Ce este aceea iubire?


iubire-395_5c5e4eb8b21d89

Realizez că anii vieții zboară și că nu am învățat să iubim – un act esențial care oferă sens, semnificație și gust vieții. Am citit multe despre iubire. De la 1 Corinteni 13 până la C. S. Lewis, Ortega y Gasset, Jean Luc Marion sau William Shakespeare. Dar, dacă e să mă luați repede-repede, să-mi cereți să definesc iubirea, cred că nu știu ce este iubirea. Probabil sunt unul din foarte mulți analfabeți într-ale iubirii. Și mă întreb care dintre noi știe ce e aceea iubirea? Prea multe despărțiri și prea multe divorțuri. Rupem prea ușor parteneriatele afective de parcă am avea inimi și suflete de rezervă. Suntem în pas cu tendința economică, consumeristă. Nu mai reparăm nimic din ce s-a stricat. Pur și simplu abandonăm ce s-a stricat și înlocuim. Așa ni se duce viața și ne ”trezim” că am ajuns deja în ”după-amiaza” vieții noastre, la o vârstă în care fizionomiile noastre nu mai prezintă interes, probabil, nici pentru noi.

Cred că în afara lui Dumnezeu care a murit pentru noi, restul folosim expresia ”te iubesc” mai mult ca pretext pentru înnodarea relațiilor. Fiindcă dacă ceva scârțâie, nu luptăm, sau o facem prea puțin pentru relațiile noastre. Nu pentru că nu e adevăr în iubirea declarată, dar, parcă, lipsește ceva, conținutul iubirii e într-un dozaj scăzut în balonul declarativ, restul fiind altceva. Practic, cred că ceea ce ne determină să inițiem relații, pe care le cultivăm, uneori fără consecvența necesară, este nevoia de a iubi și de a fii iubiți. De a interacționa la nivele intime, profunde. De a nu mai fi singuri. Etc. Fără nevoie, probabil n-ar mai fi existat cuplul bărbat-femeie. Cine s-ar mai lega la cap dacă nu l-ar durea? Iubirea noastră este impură, cu o compoziție ciudată, ce alterează pe parcurs și conținutul de iubire pură, autentică, veritabilă. Identific în iubire multă pasiune, nevoie și egoism. Nimeni nu iubește în cuplu dezinteresat. Toți dorim să primim totul și suntem alături de celălalt doar cât rotițele relației de cuplu se rotesc. Dacă una sau mai multe rotițe ale angrenajului conjugal se blochează, tindem să aruncăm cealaltă persoană în tomberonul istoriei personale și să o înlocuim cu alta. Dar cu orice persoană am fi, vine ziua când una sau mai multe rotițe se vor bloca. Pentru că toți avem calități, dar și defecte. Din acest motiv, pentru ca o relație să dureze, este nevoie de o hotărâre obiectivă, la rece, de a fii alături de persoana iubită chiar dacă ceva nu mai funcționează. Cred că trebuie să mergem în trecutul bunicilor noștri pentru a învăța de la ei deprinderea de a repara ce s-a stricat și a-l iubi necondiționat pe celălalt. Altfel, va fi haos. Durere. Dramă. Singurătate. Depresie. Gânduri de sinucidere. Neîncredere.

 Asta e realitatea și alta n-avem.

Singur acasă


singur

Eram trist știind că sunt singur și nu mă invită nimeni la masă. E nasol să iei prânzul singur. Dar în singurătatea și liniștea deplină am surâs iar fruntea mea s-a decrispat: un zgomot intermitent s-a auzit la intervale regulate. Insista să vin în bucătărie. Să scot farfuria de ciorbă încălzită rapid. De acum știu că nu mai sunt singur într-un mod absolut. Cuptorul cu microunde se achită cu conștienciozitate de rolul de a mă invita insistent la masă când pun ceva la încălzit în el și ”uit” să vin pentru a scoate și a mă pune la masă. Cu invitația la masă s-a rezolvat. Cu scaunul gol din fața mea, încă nu…

Cumpărați produse românești!


romania

Nu știu ce face Premierul Victor Ponta pentru economia românească, păstrarea afacerilor și a locurilor de muncă, dar e cert că ce se întâmplă în România anului 2013, nu e bine deloc: multe disponibilizări. Prea multe. Oltchim, Mechel și alte asemenea, mai puțin mediatizate, reprezintă drame. Dramele unor oameni ce rămân fără un loc de muncă. Ne dăm pe tobogan cu economia autohtonă și mulți angajați rămân fără posibilitatea de a-și câștiga existența.

Dar fiecare din noi poate face ceva pentru a ajuta economia românească, salvând afaceri și locuri de muncă: cumpărând produse autohtone. Nu spun că tebuie să cumpărăm exclusiv produse autohtone. Nu susțin pretenția să cumpărăm autoturisme Dacia, dacă ne putem permite luxul celor străine. Nici electrocasnice românești dacă le considerăm de o calitate inferioară celor din import. Dar produsele agro-alimentare pot fi exclusiv cele românești. Mă mir că nu există campanii de susținere a economiei noastre prin încurajarea consumului de produse românești.

Probabil suntem nația cea mai puțin solidară de pe glob, iar patriotismul nostru este mai degrabă o formă patriotardă ieftină și inutilă. Cred că în contextul prezentului, când economia și oamenii suferă din lipsă de productivitate, este momentul să devenim mai uniți. E necesar să întindem o mână de ajutor importantă economiei noastre cumpărând produse românești. Trebuie să ne disciplinăm și să acționăm. Personal, am ales de mai bine de trei ani să cumpăr produsele alimentare românești, fiind conștient că astfel ajut un amărât de angajat român plătit oricum prost, dintr-o fabrică de mezeluri, conserve, lactate etc. să-și asigure umila bucată de pâine de care are atâta nevoie.

ȘAPTE SEMNE CE SPUN CĂ EA URMEAZĂ SĂ-ȚI SPUNĂ ADIO


despartire

  1. Nu te mai ține strâns în brațe cum o făcea înainte. Realizezi că nu mai este ea în acea îmbrățișare. Dacă o face, această acțiune afectivă este făcută din complezență. Strânsul în brațe e o imitație a ceea ce era cândva.
  2. Nu-ți mai declară dragostea. Tu îi spui că o iubești, iar ea tace.
  3. E gânditoare și nu împărtășește cu tine ceea ce gândește. Intuiești că mintea ei ascunde multe gânduri, dar ție nu-ți mai spune nimic.
  4. Nu mai e la fel de comunicativă. Nu mai e dispusă să comunice cu tine, motivând că e obosită, deși înainte comunica și atunci când era obosită. E obosită, dar e online pe mess, feisbuk și skype până la ora 01:00-02:00 dimineața!
  5. E foarte critică cu tine. Nu mai echilibrează lista defectelor pe care le identifică la tine  cu nicio calitate de-a ta.
  6. Se dedică trup și suflet prietenelor ei, iar ție nu-ți mai oferă nimic.
  7. Nu mai poartă inelul de logodnă. Nici nu știe în ce cotlon l-a aruncat.

Strategii de supraviețuire după despărțire


inimi frante

Vorbeam cu un amic despre relația dintre un bărbat și o femeie. Și despre despărțire. Este clar că despărțirea de persoana iubită – și nu vreau să discut motivele despărțirii – aduce suferință și periclitează imaginea de sine a fiecărei părți implicate în ecuația relațională. Aproape că începi să te vezi fără valoare, să ai probleme cu propria ta imagine, văzută cu proprii tăi ochi. Voi enumera câteva strategii de supraviețuire după despărțire ce au dat rezultate la mine:

În articolul precedent vorbeam despre lacrimi. Da, chiar așa, plânsul e o strategie de supraviețuire când experimentezi pierderea persoanei dragi. Cred că e prima strategie de a te menține, de a rezista acceptabil în această situație, fără să apelezi la ”strategii” care îți pot periclita viața: droguri, medicamente, alcool etc. Practic, plânsul te detensionează și te calmează. Plângi. Până epuizezi tensiunile interioare.

O altă strategie de supraviețuire în despărțirea de femeia sau bărbatul cu care ai cultivat o relație, este conștientizarea că ești unic(ă), acea combinație a trăsăturilor de personalitate nemaîntâlnită la alții. Unicitatea crește foarte mult valoarea. Deci, ești o ființă unică, implicit, valoroasă. Prezinți, implicit, interes. Chiar dacă nu acum. Chiar dacă nu pentru persoana de care te-ai despărțit.

Privirea în viitor, la faptul că există persoane de sex opus care te pot remarca la un moment dat și pot aprecia atât de mult persoana ta, unicitatea și felul tău de a fi, încât să te dorească ca partener(ă) de viață. Și te-ai scos!

Umorul și hazul de necaz. Dacă nu obișnuiești să faci haz de necaz, încearcă! Te va bine-dispune! Pare greu de crezut, dar am exersat hazul de necaz și umorul chiar pe masa de operație și scaunul stomatologului.

Fă sport! te va ajuta să eliberezi toxinele. Inclusiv ”toxina” numită depresie. Ieși în parc și aleargă sau du-te la înnot.

 Concentrează-te pe proiecte personale diverse, astfel încât să consumi energia cu ceva constructiv. Eu scriu și citesc, spre exemplu.

Gândește-te la faptul că prin pierderea acestei relații, ești în posesia unei mari oportunități: să întâlnești persoana care te va accepta cu adevărat și te va iubi așa cum ești, dorind să facă tot ce-i stă în putință pentru a te păsra pe tine, iubitul sau iubita lui, fără de care nu (mai) poate trăi. Deci, ce ai pierdut de fapt? Nimic! Ai pierdut persoana care nu te merita și pe care nu o puteai păstra. Dar ai câștigat! Ai câștigat șansa de a întâlni ființa care te merită și te va face cu adevărat fericit.

Nu te axa pe pierdere. Nu exagera starea ta. Cerul nu s-a prăbușit. Marea nu a inundat stațiunea Mamaia sau orașul Constanța. Koreea nu atacă România. Încearcă să vezi timpul pe care-l ai după despărțire ca pe o pauză și o altă mare oportunitate: aceea de a te dedica altor interacțiuni sociale și altor activități interesante. Spre exemplu, te-ai întrebat că poate ți-ai negligat prea mult relația cu tine însuți și că sunt atâtea cărți interesante pe care nu ai avut timp să le citești? Dedică timpul pe care-l investeai în relația cu ea/el meditând sau lecturând câteva cărți bune.

Lacrimi trecute, lacrimi prezente


lacrimi

În copilărie, lacrimile mele izvorau din izvorul abia inaugurat. Orice experiență dureroasă conecta sufletul meu la rezervorul de lacrimi și le pompa spre ferestrele sale, spre ochii ce rămâneau, uneori, orbiți de-atâtea lacrimi. Pentru că da, am fost un copil plângăcios pe care lacrimile îl detensionau și parcă îmi spălau sufletul. Acum plânsul are același efect asupra mea. Mă ajută să mă descarc și să o iau de la capăt, cu șanse minime de a ajunge la Spitalul 9. Nu râdeți: oamenilor care țin în ei tensiunile, frustrările, supărările, neajunsurile, părăsirile etc., le crește pericol unui dez-echilibru psihologic.   

Acum, la 30 de ani, realizez că în izvorul meu nu prea mai sunt lacrimi. Sau, probabil mai sunt, dacă nu le-am epuizat pe toate, or conductele sufletești s-au obturat într-așa hal, încât abundența de lacrimi din anii copilăriei a rămas istorie. Când scriu asta, nu vreau să fiu perceput greșit: experiențele din anii copilăriei nu sunt mai dramatice ca cele de acum, sau, cele de acum, care provoacă lacrimi, nu sunt mai puțin dureroase decât cele din primii ani de viață. Dimpotrivă. Cele de acum – unele din ele – conțin o încărcătură emoțională negativă sporită. Ceea ce e diferit acum de perioada timpurie a vieții, este capacitatea crescută de a face față la experiențele nedorite majore (decesul unei persoane dragi, părăsirea de persoana care ți-a declarat iubirea etc.) și sensibilitatea la experiențe, diminuată. Fiindcă da, am devenit mai puțin sensibil, mai rezistent la ce mi se întâmplă neplăcut. Asta e o trăsătură masculină necesară. Și asta este în avantajul meu. Fiindcă nu îmi mai permit să plâng ore în șir. Am obiective și acțiuni trasate pe care trebuie să le îndeplinesc, nefiind nimeni în locul meu care să le poată îndeplini.

Oricum, cele mai dificile nu sunt lacrimile. Ci imposibilitatea de a spune ce ți se întâmplă, fiindcă nu e nimeni în proximitatea ființei tale, jumătatea ta, cea care te-ar putea consola și proteja cu afecțiunea ei în astfel de momente, fiind inexistentă. Nu-ți rămâne decât dialogul cu Dumnezeu, dar, acesta nu e decât complementar, fiindcă tu ai nevoie de cineva care să se încalțe pentru câteva clipe în papucii tăi. Și chiar dacă nu face pași cu ei, măcar să-ți dea această impresie. Altfel, plângi și te simți asemeni unui om singur în jungla urbană impersonală, stranie, rece și lipsită de afecțiune, lângă oamenii ce sunt simple mașinării ce seamănă cu tine prin structura și înfățișarea fizică, dar sunt total depărtați de tine și de nucleul ascuns, intim, al ființei tale din universul tău interior, care suferă.

Nu e o rușine să plângi, iar cine surâde și nu înțelege acest fel de exteriorizare, acest limbaj de comunicare ce provine din miezul galaxiei interioare a fiecărei ființe, este superficial și inconștient. Nu se cunoaște pe sine, nici nu este capabil să-i cunoască și să-i înțeleagă pe alții.

Când e necesar, plângi. Chiar dacă ești bărbat sau femeie. Pune toate semafoarele din intersecțiile lăuntrice pe culoarea verde și lasă universul interior să pompeze din adânc, din rezervoarele proprii, lacrimile ce te vor elibera și vei deveni mai liniștit(ă).      

La dentist (în limbaj moldovenesc)


fabian dragonu

Sunt foarte mulțumit de medicul meu stomatolog. Fiindcă face totul cu răbdare, profesionalism, nefăcând compromisuri, la prețuri mai mult decât rezonabile. Vi-l recomand cu toată căldura!

Sunt atât de mulțumit de el, încât am decis să-i dedic o poezie pe care am scris-o chiar eu:

 

Dinții o-nșeput să doarî

și m-am dus a mii-a oară –

la dentist, să vadă șe-i,

dintili șe doare care-i?

 .

Și m-a pus să m-așez jos

și mi-o spus că-i dureros –

dintili cu-o patî niagrî,

cu o plombî ca di piatrî.

 .

Că așe o pus nainte,

alt dentist șe fără minte –

o-ndesat o plombî niagrî,

să-l țin minti, să si piardî.

 .

Și-o făcut ghini di tot,

ăst dentist la cari-am fost.

Ăla la cari m-am dus

prost di tăt plomba o pus.

 .

Și vă spun și vouă acum

Di vă doare cum, ni cum,

Merjeți la dentistu-așesta

Că e priceput maiestra:

 .

Mâna sa șe calm lucriază,

Ghini tare vă freziază!

Dinții voștrii cu problemi

Vor fi faini pe oriși vriemi.

 .

Bani pria mulți nu vă va lua,

Da ghini foarti va lucra!

Veți fi tari mulțumiți,

la el o să reveniți.

Pentru programări sunați la numărul: 0767.705.339 (Dr. Fabian)