Amintiri din primii ani de școală


abecedar citire matematica romana (sursa: http://www.rtv.net)

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu, când mă gândesc la primii ani de școală, mă cutremur. Imaginile de mai sus îmi dădeau fiori. Eram zilnic cu baubaul în ghiozdan! Eram un elev slab. Greoi la minte. Cred că eram cel mai naiv și cel mai înalt elev din clasă. Înalt și slab. Aproape că mă lua vântul pe sus, mai spre norii în care stăteam cu capul, oricum. Eram probabil ultimul pe clasă. Nu-mi plăceau cărțile. Până la 16-17 ani nu mi-au plăcut. Fiindcă ceea ce mi se cerea erau romanele. Or mie nu mi-au plăcut romanele care nu erau altceva decât telenovele tipărite și închise între coperțile unor cărți. Nu spun că n-am citit. Eram nevoit să mai răsfoiesc câte o carte-două. Dar era o mare neplăcere să urmăresc telenovelele (care nu-mi plac nici acum) pe paginile alb-gălbui ale cărților din biblioteca pe care mama s-a îngrijit să existe în apartamentul de două camere din strada Carpați, orașul Siret, județul Suceava.

Clasa întâi a fost un mare coșmar. Nu era de ajuns că nu mă agrea cartea. Nici pentru colegi nu eram o mare simpatie. Stăteam în bancă cu Ancuța, fiindcă eram vecini și, nu știu din ce tărășenie ne-am luat la harță, încât stimabila școlăriță, iute ce era, m-a altoit puternic cu o riglă pe una din mâini iar eu, fiindcă aveam cerneală de prisos în stiloul meu chinezesc, m-am transformat ad-hoc în micul Picasso și am făcut din cămașa ei albă o mică operă de artă ce combina albul cu albastrul, obținând o imagine pe care nici eu nu știam s-o explic sau să o înțeleg.    

Când vedeam manualele, mi se făcea frică, fiindcă nu pricepem ce vroiau învățătorul și mama de la mine? Pentru ce atâta efort? De ce să citesc și să scriu? Și dacă tot m-am prins cum se face ”a”-ul,”b”-ul, ”c”-ul și am învățat adunarea, scăderea, împărțirea și înmulțirea, de ce mă tot pun să fac exerciții dacă știu deja despre ce e vorba? De ce exercițiile  trebuie să fie atât de complicate și de ce trebuie atâta amar de timp ca să le fac? Cu joaca cum rămâne? Când voi mai avea timp să mă joc? De ce păteză stiloul pe caietele rusești și vina e tot a mea? De ce? Astea erau întrebările ce-mi oboseau mintea de copil abia intrat la școală.  

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s