Din jurnalul unei zi de vineri


Astăzi, mașina mi-a răpit câteva ore bune. Sunt pasionat de automobilul personal. Am dus-o la spălătorie, apoi i-am făcut un polish pentru a remedia rășina ce a picurat din crengile pinului sub care am parcat-o, și a-i reda luciul…Mmm, ce bine a ieșit! Se putea să o las doar cu exteriorul…? Nu! Am lustruit-o și pe interior, i-am curățat bordul, cadranele, i-am curățat și hidratat tapițeria de piele și…sunt încântat de ce a ieșit! La sfârșit, mașina mi-a mulțumit oferindu-mi un zâmbet fermecător. Încercați și voi cu mașina personală… la sfârșit vă va zâmbi!

De la mama am învățat ideea pantalonilor la dungă. Seara aceasta am aruncat o privire în dulap și, am luat de acolo două costume. M-am uitat la dungile pantalonilor. Erau șterse… Am pus fierul de călcat în priză și m-am apucat de treabă. Activitate de altfel plăcută, foarte utilă, mai ales pentru un bărbat divorțat… Le-am redat dungile…Și pantalonii mi-au zâmbit, nu mă vor trăda când mă voi îmbrăca cu ei!

Reclame