Important, la sfârşit de an


La sfârşit de an pot spune că a fost un an cu împliniri şi frustrări, bucurii şi tristeţi. Până aici Dumnezeu a fost cu noi! Cel puţin cu mine. Acum, ne găsim aliniaţi cu toţii în lungul cortegiu funerar al Timpului, pentru a conduce pe ultimele ore Anul 2008. Fie că ne-a plăcut sau nu, anul ce tocmai ne va părăsi va rămâne în filele de jurnal (ne)scrise ale fiecăruia dintre noi, un an de care ne vom aminti cu nostalgie sau cu stări prezente în coşmar.

Teologhisind puţin, sensul istoriei în care ne (re)găsim se îndreaptă spre un SFÂRŞIT inevitabil, indiferent de ceea ce vrem noi. EXISTENŢA noastră se îndreaptă spre realitatea literii greceşti OMEGA. Preferabil ar fi să devenim psihanalişti (spirituali) ai vieţilor proprii şi să ne evaluăm universul interior pentru a ştii unde suntem şi a încotro ne îndreptăm. Neştiinţa nu va fi o scuză… înaintea lui Dumnezeu. Fie că folosim grecescul metanoia (schimbarea minţii), acea întoarcere de 180 grade a vieţilor noastre de la vechiul modus vivendi la unul care să Îl aibă pe El în centru sau, theosis (îndumnezeire) – ca proces de schimbare şi asemănare cu Hristos a universului nostru interior (în înţelegerea spiritualităţii răsăritene, ortodoxe), este necesar, indiferent de limbajul folosit, să umplem golul uneia din aceste realităţi pentru a nu ajunge în clipa în care, asemeni înţeleptului Solomon, să spunem că am trăit în zadar!
Amin!

Anunțuri

Gânduri de dimineaţă


M-am trezit cu gândul să postez ceva pe blog. Ceea ce simt în această dimineaţă. E o dimineaţă superbă! E linişte. În acest colţ de ţară iubit mă (re)găsesc departe de agitaţia, aglomeraţia, poluarea şi prostia din Bucureşti. Afară ninge.  Peisajul mă fascinează. Mă simt uşor nostalgic. Îmi amintesc că, într-un astfel de peisaj, mergeam cu ani în urmă să mă dau cu sania. Acum doar privesc albul de la fereastra tăcută. Nimic mai mult.

Sărbătoarea Crăciunului sau a naşterii Mântuitorului?


M-am întristat profund în aceste zile constatând că ceea ce trebuie să se numească sărbătoarea naşterii Mântuitorului, a lui Iesus Hristos, s-a perpetuat a se numi cea a Crăciunului, a personajului burtos îmbrăcat în roşu, pe care îl detest şi care defilează prin imaginaţia multora, aducând daruri, venit de undeva departe, din inexistenta Laponie. Este un personaj ce trăieşte în conşţiinţele copiilor până la o vârstă ce se apropie de adolescenţă, după care moare, cei din urmă aflând într-un final adevărul, anume că Moş Crăciun este o invenţie omenească ce se perpetuează an după an, modalitate excelentă de a cuminţi copiii în preajma sărbătorii şi de a-i priva de mesajul fundamental comunicat pe înţelesul lor: vestea bună a naşterii Mântuitorului.

M-am oribilat recent ascultând un preot ortodox care, oferind câteva cadouri simbolice unor persoane în preajma cărora mă aflam, a legitimat micile daruri ca venind din partea lui Moş Crăciun!!! El care se recomandă slujitorul Domnului, care cunoaşte (sau cel puţin ar trebui să cunoască) că la finele lunii decembrie celebrăm kenoza divină, întruparea Celui care, în cuvintele Părintelui alexandrin al Bisericii, Atanasie şi Irineu, S-a făcut om pentru ca omul să aibă posibilitatea de a deveni Dumnezeu, de a se îndumnezei (aşa învaţă cărţile de teologie ortodoxă), transmite mesajul societăţii seculare şi nu mesajul lui Dumnezeu pentru omenire, vestea nespus de bună a naşterii Celui ce va face posibilă mântuirea fiinţelor umane de la despărţirea eternă de Dumnezeu.

Fie ca în aceste zile să trecem de aparenţa seculară ce ne orbeşte cu luminile multicolore a instalaţiilor montate pe brazi şi între stâlpii străzilor pe care vom întâlni colindătorii mişunând bucuroşi, pentru a reflecta la Cel pe care Îl sărbătorim. Altfel, stomacul obosit de bucate nu o va face în locul nostru.