Un matematician sau contabil, urgent!


roberta anastase

Se caută un matematician sau un contabil pentru nunta Robertei Anastase! Azi a avut loc cununia civilă. În weekend, probabil cununia religioasă, felicitările și dansul. Nu de alta dar vrem să fie numărate bine buchetele de flori, numărul de invitați și banii dăruiți. Să nu fabuleze stimabila… Că de… dacă numără mai mulți bani decât se vor strânge la masă? Își vor face greșit socotelile de după…   

Mai există ceva veritabil/autentic/original?


original-100-guaranteed

Mă întrebam zilele astea ce mai e veritabil/autentic/original în ziua de azi?

Aerul e îmbâcsit cu multe noxe. Apa e plină cu nitrați și mult calcar. Carnea nu mai are gustul de odinioară. Pâinea, ciocolata sau merele din piață și supermarket nu mai au gustul din copilărie. Celebrele mașini nemțești, nici ele nu mai sunt ce au fost cândva. Întrebând un vânzător la o reprezentanță Mercedes, de țara de proveniență a tablei cu care a fost ”căptușit” E class-ul, mi-a spus că Turcia sau China! Partea electrică și căblăraia celebrului trio nemțesc este fabricată în România.

Ființele de gen feminin se cosmetizează și se ”tunează” până la pierderea identității și ”design-ului” originar.

Nici dragostea oamenilor din mileniul III nu mai e pură. E una amestecată cu o combinație compusă din interese, nevoi, mândrie, orgoliu, pasiune și secreții.

Remarc multe zâmbete contrafăcute și reacții de complezență a multor oameni. Suntem o societate ”made in China”, la propriu (prin multitudinea produselor importate de-acolo) și la figurat (prin tendința spre contrafăcut).

Într-o discuție amicală cu un multiplu campion mondial la gimnastică, l-am întrebat dacă medaliile obținute de el sunt din aur, argint sau bronz veritabil. Răspunsul a venit prompt: nu!

De ce am ajuns aici? De ce e atâta realitate falsă? Ce a mai rămas autentic și ne-alterat/ne-amestecat? Probabil doar prostia!

Amintiri cu tei… și pește…


tei

Aseară am alergat în parc. În Herăstrăul preferat. Mirosea a tei. Alergam cu pantofii mei sport în viitor și cu mintea în trecut. În trecutul ultimilor 20 de ani unde m-am dus cu gândul, atunci când așteptam cu nerăbdare să vină luna iulie, când florile de tei erau gata de cules. Pierdeam multe ore în teiul bunicii și cel din curtea vecinului aflat ”gard în gard” cu noi. Teiul vecinului avea cele mai parfumate flori. Până nu rupeam toate florile pe care le ajungeam cu mâinile mele de slăbănog, nu mă lăsam – căci așa arătam eu la vârsta copilăriei: înalt și foarte slab, aproape că mă lua vântul pe sus asemeni unui zmeu pe care mă chinuiam să-l confecționez și să-l înalț, fără succes.

Țin minte că umpleam jumătate de pod cu flori de tei și tot mai vroiam să culeg. Dar nu mă mai lăsa bunica. Era destul. Prea multă foare de tei. Ce să fac cu atâta floare de tei? Ceai! Dar cât ceai bei, măi băiatule? Mă întreba bunica și unii vecini, aproape invidioși pe cantitatea de floare culeasă și apetitul, răbdarea și timpul pierdut în tei.

Acum n-aș mai avea răbdarea aceea pe care o aveam la 10-12 ani. De fapt, nu mai beau nici ceai de tei. M-am schimbat. Aș irosi timpul petrecut în tei. Nici la pescuit nu mai merg. Apropo! Mergeam frecvent la pescuit vara, pe Siret, cu mama – căci altfel nu mă lăsa – și îmi aduc aminte că nu prea prindeam pește. Din când în când câte-un caras sau un biban cu dimensiuni minuscule. Dar, odată, în vacanța mare, am mers singur. De frica confiscării undiței originale, din fibră de sticlă, Germina (oare o mai am în podul bunicii?) am găsit un băț de care am legat nailonul, o plută, vreo două bucățele de plumb și-un cârlig, am luat ceva râme din grădina bunicii și am plecat singur-singurel la pește. Să fi fost două ore când nu am agățat nimic? Pe la prânz, pluta cu vârf roșiatic se duce brusc la fund iar în mână simt o zbatere de pește. L-am prins! În câteva minute am scos la suprafață un crap chinezesc, din acela cu solzi rari. O minunăție! Primul și ultimul pește mare prins de mine. Avea vreo 30-40 cm lungime și vreo 1 kg greutate. Am mers acasă la apartamentul din orașul Siret, am umplut cada și l-am axvârlit acolo. Nu murise. A înnotat până diseară când mama l-a transformat în șnițele.    

Obiectele… copilăriei mele


copilarie

Sunt un nostalgic. Îmi place să călătoresc în timp, să caut în sertarele memoriei amintirile semnificative din primii ani de viață. În living păstrez câteva obiecte care au rezistat efectului ”coroziv” al timpului, al impulsului de a-mi deteriora jucăriile în copilărie.

Mă opresc ca o stană de piatră în living și admir, uneori, pickup-ul de jucărie cu cele cinci discuri din plastic, încă funcțional, ce emite încă sonoritatea unor partituri precum ”Au clair de la lune”, ”Twinkle, twinkle, little star” sau ”Humpty dumpty”. L-am primit de la mama pe când aveam 10 ani, cred.

Am macheta în miniatură, decapotabilă, a unui Volkswagen Beetle, broscuța de odinioară. Și câteva jucării de pluș – toate intacte, de parcă ar fi fost primite recent. În orice caz, nu acum 20 de ani.

Păstrez și un ceas de masă, rusesc, marca ”Slava”, mai vechi decât mine, pentru care timpul s-a oprit, asemeni mamei mele din existența terestră. A fost ceasul mamei. S-a defectat în ziua și ora morții mamei: 03:00/15.10.2000. Coincidență?

Păstrez la loc de cinste, în living și pe hol, doi cai din ceramică. Unul alb, iar celălalt roșu. Aluzie aproximativă, involuntară, probabil, la imaginea oferită de Platon în ce privește răul și binele din noi, reprezentate de cai: de cel alb și de cel negru. Ambii cai au fost prezenți în viața mea încă de pe vremea când aveam vârsta ce se poate număra pe degetele unei singure mâini.

Nu pot omite veioza muzicală ce încă poate scoate cântecul ei vioi atunci când armez mecanismul și care înflorește trandafirii albaștrii închiși în interiorul capacului de sticlă.

Le-am recuperat (aproape) pe toate din casa bunicii pentru a fi sigur că sunt în posesia obiectelor ce-mi garantează re-fluxurile cu amintiri din perioada copilăriei petrecute în Bucovina natală și nu dispar, prin mijloace inexplicabile. A mai rămas de recuperat televizorul ”Venus” cu lămpi, defect, ce are mai mult de 45-50 de ani și care stă singur în livingul din casa bunicii.

Regret că am distrus decorațiile și onorurile militare ale bunicului (ofițer în armata română și ministerul de interne) și cărțile sale cu coperți groase de carton grena. Făceam avioane din miile de pagini și le trimiteam în cuptorul încins, asemeni unui aeroport al morții, pregătit pentru pâinea, cozonacii, sarmalele și altele asemenea ce se făceau în cuptor de bunica în ajunul Crăciunului sau al Paștelui. Anii aceia romantici s-au dus. Au rămas doar amintirile. Încă proaspete, cu multă forță emoțională.

Mintea de dincolo


51793053aaab5Dulcan - Mintea de dincolo

Într-o societate românească din a cărei istorie recentă se evidențiază ideologia materialistă marxist-leninistă despre lume și viață, care exclude brutal și mecanic existența lumii de dincolo, a universului invizibil în care există Dumnezeu, aceasta e prima carte citită de mine cu valoare de argument (științific!) în susținerea existenței lui Dumnezeu și a lumii de dincolo.

Bine documentată, cartea aceasta va întări perspectiva celor ce susțin concepția teistă despre lume și viață. De asemeni, are un potențial uriaș de a dărâma concepția ateistă a celor care exclud din ecuația de explicare și decodificare Persoana divină. E o bombă pentru persoanele atee, o provocare ce necesită mult curaj pentru astfel de persoane.

E o încercare reușită de argumentare a existenței Acelui Ceva numit Dumnezeu și a lumii de dincolo, pe baza mărturiilor oamenilor ce au experimentat moartea clinică.

Sunt rezervat în privința conținutului abordat pe marginea unor teme precum iadul sau reîncarnarea, pe care autorul le susține: iadul nu există, iar reîncarnarea este posibilă.

E o carte fascinantă ce te va ține cu sufletul la gură prin tematica abordată, ce nu te va lăsa să o lași din mână până ce nu o termini. O carte fără bla-bla-bla-uri, fără conținut diluat.

Cumpărare și lectură plăcută!

La vulcanii noroioși


20130601_195559

20130601_201440_12

20130601_201937_16

20130601_204555

20130601_210700_3

20130601_210713_1

20130601_210728_2

20130601_211040_8

În acest sfârșit de săptămână am fost la Buzău să văd vulcanii noroioși. Am auzit de ei de prin școala generală și curizitatea a rămas latentă până acum, când a devenit manifestă și-am pornit la drum. La un moment dat, într-o intersecție,  care nu avea indicatoare, în apropierea obiectivului turistic, am fost nevoit să întreb un localnic în ce direcție s-o iau. Atunci, mintea mea, asemeni unei cutii de viteze automate ce schimbă vitezele fără intervenția șoferului, mi-a zburat la d-na Udrea și la miliardele de euro păpate (pe ce?). La frunza aia ce a costat ENORM. La telegondole și la… nimic. Doar astea au fost, probabil, investițiile doamnei Udrea în materie de turism, lăsând la o parte bla-bla-bla-urile diplomatice, demagogice și birocratice. Voi știți și alte obiective atinse de d-na (ex)ministru? Nu era mai bine ca domnia ei să plătească un designer isteț cu maxim 1000 euro (chiar mai puțin) și restul să investească în indicatoare și marcaje, să nu fi fost nevoit să opresc mașina, ca în Evul Mediu și să întreb unde, încotro? Nu era mai bine s-o mai rărească cu telegondolele și să avem valuri doar la Marea Neagră nu și pe drumul asfaltat ce duce spre vulcani? Cred c-ar fi fost mai bine. Îmi place ideea de a explora ”Grădina carpatină”, cum le sugera străinilor, dar mă tem că un simplu slogan, fără drumuri, indicatoare și alte asemenea, pun în dificultate incursiunea în această ”grădină” și faptul că nu avem suficienți turiști occidentali, se datorează faptului că o exclamație, o frunză și o minte blondă sunt insuficiente pentru atragerea turiștilor. Și mă tem că d-na Udrea și-a plimbat în zadar fundul cu S class-ul de acasă spre minister, retur, a poluat degeaba atmosfera cu imensul motor de minim 3000 cmc și a făcut de toate, numa’ ce trebe n-a făcut. Îmi este dificil să înțeleg de ce în România s-au investit o groază de bani în multe prostii și chestii inutile, iar  în cele fundamentale, necesare, cum sunt drumurile, indicatoarele, agricultura, sănătatea, educația, atragerea investitorilor străini etc., mai puțin sau deloc.