Amintiri cu tei… și pește…


tei

Aseară am alergat în parc. În Herăstrăul preferat. Mirosea a tei. Alergam cu pantofii mei sport în viitor și cu mintea în trecut. În trecutul ultimilor 20 de ani unde m-am dus cu gândul, atunci când așteptam cu nerăbdare să vină luna iulie, când florile de tei erau gata de cules. Pierdeam multe ore în teiul bunicii și cel din curtea vecinului aflat ”gard în gard” cu noi. Teiul vecinului avea cele mai parfumate flori. Până nu rupeam toate florile pe care le ajungeam cu mâinile mele de slăbănog, nu mă lăsam – căci așa arătam eu la vârsta copilăriei: înalt și foarte slab, aproape că mă lua vântul pe sus asemeni unui zmeu pe care mă chinuiam să-l confecționez și să-l înalț, fără succes.

Țin minte că umpleam jumătate de pod cu flori de tei și tot mai vroiam să culeg. Dar nu mă mai lăsa bunica. Era destul. Prea multă foare de tei. Ce să fac cu atâta floare de tei? Ceai! Dar cât ceai bei, măi băiatule? Mă întreba bunica și unii vecini, aproape invidioși pe cantitatea de floare culeasă și apetitul, răbdarea și timpul pierdut în tei.

Acum n-aș mai avea răbdarea aceea pe care o aveam la 10-12 ani. De fapt, nu mai beau nici ceai de tei. M-am schimbat. Aș irosi timpul petrecut în tei. Nici la pescuit nu mai merg. Apropo! Mergeam frecvent la pescuit vara, pe Siret, cu mama – căci altfel nu mă lăsa – și îmi aduc aminte că nu prea prindeam pește. Din când în când câte-un caras sau un biban cu dimensiuni minuscule. Dar, odată, în vacanța mare, am mers singur. De frica confiscării undiței originale, din fibră de sticlă, Germina (oare o mai am în podul bunicii?) am găsit un băț de care am legat nailonul, o plută, vreo două bucățele de plumb și-un cârlig, am luat ceva râme din grădina bunicii și am plecat singur-singurel la pește. Să fi fost două ore când nu am agățat nimic? Pe la prânz, pluta cu vârf roșiatic se duce brusc la fund iar în mână simt o zbatere de pește. L-am prins! În câteva minute am scos la suprafață un crap chinezesc, din acela cu solzi rari. O minunăție! Primul și ultimul pește mare prins de mine. Avea vreo 30-40 cm lungime și vreo 1 kg greutate. Am mers acasă la apartamentul din orașul Siret, am umplut cada și l-am axvârlit acolo. Nu murise. A înnotat până diseară când mama l-a transformat în șnițele.    

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s