Mihnea Georgescu INDEPENDENT ÎN PARLAMENT???!

motto:

“chiar cred că partidele în sensul clasic sunt pe ducă…” Mihnea Georgescu.

Stimaţi cititori şi potenţiali sponsori ai personajului pseudopolitic Mihnea Georgescu,

Am primit un comment recent de la Bogdan la articolul meu anterior intitulat Şi eu… nu numai Mihnea Georgescu.

Cică candidează ca şi INDEPENDENT! Vă vine să credeţi? Cum adică? Care vasăzică psdistu Mihnea Georgescu a dat divorţ cu Iliescu? Vă vine să credeţi? A trădat atât de uşor partidu’? Dacă a trădat atât de uşor partidu’ şi pe mine, eu care eram viitoarea sa mână dreaptă, oare nu va trăda şi săraca Românie sau, mai bine spus, ce a mai rămas din ea?! Gândiţi-vă singuri!!! Chiar credeţi că acest parvenit fără toate ţiglele de pe casă cum spunea altcineva într-un comment la acelaşi articol, va face ceva pentru “Ţară”, cum îi place stimabilului cu pricina să se esprime?

Domnule Ion Iliescu, ce aţi făcut acestui Mihnea Georgescu, sau ce v-a făcut el, cel care vă consideră ca pe un tată (din discuţiile personale avute cu el pe mess) de nu reprezintă PSD-ul, partidul care l-a adoptat ca o mamă la alegerile parlamentare?

Cum ar putea candida un psdist ca şi independent? S-a şters ca şi membru din listele partidului?

Scuze, trebuia să îl întreb întâi pe Geoană! Dar poate se autosesizează ca de obicei şi îmi oferă un răspuns. Poate nu…

Mă Mihnea, şi PSD-ul e pe ducă? Vai, dle Iliescu, Georgescu vă vrea se pare mort şi în mormânt!!! (asta e una din concluziile logice a afirmaţiei sale  pe care am luat-o şi am postat-o la început cu valoare de motto).

Matrioşca, ca sex-simbol al României contemporane

Icebergul reprezintă un bloc de gheaţă plutitor desprins dintr-o calotă glaciară. Ce mă intrigă este că cea mai mare parte a corpului de gheaţă se ascunde în apele îngheţate. Doar o porţiune infimă se ridică deasupra luciului apei. Ceea ce pare nu este ceea ce este.

Pleiada de actori sociali aparţinătoare diferitelor structuri ale societăţii apare în ipostaze corespunzătoare dar, sub atenţia unei priviri profunde, izbeşte ochiul cu situaţii inadmisibile:

Preotul X este sadomasochist iar preotul Y face parte dintr-o formaţie rock.

Stareţul Z reacţionează agresiv şi restrictiv. (citiţi Decameronul lui Giovanni Boccaccio pentru familiarizare)  

Profesoara A face obiectul unei ştiri potrivit căreia ea nu frecventează numai încăperea sălilor de clasă ci şi încăperea unui bordel.

Medicul B cutremură imaginea percepută de bolnavii ce vizionează ştirea ce înfăţişează un nou malpraxis.

O parte din parlamentari dorm în plină şedinţă de discutare a legilor. Stimabilii au devenit negustori şi reprezentanţi ai intereselor personale, brokeri ai propriilor fiinţe, finalităţi ale actului politic. Ne mai miră perpetuarea şoferilor orbi de la volanul bolizilor ucigaşi care, schimbându-şi permisul înainte de expirare, scapă de vizita medicală?!

Miniştrii, în special cei de la muncă şi finanţe, îngraşă cucoana Lene ce-ar trebui lichidată când vine vorba de proiecte finanţate de UE.

Realitatea se aseamănă cu simbolul rusesc numit Matrioşca. Matrioşca a preluat modelul de formatare a societăţii româneşti ca o păpuşă a cărei conţinut trădează aparenţa prin existenţa altor câtorva păpuşi în interior, păpuşi asemănătoare dar mai mici decât păpuşa mamă, pentru a se putea ascunde „una într-alta”, accesul la ultima păpuşă (ce ar putea deţine adevărul realităţii) fiind asigurat doar prin desfacerea carcasei penultimei.

Matrioşca românească e tot de genul feminin. De fapt ea sex-simbolul oficial. Problema păpuşii autohtone e concretizată în faptul că ea nu deţine în uterul ei păpuşi asemănătoare primeia, celei care le conţine pe toate celelalte, ci diferite. Ultima păpuşă ar putea fi sub forma unei dinamite naţionale, nu-i aşa?

Varianta românească a simbolului rusesc deţine înfăţişarea unei fete frumoase dar care ascunde îngeri căzuţi, fantasme, iluzii, figuri groteşti, prostituate clasice şi prostituate politice, indiferenţă şi pasiune carnală, ambiţii deşarte, secreţii deviante şi hedonism în exces. Matrioşca autohtonă e asemănătoare cutiei cu care a coborât Pandora pe Pământ după ce legendarul Prometeu a furat focul din Olimp. Din cutia Pandorei au ieşit toate relele expuse mai sus şi au rămas închise, din nefericire, într-o detenţie decenală, libertatea şi speranţa, curajul, virtutea şi adevărul, memoria, expresia şi conştiinţa societăţii civile.

Emil Cioran promovează, în Schimbarea la faţă a României, Rusia ca pe o profesoară de la care România, odată înscrisă la cursurile ei, ar avea cel mai mult de învăţat. Niciun stat nu poate lua locul Rusiei în rolul pedagogic pe care îl poate juca pentru studenta România – ar fi spus Cioran. Una din problemele României este aceea că aceasta a învăţat de la profesoara slavă aspecte negative şi nu pozitive. Ce trebuia să înveţe România era cum să devină un imperiu şi a chiulit de la respectivele cursuri de însuşire, într-o primă instanţă, a conceptului de imperialism. Bolşevismul rus a oferit României un model ce nu necesita importat şi nici acceptat de România după cel de al II-lea război mondial, chiar dacă i s-a impus.

Migrând în sfera politică românească, în cazul lui Ion Iliescu care şi-a anunţat ieşirea din Parlament prin aceea că nu va mai candida, las cititorii să distingă aparenţa de realitate. Chiar credeţi că Ion Iliescu nu mai are nimic determinant şi semnificativ de afirmat?

Sorin Oprescu a culminat recent cu demiterea arhitectului şef al Capitalei.

Nimic nu este ceea ce pare.       

Alianţa PSD-PC s-a materializat de curând în România anului 2008 ce se aseamănă cu anul 1917 al Rusiei ţariste în care s-a declanşat revoluţia marcată ulterior de schimbarea conducerii statului din imperiul ţarist în Uniune Sovietică în contextul unui gigant slav suferind datorită primului război mondial. De fapt condiţiile deficitare de viaţă au constituit mediul prielnic pentru extinderea mişcărilor revoluţionare. În timpul revoluţiei ruse circula un slogan asemănător clasicului slogan din Imperiul Roman care seda mulţimea cu pâine şi lupte cu gladiatori: „Pământ, pace şi pâine!”. Contextualizânt prezentului românesc, acest slogan seamănă în spiritul său cu oferta demagogică de guvernare propusă recent pe sticlă de cuplul politic Geoană-Voiculescu.

În Rusia anului 1917, s-au modificat condiţiile sociale ale ruşilor simpli după formarea noii forme de guvernare? Nu! Dimpotrivă.

Credeţi că revenirea la guvernare a PSD-ului fie ea şi sub masca unei alianţe ar schimba în sens constructiv situaţia socială sau economică a României? Personal cred că nu.

Actualul Partid Social Democrat (PSD) a avut inspiraţia de a repeta în sens invers istoria transformării denumirii partidului politic existent în fosta URSS.

Rusia a realizat modificarea Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR) în Partidul Comunist din toată Rusia. La noi, Partidul Comunist Român (PCR) şi-a modificat înfăţişarea după 1989 în PDSR, ulterior în actualul PSD, din culoare roşie într-una albastră şi invers, din culoare albastră în culoarea politică roşie de provenienţă rusească.

Presupunând că i-am alege pe foştii contractanţi ai puterii în România de după ’89, ce încredere mai putem acorda PSD-ului? Cum am mai putea vota reprezentantul stângii româneşti, care, a început şi continuat cu stângul pasul evoluţiei României prin lichidarea industriei româneşti ce a culminat cu vânzarea Petrom-ului? Probabil doar în ipostaza unor persoane amnezice şi infantile. Altfel, imposibil, fiindcă România se poziţionează în prezent într-un moment de răscruce economică, socială sau politică şi nu-şi mai permite rolul de cobai, un nou experiment conducând ţara pe culmile disperării iar viaţa la nivelul paroxismului cioranian.

Trăind în oceanul îngheţat al realităţii cotidiene pe care plutesc diferite iceberguri cu etichete reprezentative poziţiei ocupate, mă gândesc la încălzirea globală care, se pare, va avea un efect pozitiv dacă va afecta sfera socială sau politică prin topirea zidului de gheaţă care, odată topit, ne va ajuta să vedem clar realitatea ce se doreşte a fi schimbată odată cu alegerile parlamentare din toamnă.

Şi eu… nu numai Mihnea Georgescu

Mă gândesc şi eu să candidez pentru un loc în Parlamentul României.

Cunoscutul meu amic, Mihnea Georgescu şi-a propus să candideze. Şi eu mi-am propus. Diferenţa este că el vrea să cumpere un loc în Parlamentul României. Eu nu.

Cine doreşte să investească în specimenul Mihnea Georgescu şi vrea informaţii reale din partea unei persoane avizate şi apropiate lui, să mă contacteze pe mail: cezar_pesclevei@yahoo.com.

Pe scurt, pe dl. Mihnea Georgescu nu îl interesează ţara. Banii sunt tot ceea ce el are nevoie. Dar pentru aceasta are nevoie de putere. Un loc căldutz în Parlament iarna şi altul pe şezlongul de pe litoralul vreunei mări de pe litoralul Greciei, spre exemplu, vara, e visul vieţii lui. Bineânţeles, cum am putut omite afacerile? Pentru ele, un loc în parlament i-ar mişca mai uşor rotiţele afacerilor. Nu-i aşa?

Poate ajungem colegi şi în Parlament, cine ştie?!

Nu credeţi că Mihnea Georgescu îmi este cunoscut?

Priviţi foto. Sunt de la graduarea din 2005. Am fost colegi la un program de masterat în teologie>

De ce să spuneţi NU… mariajului politic PSD+PC

Am urmărit cu un soi de milă amestecată cu revoltă oficializarea mariajului dintre PSD şi PC care corespunde şi cu oferta de atras electoratul pe care cele două formaţiuni politice reunite au scos-o la lumină. Din „ofertă” spicuiesc creşterea salariului minim pe economie la 1000 roni, construcţia a 1000 km de autostrada şi 1000 km de căi ferate sau includerea celei de a 13-a pensii.

Ca o analiză de ansamblu, se pot puncta următoarele:

În primul rând, asistăm la o formaţiune politică disperată ce încearcă să obţină cu orice mijloc, demagogic şi ideologic, creditul electoratului ce face obiectul absenteismului la urnele de vot.

În al doilea rând, autoritatea cu care PSD-ul vine şi promite din nou s-a năruit. Stagnarea României şi lichidarea ei în timpul guvernării PSD dublată de lipsa căinţei acestei formaţiuni politice faţă de electorat face ca ceea ce ea promite, să nu reprezinte mai mult decât nişte cuvinte frumos aranjate în propoziţii şi fraze, asortate cu vestimentaţii de calitate în contextul unei sărbători în care, asistând şi luând pulsul desfăşurării ei, ai fi spus că stimabilii războinici de culoare roşie au câştigat războiul înainte de a-l fi început.

În ultimul rând, irealitatea promisiunilor fluturate mă face să cred că stimabila combinaţie politică, bazată pe amnezia românilor, încearcă să repete istoria postcomunistă, aceea a buf-ului naţional de după ’89 a cărui cireaşă de pe tort va fi servită de indivizii autohtoni potenţial fraieriţi pentru încă o dată de aceeaşi clasă politică ce va alimenta din nou încremenirea în proiect a României.

O nouă stea pe cerul României– Sorin Oprescu

Din depărtare, la câteva luni distanţă de anul 2009, o nouă stea străluceşte pe bolta întunecată a României: Sorin Oprescu.

Alegerile prezidenţiale din anul următor vor fi marcate de steaua aceasta care se va metamorfoza din actualul punct incandescent ce a crăpat deja întunericul, în soarele ce va topi corupţia, minciuna, hoţia, pasivitatea, ignoranţa sau clasă politică nefavorabilă societăţii. Şi o spun fără a mă îmbăta cu apă rece cum îi place d-lui Ion Iliescu să spună atunci când ograda sa politică se hazardează, asemeni unor copii inconştienţi, că va pune mâna hapsână pe putere.

Ideea unui Preşedinte independent sună trăsnet! Este una din cele mai ingenioase idei care va descreţi minţile românilor. Ea deţine potenţialul impactului maxim în rândul masei care, plictisită şi exasperată de vechea coloratură depăşită, va dori (doreşte) ceva NOU. Un candidat la alegerile presidenţiale colorat în roşu, portocaliu, albastru, galben sau mai ştiu ce altă culoare reprezentativă pentru un partid politic a inhibat receptorii electorali până acolo încât i-a tocit şi i-a făcut insensibili, fără capacitatea de a mai percuta la semnalele emise de sfera politică. N-aţi învăţat la Psihologie, în clasa a X-a, că un receptor asupra căruia se exercită un stimul constant pentru o perioadă lungă de timp slăbeşte din receptivitate?

Ar fi pentru prima dată în istoria României când un om ar păşi pe eşafodul prezidenţial şi ar putea spune, fără rezerve, că România este în sfârşit o ţară liberă de interesele colorate. Ar fi pentru prima dată în istoria acestei ţări când ideea unei democraţii va curge prin venele corpului societal românesc şi va abroga prin dizolvare pseudodemocraţia blestemată. Pentru prima dată în istoria noastră de după ’89 s-ar crea premizele schimbării la faţă a României mutilate de golurile şi lipsurile adâncite direct proporţional cu înaintarea anilor în tunelul întunecat şi sumbru al timpului.

Sorin Oprescu va străluci asemeni unui soare nou pe bolta autohtonă cu speranţa că va aduce un strat de ozon nou şi o altă atmosferă pentru sănătatea şi design-ul României.

După cum se pronunţau Stelian Tănase şi Mircea Dinescu la emisiunea Tănase şi Dinescu de pe Realitatea TV în data de 11 iulie a.c., dacă continuă să facă curăţenie la Primăria Capitalei în ritmul şi consistenţa în care a început, Sorin Oprescu are şanse reale să răstoarne procentele actuale din sondaje la alegerile prezindenţiale de la anu’ lăsând astfel formaţiunea actuală de la guvernare, muritoare de foame iar pe cea nou formată ce şi-a pregătit artileria grea cu promisiuni – PSD-PC, probabil, cu dinţii scrâşnind de durere din cauza marelui ciolan ratat. Pentru că, nu-i aşa, „în lupta socială, sânt mai slabi acei care deţin puterea fără să aibă echivalentul vitalităţii, decât acei care sânt în drum spre putere cu toate resursele vitale.” (Emil Cioran)

 

 

Un nou mariaj politic sortit divorţului?

Am deschis TV-ul. Atenţia mea s-a focalizat pe noul mariaj ce face obiectul actualităţii pe scena politică românească: mariajul dintre PSD şi PC oficializat de preoţii Dan Voiculescu şi Mircea Geoană.

Acesta îmi aminteşte de mariajul alianţei D.A. dintre PNL şi PD şi care părea a fi oficializat pentru totdeauna dar, odată ce şi-a atins obiectivul major, acela de a prelua puterea, schimbând opoziţia cu guvernarea, s-a scindat asemeni Bisericii în anul 1054 când Răsăritul reprezentând Ortodoxia s-a desprins de Apusul ce simbolizează Biserica Catolică, pe motive doctrinare şi, de ce nu, politice. În cazul PD-ului şi PNL-ului care desemnează Ortodoxia şi care Catolicismul? Dar în cazul PSD-ului şi PC-ului? Având ca ipoteză corupţia din ambele curţi, oare mai are importanţă?

Cum pot convieţui două entităţi cu viziuni şi doctrine diferite? Mai mult, cum poate persista un mariaj în care ambii soţi doresc conducerea? IMPOSIBIL! Cazul alianţei D.A. PNL-PD se va repeta şi în cazul PSD-PC. Ca pronostic, sugerez că scindarea va surveni cel mai devreme după alegerile parlamentare şi cel mai târziu imediat după alegerile prezidenţiale, când, în cazul câştigării guvernării de tandemul Năstase-Voiculescu, unul la prezidenţiale, celălalt lider al cabinetului executiv, la Guvern, neînţelegerea apărută peste noapte pe marginea viziunii guvernării îi va recomanda pentru divorţ.

România, Dacia şi Ileana Cosânzeana Reloaded

Astăzi am ajuns din nou în Parcul Herăstrău.

Dacia Break despre care scriam în articolul anterior intitulat România, Dacia şi Ileana Cosânzeana, era şi acum parcată în aceeaşi poziţie.

Lângă autoturismul Dacia despre care scriam că seamănă leit cu România anului 2008, erau parcate alte trei autoturisme: Alfa Romeo, Skoda şi Renault. Spre deosebire de maşina provenită din fabricaţie autohtonă, maşinile europene, arătau bine. Direcţia lor părea ok, iar tăblăria era impecabilă. Se pare că Italia, Germania şi Franţa au o guvernare unitară.

Dacia Break a încremenit la marginea şoselei de lângă capătul tramvaiului 41. Pe lunetă era lipită o pagină A4 ce reprezenta o Somaţie din partea Primăriei sect. 1, conform căreia proprietarul avea la dispoziţie 10 zile pentru a-şi ridica maşina, altfel, Primăria o va face în locul proprietarului, urmând ca acesta să achite costul acestei operaţiuni şi să suporte o amendă cuprinsă între 1000 şi 2000 RONI. România a încremenit în poziţia în care era şi în data de 10 iunie a.c.. În cazul domnilor Băsescu şi Tăriceanu, sperăm ca instanţa care îi va amenda în cazul în care nu vor urni România din loc să fie însăşi conştiinţa lor! Problema se pune totuşi în a stabili dacă o mai deţin… Acest aspect vă revine vouă, stimaţi cititori.

România se află în situaţia încremenirii în proiect, cum spune şi maestrul Gabriel Liiceanu. Mă întreb dacă stimabilii ce deţin încă licenţa de conducere a României au încremenit în scaunele lor comode de la Victoria sau de la Cotroceni? Sau, asta e doar în ceea ce priveşte situaţiunea României, nu şi a persoanei lor. Pentru că, nu-i aşa că de dimineaţa până seara ne zbatem pentru noi, ca să avem ce pune pe masă, ca să avem „ţoale”, cum le spun cei din sud, ca să trăim mai bine? Noi suntem oameni. Presupun că şi stimabilii de la cele două palate bucureştene tot oameni sunt. Uzând o logică pe care am învăţat-o la ora de Logică din liceu, stimabilii suspuşi se agită şi ei de dimineaţa până seara. Sau poate mă înşel.

Eroina din societatea comunistă românească

Stimaţi cititori,

Aceasta este eroina Comunismului din România, a cărei existenţă a rezistat până în 1989, cu toate că s-a încercat uciderea ei. Şi în prezent se încearcă uciderea acestei fiinţe! Şi în prezent interesele personale ale suspuşilor iniţiază lovituri de stat mai acute decât cea din ‘89! Cel puţin lovitura de stat din ‘89 a fost un rău necesar.

Loviturile de stat ale anului ‘89 prin conflictele de interese, lipsa controlului asupra creşterii preţurilor la alimente şi combustibil, jocurile politice, lipsa proiectelor pentru finanţare externă, înalta polarizare a bunăstării sociale, sunt total nelegitime.

Cât o va mai ţine guvernarea actuală la periferia istoriei?! Cât va mai sta marginalizată de celelalte prinţese europene?! Când va veni momentul în care să iasă la plimbare în rochia ei superbă, cu celelalte fiice ale Europei, fără să mai fie necesar să se simtă prost şi lipsită de demnitate?

Cât o vor mai ţine guvernanţii subnutrită şi ignorată?

Eroina sistemului comunist din România e însăşi România, o fiinţă feminină înşelată şi minţită, slăbită şi bolnavă, încă aflată într-un mariaj ce-ar trebui rupt.

Lichidarea portocalie sau Despre eşecul PD-L

Atunci când se cheltuieşte în zadar, când o investiţie nu-şi atinge profitul scontat, ajungând chiar la faliment, se spune că investiţia aceea s-a pierdut pe Apa Sâmbetei.

Rezervorul cu substanţă politică portocalie din campania electorală a PD-L s-a răsturnat în Capitală, substanţa deversându-se pe Apa Dâmboviţei. Aceasta constituie startul vizibil al involuţiei acestui partid, premiza eşecului său politic. Moleculele de apă dâmboviţene sunt împriegnate continuu cu cele portocalii ale lichidului electoral iar drama în trei acte intitulată Lichidarea portocalie va culmina şi totodată va avea the end la terminarea ultimului act – cel corespunzător alegerilor prezidenţiale din 2009, care va coincide cu ultima rezervă de substanţă portocalie valabilă ce nu a apucat să se scurgă pe Dâmboviţa.

Dacă nu PD-L, atunci cine? Ar putea fi întrebarea ce ar frământa mintea cititorilor.

Probabil PSD. De ce PSD? Fiindcă alegerile locale din iunie a.c. s-au concretizat, cum bine spunea şi Adrian Năstase, prin câştigul PSD, cel puţin simbolic, ceea ce demonstrează că PSD a revenit în forţă.

PD-L şi-a epuizat artificiile de manevră: „fântâna înţelepciunii” a secat în persoana lui Traian Băsescu, aceasta coincidând cu dispariţia „fanteziei salvatorului”, un mit ce umplea odinioară aura aceluiaşi Băsescu. Mitul acesta a rămas doar într-o carte acum prăfuită de Mitologie nescrisă a zbuciumatului popor român (nu căutaţi cartea, fiindcă ea nu există).

Acum, când scriu aceste rânduri, mă găsesc pe o alee din Parcul Herăstrău şi sunt nevoit să mă opresc din mers din cauza unui câine comunitar negru imitând privirea lui Traian Băsescu care mă priveşte lung, fără grai, stându-mi în cale (…). Gata, a plecat!

Îmi continui plimbarea în soarele încă fierbinte al serii. Revin la analiza mea privind Lichidarea portocalie.

După cum spuneam în recentul meu articol Atmosferă de seară în Capitală, Preşedintele Traian Băsescu se (re)dă cu poporul prin invitarea liderilor partidelor parlamentare la Palatul Cotroceni pentru data de 1 iulie a.c. în sensul unor dezbateri pe marginea creşterii preţurilor la alimente şi la combustibil, alimentând astfel rezervorul maşinăriei populiste în prezent uzate, pregătind-o pentru următoarele ieşiri la rampa de la Universitate sau pentru băile de mulţime. Din nefericire pentru figuraţia prezidenţială, prostimea este mai puţin extaziată acum de legendarul Traian Băsescu.

Stau şi îmi adresez câteva întrebări:

Cât va mai continua Băsescu să fie un Preşedinte- Jucător?

Când va ajunge Preşedintele „Să trăiţi bine” să recunoască că Titanic-ul portocaliu s-a izbit implacabil de iceberg-ul realităţii?

Căpitanul Traian Băsescu va părăsi onorabil Titanic-ul, sau a aranjat o barcă de salvare care să-l ducă, după naufragiu, la ţărm?

Portocaliul a fost la modă, atât ca şi culoare vestimentară cât şi una a barelor sau scaunelor din mijloacele de transport în comun bucureştene. Prezentul e marcat de un portocaliu dezgustător şi demodat, banal şi neinteresant, de factura minorităţii de culoare, specifică clasei needucate, inculte.

M-aţi putea ataca privitor la cele scrise, invocându-mi apartenenţa politică contrară culorii politice portocalii, ca motivaţie fundamentală ce a stat la rădăcina scrierii acestui articol.

Eroare!

Am fost şi sunt apolitic. Nu mi-am vopsit gândirea cu nici o culoare şi nu pot reprezenta un potenţial subiect al aderenţei mele la filosofia, ideologia sau registrul vreunui partid politic. Sunt incolor. Asta nu îmi împiedică analiza şi secretarea ideilor concretizate în scris pe paginile mele virtuale.

Atmosferă de seară în Capitală

Atmosfera e caldă şi poluată. Am impresia că Bucureştiul a fost un cuptor imens în timpul zilei iar acum încă îşi păstrează nu puţinele grade Celsius în plus. E seară. Liniştea se îngână cu Agitaţia, cea din urmă pierzând hectare de teren în confruntarea cu Liniştea.

Scârţâitul stresant al roţilor de tramvai se împletesc mai rar cu şinele obosite până se pierd în absenţă şi se confundă cu scârţâitul clipelor ce se pierd în cumpăna nopţii.

Campania electorală s-a terminat. Până la următoarea campanie, străzile vor rămâne apolitice, fără ecoul distorsionat de sloganuri, promisiuni sau „Votaţi-l pe (…)!, Votaţi-l pe (…)! Votaţi-l pe (…)!. Doar ticăitul ceasului e singurul care distorsionează ecoul realităţii noastre postmoderne, el singur rămas fără promisiuni neândeplinite, el singurul care îşi duce la bun sfârşit promisiunea: Trece vremea! Şi trece.

Pe măsură ce rândurile aleargă pe hârtia virtuală iar scrisul meu „Times New Roman 12” înegreşte progresiv pagina A4, vântul îşi îndeplineşte în sfârşit promisiunea tacită de a ne aduce nu numai ploaia ci şi aerul rece de la mama Rusia.

Liniştea de pe străzi este deplină. Greierii, câteva voci ce se pierd în depărtare sau câteva maşini sunt singurele care o curmă.

În cadrul neoficial dintre patru pereţi, la capitolul „Partide”, PD-L jeleşte cu lacrimi sintetice colorate în portocaliu, înfrângerea inadmisibilă.

PNL continuă cu episodul şapte scandalul declanşat de eşecul lui Orban iar Premierul Călin Popescu Tăriceanu, în ipostaza călăului cu cagulă galbenă, îşi execută pionul de sacrificiu electoral – Ludovic Orban.

PSD celebrează reuşita piesei „Lichidarea portocalie”, în regia lui Ion Iliescu, scenariul Adrian Năstase, piesă jucată pe scena Capitalei, avându-l ca personaj principal pe Sorin Oprescu.

La capitolul „Personalităţi”, Traian Băsescu, îmbracă costumul de gală al unui histrion de odinioară şi se (re)dă cu poporu’ montând pe scenă interesul pentru viaţa de zi cu zi a românilor invitând la Cotroceni liderii partidelor parlamentare pentru a discuta cu aceştia, în data de 1 iulie a.c., pe tema creşterii preţurilor la alimente şi la combustibil. De altfel e o investiţie bună şi invitaţia aceasta. Nu-i aşa? Campanie electorală domnilor!

Adrian Năstase desface şampania amară marca Am scăpat acum, vedem la toamnă (…) pentru suspendarea votului deputaţilor privind cererea DNA de a da startul urmăririi penale a onoratei sale persoane, vot ce se suspendă, se amână până-n toamnă, din lipsă de cvorum. Toamna se numără bobocii, nu-i aşa?

Sorin Oprescu a prins rădăcini cu mulţumirile de pe site şi în fotoliul de Primar General, sperând să demareze ceea ce le-a promis bucureştenilor, iar Ion Iliescu e blocat în blogosferă şi nu a mai postat nimic de 3 zile. Necesită probabil un restart.

Mihnea Georgescu iese la rampă ameninţător şi promite că nu va rămâne dator unor alte personalităţi.

Câinii mai latră, unii mai muşcă! Noapte bună!