primar care s-au perindat pe la fereastra Primăriei de lângă Cişmigiu. Vreau un om cu stofă. Pe cineva care să ştie să opereze estetic acest oraş. Pe cineva care să redea farmecul Micului Paris de odinioară descris pe undeva prin cărţi.

Pentru a nu mai risca marionete la Primărie care să deservească remorcile de interese ale partidelor politice, pune-ţi ştampila de vot pe dr. Sorin Oprescu! E omul care operează fără mal-praxis. Ceilalţi sunt mal-praxis-ul în persoană!

Priviţi-i fizionomia şi gândiţi singuri! În psihologia comunicării, fizionomia unei fiinţe umane comunică şi transmite foarte multe. Dr. Sorin Oprescu nu aduce din trăsăturile de buldog şi parvenit ca ale celorlalţi. Fizionomia sa comunică sârguinţă, seriozitate şi promptitudine. Alegeţi un Primar prompt. E ceea ce are nevoie orice localitate, mai ales una ca cea a Bucureştiului!

Intuiesc în dl. Sorin Oprescu un OM şi, de asemenea, un intelectual!

Doar independenţa face diferenţa!!!! Restul este şi va fi la fel…

Pentru a consulta programul dr.-lui Sorin Oprescu, faceţi click aici

Sfinţii Constantin şi Elena?

Poporul român chiar este dus în rătăcire! Nu îşi mai utilizează procesul psihic numit gândire. Îi place să aibă sfinţi în tablouri şi icoane. Îi place să se raporteze la persoane care nu mai există printre cei vii şi să preamărească oameni şi personalităţi pe care i-a desconsiderat în timpul vieţii.

Cum poţi să faci sfânt un criminal?

Şi aici mă refer la Împăratul Constantin care a fost un criminal. Şi-a omorât cumnatul, pe Licinius. Aşa consemnează istoria. Citiţi şi o să vă lămuriţi.

Mâine poimâine, după moartea lui Gigi Becali o să-l facă şi pe ăsta sfânt. De ce? Pentru că a construit lăcaşe de cult, a fost altruist, a ajutat sinistraţii şi alte asemenea care, luate în sine sunt bune. Problema constă în motivaţia cu care a făcut-o!

Fragment filosofic din Jurnalul de dincolo de “noi”

Jurnal de dincolo de „noi” reprezintă jurnalul ce s-a născut după travaliul de dinaintea internării în Spital, unde am fost operat de deviaţie de sept. Am fost internat în perioada 16-19 mai 2008, într-un spital din Bucureşti.

În timpul internării în spital am consemnat câteva file de jurnal pe care le-am intitulat „de dincolo de „noi””, fiindcă, pe scurt, în spital există indivizi şi nu persoane. Există indivizi pentru că fiinţele de aici se definesc prin ei înşişi şi mai puţin prin relaţii, prin raportarea la ceilalţi. Spre deosebire de individ, persoana se defineşte prin raportarea la celălalt, la o altă persoană. În spital raportarea la o altă persoană este inexistentă. Dacă există, este superficială şi insuficientă.

Spitalul e un loc al suferinţei, al timpului din anticamera morţii (aşa am perceput sala de operaţii, ca pe un spaţiu închis, misterios, un apriori al morţii).

Spitalul e locul în care timpul trece mai greu.

Spitalul e locul câtorva examene interesante: examenul curajului, examenul răbdării, examenul validării sau invalidării celor ce îţi sunt cu adevărat aproape, al celor ce le pasă de tine.

Spitalul e locul în care întâlneşti şi dorinţa apropierii mai mari de Dumnezeu. E locul în care apreciezi cu adevărat sănătatea, libertatea de a te plimba în natură sau pur şi simplu aceea de a te plimba.

În spital poţi conştientiza mai clar şi mai eficient realitatea morţii şi pe cea a valorilor autentice care oferă sens şi semnificaţie fiinţelor umane.

În spital singurătatea se trăieşte foarte intens, cel puţin de mine. Cum este să suferi şi să fii singur? Pentru mine e groaznic! Dacă a fi cu cineva înseamnă a putea împărtăşi bucuria sau tristeţea, a fi singur înseamnă a nu te putea exprima pe tine însuţi, ca să parafrazez cuvintele teologului german Friedrich Sclaiermacher. În lumea din afară ai posibilitatea, dacă te compari cu un arbore, să îţi întinzi rădăcinile şi frunzele în căutarea afecţiunii. În lumea ruptă de realitatea lumii de dincolo de „noi” nu ai unde să îţi întinzi rădăcinile sau frunzele universului tău interior. Or dacă o faci rişti să pierzi şi seva pe care o mai ai. Rişti să te usuci. Aici nu există afecţiune. E doar o atenţie mimată. Restul e caracterizat de o realitate impersonală. Este realitatea impersonală a instituţiei totale despre care vorbeşte sociologul Ervin Goffman. Şi totuşi, în acest imens de impersonalitate şi lipsă de semnificaţie, Îl poţi găsi pe Dumnezeu. El schimbă toată situaţia în care te găseşti. Caută-L pe El. Doar El poate fi găsit aici. Pentru că oamenii de aici nu îţi pot fi decât fiinţe fără conţinut.

Bilant post Pascal

Recent am comemorat Paştele – suferinţele, moartea şi învierea Celui ce reprezintă pentru toţi creştinii Mântuitorul lumii. Dar această comemorare va rămâne înregistrată în paginile de jurnal al anului 2008 ca o sărbătoare ce a fost, s-a consemnat iar în prezent viaţa merge mai departe. Asta înseamnă că sărbătoarea va rămâne uitată în luna aprilie, pe data de 27 şi atât?

Fiecare eveniment consemnat de istorie a trecut. De fapt, istoria e o consecinţă documentară a evenimentelor importante trecute. Fiecare situaţie importantă a fost, s-a consumat şi a fost imortalizată pe paginile istoriei. Suferinţele, moartea şi învierea lui Isus Hristos nu se derogă de la relatarea istorică. Biblia susţine că aceste evenimente au existat, s-au consumat şi în prezent au rămas consemnate. Rectific. Moartea lui Isus Hristos şi învierea Sa nu reprezintă doar fascicule de istorie. Ele sunt reamintite prin comemorare, sunt înviate în imaginaţia fiecăruia, fiind readuse astfel în actualitate.

Va rămâne Paştele pentru tine doar subiectul ce a umplut paginile de jurnal personal nescris al anului acesta şi atât? Sau este un nou început? Va rămâne Paştele pentru tine o simplă istorie repetată în fiecare an sau, în sfârşit, va însemna şi moartea ta faţă de viciul numit păcat, faţă de lume şi faţă de sistemul sau filosofia ei?

Am mâncat bine şi de acest Paşte. Ne-am ghiftuit iar stomacul cel suferind de alzheimer nu a fost adormit prea mult de bucatele servite şi continuă să îşi ceară drepturile.

Am mers la Biserică şi de acest Paşte – fiecare la confesiunea căreia îi aparţine.

Unii au luat lumină şi de acest Paşte direct de la lumânarea preotului. Alţii, în a căror biserici nu se multiplică lumina din lumânare în lumânare, s-au mulţumit să fie invadaţi doar de lumina candelabrelor ce chinuie tavanul cu greutatea lor.

Toate acestea la ce bun? Ce din toate acestea şi alte asemenea lor au hrănit şi au luminat sufletul nostru? Mai mult, ce anume a transformat sufletul?

Cât din timpul petrecut la Biserică s-a transformat în eternitate şi nu s-a pierdut din nou în camera imensă gri-negricioasă a trecutului ireversibil?

Şi în anul următor va veni Paştele, la fel de sec şi de trecător ca şi anul acesta. Poate şi peste doi ani şi peste zece vei fi salutat cu binecunoscutul „Hristos a înviat!” Asta până ce viaţa ta va întâlni punctul imens asemeni unui bloc imens de piatră de care te vei împiedica şi va veni Sfârşitul care îţi va dicta alineatul în lumea de dincolo de percepţie şi de această viaţă.

Ce va fi dincolo cu tine dacă nu ai experimentat Paştele şi nu ţi l-ai însuşit ca un mod de viaţă? Ce va fi dincolo cu sufletul tău dacă moartea şi învierea Mântuitorului Isus Hristos nu se va metamorfoza din simple informaţii teologice în profunde realităţi trăite?