Cel mai bun exemplu de globalizare


Am primit pe mess de la cineva>>

„Care este cel mai bun exemplu de globalizare? Raspuns: Moartea printesei Diana! O printesa engleza cu un amant egiptean, are un accident intr-un tunel francez, intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind indeaproape de paparazzii italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de un roman care foloseste tehnologia lu’ Bill Gates iar tu o citesti pe o clona de IBM care folosesc cipuri taivaneze, cu monitor corean, asamblate de muncitori din Banglades intr-o fabrica din Singapore, transportata cu vapoare de indieni, si descarcate de rromi !”

O amintire din liceu


   Astăzi m-am întâlnit din nou cu prinţesa. E prinţesa cu care, mai des sau mai rar, ne întâlnim cu toţii. Ea ne ia şi ne plimbă pe aleile frumoase, uneori umbroase din Parcul Trecutului. Am recunoscut-o de departe. A venit aşa cum o ştiu, neschimbată, brunetă, îmbrăcată într-o rochie albastră cu nuanţa cerului senin de vară. M-a privit lung cu ochii ei negrii şi m-a salutat. I-am răspuns: Bună, Nostalgie! Şi am continuat întrebând-o ce mai face. Ea mi-a zâmbit, m-a luat de mâna dreaptă cu mâna ei delicată, a făcut o pauză şi mi-a spus că doreşte să măsurăm câţiva paşi pe aleile Trecutului.

   Am acceptat invitaţia. Am început să păşim pe aleile îndepărtate şi parfumate din Parcul Trecutului. Nostalgia m-a dus la mare. Aveam vârsta la care realitatea pentru mine era visare şi mă jucam în nisip încercând să construiesc câteva castele ce erau luate apoi de apă.

   Am continuat să ne plimbăm pe aleile amintirilor şi am ajuns să ne petrecem paşii pe aleile din anii liceului din micul oraş bucovinean Siret. O sală de clasă cu două rânduri de mese la care erau ataşate scaune, era  denumită şi „Cabinet de istorie”. Îl aveam ca şi dirginte pe d-nul Ciobanu Ioan, profesor de istorie a cărui soţie (Maura), o femeie foarte dinamică şi în general „de treabă” mi-a fost profesoară de fizică. Lângă mine stătea un anume Dovalciuc Petrică, băiat de bani gata din comuna suceveană Arbore şi cu care îmi făceam uneori temele. Pe celălalt rând, în spatele sălii de clasă, stătea un băiat înalt, brunet, aproape cât mine de înalt – Pintiuc Sergiu – un băiat liniştit muncit de coasă şi a cărui nume semăna cu cel al unui alt coleg – Pintiliuc care era de pe lângă Volovăţ, mic de statură dar foarte iute. Eram o clasă mai mult de băieţi. Fete erau numai câteva.Parcă ieri am fost elev de liceu.

   Eram îndrăgostit de o brunetă dintr-o clasă învecinată cu a mea. Eu eram prin clasa a XI-a sau a XII-a iar ea era prin clasa a X-a. Eram atât de îndrăgostit de ea încât mi se oprea respiraţia când treceam pe lângă ea, simţeam că mă înroşesc asemeni unui fier încins, iar golul imens din stomac era asemeni unei ancore ce ţine o corabie în port pentru a nu fi furată de valuri în larg. Golul mă ţinea şi pe mine să îi spun ce simt şi ce doresc… Până într-o zi când ea a aflat că eram îndrăgostit de ea. Dar nu a reacţionat cum mi-aş fi dorit… I-am trimis o poezie special compusă de mine pentru ea. Poezia nu era semnată dar colegul meu trimis cu serviciile poştale (Bohatâr Bogdan, din Câmpulung Moldovenesc) mi-a scris numele pe foaia cu catrene închinate simpaticei brunete.

   Aşa a aflat prinţesa visurilor mele de atunci cine i-a dedicat poezia. Şi? La ce bun că a aflat? Ea s-a împrietenit cu un alt băiat, cu un coleg din clasa mea care o plăcea şi… grele mai sunt crizele de gelozie adolescentină… Momentul desprins parcă din secvenţele unei telenovele a fost după ce am rugat-o pe Andrea Pânzaru să îmi lase o amintire în carneţelul meu de amintiri. A fost de acord. Mi-a luat carneţelul şi a început să scrie („De ce mă faci să te iubesc/ să sufăr pentru tine/ când tu la alta te gândeşti/ şi nicidecum la mine./ Iar dacă alta ţi-ai găsit/ mai dulce decât mine,/ te rog iubeşte-o, n-o minţi/ cum m-ai minţit pe mine”) un catren care nu era deloc în acord cu realitatea mea.

   Ulterior, plimbându-mă cu bicicleta prin oraş (Siret), m-am întâlnit cu ea. Am oprit şi, după ce am schimbat câteva cuvinte, i-am spus că a greşi destinatarul acelor versuri. Dar nu i-am spus (a aflat ea mai târziu) că destinatarul acelor versuri ar fi fost mai potrivit să fie chiar prietenul ei, Constantin Cioroianu venit la liceu de pe lângă Dolhasca, un Don Juan în variantă adolescentină, necizelat, care s-a rezumat la a avea ce-i drept, doar 2 prietene – una la liceu (pe Andrea) şi una acasă (nu-i reţin numele).

   Am rugat Nostalgia să ne îndepărtăm de aleile Trecutului pentru a ne întoarce în prezent. Nostalgia mi-a zâmbit şi, cu paşii înceţi ne-am întors în prezent. În prezentul cu un viitor atât de necunoscut şi în care farmecul adolescentin nu mai există. A fost înlocuit cu maturul din mine care a început să câştige spaţiu din ce în ce mai mult în universul meu interior.A rămas doar amintirea…Mi-am luat rămas bun de la prinţesă fără a stabili data următoarei noastre întâlniri, iar ea, Nostalgia, în rochia ei albastră, cu părul brunet şi ochii negrii, mi-a zâmbit şi s-a pierdut în trecutul ultimelor clipite ce tocmai s-au scurs. A plecat să se plimbe, probabil, cu un alt visător sau visătoare ce îi va accepta invitaţia de a măsura câţiva paşi pe aleile din Parcul Trecutului.

cezar pesclevei

Un om mare


Am fost intrigat de remarca d-lui Mihnea Georgescu făcută la adresa fostului Preşedinte al României, d-nul Ion Iliescu, într-un comentariu din categoria „RESTANTE”, comentariu făcut pe blog-ul fostului lider (ioniliescu.wordpress.com). Remarca constituie de fapt şi încheierea comentariului. Ion Iliescu este, citez, „cel mai mare om politic la ora actuală din România” (Mihnea Georgescu).

Nu vreau să rănesc. Nu vreau să afirm nimic direct. Nu vreau să cataloghez. Dar nu rezist fără a puncta câteva idei:

1. Omul politic este înainte de toate un om! Pentru a ajunge la preocupările politice ale unui om trebuie întâi să vezi ce fel de om este omul politic despre care afirmi ceva.

2. Ca să susţi că un om este un mare om politic, trebuie să îţi răspunzi întâi ţie însuţi dacă respectivul om politic este înainte de toate un om? Dacă are valoarea unui om?

3. Valoarea unui om… Prin ce se remarcă un om de valoare? Prin bogăţie? Prin poziţia socială şi politică?

Mi-a plăcut enorm, până la lacrimi, înţelegerea pe care o oferă stimabilul Gabriel Liiceanu valorii unui om în cartea sa Apel către lichele (Ed. Humanitas). Liiceanu distinge 2 moduri prin care un om este valoros: prin „capacitatea lui de a exprima, în locul altora şi pentru alţii, ceea ce ei nu ajung să exprime decât în chip neclar şi confuz” (p. 270) şi prin „iradierea” (p. 270) pe care o avem fiecare din noi, prin acele raze pe care le emanăm din noi. Cu alte cuvinte valoarea unui om constă în cât de mult se exprimă în interesul şi relevanţa celorlalţi şi în cât de multă lumină necosmetizată emană respectivul om.

4. Abia când identificăm valoarea omului, a omului pur fără niciun adaos de poziţie şi putere, putem merge mai departe să vedem, să observăm cât de mare este un om politic. Părerea mea!

cezar pesclevei

„La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”


Încep cu acest proverb  să spun  păţania  zilei de azi.  Conform cu  :http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/82389/Un-asteroid-periculos-trece-azi-pe-langa-Pamant.html

un asteroid a semnalat depăşirea Pământului astăzi (la vreo 500.000 km de noi) şi tot în această ştire suntem invitaţi să mergem la Observatorul Astronomic de pe bd. Lascăr Catargiu 21 din Capitală ca să admirăm şi noi splendidul bolovan ceresc.

Am dat curs şi eu invitaţiei şi, pe la ora 22:00 am intrat pe poarta imobilului de la nr. 21. Am urcat câteva trepte, am achitat civilizat beletu’ (2,1 RON) şi am urcat pe terasa unde se aflau 3 telescoape. Mi-a venit şi mie rându’ după olecutză aşteptare la coadă să mă holbez şi eu prin lentilele telescoapelor. Da’ ce să vezi?… Mi se spune că ceea ce văd e Planeta Marte, nicidecum asteroidu’. Probabil a venit Poliţia stelară, îmi spun şi, s-o postat la o intersecţie celestă pe lângă Marte şi i-o deviat traseul, aşa ca să ne facă în ciudă, iar asteroidu’ cu pricina a respectat semnalele agentuluzi stelar şi nu a mai salutat la douăzeci şi ceva de mii de km Planeta Roşie.

Am plecat acasă nu înainte să văd şi titirezica planetă Saturn. Măcar atât să văd…

Dacă pentru taxa de intrare mi s-a promis „ciorbă din aia buunăăă” şi am primit „supă instant” din aia chinezească sau vietnameză marca „Vifon”, ticsită cu E-uri numerotate şi ele asemeni avioanelor americane sau ruseşti, măcar să primesc şi felul 2 (Planeta Saturn)  ca şi consolare.  Nu?

Aşa că, dragi români fiţi pe fază. Nu vă mai duceţi cu sacul la pomul lăudat că cine a fabricat proverbu’ ăsta o ştiut el ce-o ştiut şi lăsaţi că de acum e moda supermarketurilor care oferă pungi gratuite la cumpărăturile făcute… Aşa că nu mai căraţi cu voi sacul vechi al promisiunilor celorlalţi. O să găsiţi voi pungi în care să căraţi, numai să aveţi ce…

cezar pesclevei

Iarna… ne face cu ochiul…


Astăzi, în Bucureşti, iarna s-a apucat să ne facă cu ochiul. În direcţia dorită de mine, am trecut prin parc şi ninsorea s-a înteţit puţin. Mi-am zis că probabil iarna crede despre noi că am uitat de ea. Şi ne-a mai cernut câţiva fulgi pufoşi de zăpadă. Nu a durat mult şi s-a oprit să ningă. Probabil i-am oferit iernii un feed back corespunzător; a înţeles că noi am înţeles că încă este iarna. Cine ştie când va mai începe…? 

Despre filmul „Evan Almighty”


Modul în care dorim să facem ceva poate fi cu totul diferit decât o doreşte Dumnezeu. Modul în care defineşte Dumnezeu o realitate, poate fi cu totul diferit de modul în care definim noi o aceeaşi realitate.

Evan Baxter, personajul principal al comediei Evan Almighty (Evan Atotputernicul), o ecranizare modernă a Potopului vechi testamental, a cărei acţiune se desfăşoară în S.U.A., este un congresman american, familist, care îşi spunea dimineaţa, înainte de a ieşi pe pragul casei, că este un om puternic şi de succes. Visul, rugăciunea şi dorinţa sa era aceea de a schimba lumea. Schimbarea lumii era ţelul înalt pe care dorea să îl atingă.

Într-o zi, Evan se revoltă când îl vede pe şoferul de camion care tocmai a descărcat o încărcătură de material lemnos, necomandat, chiar în faţa casei sale. Apoi rămâne surprins de omul cu care se întâlneşte şi care susţine că este Dumnezeu. El îi cere să construiască o arcă, o corabie asemeni corabiei pe care Ia cerut-o cu mii de ani în urmă lui Noe. Evan nu dă curs celor cerute de Dumnezeu. Dar El nu dispare din calea sa, făcându-Şi apariţia constant, într-o formă sau alta, fie pe unul din locurile din spate ale Hummer-ului său, fie, prin animalele sau păsările care îl urmăresc, chiar îi invadează biroul.

Evan se întâlneşte din nou cu Dumnezeu, pe care Îl întreabă dacă este Dumnezeu. Iar Dumnezeu, în virtutea situaţiilor neplăcute experimentate de Evan, îi răspunde: „Vrei mai multe dovezi?” Evident că omul care îi vorbea şi care susţinea despre sine că este Dumnezeu, era Dumnezeu, iar Evan continuă să-L întrebe: „De ce m-ai ales pe mine?” la care „Ai vrut să schimbi lumea” constituie argumentul şi criteriul de selecţie invocat de Dumnezeu. (Ai grijă ce îţi doreşti! S-ar putea să ţi se întâmple! Dar probabil nu în modul dorit de tine.)

După această a doua întâlnire cu Dumnezeu, el acceptă să construiască arca în ciuda modului nedorit în care va decurge de acum viaţa sa personală, familială şi profesională ( barba şi părul îi creşteau instantaneu după ce se rădea, familia l-a părăsit, iar la o şedinţă a congresului american a fost scos afară, deoarece avea o înfăţişare neângrijită).

Finalizând construcţia corabiei, mass-media şi poliţia erau prezente în faţa corabiei terminate, în data de 22 septembrie, data limită de finalizare a corabiei stabilită de Dumnezeu. Poliţia îl somează pe Evan să coboare din corabie pentru a o putea distruge, dar el îşi păstrează poziţia în faţa asistenţei ostile, implorând-o să urce în corabie. Punctul culminant a fost atunci când norii negrii au adus puţină ploaie iar barajul din vecinătate a cedat eliberându-şi tonele de apă rebele. Văzând imensitatea de apă ce se năpusteşte şi le ameninţă viaţa, oamenii urcă în fugă în corabie. Apele iau corabia şi o poartă prin oraş până ce, asemeni potopului din perioada lui Noe, cu mii de ani în urmă, s-a oprit pe Munţii Ararat, corabia lui Evan se opreşte chiar în faţa Casei Albe, exact atunci când era gata-gata să se ciocnească cu aceasta.

Filmul se termină cu discuţia dintre Evan Baxter şi Dumnezeu, care, Îi spune că el a reuşit să schimbe lumea. „Cum schimbăm lumea?” îl întreabă Dumnezeu pe Baxter. „Cu câte o faptă bună la vremea ei” îi răspunde acesta.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Noe nu ar fi reacţionat pozitiv la cererea pe care i-a făcut-o Dumnezeu de a construi corabia?

Ce s-ar fi întâmplat cu Evan Baxter, dacă nu ar fi dat curs cerinţei lui Dumnezeu; ar fi reuşit să schimbe lumea?

În primul caz, mai mult decât probabil, istoriei umanităţii i s-ar fi pus un punct imens, asemeni unui bloc cubic de piatră, fără posibilitate de întoarcere şi reabilitare (deoarece nu ar mai fi fost posibilă naşterea, viaţa, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, Iesus Hristos, pentru salvarea noastră, mântuirea sau reabilitarea relaţiei umanităţii cu Dumnezeu, cu Creatorul ei).

În al doilea caz, în cel relevant contextului acestui film, refuzul neschimbat la chemarea făcută de Dumnezeu congresmanului Evan Baxter de a construi corabia cerută ar fi însemnat, probabil, moartea sa în vâltoarea apelor şi neîmplinirea dorinţei sale de a schimba lumea.

Contextualizând şi exemplificând marea trimitere din Matei cap. 28:18-20, ce reprezintă chemarea pe care Hristos o face fiecăruia din noi, căreia noi nu îi dăm curs? Ce consecinţe are refuzul nostru de a merge şi a predica oamenilor ideea şi faptul că au nevoie de Mântuitor pentru salvarea de locul nedorit (Hades) în care merg cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu prin intermediul morţii şi învierii lui Iesus Hristos? Înseamnă că, asemeni atitudinii lui Evan Baxter din prima întâlnire cu Dumnezeu, nu ne supunem şi nu ne încredem în Dumnezeu, refuzând să înaintăm împotriva curentului, în ciuda consecinţelor acestei supuneri, pe plan personal, familial sau chiar profesional. Înseamnă că demisionăm de la a face ce le-a spus Iesus apostolilor şi implicit nouă. Înseamnă că ideea Iadului nu ne îngrozeşte suficient iar fiecare din noi întrupăm ultimul vers din penultimul catren eminescian al poeziei Glossă: „Tu rămâi la toate rece”. Înseamnă de fapt că, dincolo de formă, la nivelul conţinutului, nu mai suntem creştini (în spiritul lui Hristos, urmaşi ai lui Hristos).

Reflectând la ideea de a schimba lumea, mă întreb ce înseamnă de fapt a schimba lumea? Cum se poate schimba lumea de fapt? Despre ce fel de schimbare este vorba? Nu ştiu în ce mod dorea Evan Baxter să schimbe lumea, probabil, societatea americană în care trăia. Schimbarea poate înseamna alegerea unei alte culori politice, adoptarea unui altfel comportament sau schimbarea atitudinii, a raportării oamenilor la Dumnezeu.

„Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu” spune Atanasie, unul din cei mai importanţi Părinţi ai Bisericii. Dumnezeu Tatăl şi-a trimis Fiul pentru a se naşte, a trăi, a muri şi a învia pe pământ, pentru a face posibilă reabilitarea fiinţei umane căzute, redobândirea statutului primei fiinţe umane – Adam – înainte de cădere, cu scopul reconcilierii dintre El şi umanitate. Pentru a face posibilă înălţarea fiinţei umane. Pentru ca sufletul să zboare liber către Dumnezeu prin schimbarea aripilor de plumb cu cele albe, de zbor. Schimbarea fundamentală începe, cu siguranţă, de la acest aspect. Schimbarea unei persoane este conturată de grecescul „metanoia” – schimbarea minţii, a cărei realitate o doreşte Dumnezeu, fluidizată, amestecată cu sângele pământesc, din venele noastre. E ca şi cum, o minte a unei vieţi care până mai ieri ţintea spre Iad, astăzi şi-a schimbat ţinta, prin harul acceptării morţii şi învierea Fiului de Dumnezeu în viaţa sa, focalizându-se, cu o diferenţă de 180 grade de ţinta anterioară şi se îndreaptă spre Rai.

Tu ce îţi doreşti, care este ţelul tău? Cum vei răspunde chemării făcute de Dumnezeu?

cezar pesclevei