Noul Mercedes fură de la Rolls?


Mercedes-Benz S-Klasse (W 222) 2013

Imaginea de mai sus reprezintă interiorul ultimului tip de limuzină prezidențială produs de Daimler (S class). Prima idee care mi-a picat, atunci când am văzut această imagine, a fost aceea că dacă s-ar mai fi produs ARO, ultimul tip de ARO ar fi avut o planșă de bord asemănătoare. Bineînțeles,  fără atâtea linii cromate și luxuriante, fără piele și atâta mahon. Sunt departe de a fi un expert într-ale designului auto, dar nu cred că sunt singurul care se aștepta ca ultimul tip de S, dacă nu avea o planșă de bord cu linii total noi, măcar să fi avut unele mai ”de bun simț”, care să nu fi depășit grosolan filosofia simetriei.

E cert că designerii de la Mercedes sunt ”în pană de idei”. Pe lângă asimetria evidentă concretizată în mărimea atipică a consolei centrale, modelul devine un kitsch prin copierea nereușită a planșei de la Rolls-Royce:

rolls

Încep să-nțeleg de unde provine atracția maneliștilor pentru merțane…

Anunțuri

Cărțile care ne-au făcut oameni


cartile care ne-au facut oameni

Citiți această fascinantă carte. Și veți intra în intimitatea dimensiunii culturale, în secvențele biografice legate de carte, a intelectualilor contemporani de marcă, precum: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici sau Dan C. Mihăilescu. Toți aceștia, dar și alții, pe care nu-i amintesc aici, dar care trăiesc în această carte, oferind rândurile lor autobiografice, vă vor livra lista lecturilor care le-au marcat existența. Lista lecturilor pe care ei le consideră ca fiind fundamentale. Cea mai elaborată listă îi aparține lui Gabriel Liiceanu care uimește prin consistența titlurilor enumerate. Cartea este o condensare de liste, fiecare listă fiind rodul fiecărui ghid într-ale cărților ce apare aici și își povestește puțin viața în raport cu cărțile întâlnite/citite ce au lăsat un ecou nemuritor.  

SFÂRȘITUL OCCIDENTULUI?


sfarsitul.OCC

Mi-am pus ambiția la treabă și am reușit să termin, târziu, în noapte, obosit și ușor plictisit,  cartea de futorologie a profesorului Lucian Boia, Sfârșitul occidentului, apărută la editura în curtea căreia a mai publicat și alte lucrări: Humanitas. Am fost intrigat să intru în posesia acestei cărți încă de la auzul veștii că a ieșit de sub tiparniță. Fuga, fuga, am ajuns la una din librăriile ce poartă numele editurii și am cumpărat-o. Nu regret că am citit-o. Pe paginile ei, autorul argumentează sociologic, filosofic și istoric sfârșitul expansiunii occidentului, a Europei (de vest) și a Americii, punând sub semnul întrebării (legitim), persistența în timp a Uniunii Europene cu a ei monedă impersonală. China și India sunt țările care cresc din punct de vedere economic și demografic și amenință supremația occidentului ce alunecă pe propriul topogan confecționat, probabil, din ignoranță, inconștiență, absența acțiunilor necesare etc (punctez eu).

În timp ce citeam această carte, mă întrebam unde se găsește România? Și mi-am răspuns: nici în căruță, nici în teleguță! Suntem un stat nedefinit dacă privim prin lupa ”occident-orient”,o struțo-cămilă. Nu suntem nici în occident, nici în orient. Mă întrebam și de ce tocmai acum occidentul se pierde pe drumul său când aveam, probabil, șansa să ne occidentalizăm și noi? Acum, când aveam șansa să rezolvăm problemele sociale și dezvoltare urbană?

Din nefericire, autorul lansează câteva ipoteze vagi în privința viitorului spațiului occiental, implicit a Planetei Albastre. Carența fundamentală a acestei cărți stă într-un singur cuvânt cheie pe care el îl folosește o singură dată, în treacăt, la pagina 111, anume, Apocalipsa, ultima carte din Sfânta Scriptură pe care o cred și care susține sfârșitul inevitabil al lumii, al acestei planete cu tot ce este pe ea, sfârșit concretizat prin ardere. Cartea are o abordare seculară, balanța epistemologică fiind dezechilibrată profund. Lipsește flagrant o minimă abordare teologică, fără de care nu poți fi un bun futurolog, acea persoană care privește în viitorul pe care-l compară cu o pagină albă pe care se va scrie, dar nu se știe ce. Concret, lipsește Dumnezeu și fără Dumnezeu, orice încercare de a contura viitorul e sortită eșecului, eșec pe care autorul și-l recunoaște în materie de intuire a viitorului.

 

Iubesc Bucureștiul!


bcuresssti

Azi am revenit în București. După o vacanță de aproape o săptămână pe care mi-am luat-o în Bucovina natală pe care o revăd cu multă plăcere de fiecare dată. Îmi ia ceva timp, odată revenit acolo, să-mi satisfac setea revederii: pur și simplu mă plimb de nebun acolo.

Ajuns în Capitală, mi-a trecut prin fața ochilor inimii un sentiment. Probabil unul ciudat pentru unii. Nejustificat și incredibil pentru alții. În trecut chiar și pentru mine ar fi fost incredibil: sentimentul că iubesc Bucureștiul. Nu e Suceava. Nici Siret sau Rădăuți, orașe de care voi fi legat, probabil, toată viața. E București. Realizez că iubesc acest oraș tumultos cu bulevarde largi, uneori aglomerate, pe care mă plimb din plăcere, uneori, cu mașina sau cu scuterul.

Iubesc Bucureștiul cu oamenii lui, direcți, cu fizionomii diverse ce poartă în ele specificul diverselor colțuri ale lumii. Iubesc parcurile bucureștene, în special Herăstrăul, dar și Parcul Carol, Cișmigiu sau Drumul Taberei. E orașul în care am coborât din cerul naivităților mele pe pământul asfaltat, cu gropi, ce trebuie reparate. E orașul în care mă regăsesc, chiar dacă, uneori, e o junglă urbană și îmi vine să iau o pauză, să plec pentru o săptămână, două, dar în care să revin cu multă plăcere. Oricum, după trei, patru luni, îmi vine să evadez din București.

Iubesc Ateneul Român, Casa Poporului sau Arcul de Triumf.

Iubesc și oportunitățile din București. Retoric vorbind, mai e vre-un loc în această țară unde să ai șansa de a munci și obține un venit decent? La acest aspect, restul României îmi oferă un contrast-sentiment sinistru: frumusețea orașelor de provincie (Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bacău etc.) alături de insuficiența oportunităților profesionale.