Am dorit să meditez astăzi pe marginea vieţii. Nu o fac pentru prima dată şi sper că nici pentru ultima, meditaţia şi reflecţia având un rol de autoevaluare a condiţiei fiinţei tale numite şi umane, condiţie în virtutea căreia este necesar să fii ceea ce eşti, o entitate ce prezintă chipul divin şi uman deopotrivă. Contrariul chipului bivalent în fiinţa ta (lipsa activă a unuia sau a altuia în om) necesitând semnale de alarmă pentru încercarea de schimbare…
Acum încerc să aştern pe pagina acestui blog câteva gânduri, idei, dileme, remarci şi alte asemenea, pe care sper că nu le-am mai scris. Nu doresc să fiu repetitiv.
În mintea mea viaţa ocupă pajişti neuronale cu imensa idee că ea, viaţa, trece într-un mod ireversibil. Uneori, această realitate mă lasă rece, indiferent. Alteori, mă agită, mă tulbură, mă întristează şi mă face să gândesc la esenţă, la ceea ce este cu adevărat fundamental pentru viaţa mea. Optez mai mult pentru ceea ce întreţine această viaţă şi îşi pierde aplicabilitatea înaintea propriului viitor mormânt, decât pentru invstiţii ce transced palpabilul, realul finit şi material. Asemeni, mă gândesc că prefer de multe ori forma în defavoarea conţinutului, ritualul în lipsa spiritualităţii veritabile şi tangibile cu propriul univers interior.
Politica nu mă mai interesează precum mă fascina acum 1 an, spre exemplu, când existau lideri politici ce prezentau interes.Singurul lider politic căruia i-aş mai acorda credit este Călin Popescu Tăriceanu. Restul sunt „o apă şi-un pământ”, ca să repet o afirmaţie banală dar cât se poate de reală. În afara fostului Prim Ministru al României, toţi sunt nişte arlechini ai spaţului politic românesc, urmăresc doar ciolanul şi nicidecum interesul naţional. Spre exemplu, din camera portretelor politice, Traian Băsescu m-a dezamăgit din considerente evidente şi de prisos pentru a fi menţionate. Totuşi, merită consemnat faptul de a promulga o lege şi de a fii incapabil să o pună în aplicare cu noul Guvern PDL-PSD – aceasta reprezentând pentru mine o modalitate ingenioasă dar incorectă de a-l eclipsa pe Călin Popescu Tăriceanu şi de a păcăli România. Adrian Năstase îmi e indiferent şi inexistent ca lider politic, deşi are şanse să-şi schimbe statusul profilului politic curent… Ion Iliescu reprezintă cel mai mare om politic contemporan dar marea sa greutate e mai mult înscrisă în istorie decât în realitatea dureroasă a României începutului an 2009. Emil Boc e marioneta lui Băsescu, deci nu e un lider.
Încerc să mă focalizez pe realităţi mai semnificative sufletului meu… Politica nu mă ajută într-un mod semnificativ. Dimpotrivă, îmi creează dezgust. GREAŢĂ. Voi încerca să o trec la capitolul „diverse”.
Redau un articol personal mai vechi ce abordează ideea de greaţă:
iulie 2, 2008
Greaţa reprezintă o stare viscerală ce intervine ca o reacţie interioară manifestată spre exterior din cauza ultimei alimentaţii ce nu a fost apreciată de organism ca fiind benefică.
Greaţa despre care doresc să scriu se aseamănă cu cea definită mai sus. Este vorba de greaţa ce apare la nivelul organismului ce aparţine naţiunii române.
Când unui organism îi displace semnificativ masa pe care tocmai a servit-o, reacţia pe care o manifestă frecvent posesorul organismului este aceea de greaţă. Este o reacţie firească ce poate evolua până la stadiul de vomă asigurând actul catarhic, de curăţire a organismului, de evacuare a alimentelor ingerate ce au provocat greaţa ca stare iniţială de disconfort.
V-aţi putea întreba: ce legătură există între greaţa unui organism uman şi greaţa unei naţiuni? Ei bine, în spiritul înţelegerii ei, greaţa se manifestă identic, fie că vorbim de greaţa corpului individual sau cea a corpului colectiv, între entitatea singulară şi cea de masă.
Greaţa colectivă izbucneşte în raport cu politicul şi personajele politice ca factori care alimentează electoratul cu slogane, promisiuni, afirmaţii sau influenţe ce provoacă rău prin aceea că promit proteine, glucide, vitamine sau minerale dar, de fapt, în urmă, sfârşesc prin a provoca doar efecte adverse, revolte, neîncredere sau greaţă. Acestea trei din care o remarc pe cea din urmă, sunt consecinţe logice a neadevărurilor, a erorii intenţionate, a minciunii în definitiv din cadrul mesajelor politice ce se caracterizează în principal prin lipsa acordului dintre ceea ce s-a spus şi ceea ce se identifică în realitatea cotidiană, ce face abstracţie de ţesătura lingvistică produsă de politicieni, în realitatea socială, comunitară sau societală.
Dacă revolta este o reacţie nocivă atât iniţiatorilor ei cât şi mediului din proxima apropiere revoltei, greaţa este cu siguranţă un răspuns ce nu poate conduce decât la stadiul de vomă, stadiu necesar fiinţei umane prin dislocarea puzzle-lui alimentar aflat în descompunere.
Greaţa mai poate fi şi una din instanţele native de penalizare a segmentelor politice care au produs-o, realitatea organismelor care probează sănătatea şi faptul că există ca entităţi funcţionale şi reactive în situaţii critice.
Românii au demonstrat la ultimele alegeri, cele locale, că deţin individualităţi sănătoase prin aceea că au manifestat greaţă faţă de clasa politică în general, nu s-au prezentat la vot într-un procent consistent şi au atras un prelung semnal de alarmă din trenul rusesc. Politicienii ar trebui să ţină cont de semnalul prelung care s-a tras de români în zilele de 1 şi 15 iunie a.c. pentru a-şi extirpa cangrena existenţială prin instaurarea căinţei personale şi de grup.
