Posts Tagged ‘Add new tag’

Confesiuni şi gânduri la asfinţit de soare

iulie 13, 2008

Duminică. Am fost rugat să ies pe eşafodul Bisericii pentru a lua „cuvântul”, ca să citez persoana care mi-a făcut invitaţie. Am răspuns infirmativ acestei invitaţii motivând răspunsul cu faptul că nu îmi place să fiu o formă fără conţinut, nu vreau să ies în faţă doar de dragul de a ieşi şi a spune ceva pentru spectatorii din sală, ceva pentru a fii unul din părtaşii activi la programul tradiţional al Bisericii.

Efectiv nu mai doresc să fiu o formă fără fondul real al formei. Îmi doresc să stagnez şi să-mi umplu golul sufletesc cu conţinut spiritual. Îmi doresc de acum doar forma unui conţinut care, odată exprimată în afară, să reflecte într-un mod fidel ceea ce este în lăuntrul meu.

M-am săturat de programe sau de ieşiri seci şi inutile în faţa lui Dumnezeu.

M-am săturat de mesaje şi conţinuturi produse de mintea noastră ce nu mai este călăuzită şi ajustată de Duhul Sfânt.

M-am săturat de figura creştinismului fariseizat ce se-ntâlneşte doar cu formele regulate ale băncilor, scaunelor sau amvonului şi cu forma puţin neregulată a capului predicatorului doar de dragul părinţilor, a imaginii din comunitate sau fiindcă un club mai select unde nu se fumează nu există.

Sunt tânăr dar sătul de „părtăşia” din Biserică ce nu este dublată de cea de la finish-ul ei cu tinerii grăbiţi care mai de care să ia start în polposition-ul al cărui finish se confundă cu noul episod din telenovelă sau meciul de fotbal la care nici măcar nu joacă România. Am fost creaţi pentru curse de Formula 1 ce ne oferă păreri de rău pentru timpul prea puţin petrecut u celelalte fiinţe de care ne împiedicăm mai degrabă decât să ne intersectăm? .

Trebuie să mă opresc şi să văd unde sunt, spre ce mă-ndrept şi, mai ales, cine sunt?

Trebuie să rămân în confruntare cu mine însumi şi cu Dumnezeu pentru a-mi descoperi adevărata înfăţişare a nevăzutului univers interior din dotarea fiinţei mele.

Rezervorul spiritual gol a cărui ecou se prelunmgeşte până la cer, nu mă ajută să înaintez în spaţiul tulburat de valurile vieţii din afara insulei numită Biserică.

 

Gândesc la membrii Bisericii. Mă întreb: la ce bun cu programele şi mascarada, teatrul ieftin a cărui fond nu e viaţa noastră reală şi care rulează săptămânal în Biserică?

Cred că ne este frică de ceilalţi. Şi asta ne împiedică să fim transparenţi şi a permite observarea cetăţii interioare a fiecăruia din noi pentru a declanşa iniţiativa rugăciunii ca unică forţă ce o avem la îndemână pentru schimbarea situaţiei existente.

La ce foloseşte mimarea socială a spiritualităţii?

Numai Eminescu a folosit expresia „mort frumos cu ochii vii” în Luceafărul. Noi de ce-am însufleţi această expresie eminesciană?

Haideţi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aici se joacă piese de teatru de calitate. Haidem acolo dacă vrem să producem ceva mai de calitate şi mai credibil în Biserică. Dacă nu, haidem să pornim la start-ul unei SCHIMBĂRI. Pentru că, dincolo de piesa de teatru adhoc constituită în duminica precedentă, în singurătatea noastră rămânem la fel de seci şi mai nefericiţi decât am fost săptămâna trecută.

 

O zi ploioasa

aprilie 22, 2008

Astăzi a fost o zi călduroasă. Spre seară Cerul ne-a binecuvântat cu o ploaie binevenită. Mai puţin întâlnită în Bucureşti , mă refer la ploaia “furioasă” ce a spălat cerul Capitalei, a venit cu prinţesa care m-a vizitat cu câteva luni în urmă, atunci când postam pe blog o amintire din liceu, cu Nostalgia. Ploaia de azi m-a făcut să îmi aduc aminte de copilărie.

Nostalgia a venit udată de ploaie în rochia ei de un albastru mai închis, pentru că, nu-i aşa, albastrul deschis îmbibat cu apă îşi închide nuanţa. A venit şi m-a purtat pe aleile timpului când admiram ploaia de la fereastră în aşteptarea soarelui de după, a timpului frumos, a naturii ce va zâmbi după ploaie. Mi-a arătat vara aceea superbă în care eram cu bunica la treierat şi, în miez de vară am îngheţat şi m-am transformat într-un sloi imens de gheaţă când, pe câmpul aurit pe suprafeţe imense de grâu aşteptând cu sufletul la gură să fie treierat, m-a prins o ploaie rece şi deasă, asemeni unei fete dezamăgite din dragoste…

Acum am privit de la fereastra clinicii unde lucrez fata aceastra trădată în dragoste cum vărsa lacrimi imense şi furioase din cer.

Seara, când am plecat de la serviciu am început să respir un aer mai curat. Şi, în ciuda aerului umed şi a trotuarelor ude, amestecate cu noroi pe alocuri, mergea de o plimbare… Problema era că nu aveam cu cine să mă plimb. M-am luat doar pe mine la plimbare şi visul…în drumul meu de întoarcere… visul că odată mă voi plimba  cu cea pe care o voi iubi…

Bila neagra pentru RATB

aprilie 19, 2008

Vă credeţi interesanţi?! Sunteţi stăpânii mijloacelor de transport în comun?! Încă nu v-a caftit nimeni ca să învăţaţi o lecţie?!

Sunt câteva întrebări pe care le adresez bădăranilor controlori RATB. Nu am nimic cu ei. E meseria lor, dar cu aberanta controlare a unui călător exact atunci când vrea să coboare nu discut! Mi se pare inacceptabil! Asta mi s-a întâmplat acum 2 zile în urmă. Doream să cobor, pentru că era staţia la care coboram ca să merg la serviciu (aveam abonamentul valabil, să nu interpretaţi greşit) şi tocmai atunci s-a trezit unul din domnii controlori să îmi verifice abonamentul. Când am urcat, probabil că smulgea câte o petală din floarea prostiei şi absurdităţii sale: “să-l verific, să nu-l verific” şi când s-au terminat petalele şi prostia lui a rămas goală, rasă în cap, rămasă la petala “să-l verific”, mi-a solicitat abonamentul. Norocu’ lui că am reuşit totuşi să cobor că de nu să vedeţi ce spectacol gratuit făceam. He he! Ne legitimam reciproc! … Şi mai vedeam cui i-ar fi tremurat picioarele mai tare…

Josh McDowell in Romania

aprilie 13, 2008

Am avut ocazia să îl văd pe cel despre care pot să spun că până alaltăieri i-am citit doar cărţile. Ieri şi alaltăieri am avut oportunitatea să îl văd în carne şi oase . Chiar să schimb câteva cuvinte de prezentare şi de apreciere.

E vorba de Josh McDowell, un vorbitor ce a scris 108 cărţi, a ţinut prelegeri în multe ţări şi a luat multe distincţii pentru activitatea sa de mânuitor al panei de scris. Energic şi plin de viaţă la peste 60 ani ai săi, original şi cu simţul umorului bine hrănit, a fost o companie productivă şi plăcută în timpul celor două conferinţe.

În seara de 11 aprilie a.c. a ţinut o conferinţă la Palatul copiilor, o conferinţă adresată persoanelor care lucrează cu copiii şi adolescenţii. După ce şi-a prezentat propria sa familie, Josh McDowell a continuat să prezinte o piramidă a dezvoltării individului:

COMPORTAMENT (la vârful piramidei)

VALORI

CONVINGERI

RELAŢII (la baza piramidei)

(Relaţiile generează convingerile. Convingerile generează valorile. Valorile determină comportamentul)

A continuat apoi să prezinte următoarele:

Ce anume face un tânăr să creadă în ceva?

Relaţiile nasc convingeri. Convingerile generează un sistem de valori care modelează comportamentul nostru.

Suntem alcătuiţi pentru a ne conecta cu alţii în relaţie. Toate cercetările ştiinţifice demonstrează că din momentul în care un prunc se naşte în lumea asta, creierul acelui copil este din punct de vedre biologic gata formatat pentru a relaţiona cu ceilalţi. Nu cumva asta schimbă esenţa dezbaterii? Toate cercetările ştiinţifice vin în direcţia asta. Vrei să îi vezi pe tineri trăind un sistem de valori? Trebuie să faci 2 lucruri:

- trebuie să dezvolţi o relaţie apropiată, intimă cu acel copil altfel ei vor respinge acel adevăr;

- trebuie să trăieşti acel adevăr, să-l modelezi în prezenţa acelui copil (fii un exemplu în privinţa adevărului pe care doreşti să-l transmiţi)

Universitatea Columbia a comandat un studiu. Felul în care structura familiei. Comparativ cu o familie în care amândoi părinţii sunt u una monoparentală.

Copilul crescut într-o familie monoparentală, are cu 30 la sută şanse să se implice în consumul de alcool şi de droguri. Dar stuiul a mers mai departe. Copilul care creşte într-o familie cu ambii părinţi dar unde relaţia dintre tată şi copil e problematică, copilul are 60% şanse mai mari de a se implica în consumul de droguri.

Un copil cu ambii părinţi unde relaţia dintre tatăl şi copil e excelentă, copilul are mai puţin de 6% de a se apuca de droguri.

FBI au făcut o cercetare pt a depista profilul celor predispuşi spre a trage cu o armă.

Profilul care a apărut cu procentajul cel mai mare este: tatăl este ori absent ori neimplicat în creşterea copilului. Lucrurile se rezumă la relaţii.

Johns Hopkins (Şcoală medicală).

Thomas şi Duazunski. Au studiat peste 30 ani 1377 studenţi la medicină să caute cauza comună pentru 5 boli: boli mentale, hipertensiune, tumori maligne, bolile coronariene, suicidul.

Au putut găsi o cauză comună?

După 30 ani de cercetare au găsit o singură cauză comună. NU era vorba de regimul aliemntar sau exerciţiile fiyice. CI LIPSA DE APROPIERE DINTRE COPIL ŞI TATĂL LUI.

Motivul este următorul: există ceva în viaţa fiecărei persoane din lumea aceasta care declanşează. Fiecare am simţit acest lucru chiar astăzi: STRESUL.

Un copil care creşte într-o familie armonioasă, poate să se ocupe cu stresul într-un mod mai constructiv.

PREDĂ LECŢIA COPIILOR ÎN CLASĂ ÎN CADRUL UNEI RELAŢII.

Un copil de 12-14 ani care nu are relaţii bune cu tatăl, are şanse de 300 % şlanse de sinucidere

15-16 ani, fără relaţii bune cu tatăl, copilul are 400% şanse de sinucidere.

Întrebat de W. Bush care e cea mai mare problemă a Americii, Josh McDowell a răspuns că este: tatăl absent sau neimplicat.

Vreţi să-i înţelegeţi pe tinerii de azi? Priviţi bine la tatăl lor şi îi ve-ţi înţelege.

Majoritatea problemelor de la şcoală încep cu părinţii, acasă. Aproape niciodată, niciodată, niciodată nu îţi apăra copiii la şcoală pentru că au greşit.

Intimitatea este capacitatea de a fi tu însuţi, real, cu altă persoană, fără bariere, fără faţadă. Asta vrea fiecare copil de la tăticul lui.

Crescându-mi copiii, am încercat să am o atitudine proactivă. Am încercat să detectez problemele înainde de a ajunge la suprafaţă. Când am văzut ceva am încercat să pun copiilor mei trei întrebări. Dacă răspunsul era afirmativ la toate întrebările acelea, copilul era uşor de modelat:

1. Fiule, ştii că te iubesc?

2. Fiule ştii că îţi iubesc mama?

3. Fiule, atunci când te vei căsători şi vei avea copii, vrei să existe între tine şi soţia ta ceea ce există între mine şi mama ta?

Ştiţi ce am învăţat eu ca tată?

Când am trebuit să mă ocup de o problemă, a trebuit să aduc la suprafaţă mai întâi relaţia mea cu acea persoană, apoi să mă ocup de problemă.

Adevărul fără relaţii duce la respingere. Regulile fără relaţie duc la rebeliune, sau, cu alte cuvinte, disciplina fără relaţii duce la mânie şi amărăciune. Nu aş disciplina un copil până ce acela nu ştie că îl iubesc.

3 paşi ai contextului principiilor următoare:

- creşterea copiilor nu prezintă garanţii absolute;

- niciodată nu este prea târziu;

- unii copii sunt greu de crescut.

7 principii simple, universale, pentru a construi o relaţie cu copilul (bazate pe Biblie):

a) afirmarea.

Atunci când afirmăm, când suntem împreună cu sentimentele copilului, le dăm un sentiment de autenticitate. Confirmă sentimentul copilului, identifică-te cu acel sentiment la copilului (Romani 12:15);

b) acceptare necondiţionată.

Când copilul simte că e acceptat necondiţionat, el are un sentiment incredibil de securitate. Majoritatea copiilor simt că dacă nu au realizări, vor fi respinşi. Aceasta creşte transparenţa. Asta e cea mai puternică motivaţie pt copil pt a obţine rezultate (Romani 15:7);

c) aprecierea.

Semnificaţia e acel sentimnent sau gând că tu ai făcut sau ai spus ceva valoros. Dişciplina trebuie să fie sub umbrela aprecierii pentru lucrurile bune pe care le face un copil. (Matei 3:17);

d) disponibilitatea

Atunci când suntem la dispoziţia copiilor le comunicăm că ei ne sunt importanţi. Le oferim un sentiment de importanţă. Copiii scriu „dragoste” la fel cum ar scrie cuvântul „timp”.

Voi, taţi tineri, acesta este ceea ce numesc eu efectul „bunic”. UN bărbat se căsătoreşte, are 2, 3 copii, nu îi pune în pătuţ, nu le spune o poveste, nu se întinde în pat ca să îi asculte, sunt prea ocupaţi. Pe la 45 ani intră efectul „bunic”. Deodată bărbatul acela vrea să petreacă timp cu copiii, dar copiii nu mai vor să petreacă timp cu tatăl. Cei mai deprimaţi bărbaţi pe care-i întâlnesc are de-a face cu faptul că copiii nu mai vor să petreacă timp cu ei.

Ascultaţi de mama copiilor voştri;

e) afecţiunea

Atunci când arătăm dragostea copiilor noştri, asta demonstrează că sunt vrednici de iubit. Trebuie să exprimăm afecţiunea verbal. Copiii noştri trebuie să audă din nou şi din nou „te iubesc”. Al doilea mod este de a exprima această afecţiune este printr-o expresie fizică adecvată, după situaţie, o strângere de braţe, poate să ţii de mână. Copiii noştri cer, tânjesc după aceasta în fiecare cultură. Cel mai bine e să începi când se nasc.

f) abordarea

Abordează lumea opilului tău. Intră în lumea lui. Ei vor intra în lumea voastră când ve-ţi fi bătrâni. Ce le place? Intră acolo. Se va întoarce la tine ca o binecuvântare (1 Corinteni 13:5);

g) dare de socoteală

Stabileşte limitele rezonabile, reguli rezonabile pentru care sunt traşi la răspuns.

Aceleaşi principii se aplică între angajatori şi angajaţi, între pastori şi membrii bisericilor etc.

În România, conform unui studiu recent, 62 % din tinerii între 12-18 ani, susţin că tatăl nu petrece sau prea puţin petrece timp cu copiii.

Asta e o cultură pregătită pentru invazia drogurilor!!!

În data de 12 aprilie a.c., la Sala Palatului de data aceasta, Josh McDowell a ţinut o conferinţă pentru tineri şi adolescenţi. Am asistat ulterior şi la un concert Proconsul.

Dintre ideile importante am surpins următoarele:

SEX: MITURI ŞI ADEVĂR

Tot ceea ce cred aparţine punctului de vedere creştin.

De ce sex?

Majoritatea oamenilor nici nu-şi pun această întrebare. De ce a creat Dumnezeu actul sexual?

Trei scopuri:

  1. Procreerea. Ca să avem copii, să ne înmulţim.
  2. Dumnezeu a creat sexul ca un factor de unitate. În Cuvântul Său, Dumnezeu spune că bărbatul îşi va lăsa părinţii, se va uni cu soţia sa şi vor fi una. Dumnezeu ne-a creat pentru relaţii. Dumnezeu a creat omul şi ca pe o fiinţă spirutuală. Cu cât mă apropii de Hristos şi în acelaşi timp se apropie şi soţia mea de El, ne apropiem şi noi unul de altul mai mult. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cei doi se vor bucura mai mult din punct de vedere sexual. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Holywood. Admirăm modelele de la Holywood dar majoritatea modelelor nu pot păstra o relaţie mai mult de 3 ani. Problema este că nu s-au preocupat de aspectul spiritual.
  3. Pentru plăcerea noastră. Dar nu cu nevasta vecinului J. Ci cu soţia ta din tinereţe.

Una din cele mai mari probleme din lume este dragostea.

Problema compatibilităţii sexuale nu e de natură fizică! „Ţevile” şi „tubulatura” merge întotdeauna bine. Problema nu e la „instalaţie”. Ci are de-a face cu sentimentele. Organul sexual nu e între picioare ci între urechi. Mecanismul e în creier.

Vrei să ai cea mai minunată relaţie sexuală în căsătorie? Vreau să vorbesc despre dragoste. Asta e cheia. Cheia nu este să vezi dacă eşti compatibil fizic ci emoţional.

Vreau să definesc dragostea. În sala asta probabil că nu sunt mai mult de 10 persoane care să poată defini dragostea. Unul din 3 răspunsuri susţine că dragostea e un sentiment. Dacă dragostea ar fi sentiment, nu ai avea control. Dacaă dragostea ar fi o emoţie Isus nu putea să se stăpânească. În Biblie nu ni se porunceşte să ne placă de oameni. A-ţi plăcea de cineva e sentiment. Dragostea este o alegere.

În SUA, 62% dintre studenţi spun că dacă iubeşti pe cineva totul e în regulă. Dar de unde şti că te-ai îndrăgostit? Majoritatea cărţilor despre dragoste nu definesc dragostea. Pastorul, părinţii, profesorii spun: iubiţi-vă unii pe alţii, dar nu definesc dragostea!

Mass-media şi Holywood-ul definesc dragostea astfel: dragostea este sex şi sexul este dragoste. Cel mai egosit lucru al unui bărbat este sexul. 1 Corinteni 13 nu defineşte dragostea ci arată ce face dragostea, cum este dragostea.

Nimeni nu şi-a urât vreodată trupul ci-l îngrijeşte şi-l hrăneşte.

A hrăni înseamnă a creşte pe cineva la nivelul de maturizare. În Luca 2:52 scrie că Isus creştea în înţelepciune, fizic şi spiritual. A hrăni înseamnă a pune la dispoziţie substanţele nutriţionale creşterii. Dacă îmi iubesc soţia îi voi oferi substanţele nutritive pentru ca ea să crească fizic, intelectual, emoţional şi spiritual. Asta e prima parte a dragostei.

A îngriji înseamnă a purta de grijă. A-ţi ocroti soţia.

Dragostea e alegerea de a hrăni şi a îngriji.

DEFINIŢIA DRAGOSTEI ÎN TREI CUVINTE:

DRAGOSTEA ÎNSEAMNĂ A ÎNGRIJI ŞI A HRĂNI

Unii spun: „Dacă m-ai iubi ai face sex cu mine” Această afirmaţie nu e o expresie ce reflectă dragostea. Nu arată îngrijire şi hrănire.

Dumnezeu e dragoste. El ne protejează şi ne hrăneşte. Fiecare poruncă e o exprimare a esenţei lui Dumnezeu. Fiecare poruncă e dată ca să ne protejeze.Ex: să nu preacurveşti. Asta pentru că Dumnezeu vrea să te protejeze şi să îţi dea ce ai nevoie.

Când eram la liceu, erau doar 2 boli cu transmitere sexuală. Cele două se rezolvau cu o injecţie. Astăzi sunt 17 boli incurabile, pentru că sunt virusuri. Există o boală care se transmite chiar şi atunci când foloseşti prezervativul.

În SUA 6949 tineri sunt contaminaţi zilnic cu o boală sexuală.

HPV – virusul uman papiloma e nr. 1 ca transmitere sexuală în SUA. În ultimii 5 ani, în fiecare an această boală a ucis mai multe femei decât HIV-ul.

Universitatea California a publicat un raport ce a şocat SUA. În ceea ce priveşte cancerul cervical şi cel uterin, în 99% din cazuri s-a identificat HPV. Cancerul cervical e o boală cu transmitere sexuală.

63% dintre femei foste studente, sunt astăzi infectate cu HPV.

Se tot spune: „Poartă un prezervativ. Sexul e protejat.” O întreagă generaţie a fost condiţionată de această afirmaţie. Dar e o gândire greşită. Prezervativele nu funcţionează aproape niciodată când e vorba de viruşi cu transmitere sexuală. În SUA nu vei vedea reclame care să comunice ca să foloseşti prezervativul pentru a preveni o sarcină. Gândeşte cu mintea nu cu pelvisul! Copiii mei sunt diferiţi de ceilalţi copii. I-am învăţat să atace, să pună întrebări când cineva susţine că are autoritate.

În SUA prezervativul are o rată de eşec de 29%, altfel spus, 29 din 100 de femei rămân însărcinate.

Într-o universitate mare din SUA s-au descoperit 7000 de studenţi infectaţi cu HPV. În urma unui studiu, s-a constatat că HPV se transmite de 10 ori mai rapid decât HIV-ul. Majoritatea viruşilor se transmit prin anumite zone neacoperite de prezervativ. Pentru o protejare sigură, un prezervativ ar trebui să semene cu un costum de scafandru J.

Dumnezeu îţi spune să aştepţi persoana potrivită pentru o relaţie potrivită pentru toată viaţa. Înainte de a te considera foarte deştept, fă-ţi bine temele. Dumnezeu îţi spune: Eu vreau să te ocrotesc şi să-ţi dau ce este mai bun.

Expertul nr. 1 din SUA în probleme medicale m-a sunat şi mi-a recomandat să fiu mai agresiv, să spun lucrurile mai apăsat. Unii viruşi stau ascunşi în trupul uman 10 ani fără a prezenta simptome. Dar îi transmiţi mai departe.

Hormonii care te excită nu au nici o conştiinţă.

Când ai raporturi sexuale cu o persoană, medical vorbind, tu întreţii raporturi sexuale cu toţi partenerii avuţi de acea persoană înainte şi partenerii partenerilor lor.

S-a constatat că de la o fată de 16 ani s-au contaminat 685 de persoane. SEXUL NU E O CHESTIUNE PRIVATĂ!

Noi am corupt sexul dăruit de Dumnezeu.

De peste 40 ani vorbesc despre sex şi îndemn tinerii şi tinerele să aştepte. Într-o viaţă sexuală împlinită unul din cele mai importante aspecte e capacitatea de a ierta.

Într-un 19 decembrie, cu mulţi ani în urmă, mi-am predat viaţa lui Isus Hristos. Ştiam că dacă eram singura persoană, Isus ar fi murit pentru mine. Mersul la biserică nu te face creştin cum de altfel mersul la Mc Donald’s nu te face hamburger. Am aflat că eu însumi trebuie să îmi pun încrederea în Isus. A durat 6 luni în care viaţa mea a fost schimbată. Chiar şi relaţia cu tatăl meu care era alcoolic şi pe care am încercat să îl ucid înainte deoarece o batea pe mama.

Astazi ploua

aprilie 6, 2008

Astăzi plouă.

Astăzi cerul plânge în locul meu şi spală acoperişurile maşinilor de lux cu bot de merţan sau Audi, dintre care nu îmi aparţine nici una. Lacrimile reci ale cerului de primăvară nu face discriminare, asemeni nouă, oamenilor şi spală vilele de prin Cartierul francez sau de prin Pipera dintre care, iarăşi, nu îmi aparţine nici una. Ai spune că ploaia e pentru proprietarii de maşini străine care economisesc 10 lei pe care îi pierd cei de la spălătoriile auto şi pentru cei ce au vile. Dar ploaia e şi pentru mine. Cerul plânge pentru că nu am încă un merţan şi o vilă în Pipera pentru a putea obţine o carte de vizită al vreunei domnişoare, că de altfel, it’s not possible…

Bine că plouă că eu nu mai vreau să plâng.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.