cezarpesclevei’s Weblog › sunt unic şi irepetabil în istorie


cezarpesclevei’s Weblog › Dar vă rog… nu mă aşezaţi încă în vitrină, mai vreau să respir aerul din natură şi mai vreau să iubesc…

Despre filmul „Evan Almighty”


Modul în care dorim să facem ceva poate fi cu totul diferit decât o doreşte Dumnezeu. Modul în care defineşte Dumnezeu o realitate, poate fi cu totul diferit de modul în care definim noi o aceeaşi realitate.

Evan Baxter, personajul principal al comediei Evan Almighty (Evan Atotputernicul), o ecranizare modernă a Potopului vechi testamental, a cărei acţiune se desfăşoară în S.U.A., este un congresman american, familist, care îşi spunea dimineaţa, înainte de a ieşi pe pragul casei, că este un om puternic şi de succes. Visul, rugăciunea şi dorinţa sa era aceea de a schimba lumea. Schimbarea lumii era ţelul înalt pe care dorea să îl atingă.

Într-o zi, Evan se revoltă când îl vede pe şoferul de camion care tocmai a descărcat o încărcătură de material lemnos, necomandat, chiar în faţa casei sale. Apoi rămâne surprins de omul cu care se întâlneşte şi care susţine că este Dumnezeu. El îi cere să construiască o arcă, o corabie asemeni corabiei pe care Ia cerut-o cu mii de ani în urmă lui Noe. Evan nu dă curs celor cerute de Dumnezeu. Dar El nu dispare din calea sa, făcându-Şi apariţia constant, într-o formă sau alta, fie pe unul din locurile din spate ale Hummer-ului său, fie, prin animalele sau păsările care îl urmăresc, chiar îi invadează biroul.

Evan se întâlneşte din nou cu Dumnezeu, pe care Îl întreabă dacă este Dumnezeu. Iar Dumnezeu, în virtutea situaţiilor neplăcute experimentate de Evan, îi răspunde: „Vrei mai multe dovezi?” Evident că omul care îi vorbea şi care susţinea despre sine că este Dumnezeu, era Dumnezeu, iar Evan continuă să-L întrebe: „De ce m-ai ales pe mine?” la care „Ai vrut să schimbi lumea” constituie argumentul şi criteriul de selecţie invocat de Dumnezeu. (Ai grijă ce îţi doreşti! S-ar putea să ţi se întâmple! Dar probabil nu în modul dorit de tine.)

După această a doua întâlnire cu Dumnezeu, el acceptă să construiască arca în ciuda modului nedorit în care va decurge de acum viaţa sa personală, familială şi profesională ( barba şi părul îi creşteau instantaneu după ce se rădea, familia l-a părăsit, iar la o şedinţă a congresului american a fost scos afară, deoarece avea o înfăţişare neângrijită).

Finalizând construcţia corabiei, mass-media şi poliţia erau prezente în faţa corabiei terminate, în data de 22 septembrie, data limită de finalizare a corabiei stabilită de Dumnezeu. Poliţia îl somează pe Evan să coboare din corabie pentru a o putea distruge, dar el îşi păstrează poziţia în faţa asistenţei ostile, implorând-o să urce în corabie. Punctul culminant a fost atunci când norii negrii au adus puţină ploaie iar barajul din vecinătate a cedat eliberându-şi tonele de apă rebele. Văzând imensitatea de apă ce se năpusteşte şi le ameninţă viaţa, oamenii urcă în fugă în corabie. Apele iau corabia şi o poartă prin oraş până ce, asemeni potopului din perioada lui Noe, cu mii de ani în urmă, s-a oprit pe Munţii Ararat, corabia lui Evan se opreşte chiar în faţa Casei Albe, exact atunci când era gata-gata să se ciocnească cu aceasta.

Filmul se termină cu discuţia dintre Evan Baxter şi Dumnezeu, care, Îi spune că el a reuşit să schimbe lumea. „Cum schimbăm lumea?” îl întreabă Dumnezeu pe Baxter. „Cu câte o faptă bună la vremea ei” îi răspunde acesta.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Noe nu ar fi reacţionat pozitiv la cererea pe care i-a făcut-o Dumnezeu de a construi corabia?

Ce s-ar fi întâmplat cu Evan Baxter, dacă nu ar fi dat curs cerinţei lui Dumnezeu; ar fi reuşit să schimbe lumea?

În primul caz, mai mult decât probabil, istoriei umanităţii i s-ar fi pus un punct imens, asemeni unui bloc cubic de piatră, fără posibilitate de întoarcere şi reabilitare (deoarece nu ar mai fi fost posibilă naşterea, viaţa, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, Iesus Hristos, pentru salvarea noastră, mântuirea sau reabilitarea relaţiei umanităţii cu Dumnezeu, cu Creatorul ei).

În al doilea caz, în cel relevant contextului acestui film, refuzul neschimbat la chemarea făcută de Dumnezeu congresmanului Evan Baxter de a construi corabia cerută ar fi însemnat, probabil, moartea sa în vâltoarea apelor şi neîmplinirea dorinţei sale de a schimba lumea.

Contextualizând şi exemplificând marea trimitere din Matei cap. 28:18-20, ce reprezintă chemarea pe care Hristos o face fiecăruia din noi, căreia noi nu îi dăm curs? Ce consecinţe are refuzul nostru de a merge şi a predica oamenilor ideea şi faptul că au nevoie de Mântuitor pentru salvarea de locul nedorit (Hades) în care merg cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu prin intermediul morţii şi învierii lui Iesus Hristos? Înseamnă că, asemeni atitudinii lui Evan Baxter din prima întâlnire cu Dumnezeu, nu ne supunem şi nu ne încredem în Dumnezeu, refuzând să înaintăm împotriva curentului, în ciuda consecinţelor acestei supuneri, pe plan personal, familial sau chiar profesional. Înseamnă că demisionăm de la a face ce le-a spus Iesus apostolilor şi implicit nouă. Înseamnă că ideea Iadului nu ne îngrozeşte suficient iar fiecare din noi întrupăm ultimul vers din penultimul catren eminescian al poeziei Glossă: „Tu rămâi la toate rece”. Înseamnă de fapt că, dincolo de formă, la nivelul conţinutului, nu mai suntem creştini (în spiritul lui Hristos, urmaşi ai lui Hristos).

Reflectând la ideea de a schimba lumea, mă întreb ce înseamnă de fapt a schimba lumea? Cum se poate schimba lumea de fapt? Despre ce fel de schimbare este vorba? Nu ştiu în ce mod dorea Evan Baxter să schimbe lumea, probabil, societatea americană în care trăia. Schimbarea poate înseamna alegerea unei alte culori politice, adoptarea unui altfel comportament sau schimbarea atitudinii, a raportării oamenilor la Dumnezeu.

„Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu” spune Atanasie, unul din cei mai importanţi Părinţi ai Bisericii. Dumnezeu Tatăl şi-a trimis Fiul pentru a se naşte, a trăi, a muri şi a învia pe pământ, pentru a face posibilă reabilitarea fiinţei umane căzute, redobândirea statutului primei fiinţe umane – Adam – înainte de cădere, cu scopul reconcilierii dintre El şi umanitate. Pentru a face posibilă înălţarea fiinţei umane. Pentru ca sufletul să zboare liber către Dumnezeu prin schimbarea aripilor de plumb cu cele albe, de zbor. Schimbarea fundamentală începe, cu siguranţă, de la acest aspect. Schimbarea unei persoane este conturată de grecescul „metanoia” – schimbarea minţii, a cărei realitate o doreşte Dumnezeu, fluidizată, amestecată cu sângele pământesc, din venele noastre. E ca şi cum, o minte a unei vieţi care până mai ieri ţintea spre Iad, astăzi şi-a schimbat ţinta, prin harul acceptării morţii şi învierea Fiului de Dumnezeu în viaţa sa, focalizându-se, cu o diferenţă de 180 grade de ţinta anterioară şi se îndreaptă spre Rai.

Tu ce îţi doreşti, care este ţelul tău? Cum vei răspunde chemării făcute de Dumnezeu?

cezar pesclevei

Lecturile mele din ultimul timp…


S-au rezumat la următoarele:

– Mi-au placut mult ceva din scrierile lui Clive Staples Lewis, Cele patru iubiri

– Gabriel Liiceanu m-a fascinat prin Declaratie de iubire şi m-a sedus prin Despre seducţie.

– Tot Gabriel Liiceanu  a scris ceva original despre comunism şi prin care ve-ţi înţelege de ce ţara o duce inca rău. Cititi Apel catre lichele, vă va surprinde! 

„Directia cea buna” a societatii romanesti trece prin „eliberarea societatii romanesti de figura emblematica si dominatoare a lichelei iesite din comunism si care se pregatea acum sa faca din nou istorie.”
(Gabriel Liiceanu)

Cărţile lui Liiceanu sunt găzduite de Ed. Humanitas.

  – Cristian Bădiliţă e superb în cartea Degetul pe rană.

– Cu o abordare ingenioasă, constructivă şi absolut utilă celor care sunt căsătoriţi sau doresc să se căsătorească, cartea scriitorului american Gary Thomas intitulată Căsătorie sfântă tradusă şi publicată de editura Kerigma, Oradea, în anul 2007, oferă o perspectivă puţin cunoscută în literatura română privind căsătoria.
Incitantă, provocatoare, inovatoare, cartea vă aşteaptă să o căutaţi, să o găsiţi şi s-o citiţi. SE MERITĂ www.kerigma.ro

De ce-i place feminităţii să primească flori?


Îmi place să mă plimb.

Într-o seară m-am plimbat într-un parc şi meditând în timp ce treceam pe lângă o sală luminată unde erau expuse diverse tablouri,  mi-a picat cu tronc, admirând câteva tablouri cu flori, invadându-mi mintea, întrebarea: de ce-i place feminităţii să primească flori? Ce au aşa deosebit florile încât sunt râvnite în ipostaza relaţiei dintre cel care dăruieşte şi cea care primeşte?

În primul rând, floarea transmite viaţă, culoare, prospeţime, loialitate (ţinând cont că odată oferită, o floarea sau un buchet de flori rămâne la cea care a primit, rămânând în vază până ofileşte, nemaischimbându-şi apa din glastra unei alte adrese).

În al doilea rând, feminitatea îşi doreşte relaţia. O floare se oferă pe coordonatele unei relaţii. Dar nu relaţia ca o realitate de interacţiune trecătoare, seacă şi explicată cu ajutorul teoriei mecaniciste, ci ca o interacţiune în care şi-a făcut apariţia semnificaţia. Este vorba de relaţia ca fapt ce exprimă viaţă, culoare, prospeţime şi loialitate. Floarea celui ce o oferă unei fiinţe feminine transmite şi simbolizează tocmai asta: îţi stau la dispoziţie cu viaţa mea, sunt dispus să îţi ofer culoare şi parfum vieţii tale, sunt proaspăt şi curat pentru a te avea şi îţi promit persistenţă, loialitate. Toate acestea sunt un cadou pe care ţi-l ofer ca şi floarea ce va părăsi imediat mâinile mele şi va primi ocrotirea mâinilor tale ce o vor pune într-o glastră cu apă.

cezar pesclevei