O primavara ciudata


Ciudată primăvară ne-a întâmpinat anul acesta. O primăvară influenţată de noi. Ce, numai instituţiile să fie influenţate de culoarea politică şi monetară? Primăvara se ia şi ea după noi, românii, cei pentru care anotimpul prim al anului nu ne-a prea atins încă. Probabil nici nu am sesizat că a venit. E drept, e o primăvară ce ne zâmbeşte cu surâsul uneoi rece al dinţilor soarelui spălaţi cu un Colgate ceresc. Ziua e cald, şi ai putea exclama că a venit primăvara! Seara e rece iar sfârşitul e marcat de o întrebare: a venit primăvara?

Floarea de vişin aproape că a trecut iar cotidianul a rămas neschimbat.

Zilnic îmi iese în cale „gardul căscaţilor” pe trotuarul pe care paşii mei îl măsoară obosiţi de rutina aceluiaşi traseu spre serviciu. Aceleaşi feţe schimonosite şi expirate, de formula chimică lichidă a alcoolului, stau la taclale şi îmi oferă ora exactă fără a mai fi necesar să îmi şifonez mâneca stângă ca să verific ceasul. Simpla lor prezenţă coincide cu mereu aceeaşi formaţie a acelor de ceasornic. Când uzez trotuarul pentru a face drumul întors, de la serviciu spre acasă (impropriu, fiindcă sunt venit din provincie în Bucureşti şi nu mă simt chiar ca acasă), peisajul nu este diferit de cel ce a obosit prin rutină ziua de ieri la aceeaşi oră: la „gardul căscaţilor” şi-a mutat dormitorul unul din cei ce pălăvrăgeau dimineaţa. Stă întins cu rateuri. Ratează mereu mutarea de la poziţia orizontală la cea verticală iar Sistemul Nervos Central îl descurajează mereu, mituit de aroma de rom sau de votcă ce l-a corupt pentru încă o zi. Soarta lui a fost crudă şi de această dată, ca să parafrazez un vers dintr-o poezie a cărei titlu, fără a fi mituit de aroma vreunei băuturi alcoolice, chiar nu îl mai reţin.

Când ajung în staţia de tramvai, maiestosul „41” se încadrează în traiectorie şi, uneori aerisit, alteori ducând povara tensiunii şi a grabei bancului de heringi ce urcă în conservă, mulţumiţi doar cu apa din atmosferă, opreşte pentru a-mi permite şi mie îmbarcarea. Sunt şi eu un peşte? Lumea e grăbită, eu la fel şi mă întreb ciudat unde aleargă lumea, ce nu suferă amânare în seara aceasta, unde se îndreaptă sau alte asemenea întrebări, când de fapt răspunsul e la mine, fiindcă şi eu sunt un grăbit uneori fără direcţie şi îndreptându-mă spre nicăieri. Vroiam să cuceresc o direcţie dar fiţele brunete al unei fete (aţi ghicit!) brunete mi-a dat peste cap instrumentele folosite cândva la ora de geometrie oricum neplăcută şi, am rămas asemeni unui bişniţar ce deţine valută şi nu cunoaşte cursul leu-dolar.

În timp ce spectacolul cotidian se desfăşoară şi suntem tentaţi să facem din trotuare, străzi, tramvaie, vicii şi oameni, recuzita imensei piese de teatru numită „Realitate” ce se joacă zilnic în faţa ochilor flămânzi, primăvara a venit! E venită de câteva zile bune. Ce facem? O admirăm? Sau o lăsăm să treacă pe lângă noi, însoţită de Dumnezeu, fără a ne atinge?! Ea, prima prinţesă în rochie de culoare verde şi porţiuni albe, ea, la a cărei sărut încurajat la Starea civilă a universului trezeşte la viaţă tot ce are viaţă din regnul vegetal şi animal, se pare, nu reuşeşte să ne trezească şi pe noi la viaţă. La VIAŢĂ. Nu reuşeşte să ne invadeze lăuntrul, universul interior închis cu multe lacăte grele.

A venit primăvara! Haidem să spargem lacătele! Să lovim cu baroasele lacătele noastre dacă încuietorile sunt ruginite, cheile nu ne mai slujesc sau poate că le-am pierdut. Ar fi păcat să plece de la noi primăvara fără să ne lase ceva din parfumul, prospeţimea şi din viaţa ei. Ar fi păcat să plece fără nici un impact în viaţa noastră, cu zilele acestea frumoase încă necaniculare, cu singurătatea şi nepăsarea noastră, cu rutina şi pierderea de noi şi din noi.

Timpul trece, primăvara va trece iar cu iarna aceasta cronicizată în noi mi-e teamă că vom ajunge în fază terminală când citostaticele sau retroviralele vor fi inutile pentru cancerul sau HIV-ul existenţei noastre, când deviaţia de sept al existenţei ne va mai împiedica să respirăm şi să mai mirosim admirativ parfumul proaspăt de primăvară.

Ne vom vedea prohodul încă în viaţă dar va fi prea târziu.