Corabia lui Băsescu – I


Prolog

Corabia condusă de Traian Băsescu este atipică. Dintr-un punct de vedere, la cârma corabiei numite România nu a mai existat un echipaj atât de ciudat, atât de incompetent şi diletant. Deşi susţin interesul navei, se ciondănesc ca chiorii în preajma cârmei iar direcţia este atât de incertă! Zeus vrea la dreapta, Geoană vrea la stânga şi, astfel, nu înaintează într-o direcţie benefică, ci se leagănă energic la ţărm, pe timp de furtună, furtună  ce depăşeşte agitaţia din borcanul cu apă tulbure a câtorva spirite patriotarde. Uitam să scriu că motoarele sunt defecte şi ele…

I.

Este seară, este târziu, corabia a ancorat în portul Crizei, port în care nu dorea să ajungă dar… a ajuns…

Echipajul băsescian cu cel iliescian au ridicat demult ancora, încearcând şi acum să se depărteze de port, în larg, spre destinaţia Depăşirii Crizei şi cea a Prosperităţii dar în zadar… numa’ nu reuşesc. Au irosit mare parte din resurse şi acum, cu pantalonii rupţi în fund, se bat pe ciolanele rămase, care pe care, cu ochii mari la bunăstarea lor şi prea puţin, cu coada ochilor, la cea a românilor, pasagerii naufragiaţi pe o corabie ÎNCĂ plutindă… Din ciondăneli a rămas căzută la podeaua ruşinii, incompetenţei şi risipelilor, Monica Iacob Ritzi. Urmează Elena Udrea, Nicolae Nemirschi, probabil şi alţii.

De povara lipsei, obiectul plutitor cu pânze s-a afundat puţin în apă, linia de plutire nemaivăzându-se. La cârmă, Traian Băsescu, căpitanul, comite eroare după eroare în bătălia sa cu echipajul (şi cu motoarele) format şi din cealaltă tabără (care trebuia să stea în opoziţie, nu la putere) şi nu (mai) are capacitatea de a trasa o direcţie bună spre portul dorit de pasageri. Tabloul descoperit e un fiasco!

– Ne trebuie un alt cârmaci, domnilor! Se aud câteva voci auzite de undeva de jos.

– Jos cârmaciul! Jos mecanicul şef!

Cârmaciul, încăpăţânat nici nu vrea să audă. Continuă să ţină strâns de cârmă pistonându-şi mascota, pe Emil Boc să-şi strunească echipajul al cărui şef-adjunct este, pentru a intra, fiecare pe postul lui şi a remedia situaţia. Din păcate mecanicii şi asistenţii lui Boc, în frunte cu mecanicul şef- Gheorghe Pogea, de la finanţe, sunt incapabili să facă faţă situaţiei. Nu sunt capabili să repare motoarele. Se anunţă furtună. Remorcherul botezat FMI 2 refuză să mai ofere sprijin României. Suntem sortiţi naufragiului?

– Ce ne facem?! Alte voci…

Peisajul blogoristic


Ce se poate găsi pe blog-uri?

Este una din întrebările adresate din primele clipe în care am auzit de expresia „blog”. Acum încerc să fac un bilanţ, deloc exhaustiv, asupra blogosferei şi în care doresc să includ ce am găsit pe blog-uri.

Dacă explorezi jungla blogosferei rămâi fascinat şi totodată perplexat de fauna ce abundă acest univers.

Aici găseşti papagali multicolori ce repetă „partitura” primită, sau compusă din proprie iniţiativă. Găseşti cuci, a căror sunete ajung o prelungă şi exasperantă repetiţie monosilabică. Ciocănitoare ce te sâcâie cu loviturile aplicate cu regularitate trunchiurilor de copac. Întâlneşti ciori evoluate ce-au depăşit stadiul cra-ului şi te zgârie cu alte emanaţii asemănătoare. De domeniul tragi-comediei sunt găinile ce se dau cocoşi şi curcile ce se cred vulturi.

Nu pot să omit din acest bilanţ şerpii, pregătiţi întotdeauna să se-ncolăcească pe turiştii neavizaţi sau să-i muşte, injectândui cu venin.

Nu lipsesc din peisaj maimuţele, cele care scuipă şi îi înjură (la propriu) pe cei a căror comentarii depăşesc sfera atitudinală, decizională sau informaţională delimitată de ele.

Ar putea lipsi din tablou felinele? Nu. Găsim feline multe în jungla aceasta virtuală. În special domestice cu apucături sălbatice. Sunt acelea care nu au puterea de a băga ghiarele adânci, deşi ar vrea. Caracteristica principala a felinelor (ce primează) este acea a fidelităţii. Felinele nu cultivă fidelitatea. Sunt infidele. Astăzi este cu un partid, mâine cu altul. Patrupezi de casă sunt puţini pe aici. Câinii se întâlnesc rareori.

Cele mai puţine sunt fiinţele umane. Sunt puţini cei cărora le oţi spune Oameni. Restul, după cum vedeţi, sunt animale…

Apelul intelectualilor in cazul Spiru Haret


sigla

Un APEL la care subscriu:

Noi subsemnaţii, universitari, cercetători, oameni de cultură, am luat cunoştinţă cu stupoare de încercarea unor politicieni importanţi, ca Mircea Geoana, presedintele PSD si al Senatului, de a muşamaliza şi atenua scandalul din jurul universităţii private „Spiru Haret”, ca şi de tentativa, apartinand insusi presedintelui Romaniei, de a sugera că acest scandal are ca substrat o luptă pentru influenţă între universităţile de stat şi cele private.

Nu există nimic care să legitimeze uriaşa impostură universitară pe care a creat-o universitatea „Spiru Haret” cu singurul scop de a face o afacere pur lucrativă. Nu subversiunea din partea universităţilor de stat sau a sindicatelor a creat sutele de mii de studenţi „de la distanţă” ai universităţii „Spiru Haret”, şi nu ea a produs raportul aberant de peste 400 de studenţi la un cadru didactic (cînd norma europeană nu depăşeşte 20 de studenţi la un cadru didactic). Nici o maşinaţiune nu poate să explice cataloagele cu 9000 de studenţi, toate semnate de un singur cadru didactic, nici o conspiraţie împotriva învăţămîntului privat nu explică de ce s-au numit aproape 100 de profesori şi conferanţiari fără validarea comisiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării care, prin lege, are această responsabilitate.

Nu acceptam lamentarea ipocrită pentru absolvenţii care au terminat în ultimii trei ani programe neacreditate ale universităţii „Spiru Haret”. Acele programe au rămas neacreditate fiindcă universitatea ştia că nu poate obţine acreditarea din partea ARACIS. În consecinţă, majoritatea respectivilor studenţi sînt rău pregătiţi iar diplomele pe care aşteaptă să le primească sau le-au primit deja nu au acoperire. Absolvenţii respectivi ştiau (sau aveau putinţa să afle) care dintre programele de studiu din fiecare an academic erau sau nu acreditate.

Cerem şi susţinem demersurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a verifica funcţionarea Universităţii „Spiru Haret” şi a altor universităţi private sau de stat care s-ar putea afla în situaţii asemănătoare.
Cerem ca toate diplomele de la Universitatea „Spiru Haret”, obţinute la programe de studii neacreditate în ultimii trei ani (de cînd există actuala formă a legii acreditării), să fie considerate valabile numai în mod provizoriu, şi anume pe o durată de 4-5 ani, definitivarea lor urmînd să fie condiţionată de un nou examen de licenţă susţinut la o facultate acreditată.
Cerem tuturor politicienilor şi partidelor politice să se abţină de la presiuni şi de la deturnarea anchetelor în scopuri electorale.

Cerem Parchetului să se sesizeze în cazul Universităţii „Spiru Haret”.
Considerăm că, în absenţa unor astfel de măsuri energice dar necesare, învăţămîntul universitar românesc, fie el privat sau de stat, va fi discreditat fără drept de apel, iar impostura, non-valoarea şi ilegalitatea vor fi astfel răsplătite.

Semnatari:

Andrei Cornea, Andrei Oişteanu, Dan Perjovschi, Armand Goşu, Andreea Pora, Rodica Palade, Smaranda Vultur, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Livius Ciocarlie, Zoe Petre, Serban Foarta, Stefan Andreescu, Vintila Mihailescu, Alina Mungiu Pippidi, Andrei Pippidi, Florin Iaru, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Vasile Docea, Lucica Iancu, Adrian Cioroianu, Mihnea Berindei, Alex Leo Serban, Ion Vianu, Marius Oprea, Stefan Borbély, Ioana Both, Calin-Andrei Mihailescu, Filon Morar, Liviu Antonesei, Radu Filipescu, Liviu Rotman, Paul Cornea, Leon Volovici

Sursa AICI si AICI

P.S. Dacă aş fi Ministrul Educaţiei, aş verifica şi situaţia Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava…

România condusă de Traian Băsescu


Vă mai amintiţi, probabil, de articolul scris anul trecut:

România, Dacia Break şi Ileana Cosânzeana

By Cezar Pesclevei

România anului 2008 seamănă leit cu autoturismul Dacia Break care mi-a răsărit în cale, parcat, astăzi, în P-ţa Presei Libere din Capitală, când mă îndreptam spre Parcul Herăstrău pentru a mă destinde.

Era o Dacie de culoare verde, fabricată probabil în anii ’90, născută după căderea regimului comunist, prăfuită şi neângijită, a cărei tăblărie era peticită cu chit (pasta specială cu care se dreg porţiunile tăblăriei ce urmează a fi vopsită) şi cu direcţia defectă – fapt indicat de roata stângă, faţă, vizibil afectată. Roata dreaptă, faţă, părea în regulă. Să fii indicat roata stângă, de fapt, realitatea stângii politice româneşti (realitatea PSD) şi cea a unui SNC (Sistemul Nervos Central) din cele două ce reprezintă conducerea bicefală a Statului Român – Băsescu sau Tăriceanu?

Coincidenţă sau nu, autoturismul Dacia despre care scriu avea nr. de înmatriculare „B xx NUE”, pentru a ne oferi blazonul posibilelor cuvinte ale lui Traian Băsescu sau, de ce nu, chiar ale Premierului Călin Popescu Tăriceanu: „România NU E aşa precum o vedeţi (…). Aveţi probleme la ocheane!” Noi sau domniile voastre?

Ceea ce rămâne clar e starea dramatică a autoturismului Dacia Break cu pricina. Dacă aş fi proprietarul lui l-aş destina casării sugerate de Guvern prin Programul „Rabla”, pentru a-mi achiziţiona mai lesne, prin mia de euro primită de la casare, o maşină care să reprezinte, în acest târziu ceas al 13-lea, România sperată după mult-aşteptatul timp postdecembrist.

Pot asemăna România şi cu o fată superbă, desprinsă din paginile basmelor, numită Ileana Cosânzeana (am evitat numele vreunei vedete moldovene sau dâmboviţene din motive lesne de înţeles), înaltă, cu ochii albaştrii de Voroneţ şi rochie de un verde ce şi-a împrumutat nuanţa de la smarald. Răpită şi violată până în 1989 de Don Juan-ul mioritic incult, prostituându-se astfel fără dorinţa ei, neglijată şi sărăcită, a fost eliberată în zdrenţele anului1989.

În prezent, Ileana Cosânzeana trăieşte tot neîngrijită şi tratată prost pentru că a scăpat din braţele abuzive ale Don Juan-ului incult dar este concubina Don Juan-ului versat, intelectual, în definitiv, la fel de dizgraţios ca cel iniţial.

Ileana Cosânzeana miroase urât. Pentru că nu i se permite să se spele. Ea este doar machiată, fără consimţământul ei, într-un mod strident şi inestetic peste murdăria ce persistă pe faţa traumatizată şi obosită, fără a fi îndepărtată, spălată, cu apa căinţei, resemnării, pasului înapoi şi a reabilitării morale.

România anului 2008 persistă în a fi o Românie căreia i se refuză remedierea tehnică şi morală în ciuda deja uzatului C.N.S.A.S.

Părăsind vecinătatea autoturismului Dacia Break pe care l-am admirat (cu părere de rău), de undeva mi-a apărut dintele mai bine spălat cu Colgate al Preşedintelui Băsescu ce s-a prins în horă cu ceilalţi dinţi pentru a-şi lua rămas bun de la mine cu un rânjet dipreţuitor.

Ieri am trecut pe lângă un alt autoturism, marca Dacia 1310, la care am remarcat că nu doar roata/roţile din faţă sunt defecte (deci nu pot fi direcţionate) ci şi cea/cele din spate. Priviţi imaginile:

20072009

20072009(005)

20072009(006)

20072009(007)

20072009(008)

Aceasta este România condusă de Traian Băsescu. Aceasta este starea unei ţări conduse de un preşedinte incompetent. O ruină! Da, o ruină. Nu mai are nici roţile din faţă (guvernarea) nici pe cele din spate (economia) „capabile” să mişte această ţară. România este o ţară abandonată. Tuflită la periferia Europei, în estul nepăsării şi ignoranţei. Nici împinsă de la spate, nici cu rezervorul plin de carburant (bani) nu mai poate să funcţioneze, fiindcă are defecţiuni aproape iremediabile la roţi!

Soluţii?

Omul nou – II


După căderea regimului comunist am fi tentaţi să spunem că ‚proiectul omului nou’ a fost abandonat. Ei bine, nu. Nu a fost abandonat. Prin mass-media care ne-a cucerit pe toţi: TV, internet, ziare, panouri publicitare etc. Prin media se promovează lenevia (personajele telenovelelor nu muncesc, sunt într-o bârfă continuă), tipologia boss-ului cu putere financiară care îşi permite de toate şi comandă pe cine vrea, când vrea şi cum vrea (ex: becalismul), consumerismul (consumă, consumă, consumă, totul este destinat consumului, chiar şi viaţa ta – este un consumabil), hedonismul (cultivarea plăcerii), independenţa relaţională (de om şi Dumnezeu), sexualitatea – ca obiectiv primordial, agresivitatea (ca modalitate de rezolvare a inconvenientelor), dezrădăcinarea etc.

Omul nou al perioadei postmoderne este invadat de ’nşpemii de canale pentru a nu mai avea timp de altceva decât de ele. Ţoapa, caricatura, nonvaloarea suferă de vedetism iar noi de grija vedetelor, de atenţia dozată cu regularitate, încremeniţi în faţa TV-ului.

Nu am învăţat că TV-ul nu are nici o putere să ne înnoiască mintea şi sufletul, dimpotrivă. Uităm frecvent că doar unirea cu Hristos, despre care scria tânărul Marx (la început), ne înnoieşte.

Omul nou nu poate fi realizat decât de proiectantul său: Dumnezeu. Ceilalţi „proiectanţi” nu vor obţine decât o mai mare (de)cădere a fiinţei căzute: omul. Vor avea ca rezultat fiinţe hodorogite, chimvale zângănitoare şi reci.

Omul nou dorit de acelaşi regizor care l-a manipulat pe Marx este individul cifru, identificat printr-un număr al cip-ului (ce are în esenţă cifra 666) şi  nu printr-un nume.

Omul nou – I


schlichter_blind_power_large

Înţeleptul Solomon spunea că nimic nu este nou sub soare. „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.” (Eclesiastul 1:9)

În perioada comunistă scopul central era formatarea fiinţei umane şi formarea ei după calapodul omului nou: o fiinţă umană desacralizată, sărăcită de tot ce este spiritual şi sfânt în ea, în mintea şi sufletul ei, din care să fie şters conceptul de Dumnezeu, aşa cum era definit el de la omul simplu, neştiutor de (multă) carte (care avea o mai mare valoare în închinare pentru românul absolut – Petre Ţuţea decât omul ateist, fie el şi format pe în mediul academic înalt) până la cel cu studii aprofundate.

Proiectat în teoria social ştiinţifică, omul trebuia golit de orice tendinţă transcendentă, de orice idee legată de Dumnezeu. Universul din perioada comunistă se dorea a fi un simplu univers mecanic cu dispoziţii ce purtau marca partidului comunist, univers care să conţină fiinţe umane cu o singură concepţie despre lume şi viaţă, cea materialistă, în care Dumnezeu nu exista, eventual, decât în persoana Preşedintelui partidului comunist. Orice tendinţă şi revoltă public exprimată ce se diferenţia de cea oficială era catalogată ca fiind nocivă poporului (cel puţin aşa era percepută în România), era reprimată rapid prin mijloace şi „fenomene” inumane, puţin cunoscute de generaţia fast (food, car, relation). Cel mai dramatic a fost aşa numitul „fenomen Piteşti”, „regele” terorii comuniste, un spaţiu destinat detenţiei şi „reeducării” persoanelor ce se diferenţiau de gândirea nivelată a majorităţii. Cred că acest loc al chinurilor provocate de comunism a întrecut cu mult prin dramatism teroarea celor zece valuri de prigoană împotriva creştinilor din perioada Bisericii Primare sau pe cea hitleristă.

Ceea ce au încercat lichelele comuniste să decapiteze a fost în special conceptul de Dumnezeu. Dar nu au reuşit, decât parţial. Cum puteau avea altă ţintă dacă părintele teoriei comuniste, Karl Marx, a fost iniţiat în biserica satanistă? Cum ar fi putut fi altfel marxiştii dacă creatorul teoriei puse în practică de ei era un instrument al Satanei?

Va urma…

La ceas târziu de seară…


…îmi arde de politikie…

Despre PDL vreau să scriu, pe scurt. Despre partidul a cărui realitate contrazice vorbele locomotivei sale, că iarna nu-i ca vara. Ba este! Asta fiindcă partidu’ se află în cădere liberă pe treptele alunecoase ale unei scări, trântindu-se la vale ca o ladă goală şi hodorogită şi luând la rând multe trepte de-odată (ce trebuie numaidecât să urci?),  de când cu Boc care face POC şi mai ales de când cu Ritzi asta, Ministresa Tineretului şi Sportului ce a băgat cu bormaşina uzată a falimentului în stil italiano-bolşevic o gaură bunicică în bugetul României. Ei… ce să faci dacă e nevoie de bănuţi? Fiţele, necesităţile feminine emancipate şi aerele costă…

Urez PDL la mai mic şi să nu ne mai auzim niciodată cu ei la guvernare!

P.S. … şi nici cu Băse… la Cotroceni…