Viaţă, politică şi greaţă

Am dorit să meditez astăzi pe marginea vieţii. Nu o fac pentru prima dată şi sper că nici pentru ultima, meditaţia şi reflecţia având un rol de autoevaluare a condiţiei fiinţei tale numite şi umane, condiţie în virtutea căreia este necesar să fii ceea ce eşti, o entitate ce prezintă chipul divin şi uman deopotrivă. Contrariul chipului bivalent în fiinţa ta (lipsa activă a unuia sau a altuia în om) necesitând semnale de alarmă pentru încercarea de schimbare…

Acum încerc să aştern pe pagina acestui blog câteva gânduri, idei, dileme, remarci şi alte asemenea, pe care sper că nu le-am mai scris. Nu doresc să fiu repetitiv.

În mintea mea viaţa ocupă pajişti neuronale cu imensa idee că ea, viaţa, trece într-un mod ireversibil. Uneori, această realitate mă lasă rece, indiferent. Alteori, mă agită, mă tulbură, mă întristează şi mă face să gândesc la esenţă, la ceea ce este cu adevărat fundamental pentru viaţa mea. Optez mai mult pentru ceea ce întreţine această viaţă şi îşi pierde aplicabilitatea înaintea propriului viitor mormânt, decât pentru invstiţii ce transced palpabilul, realul finit şi material. Asemeni, mă gândesc că prefer de multe ori forma în defavoarea conţinutului, ritualul în lipsa spiritualităţii veritabile şi tangibile cu propriul univers interior.

Politica nu mă mai interesează precum mă fascina acum 1 an, spre exemplu, când existau lideri politici ce prezentau interes.Singurul lider politic căruia i-aş mai acorda credit este Călin Popescu Tăriceanu. Restul sunt „o apă şi-un pământ”, ca să repet o afirmaţie banală dar cât se poate de reală. În afara fostului Prim Ministru al României, toţi sunt nişte arlechini ai spaţului politic românesc, urmăresc doar ciolanul şi nicidecum interesul naţional. Spre exemplu, din camera portretelor politice, Traian Băsescu m-a dezamăgit din considerente evidente şi de prisos pentru a fi menţionate. Totuşi, merită consemnat faptul de a promulga o lege şi de a fii incapabil să o pună în aplicare cu noul Guvern PDL-PSD – aceasta reprezentând pentru mine o modalitate ingenioasă dar incorectă de a-l eclipsa pe Călin Popescu Tăriceanu şi de a păcăli România. Adrian Năstase îmi e indiferent şi inexistent ca lider politic, deşi are şanse să-şi schimbe statusul profilului politic curent… Ion Iliescu reprezintă cel mai mare om politic contemporan dar marea sa greutate e mai mult înscrisă în istorie decât în realitatea dureroasă a României începutului an 2009. Emil Boc e marioneta lui Băsescu, deci nu e un lider.

Încerc să mă focalizez pe realităţi mai semnificative sufletului meu… Politica nu mă ajută într-un mod semnificativ. Dimpotrivă, îmi creează dezgust. GREAŢĂ. Voi încerca să o trec la capitolul „diverse”.  

Redau un articol personal mai vechi ce abordează ideea de greaţă:

 

Greaţa naţională, ca reacţie necesară

iulie 2, 2008

Greaţa reprezintă o stare viscerală ce intervine ca o reacţie interioară manifestată spre exterior din cauza ultimei alimentaţii ce nu a fost apreciată de organism ca fiind benefică.

Greaţa despre care doresc să scriu se aseamănă cu cea definită mai sus. Este vorba de greaţa ce apare la nivelul organismului ce aparţine naţiunii române.

Când unui organism îi displace semnificativ masa pe care tocmai a servit-o, reacţia pe care o manifestă frecvent posesorul organismului este aceea de greaţă. Este o reacţie firească ce poate evolua până la stadiul de vomă asigurând actul catarhic, de curăţire a organismului, de evacuare a alimentelor ingerate ce au provocat greaţa ca stare iniţială de disconfort.

V-aţi putea întreba: ce legătură există între greaţa unui organism uman şi greaţa unei naţiuni? Ei bine, în spiritul înţelegerii ei, greaţa se manifestă identic, fie că vorbim de greaţa corpului individual sau cea a corpului colectiv, între entitatea singulară şi cea de masă.

Greaţa colectivă izbucneşte în raport cu politicul şi personajele politice ca factori care alimentează electoratul cu slogane, promisiuni, afirmaţii sau influenţe ce provoacă rău prin aceea că promit proteine, glucide, vitamine sau minerale dar, de fapt, în urmă, sfârşesc prin a provoca doar efecte adverse, revolte, neîncredere sau greaţă. Acestea trei din care o remarc pe cea din urmă, sunt consecinţe logice a neadevărurilor, a erorii intenţionate, a minciunii în definitiv din cadrul mesajelor politice ce se caracterizează în principal prin lipsa acordului dintre ceea ce s-a spus şi ceea ce se identifică în realitatea cotidiană, ce face abstracţie de ţesătura lingvistică produsă de politicieni, în realitatea socială, comunitară sau societală.

Dacă revolta este o reacţie nocivă atât iniţiatorilor ei cât şi mediului din proxima apropiere revoltei, greaţa este cu siguranţă un răspuns ce nu poate conduce decât la stadiul de vomă, stadiu necesar fiinţei umane prin dislocarea puzzle-lui alimentar aflat în descompunere.

Greaţa mai poate fi şi una din instanţele native de penalizare a segmentelor politice care au produs-o, realitatea organismelor care probează sănătatea şi faptul că există ca entităţi funcţionale şi reactive în situaţii critice.

Românii au demonstrat la ultimele alegeri, cele locale, că deţin individualităţi sănătoase prin aceea că au manifestat greaţă faţă de clasa politică în general, nu s-au prezentat la vot într-un procent consistent şi au atras un prelung semnal de alarmă din trenul rusesc. Politicienii ar trebui să ţină cont de semnalul prelung care s-a tras de români în zilele de 1 şi 15 iunie a.c. pentru a-şi extirpa cangrena existenţială prin instaurarea căinţei personale şi de grup.     

  

 

Jurnal de 15 septembrie – situaţiuni

În România nu-ţi mai poţi permite să te-mbolnăveşti, să-ţi fie rău, să fii, pe scurt, într-o situaţie care să necesite un apel telefonic la 112 pentru a solicita o ambulanţă. Fiindcă cea din urmă nu vine. Or, dacă vine, o face după multe ore în care persoana suferindă poate să moară. Păcat că nu s-a inventat ambulanţa cu un echipaj format din şofer, medic, asistentă şi un preot sau un pastor neoprotestant, funcţie de confesiunea celui ce necesită transportul la spital.

Este cazul unei doamne în vârstă de 82 ani a cărui nepot de 38 ani bolnav de tetrapareză spastică şi epilepsie a rămas imobilizat la pat de 2 zile, doamna pe care am vizitat-o azi cu scopul monitorizării situaţiei curente a familiei ei, a sunat la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti în jurul orei 11:00. Serviciul nu a trimis o ambulanţă nici până la ora 18:40, oră la care am părăsit domiciliul familiei.

Televiziunile pe care le-am contactat pentru a le semnala nepăsarea sau proasta organizare a Serviciului de Ambulanţă (Realitatea TV, TVR, Prima TV sau Kanal D) nu s-au sinchisit să trimită o echipă de filmare pe teren. Probabil că situaţia unui om ce necesită o ambulanţă nu are nimic senzaţional şi atunci ce rost ar avea?

 

Frigul a cam intrat fără preaviz de ieri cel puţin în locuinţele bucureştenilor. Contactând Primăria sectorului 6 şi respectiv DGASPC-ul aceluiaşi sector pentru a mă informa la ce dată se începe depunerea cererilor pentru ajutor la încălzire în sezonul rece, ipostaza biblică denumită popular „de la Ana la Caiafa” a prins viaţă atunci când mi s-au comunicat diferite numere de telefon la care trebuie să sun, atât dintr-o parte cât şi din alta, pentru a afla data solicitată. În final, nu am obţinut un răspuns clar. Doar un probabil început de lună octombrie. Probabil…

 

Călin-Popescu Tăriceanu, Emil Boc sau Theodor Stolojan au patinat din nou pe sticla TV-urilor la deschiderea unui nou an şcolar preuniversitar. Toţi aceştia au încălcat articolul 11 al Legii învăţământului care interzice fenomenul politic, propaganda şi manifestarea colorată în şcoli. Stimabilii sunt mai presus de lege! Cine să-i tragă la răspundere?

 

Şerban Brădişteanu, un (ex) senator PSD o va înfunda sau nu? Eu zic că nu! Prietenii ştiu de ce!

 

La final, pe postul Realitatea TV, o jurnalistă a depănat o povestioară legată de dispariţia actorului Ştefan Iordache. Printre altele ea a spus că Dumnezeu a vrut să îşi facă o trupă de teatru…

Hmmm… Cred că sunt prea mulţi actori cu roluri de prost gust în societatea românească încât să-şi mai permită Dumnezeu să facă o trupă de teatru. Şi totuşi… dacă  El ar fonda o trupă de teatru, oare pentru ce ar face-o?

Sufrageria şi bucătăria politică a României în prag de alegeri

Pe masa din sufrageria comună unde sunt invitaţi românii pentru a-şi alege ceea ce le va fi servit în următorii patru ani este aşezat frumos, pe şerveţel roz, meniul diferitelor formaţiuni politice ce se promovează, care mai de care, prin discreditarea meniului reprezentat de adversar(i).

Dacă ar fi să intrăm în bucătăria fiecărui partid politic din care evadează până în sufragerie mirosul urât al mişeliei, am da peste imagini monstruoase, criminale, paradoxale cu cele invocate, imagini cu multe obiecte ascuţite de bucătărie pregătite pentru a intra în acţiune. Am putea asista mai degrabă la pregătirile necesare asasinării concurenţei, ce încearcă să seducă electoratul, decât la găteala necesară punerii în practică a meniului promis în cazul câştigului. Intrând aici, am observa fără doar şi poate că bucătăriile politice nu deţin bucătarii, ajutorii de bucătar şi nici ingredientele/resursele intelectuale, morale şi ulterior financiare corespunzătoare pentru a demara materializarea conţinutului promovat în meniul propus pentru următorii patru ani.

Încercarea asasinatelor ar sta sub zodia afirmaţiei lui Marin Preda: „moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător”, asasinatul fiind doar un simplu fenomen al naturii umane aparţinătoare politicienilor, făcut doar de dragul înlăturării concurenţei (ne)loiale şi cu scopul de a ajunge la pupitrul de comandă a României.

Paradoxul politicienilor poate fi ilustrat şi de Mântuitorul Iesus Hristos adresându-se cărturarilor şi fariseilor printr-o afirmaţie surprinsă de Sfânta Evanghelie scrisă de apostolul Matei în cap. 23, v. 13: „Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.” Altfel spus, nici ei nu ajung la guvernare, dar nici pe cei ce poate doresc să o guverneze realmente (nu doar să-şi intermedieze afacerile pentru a le manageria mai uşor), nu îi lasă.

Spun acestea pentru că spaţiul public românesc constituie peisajul unei barbarii ce n-ar depăşi Evul Mediu cavaleresc. Barbaria din spaţiul public/politic postcomunist românesc, în înţelegerea profesorului de ştiinţe politice, Daniel Barbu reprezintă locul „în care nu circulă idei şi convingeri, ci se afirmă persoane. Ideile rămân de obicei în afara dezbaterilor publice, al căror unic rost pare să fie acela de a califica şi de a clasifica oameni.” Este exact ceea ce se întâmplă în prezent.

Mascarada politică imortalizată de mass-media mă lasă cu un prelung gust amar ce nu va dispărea, probabil, nici după alegerile parlamentare din luna noiembrie a.c.. Altfel spus, ceea ce face obiectul atenţiei în materie de politică reprezintă scenarii de discreditare a unei biografii de o altă biografie focalizată de propriul reflector de lumini ce încearcă să pună într-un con de umbră opozanta, constând în vânarea punctelor slabe, reale sau fictive, ale adversarului.

Formaţiunea politică ce mi-a oferit cel mai înalt grad de frapare este cea a Partidului Social Democrat. Fraparea constă în ecoul spuselor lui Adrian Năstase, din cadrul unei reuniuni recente cu ai săi de la Mamaia, în care îi dădea în cap lui Stolojan pe marginea invocatei boli din 2004. De asemeni, spunea că „Viitorul sună bine (…). Viitorul PSD-ului arată bine nu numai că sună bine (…). Suntem singurul partid care şi-a asumat cu-adevărat guvernele. Se poate vorbi foarte clar despre guvernarea PSD, fie în perioada ’92-’96, fie 2000-2004.”

Acest lider care ne vorbeşte de la înălţime, care a involuat de la statura de zeu, de „Dumnezeul” din holurile Palatului Victoria, din 2001 până în 2004, cum ar spune Stelian Tănase, până la condiţia omului simplu aproape de a fi urmărit penal dacă Senatul spunea DA, omul care „nu se identifică cu proletarii, cu şomerii, cu păturile subeducate, cu sărăcimea, cu sindecaliştii”, vorba aceluiaşi Stelian Tănase, vine şi ne pomovează utopia social-democrată cu speranţa că electoratul din lumea a treia a României, din spaţiul rural, mai este închis în celula ideo(prosto)logică a PSD. Viitorul sună, probabil, bine pentru social-democraţi nu şi pentru România cu ei din nou la guvernare.

În privinţa invocatei asumări a guvernărilor, se poate problematiza prin intermediul câtorva întrebări din care spicuiesc: ce fel de guvernări a deţinut stânga românească? Există două variante de răspuns: guvernări care au reprezentat interesele ţării sau cele care s-au reprezentat pe ele, care şi-au reprezentat interesele şi jocurile lor. A doua variantă se prezintă mai plauzibil, deoarece în prima apare contrariul, guverbările PSD fiind cele care au lichidat avuţia României.

Un alt lider PSD, ce poate fi cu uşurinţă diagnosticat cu schizofrenie politică, este Mircea Geoană. Prezent la aceeaşi reuniune, acesta a declarat că „la modul cum arată lucrurile astăzi, PSD-ul se îndreaptă către victorie. Va fi luptă grea, dar vom câştiga aceste alegeri şi vom da ţării o guvernare pe măsura provocărilor şi ambiţiilor tuturor românilor.” Vorbiţi de o guvernare de pe o planetă pe care locuitorii nu s-au lămurit cu dvs., d-le Geoană şi cu partidul pe care îl conduceţi sau m-am înşelat?!

Făcând front comun cu PSD-ul în privinţa decapitării PD-L, Partidul Naţional Liberal calcă pe cadavrul încă însufleţit al Partiodului Democrat Liberal. În concepţia lui Călin-Popescu Tăriceanu, formaţiunea sa reprezintă „partidul competenţei economice în România”, continuând prin a problematiza şi a răspunde că în timp ce ei guvernează ţara, „ce face Partidul Democrat Liberal? Circ. Circ, aşa cum a făcut de patru ani de zile, circ, încercând să inducă în eroare electoratul.”

Încercând să rupă zăbala montată de adversari, Theodor Stolojan, candidatul propus de PD-L pentru postul de prim-ministru, păstrând printre altele ceva din porţiunile discursive ale lui Nicolae Ceauşescu, s-a infatuat şi s-a îmbătat cu apă rece la Sala Palatului din Capitală spunând recent că „Vom conduce partidul la victorie! Vom trece primii linia de sosire. Vom forma majoritatea parlamentară şi vom guverna România!”

Paralel cu mesajele politicienilor ce-şi simt streangul periferiei sau tuşei politice în pragul alegerilor parlamentare, România tânjeşte după o guvernare care să o reprezinte, continuând să fie un şantier, la propriu şi la figurat (ex: în domeniul Justiţiei sau al Sănătăţii) iar (re)construţia ei va fi continuată sau nu sub directa coordonare a celor pe care îi vom alege.

Din acest considerent şi în contextul politicii româneşti derutante de tip canibalistic, mă întreb la final, asemeni personajului (re)inventat de Caragiale: „Eu cu cine votez?”

P.S. Mă întreb ce meniu(ri) va alege România la aceste alegeri electorale ce urmează să ne treacă pragul în viitorul apropiat? Şi, oricare-ar fi meniul rezultat la guvernarea acestei ţări, mă mai întreb dacă România va continua să fie o ţară subnutrită din perspectiva meniului rămas doar la stadiul de proiect teoretic sau se va schimba?

Noi politici salariale pentru Garcea şi colegii săi

Am crezut că nu mai citesc bine. Ştirile din data de 3 septembrie a.c. din ziarul Cotidianul şi de pe site-ul www.juridice. ro m-au lăsat cu gura căscată şi blocată ca la stomatolog. Conform acestora, angajaţii Ministerului de Interne, poliţiştii/miliţienii (alegeţi dvs. denumirea convenabilă) vor primi o indemnizaţie lunară de 50% din salariul de bază pentru a scădea rata corupţiei acestora. La această indemnizaţie bombastică se adaugă şi ceva despăgubiri de viaţă, bunuri sau sănătatea stimabililor angajaţi la Interne. De parcă corupţia agenţilor de poliţie ar fi singura din România şi ar fi legată doar de buzunarul poliţaiului, insuficent umplut în ziua de salariu, nu şi de prostul obicei pe care tovarăşu’ mileţean şi l-a însuşit pe parcursul exercitării profesiunii sau de caracterul purtătorului de caschetă şi petice cu “lex et honor” cu care statul a risipit o mare parte din material în zadar… Ca să fiu în acelaşi ton, mă întreb când va lua Guvernul o hotărâre de predare a Educaţiei civice sau a Bunelor maniere în cadrul Poliţiei Române?

Bun, să trec peste… şi să fiu totuşi de accord cu decizia Guvernului. Dar, când îmi exprim acordul caut ştiri în care să citesc că şi la alte categorii profesionale s-au adoptat noi politici salariale în beneficiul angajaţilor. Mă refer la medici (despre care este binecunoscut că percep “taxe” neoficiale condiţionând astfel actul medical), asistenţi sociali (care nu au fost motivaţi să acţioneze în sensul prevenţiei incidentului recent de la Bistriţa ce poate constitui un precedent), profesorii (care sunt nevoiţi să meargă în vacanţă la cules de căpşuni în Spania şi oferă meditaţii a căror câştig se lasă fără impozitare, având o atitudine de neimplicare profundă în educaţia celor pentru care vin la orele de clasă) sau angajaţilor din CFR care se cam pun pe greve ca să obţină ceva favorabil. Pentru categoriile profesionale din urmă am găsit pe internet că majorarea salariilor lor e la stadiul de proiect, de propunere, Garcea şi colegii luându-le înainte, de parcă ceilalţi nu ar fi fiinţe umane cu aceleaşi necesităţi de alimente, îmbrăcăminte, locuinţă şi altele?

Până ce medicii, profesorii, asistenţii sociali, ceferiştii şi alte categorii nu vor primi salarii mărite consistent şi echitabil, nu pot să etichetez Guvernul de culoare “faţă-palidă” decât cu ceea ce se numeşte FAVORITISMUL ce deţine aceeaşi construcţie genetică cu Discriminarea.

P.S. Căline, crezi că vei câştiga mai multe voturi aliindu-te cu “organul nr. 1” a statului de (ne)drept, Poliţia?

Căline, te vrei din nou Prim-Ministru?

Călin Popescu Tăriceanu a prins bine gustul puterii aidoma unui patruped căruia i se oferă ciolanul proaspăt descotorosit de stăpân şi apoi îl ţine strâns, încearcarea cuiva de a-l deposeda fiind întâmpinată cu hârâitul mânios şi colţii lacomi pregătiţi pentru a se înfinge în carnea duşmanului.

Dorind să nu mai plece din curtea Palatului Victoria, C.P. Tăriceanu a dat deja start-ul campaniei electorale ce va începe oficial în luna octombrie a.c. Se pare că se visează Prim-Ministru şi în următorii ani. Problema se va lega de opţiunea sau opţiunile viitorului Preşedinte. L-a apucat hărnicia în prag de alegeri parlamentare că doar nu degeaba a patinat ţanţoş şi sigur pe LCD-ul laptopului meu, la ştiri, de câteva ori alături de viitorul potenţial Preşedinte al României – Sorin Oprescu, inspectând cu mult zel şi implicare câteva lucrări publice din Capitală aflate în plină desfăşurare. Asemeni, a muştruluit câţiva responsabili de construcţia sau reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile recente, responsabili care i-au transmis semnale legate de imposibilitatea refacerii caselor afectate de inundaţii, sugerândule chiar demisia în cazul în care nu se văd în stare să le termine până la 1 decembrie. Se pare că a poruncit şi stimabilului Vozganian de la Finanţe să mărească cu 20 % pensiile începând cu data de 1 noiembrie a.c., chit că mărirea va veni cu două luni decât era programat, pentru a prinde alegerile parlamentare cu un obiectiv al Guvernului deja atins, pentru a-şi fonda reuşita campaniei pe un segment important al populaţiei: pensionarii. Sunt curios dacă va obţine un procent favorabil.

România, Dacia şi Ileana Cosânzeana Reloaded

Astăzi am ajuns din nou în Parcul Herăstrău.

Dacia Break despre care scriam în articolul anterior intitulat România, Dacia şi Ileana Cosânzeana, era şi acum parcată în aceeaşi poziţie.

Lângă autoturismul Dacia despre care scriam că seamănă leit cu România anului 2008, erau parcate alte trei autoturisme: Alfa Romeo, Skoda şi Renault. Spre deosebire de maşina provenită din fabricaţie autohtonă, maşinile europene, arătau bine. Direcţia lor părea ok, iar tăblăria era impecabilă. Se pare că Italia, Germania şi Franţa au o guvernare unitară.

Dacia Break a încremenit la marginea şoselei de lângă capătul tramvaiului 41. Pe lunetă era lipită o pagină A4 ce reprezenta o Somaţie din partea Primăriei sect. 1, conform căreia proprietarul avea la dispoziţie 10 zile pentru a-şi ridica maşina, altfel, Primăria o va face în locul proprietarului, urmând ca acesta să achite costul acestei operaţiuni şi să suporte o amendă cuprinsă între 1000 şi 2000 RONI. România a încremenit în poziţia în care era şi în data de 10 iunie a.c.. În cazul domnilor Băsescu şi Tăriceanu, sperăm ca instanţa care îi va amenda în cazul în care nu vor urni România din loc să fie însăşi conştiinţa lor! Problema se pune totuşi în a stabili dacă o mai deţin… Acest aspect vă revine vouă, stimaţi cititori.

România se află în situaţia încremenirii în proiect, cum spune şi maestrul Gabriel Liiceanu. Mă întreb dacă stimabilii ce deţin încă licenţa de conducere a României au încremenit în scaunele lor comode de la Victoria sau de la Cotroceni? Sau, asta e doar în ceea ce priveşte situaţiunea României, nu şi a persoanei lor. Pentru că, nu-i aşa că de dimineaţa până seara ne zbatem pentru noi, ca să avem ce pune pe masă, ca să avem „ţoale”, cum le spun cei din sud, ca să trăim mai bine? Noi suntem oameni. Presupun că şi stimabilii de la cele două palate bucureştene tot oameni sunt. Uzând o logică pe care am învăţat-o la ora de Logică din liceu, stimabilii suspuşi se agită şi ei de dimineaţa până seara. Sau poate mă înşel.

Atmosferă de seară în Capitală

Atmosfera e caldă şi poluată. Am impresia că Bucureştiul a fost un cuptor imens în timpul zilei iar acum încă îşi păstrează nu puţinele grade Celsius în plus. E seară. Liniştea se îngână cu Agitaţia, cea din urmă pierzând hectare de teren în confruntarea cu Liniştea.

Scârţâitul stresant al roţilor de tramvai se împletesc mai rar cu şinele obosite până se pierd în absenţă şi se confundă cu scârţâitul clipelor ce se pierd în cumpăna nopţii.

Campania electorală s-a terminat. Până la următoarea campanie, străzile vor rămâne apolitice, fără ecoul distorsionat de sloganuri, promisiuni sau „Votaţi-l pe (…)!, Votaţi-l pe (…)! Votaţi-l pe (…)!. Doar ticăitul ceasului e singurul care distorsionează ecoul realităţii noastre postmoderne, el singur rămas fără promisiuni neândeplinite, el singurul care îşi duce la bun sfârşit promisiunea: Trece vremea! Şi trece.

Pe măsură ce rândurile aleargă pe hârtia virtuală iar scrisul meu „Times New Roman 12” înegreşte progresiv pagina A4, vântul îşi îndeplineşte în sfârşit promisiunea tacită de a ne aduce nu numai ploaia ci şi aerul rece de la mama Rusia.

Liniştea de pe străzi este deplină. Greierii, câteva voci ce se pierd în depărtare sau câteva maşini sunt singurele care o curmă.

În cadrul neoficial dintre patru pereţi, la capitolul „Partide”, PD-L jeleşte cu lacrimi sintetice colorate în portocaliu, înfrângerea inadmisibilă.

PNL continuă cu episodul şapte scandalul declanşat de eşecul lui Orban iar Premierul Călin Popescu Tăriceanu, în ipostaza călăului cu cagulă galbenă, îşi execută pionul de sacrificiu electoral – Ludovic Orban.

PSD celebrează reuşita piesei „Lichidarea portocalie”, în regia lui Ion Iliescu, scenariul Adrian Năstase, piesă jucată pe scena Capitalei, avându-l ca personaj principal pe Sorin Oprescu.

La capitolul „Personalităţi”, Traian Băsescu, îmbracă costumul de gală al unui histrion de odinioară şi se (re)dă cu poporu’ montând pe scenă interesul pentru viaţa de zi cu zi a românilor invitând la Cotroceni liderii partidelor parlamentare pentru a discuta cu aceştia, în data de 1 iulie a.c., pe tema creşterii preţurilor la alimente şi la combustibil. De altfel e o investiţie bună şi invitaţia aceasta. Nu-i aşa? Campanie electorală domnilor!

Adrian Năstase desface şampania amară marca Am scăpat acum, vedem la toamnă (…) pentru suspendarea votului deputaţilor privind cererea DNA de a da startul urmăririi penale a onoratei sale persoane, vot ce se suspendă, se amână până-n toamnă, din lipsă de cvorum. Toamna se numără bobocii, nu-i aşa?

Sorin Oprescu a prins rădăcini cu mulţumirile de pe site şi în fotoliul de Primar General, sperând să demareze ceea ce le-a promis bucureştenilor, iar Ion Iliescu e blocat în blogosferă şi nu a mai postat nimic de 3 zile. Necesită probabil un restart.

Mihnea Georgescu iese la rampă ameninţător şi promite că nu va rămâne dator unor alte personalităţi.

Câinii mai latră, unii mai muşcă! Noapte bună!

România, Dacia Break şi Ileana Cosânzeana

România anului 2008 seamănă leit cu autoturismul Dacia Break care mi-a răsărit în cale, parcat, astăzi, în P-ţa Presei Libere din Capitală, când mă îndreptam spre Parcul Herăstrău pentru a mă destinde.

Era o Dacie de culoare verde, fabricată probabil în anii ’90, născută după căderea regimului comunist, prăfuită şi neângijită, a cărei tăblărie era peticită cu chit (pasta specială cu care se dreg porţiunile tăblăriei ce urmează a fi vopsită) şi cu direcţia defectă – fapt indicat de roata stângă, faţă, vizibil afectată. Roata dreaptă, faţă, părea în regulă. Să fii indicat roata stângă, de fapt, realitatea stângii politice româneşti (realitatea PSD) şi cea a unui SNC (Sistemul Nervos Central) din cele două ce reprezintă conducerea bicefală a Statului Român – Băsescu sau Tăriceanu?

Coincidenţă sau nu, autoturismul Dacia despre care scriu avea nr. de înmatriculare „B xx NUE”, pentru a ne oferi blazonul posibilelor cuvinte ale lui Traian Băsescu sau, de ce nu, chiar ale Premierului Călin Popescu Tăriceanu: „România NU E aşa precum o vedeţi (…). Aveţi probleme la ocheane!” Noi sau domniile voastre?

Ceea ce rămâne clar e starea dramatică a autoturismului Dacia Break cu pricina. Dacă aş fi proprietarul lui l-aş destina casării sugerate de Guvern prin Programul „Rabla”, pentru a-mi achiziţiona mai lesne, prin mia de euro primită de la casare, o maşină care să reprezinte, în acest târziu ceas al 13-lea, România sperată după mult-aşteptatul timp postdecembrist.

Pot asemăna România şi cu o fată superbă, desprinsă din paginile basmelor, numită Ileana Cosânzeana (am evitat numele vreunei vedete moldovene sau dâmboviţene din motive lesne de înţeles), înaltă, cu ochii albaştrii de Voroneţ şi rochie de un verde ce şi-a împrumutat nuanţa de la smarald. Răpită şi violată până în 1989 de Don Juan-ul mioritic incult, prostituându-se astfel fără dorinţa ei, neglijată şi sărăcită, a fost eliberată în zdrenţele anului1989.

În prezent, Ileana Cosânzeana trăieşte tot neîngrijită şi tratată prost pentru că a scăpat din braţele abuzive ale Don Juan-ului incult dar este concubina Don Juan-ului versat, intelectual, în definitiv, la fel de dizgraţios ca cel iniţial.

Ileana Cosânzeana miroase urât. Pentru că nu i se permite să se spele. Ea este doar machiată, fără consimţământul ei, într-un mod strident şi inestetic peste murdăria ce persistă pe faţa traumatizată şi obosită, fără a fi îndepărtată, spălată, cu apa căinţei, resemnării, pasului înapoi şi a reabilitării morale.

România anului 2008 persistă în a fi o Românie căreia i se refuză remedierea tehnică şi morală în ciuda deja uzatului C.N.S.A.S.

Părăsind vecinătatea autoturismului Dacia Break pe care l-am admirat (cu părere de rău), de undeva mi-a apărut dintele mai bine spălat cu Colgate al Preşedintelui Băsescu ce s-a prins în horă cu ceilalţi dinţi pentru a-şi lua rămas bun de la mine cu un rânjet dipreţuitor.

Momente nostime

Stimaţi cititori,

Ca să mai contrastez cu mediul trist al vieţii de zi cu zi, uneori dramatic din jurul nostru, mediu în care preţurile cresc iar veniturile sunt prinse în şuruburi, în care fetele vor să se mărite dar nu le vine Făt Frumos-ul desprins din paginile cărţilor de poveşti pentru copiii de grădiniţă, doresc să destind atmosfera puţin postând două momente pe care le-am primit pe messenger de la un amic şi cu care sper să vă fac măcar să surâdeţi:

1. Deoarece nu se mai poate cu actuala echipa guvernamentala C.P. Tariceanu s-a gandit sa aduca 12 experti japonezi pe posturile de ministrii. Iata cele 12 nume de ministrii : 1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10. Nufurytu Furyo 11.Latrukasa Wikushpaga 12. Yopapnumay Ciolanu

2. “Care este cel mai bun exemplu de globalizare? Raspuns: Moartea printesei Diana! O printesa engleza cu un amant egiptean, are un accident intr-un tunel francez, intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind indeaproape de paparazzii italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de un roman care foloseste tehnologia lu’ Bill Gates iar tu o citesti pe o clona de IBM care folosesc cipuri taivaneze, cu monitor corean, asamblate de muncitori din Banglades intr-o fabrica din Singapore, transportata cu vapoare de indieni, si descarcate de rromi !”

Jurnalul celei de a doua zi de summit NATO

Am făcut o promisiune şi nu pot decât să-mi onorez promisiunea. I-am promis doamnei pe care am abordat-o seara aceasta la Dineul oferit de Autorităţile române pentru mass-media, că am să scriu… Asta fiindcă nu am primit şi nici nu voi primi nici un pool card – acea acreditare suplimentară necesară pentru a ţi se permite accesul ca jurnalist la una sau mai multe din lucrările summit-ului.

Sunt supărat pe diplomaţia josnică uzată de cele două fiinţe feminine responsabile de acreditarea suplimentară (mă refer la doamnele Alina Coca şi Andreea Cotoc, nu de alta, dar, dacă o să aveţi de a face cu ele să ştiţi cu cin e aveţi de a face…), diplomaţie care este în ultimă instanţă o inducere în eroare, “un fals intenţionat” ca să-mi citez unul din scriitorii preferaţi – Gabriel Liiceanu.

M-a revoltat şi faptul că în prima zi de summit am vorbit cu una din ele, nu mai scriu numele că o să înceapă să se creadă VIP şi am înţeles că acreditările suplimentare se obţin doar pentru ziua curentă iar azi amdiscutat cu un jurnalist care avea 3 acreditări obţinute pentru ziua de mâine!!!

Astăzi, ca şi ieri am fost discriminat şi ţinut la periferia evenimentului numit Summit-ul NATO. Din discuţiile avute cu alţi jurnalişti de presă scrisă am aflat că şi ei au fost discriminaţi.

Singurele sesiuni la care am avut acces au fost conferinţele de presă la care am putut să-i ascult pe Jaap de Hoop Scheffer – Secretarul General NATO, Angela Merkel – Cancelarul Germaniei şi Nicolas Sarkozy – Preşedintele Franţei (care au ţinut o conferinţă de presă împreună), Călin Popescu Tăriceanu, Ban Ki Monn (Preşedintele ONU)- ce a fost într-o altă conferinţă de presă împreună cu Secretarul General al NATO şi Preşedintele Afganistanului – Hamid Karzai.

Am extras ideile importante enunţate în cadrul acestor conferinţe de presă.

Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în conferinţa de presă a subliniat includerea Ucrainei şi a Georgiei în Organizaţia Nord Atlantică, ţări cu care NATO va începe discuţiile la nivel înalt. Ţara care nu va fi inclusă în NATO este Macedonia, până când nu se va rezolva problema denumirii oficiale a statului.Secretarul General al NATO a amintit şi trei zone de interes pentru NATO, referindu-se la securitatea energetică, managemntul infrastructurilor şi evoluţia Organiţaţiei Nord Atlantice. De asemenea, Scheffer a amintit şi de Arhitectura de securitate pe care NATO trebuie să o construiască prin ridicarea scutului anti-rachetă.

În conferinţa de presă la care au vorbit Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy,

Cancelarul Germaniei a amintit de interesul NATO privind extinderea, materializată în cadrul acestui summit cu acceptarea în rândul aliaţilor a doi membri noi: Albania şi Croaţia. Macedonia fiind probabil acceptată cu ocazia unui alt summit.

O afirmaţie interesantă a Angelei Merkel a fost aceea în care Cancelarul afirma că: „Rusia nu are dreptul să ne dicteze cine să fie membru sau nu.”

Din discursul lui Sarkozy reţin că acesta sublinia cele trei aspecte comune pe care Franţa le împărtăşeşte cu Germania, din care reţin cel referitor la obiectivul numit Afganistan şi ceea ce vor intreprinde cele două state, anume, prin a întări trupele militare trimise în statul afgan. Un alt aspect comun al celor două state se referă la extinderea NATO.

Cel mai condensat discurs a fost cel al lui Călin Popescu Tăriceanu într-o conferinţă de presă în care a rezumat lucrările summit-ului până în prezent.

Prim Ministrul şi-a structurat discursul, aşa cum a spus-o chiar el, prin a oferi câteva remarci.

S-a referit la lărgirea NATO ca o soluţie pentru o Europă mai sigură şi ca un rezultat al prezentului summit.

CPT a felicitat Albania şi Croaţia pentru primirea invitaţiei de includere în NATO continuând să amintească cazul Macedoniei ce va fi susţinută pentru acceptarea în NATO după rezolvarea problemei cu numele oficial al statului.

În înţelegerea lui CPT, summit-ul de la Bucureşti a „reconfirmat rolul important al României în progresul european.”

NATO salută intenţia de aderare a Georgiei şi Ucrainei cât şi a reformelor democratice al acestor ţări.

CPT a amintit problematica energetică şi cea a scutului antirachetă ce au fost discutate.

Afganistanul nu a fost omis din seria de remarci, premierul afirmând că ţara noastră va susţine acest stat acceptat în NATO.

În concluziile sale, CPT a subliniat că acest summit a oferit multă vizibilitate ce a fost aţintită asupra României.

Ultima conferinţă a fost aceea în care atenţia s-a focalizat asupra Secretarului General al NATO, Preşedintelui Afganistanului şi cel al ONU. Fiecare din cei trei a susţinut cauza afgană, întărirea securităţii acestui stat cât şi reconstrucţia lui.