KYANI, UN MIRACOL NESPERAT

Puțini mă vor crede:

Am început ziua cu KYANI la ora 8.30 . Am plecat cu partenerul meu de afaceri să pun fluturași, de la ora 9,30 până la ora 14,30, în București. Am mâncat, și la ora 15,00 am plecat acasă. Mi-am făcut bagajele și am plecat la drum. Era ora 18,30. Am condus din București până la Siret, 480 km. Mai bine de 7 ore. M-am plimbat puțin în orașul Siret, ca un nostalgic ce sunt, pe străzile luminate cu o lumină portocalie. La ora 02,00 am ajuns la casa bunicii. Am vrut să bag mașina în curte dar am realizat că nu pot, fiindcă toată zăpada strânsă în timpul iernii mă împiedica să fac asta. Ei bine, am pus mâna pe lopată și m-am apucat să dau zăpada la o parte. Mi-a luat aproape o oră. Dacă asta s-ar fi întâmplat o lună în urmă, aș fi fost epuizat și nu aș fi fost în stare. Dar cu KYANI… toate acestea au fost posibile. Acum e ora 3,10, discut cu bunica, încă am multă energie și scriu această postare. Deși am mâncat ultima dată la ora 14,30 datorită KYANI nu simt nici acum nevoia să mănânc.

Asta datorită Kyani Sunrise, Sunset și Nitrofx!!!

Vreți și voi Kyani? Aveți o viață activă și la jumătatea zilei vă simțiți epuizați? Și voi, asemeni mie, considerați că legumele și fructele nu mai au aceeași valoare pe care o aveau acum 10 ani?

Sunați-mă, nu veți regreta: 0727.318.457

FĂRĂ IUBIRE…

Fără iubire, suntem copii în zdrențe,

siluete slabe, cu pașii rătăciți.

E iarnă primăvara și tot o iarnă, vara,

Fără iubire, nu suntem… fericiți.

.

Nu are sens viața, știind că nu e NIMENI,

să te poarte-n suflet și-n gândurile-ascunse.

E fără soare ziua, când știi că al tău zâmbet,

și-al tău dor și of nu pot a fi spuse.

.

Fără iubire, nici măcar Treimea,

Nu există tainic în a ei veșnicie!

Suntem nimic și totul, când (n)avem iubirea,

Cerșetori și prinți creați de (ne)iubire.

.

Uitați-vă atent la toți copiii care

v-apar cu pașii lor, mărunți, tăcuți, prin față:

au chipurile stinse, privirile precare;

copiii respinși care-au primit doar gheață.

.

Ei poartă-n suflet iarna lumii nemiloase,

Ce le ofer-un rânjet în locul unui zâmbet.

păstrează prea mulți țurțuri în zilele geroase

și se topesc puțin când izbucnesc în plânset.

Peisaje din cel mai superb loc al României…

Gânduri de dimineaţă

M-am trezit cu gândul să postez ceva pe blog. Ceea ce simt în această dimineaţă. E o dimineaţă superbă! E linişte. În acest colţ de ţară iubit mă (re)găsesc departe de agitaţia, aglomeraţia, poluarea şi prostia din Bucureşti. Afară ninge.  Peisajul mă fascinează. Mă simt uşor nostalgic. Îmi amintesc că, într-un astfel de peisaj, mergeam cu ani în urmă să mă dau cu sania. Acum doar privesc albul de la fereastra tăcută. Nimic mai mult.

Momente şi anotimpuri

 

Sunt momente când nu-ţi iese nimic: fata pe care doreai să o cucereşti nu s-a lăsat, serviciul pentru care ai fost invitat la un interviu nu îţi este dat, timpul pe care îl ai la dispoziţie nu este suficient pentru a face ce îţi doreşti, relaţiile pe care le cultivai sunt afectate. Rămâi singur şi neliniştit fără a intra în posesia a ceea ce îţi doreai, a ceea ce aveai nevoie. Îţi dai seama că viaţa ta e un eşec, e un faliment. Parcă ai rămas fără direcţie, fără ţintă, fără următoarea destinaţie spre care să-ţi îndrepţi energia, activitatea, resursele, într-un cuvânt, viaţa. Nici Dumnezeu nu îţi mai răspunde la rugăciuni. Parcă te-a părăsit şi El. Ce poţi să faci într-un astfel de complex de situaţii? Dincolo de a te calma în tendinţa de a lovi tot ce este în jurul tău, de a urla asemeni unui lup la luna pe care nu o poate atinge, la a te resemna asemeni Eclesiastului izbit de zădărnicia acestei vieţi fără Dumnezeu, cum poţi să mergi mai departe? Cum poţi înainta pe oceanul acesta imens în care se află viaţa ta cu busola dereglată şi hărţile pierdute?

Viaţa e asemeni unui an calendaristic cu patru anotimpuri. Sunt anotimpuri plăcute şi anotimpuri a căror farmec nu îl mai poţi  vedea cu privirea uneori îngustă. Ce poţi să faci în anotimpul rece al iernii, când totul e îngheţat şi tinde să îngheţe şi camera sufletului tău? Cred că e necesar să aştepţi primăvara. Să păstrezi camera ta încălzită pentru anotimpul primăvăratic când gheaţa de afară se va topi, vor înverzii pomii şi vor înflori florile asemeni unor copii plini de viaţă ce s-au trezit din somn într-o dimineaţă ce parcă a întârziat să apară. Ştiu, e greu să aştepţi primăvara mai ales când anotimpul în care te găseşti e o iarnă în care ninge fără farmec, fără ceilalţi, fără iubire şi aproape fără speranţă. E greu să aştepţi în anotimpul acesta care te-a îngheţat aproape şi pe tine, tu care mai ieri erai atât de plin de viaţă şi căldură. E greu… Şi totuşi, nu ai altă opţiune. Nu ai opţiunea disperării decât curajul speranţei într-un mâine ce va aduce primăvara mult aşteptată. Nu îţi poţi permite să disperi, nici să dai înapoi. Trebuie să-ţi permiţi să împingi în continuare vagoanele grele ale vieţii pe traseele montane ale acestei existenţe până ce vei ajunge sus, pe platoul Bucegilor de unde vei găsi o privelişte aproape ruptă din ireal, din imaginarul concretizat în real, din imposibilitate.

Iarna va trece. Fiecare din noi ştim aceasta. Fiecare din noi am avut ierni succedate de primăveri paradisiace, urmate de veri caniculare şi toamne triste şi morocănoase urmate, din nou, de alte ierni. Este adevărat: anotimpurile sufletelor noastre diferă de anotimpurile naturii. Doar în anotimpurile naturii atribuim un farmec diferit fiecărui anotimp. Nu toate anotimpurile sufletului nostru sunt atractive. Toamna şi iarna sunt sinistre şi depresive. Dar trebuie să trecem biruitori şi peste acestea două. Succes!

 

Puzzle existenţial

Şi vara cad frunze de toamnă.

Şi vara cad flori pe morminte;

Se-ngână ziua cu noaptea şi vara,

Mor ne-ncetat şi fiinţele sfinte.

- 

Şi-n biserici vin demoni la rugă

Şi-n biserici ispite ne smulg…

Suntem desertul Satanei fără lumină,

Ne cheamă Pământul născut mai demult.

 -

Poşta ne expediază scrisori de la Moarte,

E-mailuri sumbre ne-ntunecă zarea.

În colţul vieţii stă tristă iubirea,

Corabia noastră-o doboară mareea.

 -

Rămânem doar noi când ceilalţi nu mai sunt,

Rămân doar pomii scheletici când iarna ne prinde.

Singurătate de basm şi de coşmar renăscut

E tot ce mai suntem la sfârşit când ne stingem.  

A venit primavara!

Cu o întârziere de câteva zile, îndrăznesc să scriu şi eu că a venit primăvara! Că natura a revenit la viaţă.

Florile din pomi au înflorit pentru a saluta natura şi pe noi, noi, cei care avem restanţe la capitolul ieşit în aer liber!

Natura a înviat deschizându-şi cavoul universului pentru a daansa din nou asemeni unei prinţese îmbrăcate în haine de gală cu noi, pe muzica dictată de portativul Primăverii lui Vivaldi.

Noi unde suntem? Cum suntem?

 În natură a venit primăvara! În viaţa noastră încă este toamnă sau iarnă?

Primăvara vieţii noastre a venit sau a întârziat să apară?

Unde suntem? Suntem în prezent sau am rămas cu un anotimp, două, în întârziere?

Vladimir Pustan, un pastor neoprotestant pe care l-am ascultat aseară la Sala Polivalentă din Bucureşti ne încuraja să ieşim afară pentru a admira explozia de flori ce au înflorit pe ramurile pomilor treziţi la viaţă. Să lăsăm singurătatea şi lumea virtuală a internetului! Florile  sunt mai frumoase în natură, spunea el, decât pe monitorul unui calculator.

Dacă primăvara a întârziat să apară în viaţa însingurată şi tristă, cred că este timpul să ne abgradăm viaţa cu anotimpul prezent, cu primăvara, să nu mai trăim în trecut, asemeni unor nostalgici trişti şi visători cu visele ronţăite de clipele cârcotaşe şi  aripile grele de oboseala existenţei noastre în care nu am mai experimentat o minune demult.

Haidem să ieşim în natură. Să lăsăm camera tristă şi ascunsă în care a rămas iarna sau poate toamna! Carpe diem! Să trăim momentul prezent! Haidem să savurăm aroma primăverii sau parfumul proaspăt al acestui prim anotimp al anului!

Haidem să ne rătăcim în natură, în parcuri şi păduri!

Haidem să admirăm cerul senin din timpul zilei şi al nopţii, gândindu-ne că dincolo de ceea ce vedem, există Cel despre care se spune că a coborât acum mai bine de 2000 de ani printre noi.

Haidem să facem ceva deosebit, ceva ce n-am făcut sau n-am mai făcut demult!

Haidem să haidem!