Despre percepția mea asupra TIMPULUI


 

 

 

 

Aștept să experimentez ceva peste câteva luni. Este ceva mult așteptat de mine. Privesc în lăuntrul meu și realizez că am percepții subiective asupra TIMPULUI. Mai bine spus, asupra duratei experiențelor trăite sau a distanței (exprimate în timp) ce mă desparte de experiențele dorite. Percep diferit trecerea TIMPULUI în funcție de semnificația unei experiențe viitoare.
Dacă ceea ce urmează întruchipează o realitate mult așteptată, pe care o doresc chiar ACUM, mi se pare că timpul ce trebuie să treacă până la acel eveniment, este o VEȘNICIE. Mi se pare că orele trec greu, că TIMPUL se împiedică și se scurge în reluare, știind despre mine și experiențele mele viitoare, fiind parcă invidios pe mine, pe ceea ce este deosebit în viața mea. Dacă ceva programat în timp este neplăcut, atunci distanța până la acel ceva este scurtă, TIMPUL fiind o mașină de Formula 1…

FĂRĂ IUBIRE…


Fără iubire, suntem copii în zdrențe,

siluete slabe, cu pașii rătăciți.

E iarnă primăvara și tot o iarnă, vara,

Fără iubire, nu suntem… fericiți.

.

Nu are sens viața, știind că nu e NIMENI,

să te poarte-n suflet și-n gândurile-ascunse.

E fără soare ziua, când știi că al tău zâmbet,

și-al tău dor și of nu pot a fi spuse.

.

Fără iubire, nici măcar Treimea,

Nu există tainic în a ei veșnicie!

Suntem nimic și totul, când (n)avem iubirea,

Cerșetori și prinți creați de (ne)iubire.

.

Uitați-vă atent la toți copiii care

v-apar cu pașii lor, mărunți, tăcuți, prin față:

au chipurile stinse, privirile precare;

copiii respinși care-au primit doar gheață.

.

Ei poartă-n suflet iarna lumii nemiloase,

Ce le ofer-un rânjet în locul unui zâmbet.

păstrează prea mulți țurțuri în zilele geroase

și se topesc puțin când izbucnesc în plânset.

Ferenc Vasas, cursul și noi


Încerc să redau imaginea experienței mele cu Profesorul Ferenc Vasas și colegii de la Intact Media Academy, la un minunat curs de tehnici de editare a știrilor de ziar și televiziune.

Cum spunea Pilat odinioară, fără intenția de a-l aduce în fața judecății poporului cititor, ecce homo:

Cu o siluetă corpolentă, bombată în față și cu sfera gânditoare lipsită de prea mult păr. Într-o ținută ce plătește tribut, probabil, împărăției ceaușiste apuse pre pământ, a cărei reamintire îi trezește nostalgia, prin șapca pe care o poartă în permanență, cu un mers pedant și aer sobru – așa arată portretul fizic al Profesorului Ferenc Vasas.

Era punctual de fiecare dată. Și la venire. Și la plecare. A lipsit o singură dată. Pe motive medicale. Ne întâlneam în fiecare zi de marți, dimineața, când somnul ar fi fost mai dulce. Uneori, timpul întâlnirilor noastre coincidea cu celebrele trei ceasuri rele… Alteori, nu. Trioul temporal malefic fiind trecut absent de Profesor în catalog, uneori, alături de colegii ce nu binevoiau să-l onoreze cu prezența. Apropos! Striga catalogul de fiecare dată! A reușit să redea în clasă atmosfera de școală pe care o trăiam în liceu. Aproape că am fost licean din nou. Ani de liceu…

Obișnuia să apeleze la gesturile omului autoritar (deși nu este), pentru a ține în frâu gașca de băiețandrii și multele fătuci abia dezmeticite, căzute din lună, care mai de care, de neastâmpărați și albine zumzăitoare, ce au venit la școală cu ”figuri în cap” și, parcă, nu pentru a învăța, ca-n clasa a patra, în ciuda faptului că au plătit 1500 de euro, ci pentru a se juca de-a învățăceii.

Nu știu de ce, dar o impresie pe care Stimabilul mi-a lăsat-o e aceea că nu suportă fetele. O fi semn de misoginism, sau, pur și simplu, ceva din ținuta, comportamentul sau gestica fetelor îi creează repulsie. Sau, poate mă înșel. Probabil e o impresie izolată. Doar în mintea mea. Deși…

La cursurile sale nu putea fii absent zâmbetul. Unul provocat de fermitatea și stilul cu care îi spunea întârziatului să se așeze în fața clasei. Repede, repede, pe un scaun, bineînțeles! Pe care și-l lua singur din sală. Asta până la pauză. Când ne-punctualul cursant/cursantă își relua locul…în bancă. Dacă depășea granița băncii și nu mai era ”în banca lui”, obraznicul era ”împușcat” afară. Nu cu gloanțe, ci cu vorbele convingătoare ale dascălului. Am vorbit de bancă. Dar, de fapt, nu sunt bănci în sala de curs. Doar scaune aranjate uniform.

Dincolo de umor, în ciuda unei aparente durități, ”dragă Feri”, cum îi scria cineva pe prima filă a unei cărți pe care i-o dăruise spre lectură, dar nu apucase să o citească (așa mi-a spus…), ascundea o candoare aparte, o dorință de a ne ajuta să progresăm, să scriem bine, gazetărește, să ne corectăm greșelile gramaticale și cele de frazare. Așa l-am văzut eu pe Ferenc Vasas, cu fața umană ascunsă, undeva, într-un ungher al ființei, abia sesizabilă, după un zâmbet fermecător, în ciuda vârstei onorabile pe care o poartă zi de zi, cu șapca sa demodată.

Dacă atunci când preda, nervii cursanților (încă) dormeau, întorcându-se pe partea cealaltă, când ne dădea un test, suna ceasul deșteptător al nervilor ca la apel. Era dificil să nu ai câtuși de puțini nervi. Nervi și indispoziție. Nervi din ăia ai speciei ținuților-bine-în-frâu. Nu-ți permiteai să te enervezi fățiș. Cum vine aia să dai un răspuns pe loc, în două fire temporare, la o întrebare pe care o macini greu și abia înțelegi (în două minute) ce vrea de la tine? Cum să iasă un test cu rezultatul magna cum laude dacă trebuia să răspunzi la foc automat întrebărilor sale? Imposibil! Oricum, nota zece e nota Profesorului. De ce ne-am agitat atâta?! Iar dacă vroiam să-l contrazicem, când ni se părea că el se plimbă pe arături academice, ne izbeam de realitatea Celor zece porunci ale lui Vasas. Mai precis, de primele două:

1.      Vasas are întodeauna dreptate!

2.      Când Vasas nu are dreptate, se aplică prima poruncă.

Una peste alta, am avut întâlniri frumoase și fructuoase, cu parfum – unul de modă veche, cu un farmec aparte, aproape aristocratic prin protocolul uzitat. Aveau și gust. Au fost momente piperate și sărate, în special atunci când ne critica temele de acasă și testele. Am dat-o-n gropi de multe ori la teste. Asemenea, am gustat și momente dulci, când râdeam la accesele de umor ale sale, o experiență cu care, probabil, nu ne vom mai întâlni vreodată. Asta fie și pentru că, e o raritate să întâlnești un asemenea Profesor care să fie ferm cu tine, să-ți vorbească apăsat, dar, totodată, să simți că nu te urăște, că nu te înjosește, nu te umilește, nu-ți vrea răul și nu te face să te simți prost după ce ai comis greșeli în testele și temele date. Dimpotrivă!

În concluzie, nu regret că l-am cunoscut pe Feri. Este un om original, un Profesor cu talent și dăruire. Am rămas cu ceva din cele predate de el. Cu ceva folositor, sper.