De ce nu mă impresionează nunta prinţului William cu Kate Middleton


Scriu, oscilând între imaginile livrate live din capitala britanică şi pagina de  word a computerului meu. O spun direct: nu mă fascinează acest eveniment hipermediatizat. Pentru că mă lasă rece fastul. Pentru că nunta reprezintă doar momentul de oficializare a cuplului bărbat-femeie. Fiindcă acum admirăm şi celebrăm „ambalajul” iar după… urmează, de fapt, „conţinutul” măreţului vis numit nuntă, viaţa de după eveniment; realitatea în care glazura de ciocolată şi frişca ce ornamentează tortul miresei se vor topi în căldura vieţii cotidiene, în dormitorul ce va uita de costumaţiile mirilor de-acum prăfuite, uitate într-un colţ al imensei garderobe, păstrând intactă doar nostalgia clipitelor scurse din ziua nunţii.

Mă încearcă, totuşi, o uşoară curiozitate în privinţa acestor momente, dublată de o alta. Mi-ar plăcea să văd noul cuplu britanic peste ani, în viaţa reală a cărei soare formază şi umbre.   Dincolo de atmosfera grandioasă şi imaginea cosmetizată cu zâmbete forţate, asistată de milioane de priviri ce sărbătoresc lumina acestor clipe. Mi-ar plăcea să le văd sărutul anilor ce vin, nemediatizat, surprins pe furiş. Dincolo de aparenţe, de conştientizarea faptului că sunt văzuţi şi de scânteile izvorâte din ciocnirea trăsăturilor diferite de personalitate.

Sper să nu fiu înţeles greşit prin rândurile de mai sus. Nu am nimic împotriva nunţii regale. Nici împotriva fastului şi a grandiosului. Ar fi fost ciudat ca nunta lui Kate şi William să fi fost un simplu eveniment, fără anvergura pe care o putem vedea.