Fenomenul Pitești…la mare


fenomenul pitesti

Dimineață. Devreme. Întins cu burta și cu ochii-n sus, pe cearceaful purpuriu, admiram cerul. Era de-un albastru infinit, splendid, cu o nuanță ce semăna parcă cu cea de pe Biserica mănăstirii ordodoxe din Voroneț. Era excelent ca fond al unei hârtii imaginare pe care vroiam să scriu cu litere, de asemeni, imaginare, gândurile înmuiate în călimara cu cerneală neagră, despre litoralul românesc unde ajunsesem în dimineața zilei de 3 august a.c., printre gogoși și porumbi fierți cărora li se făcea reclamă excesivă și agasantă, printre prosoape și turiști, în stațiunea unde reușisem să negociez un preț bun pentru o cameră, în Eforie Sud, aproape de plajă, la casa unei familii fără ”figuri în cap” și așteptări nerealiste.

N-am mai scris despre litoralul încremenit parcă în proiect, ca să preiau ideea unui scriitor preferat – Gabriel Liiceanu. Am preferat să citesc pe fondul acesta albastru rândurile unei cărți – Fenomenul Pitești – o insulă a ororii absolute din Gulagul autohton în perioada anilor 49-52, așa cum a fost înțeles de regretata personalitate aflată în exil, la Paris, Virgil Ierunca, în cartea publicată la editura Humanitas.

Fascinantă dar cutremurătoare, dezgustătoare dar totodată plină de savoarea unui conținut veritabil ce o transformă într-o mare FILĂ din Istoria României recente, o carte ce luptă împotriva pierderii adevăratei memorii, implicit împotriva atrofierii simțului realului dintr-un prezent continuu de după lovitura de stat din 89 ce parcă a încercat să mascheze realitatea anilor unui regim imbecil și imbecilizator ce-a încercat în diversele pușcării de la Gherla, Aiud, Râmnicul Sărat, Târgu Ocna, Jilava etc., culminând cu Piteștiul, să ucidă structura psihică, spirituală și intelectuală a unei Românii ce părea fără viitor și fără ieșire din imensul lagăr ce se întindea între granițele țării, prin impunerea unei filosofii create și impuse de minți atee precum Marx, Lenin sau Stalin.

Citind această carte aflii despre realitatea ororii absolute, sadismul urcat la superlativul cutremurător al umanității cu față de bestie, emblematic fiind un anume Țurcanu despre care mă întreb dacă poate exista o bestie umană mai feroce ca el?

Citind această carte ai mari șanse să apreciezi prezentul din perspectiva libertății de expresie și acțiune. Prin contrastul izbitor produs de realitatea penitenciarelor politice și cea în care trăim, probabil vei începe să apreciezi perna și patul pe care dormi, liniștea necurmată a nopții, somnul netulburat de acțiunile diabolice ale unor ființe umane ce-au acceptat să coboare la subsolul umanității, sau, mai bine spus, la nivelul lipsei totale de umanitate.

M-am întrebat care regim totalitar a fost mai crud? Nazismul, sau comunismul. Aleg comunismul prin aceea că acest ”model” a ucis pe modelul picăturii chinezești, comparativ cu celălalt care mai extermina ființe umane și fără prea multă suferință.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s