”Cu Dumnezeu în subterană” de Richard Wurmbrand


Citesc o carte cutremurătoare: Cu Dumnezeu în subterană, de Richard Wurmbrand.

Între viața noastră și cea trăită de Wurmbrand apare un contrast enorm. În ciuda lamentărilor noastre generate de absența probabilă a unui loc de muncă mai bine plătit, a unei locuințe mai luxoase, a unei vieți mai atractive sau a uneia mai puțin plictisitoare, trebuie să recunoaștem că nu trăim în camera unei pușcării, nu ne reduce nimeni în subsolul inumanizării prin tratamente greu de îndurat materializate prin bătăi și o alimentație proastă, nu ne-a cerut nimeni să renunțăm la credința în Hristos și mântuirea Sa, și nici nu suferim pentru libertatea de a spune ceea ce gândim. Apropo de libertate: care din noi ar avea curajul să-și mărturisească credința și opiniile personale cu riscul de a plăti acestea cu închisoarea în condiții traumatizante? Probabil că prea puțini.

Dacă am îndura greii ani ticsiți cu suferință în pușcăriile comuniste, am știi să apreciem o carte bună, am citi mai mult, ne-am ruga mai mult, am investi mai mult timp pentru a medita și reflecta la universul profund din noi, am fi mai umani, mai generoși, mai profunzi, mai realiști. Probabil am ști să numărăm bine zilele vieților noastre și să ne cântărim bine prioritățile. Am abandona balastul de nimicuri și pierderea de timp, consumerismul și achizițiile inutile. Am (re)găsi secretul mulțumirii și ne-am bucura pentru fiecare zi dăruită de Dumnezeu.

Anunțuri

America, Sandy și recesiunea


Mă uit la teve și parcă nu-mi vine să cred ce văd… Se răzbună Bin Laden din lumea de dincolo.
Nu mai vin americanii!
Albitrul internațional are problemele lui cu uriașul Sandy și cred că Siria și Turcia își vor sparge reciproc oalele în cap pe ringul de box, fără albitrul consacrat și poluarea avioanelor F16!

Se anunță o nouă recesiune!
Dacă continuăm să împrumutăm fără număr, fără număr, noi și alte state, mă întreb cât de plin mai este sacul FMI-ului, cât îl mai ține să ne împrumute?

Fie-ne răbdarea de fier!

Salonul Auto București 2012


Am fost prezent și eu la SAB 2012 din Băneasa.

Comparativ cu Salonul Auto din 2007 (SIAB), salonul din acest an a fost slab. Foarte slab. Atât de slab încât îndrăznesc să spun că parcarea din vecinătate, de la Ikea și mall Băneasa era mai dotată!

Am remarcat la salonul din acest an mărci precum Skoda (care nu a venit cu nimic nou), Ford (reprezentată printre alte modele și de B Max, produsă la Craiova), Volvo, Mercedes (cu noul A Class si noul CLS), Kia, Mitsubischi, Peugeot (cu noul 301, 206 și 508), Citroen (cu splendidele ei mașini preparate) și, nu în ultimul rând marca la care râvnesc: Jaguar XF, XK sau impresionantul model XJ.

 

Copiii au talent…în Iulus Mall Suceava


Între combinația de mirosuri tari de fast-food (la etaj), magazine cu diverse articole vestimentare, decoraționale, chiar alimentare, și oamenii veniți la ”marea crăpelniță”, ca să citez o expresie marca Dan Puric, într-o parte a parterului din Iulus Mall Suceava, azi, duminică, venit și eu aici pentru o shaorma preferată, mi-a atras atenția o strânsură de oameni în jurul unui spațiu liber ce juca rol de scenă. Pe această scenă am văzut copii de etnie ucraineană: un toboșar junior ce bătea cu pasiune, două fetițe ce recitau o poezie lungă, mult prea lungă pentru vârsta lor și o fetiță cu o voce deosebită ce interpreta o piesă consacrată.  

Da! Nu doar oamenii mari au talent! Și copiii au talent…impresionant!

TERAPII… de șoc


Circulă prin popor, în mulțimea anonimă a plaiurilor mioritice, prin câte un reprezentant  al său, un mit inuman: nu da afară din casă, să nu te știe lumea când și ce probleme ai. Ține în tine și cultivă aparența că la tine e mereu bine. Total fals! Credeți în acest mit? Personal nu. Fiindcă este total contraproductiv! Este total păgubos! Asta fiindcă suntem posesorii unui univers interior, a unei lumi lăuntrice invizibile, dar perceptibile în intimitatea fiecăruia din noi, ce seamănă cu un rezervor.

În lumea aceasta a noastră, pe care o simțim doar noi, acumulăm toate tensiunile, tristețile, bucuriile, frustrările, necazurile și suferințele rezultate din experiențele care ne marchează gol-uri la poarta sufletului nostru.

Sunt inevitabile trăirile consumate aici, în dimensiunea nevăzută a ființelor noastre. Și colectarea stărilor interioare este inevitabilă. Dar expulzarea lor, nu! Pe aceasta o putem evita. Deși este absolut necesară eliberarea lor, pentru a nu face implozie. Pentru a nu face un mare BUUM interior. Totuși, aceasta este o hotărâre! Tu decizi dacă și când vrei să scoți din tine ceea ce nu trebuie să rămână acolo! Tu decizi dacă vei apela la o spovedanie informală.

Deși nu sunt psiholog (dar cunosc, volens-nolens, ceva informații din vastul domeniu numit psihologie), în contextul acestui articol, voi numi terapie orice mijloc de scoatere în afară a stărilor emoțional-sentimentale negative, uneori și pozitive, cu scopul de a le diminua șocul, efectul coroziv, spre a menține sănătatea mintală intactă.

Care sunt terapiile mele de șoc? Spre exemplu, comunic cu persoanele apropiate. Multe zeci de minute. Telefonic sau face-to-face. Scot din mine prin intermediul cuvintelor ceea ce mă doare, ceea ce-mi provoacă suferință și disconfort. Le mulțumesc pe această cale persoanelor apropiate (se știu ele, nu e necesar să le numesc) care mă ascultă, ori de câte ori vreau să ”conferențiez” pe teme precum despărțirea, iubirea, iertarea, singurătatea, comuniunea, sufletul etc.  De multe ori scriu, cum o fac și acum. Scriu pe hârtia virtuală a programului ”Word”, sau chiar direct pe blog și facebook. Și chiar funcționează!  Mă simt altfel. Mă simt eliberat. Chiar dacă suferința persistă, continui să trăiesc cu psihicul pe linia de plutire. Pentru că altfel…

Alteori mă rog Tatălui ceresc. Care mă cunoaște și sper să contribuie decisiv la rezolvarea unei sau altei probleme. Știu. Veți fi tentați să filtrați/criticați/validați aceste rânduri prin lentila confesiunii căreia îi aparțineți. Dar nu! Rezistați acestei tentații. Citiți aceste rânduri pur și simplu, exact cum sunt scrise! Nu vă băgați printre rânduri! Mă rog și punct.

Când sunt nervos sau plâng, ”mănânc” mulți kilometri de șosea cu roțile mașinii mele, într-o plimbare asortată cu muzică bună dată uneori la maxim. Știu că atunci sunt parte din propriul spectacol creat de mulți decibeli pe metru pătrat. Dar na, ar avea sens să fiu personajul principal în Spărgătorul de pahare, farfurii și vaze cu flori?

Închei aici cu terapia numită scris, sperând în utilitatea acestor rânduri, ajutându-vă să treceți de bariera numită rușine. Nu mai țineți în voi ceea ce vă macină! Identificați propriile voastre terapii de șoc. Sau copiați-le pe ale mele. Nu sunt protejate de copyright!

Iubirea reală vs. cea de Hollywood


Trăim într-o epocă în care cuvintele scrise și vorbite au o evoluție explozivă. De la politicieni, oameni simpli și autori, se vorbește și se scrie mult, uneori mult și neadevărat. Este vemea de a cere dovada cuvintelor, proba lor! Trăim într-o epocă a promisiunilor, a discursurilor pompoase, cu rost manipulativ.

 ”Te iubesc”-ul de azi s-a americanizat și nu mai are valoarea, consistența și veridicitatea ”te iubesc”-ului de ieri. Dacă iubești și această realitate este reciproc împărtășită, încearcă să treci de ”paralizia” rațională și afectivă de moment și vezi cât de mult susține ulterior, în realitate, această declarație, și ce înseamnă pentru celălalt, cum se traduce faptic ”te iubesc” în înțelegerea celuilalt. Dacă e doar o declarație de moment, pe baza sentimentelor și emoțiilor, nicidecum o decizie, fii pe fază! ”Te iubesc”-ul bazat pe sentimente este imatur, adolescentin și foarte fluctuant. Mâine, se poate transforma la fel de ușor în ”te urăsc!” , ”pleacă!” sau ”adio!”.

 Adevărata traducere a acestei declarații ar fi următoarea: te cunosc, și m-am hotărât să-ți fiu alături până ce moartea ne va despărți sau îmi vei spune că nu mai vrei să fii iubit(ă) de mine.

 E adevărat: a iubi înseamnă și a suferi. Probabil că W. Shakespeare, se spune, și-a omorât personajele înainte ca acestea să nu se mai iubească. Pentru a păstra realitatea iubirii nealterată, realitatea care susține/justifică și moartea! Ești dispus să mori pentru persoana iubită? Da?! Înseamnă că o iubești! Nu?! Înseamnă că nu o iubești! Sau ți-ai virusat mintea cu realitatea contrafăcută la Hollywood și doar ți se pare că iubești.