Ce-ar fi dacă Hristos s-ar întrupa din nou?

Făcând abstracţie de Apocalipsa, care ne vorbeşte despre revenirea lui Isus Hristos, nu pentru mântuire ci pentru judecată, o întrebare recentă i-a dat minţii mele de lucru: Ce-ar fi dacă Hristos s-ar întrupa din nou? De data aceasta să nu se mai nască în naţiunea iudaică, „ai Săi” să fie acum expresia ce ar legitima „neamurile”, poate chiar poporul român. Să nu se mai întrupeze pentru mântuirea umanităţii ci pentru a trăi ca o persoană implicată în societate, comunitate, familie, biserică etc. Oare în ce biserică ar dori să fie membru?

Discutam cu o persoană a cărei confesiune e diferită de cea (neo)protestantă şi, adresându-i ultima întrebare, nu a ezitat să spună că El ar alege să fie membru într-o biserică aparţinătoare confesiunii ei. Adresându-mi mie însumi această întrebare, am ezitat să-mi răspund prin a-mi spune că El ar alege o biserică neoprotestantă. Şi asta pentru că e atâta neiubire, irelevanţă şi impersonalism în bisericile noastre! Nu cred că Isus ar fi atras să aleagă o Biserică în care impersonalismul ocupă locurile odată cu oamenii, ci ar alege o Biserică în care iubirea ar constitui argumentul forte al alegerii. Cu siguranţă nu ar dori să opteze pentru nişte forme fără fond sau pentru un ritual în favoarea conţinutului autentic, relevant fiinţei umane. Asemeni, l-ar lăsa rece creştinii de duminică, liderii religioşi care nu transmit mesajul fundamental al creştinismului, mântuirea prin moartea şi învierea Sa şi grimasele „sfinte”, actorii bisericilor ce „produc” piesele de teatru numite servicii divine denumite altfel programe ce fac obiectul unei tradiţii (neo)protestane încă nescrise. Ce, numai ortodocşii să aibă Sfânta tradiţie? Şi noi avem nevoie de tradiţii pe care să le îndeplinim. Şi, asemeni, avem cuvântul sfinţenie în vocabularul nostru, cuvânt pe care trebuie să-l asociem cu ceva fiindcă aşa ne îndeamnă Dumnezeu, să fim sfinţi pentru că El e sfânt. Dar noi cum suntem? Şi, dacă tot nu reuşim asta, măcar să asortăm acest cuvânt de altceva decât fiinţa noastră. Avem nevoie de tradiţii să putem reduce la tăcere vocea interioară care ne spune că trebuie să facem ceva real pentru suflet nostru, ceva ce provine din grecescul metanoia, nu numai să bifăm la capitolul lucru mecanic necesar efectuării unor acţiuni practice spirituale. Avem nevoie de fapt de tradiţii ca să putem să ne adormim conştiinţa cu ceea ce am realizat şi inclus în interiorul dimensiunii spirituale, fără să vedem că ceea ce realizăm e un balon cu oxigen pe care îl umflăm şi, la contactul cu ceva ascuţit, balonul se va sparge fără a mai păstra decât o bucată de material în care a fost cândva „oxigenul”, mult gaz eliberat în atmosferă şi atât.

Mă mai întreb asemeni profesorului de istorie Jean Delumean din cartea În aşteptarea zorilor, dacă „am intrat oare într-o epocă a transcendenţei fără Dumnezeu?” sau „va muri creştinismul?”          

 

Ceva tare…

Am primit ceva tare pe messenger astazi. Va redau continutul celor doua offline-uri>

 

 

Demisionez din functia de ADULT.Vreau sa cred in siceritatea zambetelor,nobletea vorbelor,o lume a cuvantului dat si respectat,a dreptatii,a pacii,a viselor implinite,a imaginatiei innobilate,a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatete.Fiti voi mari si importanti,si ocupati,si ingrijorati.Eu vreau sa cresc MIC

 

 

 

Un om musulman in Egipt isi ucide sotia pentru ca  citea Biblia apoi a ingropat-o impreuna cu bebelusa lor si cu fica lor de 8 ani. Ficele au fost ingroate de vii!!! El, apoi a declarat politiei ca un unchi de’al lor le’a ucis. 15 zile mai tarziu un alt membru din familie a decedat. Cand s’au dus sa’l ingroape au gasit ca cele doua fice sub nisip erau vii. Tara intreaga se simte ofensata in urma incidentului si omul va fi executat. Fetita de 8 ani a fost intrebata cum a supravietuit: ” Un om, purtand haine albe stralucitoare, cu rani sangerand in palme, a venit in fiecare zi sa ne hraneasca. El a trezit’o pe mama mea ca sa poata sa o hraneasca la san pe sora mea mica,” a spus ea. Ea a fost intervievata de televiziunea nationala Egipteana

Despre iniţiativa de a spune NU

Refuzul justificat e o atitudine neânvăţată de români. Iniţiativa de a spune „nu” lipseşte din modul nostru de a fi şi a gândi, din stilul nostru de viaţă. Suntem restanţieri la capitolul „Răspunsuri potrivite”. Ne place să acceptăm orice ni se dă, fără să analizăm într-o primă instanţă ceea ce ni se oferă. Suntem posesorii unei psihologii de turmă, lipsiţi de iniţiativă, după cum ne caracterizează şi autorul Psihologiei poporului român, Constantin Rădulescu Motru.

Fără să ne dăm seama, probabil, ne vindem uneori ieftin, chiar gratis. Suntem pasivi la iniţiativa refuzului de a spune „nu”, ne lăsăm cumpăraţi. Ce vreau să spun cu toate acestea? Aş vrea să spun multe, dar mă limitez doar la două ipostaze:

Odată cu desfăşurarea campaniei electorale suntem cumpăraţi de materialele electorale – funcţie de culoarea favorită: portocaliu, roşu, albastru sau… Asupra conştiinţei noastre se exercită presiune şi diversiune. Conştiinţa civică slăbită se încearcă a fi pecetluită şi anticipez multe ştampile de vot aplicate sub presiunea instinctului freudian, inconştient, alimentat de discursurile sofistice, cu argumentaţii vide, a celor ce candidează pentru fotoliul comod de Primar. Se încearcă orbirea ochiul critic al fiecăruia dintre noi. Personal, refuz să-mi vând fragmentul conştiinţei electorale rămas încă nealterat şi trec indiferent pe lângă corturile electorale ce-au răsărit peste noapte asemeni unor ciuperci otrăvitoare.

Cel mai mare om de afeceri român nu este Gigi Becali şi nici Ion Ţiriac, ci Satana.

Cel mai mare lider politic român contemporan nu este Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Theodor Stolojan, ci Satana. Nici nu doresc să mă gândesc de câte ori am dat curs sugestiilor şi m-am vândut acestui ŞARLATAN, pentru că îmi saltă rădăcinile firelor de păr când încep să mă gândesc! Şi astăzi a venit la mine să încheie o afacere cu mine, o afacere „profitabilă” din punctul lui de vedere. Dorea să îmi dea ceva mărunţiş din puşculiţa sa frumos ornată cu sclipici în schimbul, spunea el, integrităţii mele oricum neânsemnată şi inutilă pentru el. Am avut curajul să-i trântesc uşa refuzului în nas şi i-a zburat mărunţişul pe jos. N-avea decât să şi-l strângă! Mâine oare ce fel de afacere va dori să încheie cu mine?

Cele mai importante minuni ale lumii şi cred că singurele, nu sunt Piramida lui Keops, Colosul din Rodos sau Farul din Alexandria, ci MOARTEA şi ÎNVIEREA Dumnezeului-Om; faptul că unii din noi nu ne mai aparţinem: am fost cumpăraţi, am fost răscumpăraţi de Cel care a plătit preţul imens, nepreţuit, viaţa Sa pentru viaţa noastră – Isus Hristos.

O nenorocire mai mare decât cea din 11 septembrie 2001 din Statele Unite este că înstrăinăm ceva de valoare vitală ce nu ne mai aparţine, ceva ce constituie proprietatea privată a lui Dumnezeu: viaţa noastră mântuită de Hristos.     

Poate că exagerez dar, totuşi, realitatea nu contrazice ceea ce am scris. Am învăţat când eram student, la un curs de sociologie, o paradigmă care explică foarte bine de ce în societatea umană există atâtea realităţi, atâtea bunuri şi servicii. Paradigma învăţată de mine susţine că în societate există ceva fiindcă societatea solicită sau e dispusă să primească acel ceva. Aceasta e raţiunea de a exista a tot ce este produs.  Sau, altfel spus, în societatea contemporană superficială, ceva există fiindcă „dă bine” şi este acceptat, comercializat şi apoi utilizat. La fel stau lucrurile şi cu campania electorală cât şi cu ispita Satanei: există şi încearcă să ne cucerească. Ia iniţiativa de a oferi un răspuns potrivit! Ia iniţiativa de a spune NU!