BICICLETA GAGICĂRELILOR MELE


IMG_0229 IMG_0230

 

Are trei viteze și e veritabil englezească, cu vopseaua originală, ca și majoritatea pieselor de pe ea, cu excepția consumabilelor (cauciucuri, spițe). O am de pe vremea când împlineam 14-15 ani. Mă plimbam în Siret pentru a spiona unele fete ieșite la plimbare pe trotuarele ce urcau și coborau spre râul Siret. Într-o iarnă, m-am încumetat să merg la școală cu bicicleta aceasta și, furat de peisajul unor domnișoare, am intrat într-o coliziune cu suprafața înghețată a Terrei, de m-am trezit la realitatea dureroasă și rece.

Anul trecut am dus-o la recondiționare. Funcționează excelent și acum. Doar gabaritul meu a crescut și nu mi se mai potrivește. Dar o păstrez în amintirea adolescenței și tinereții mele petrecute acolo, în orașul micuț de provincie unde mă-ndrăgostisem primele dăți, cu o forță incredibilă ce-mi tăia respirația.

Îmi doresc să simt din nou acea experiență din tinerețea mea timpurie. Să mă-ndrăgostesc nebunește de cineva, să nu mai fiu capabil de nimic, decât de iubire. Dar, probabil, sufletul meu a obosit și nu mai e capabil de ce era odinioară. Sau, poate, nici ființele feminine de odinioară nu mai există în sufletismul și structura interioară pe care o aveau.

Anunțuri

După o oarecare experiență maritală…


sarut_sentimente_dragoste_relatii_42472900

După o oarecare experiență maritală (eșuată, ce-i drept), am descoperit puțin din problematica relațiilor ce eșuează pe țărmul singurătății în doi și al despărțirii ulterioare.

Deși luați ca la școală, fiecare din noi am fi capabili să expunem în mare parte ingredientele unei relații de succes, totuși, în viața reală ne dovedim obtuzi, incapabili și ignoranți ai celorlalte componente cu care am fost înzestrați, dimensiuni cel puțin la fel de importante ca cele care ne incită și ne motivează să intrăm într-o relație, să ne însurăm sau să ne mărităm.

Concret, ne axăm începuturile pe dimensiunea fizică și emoțională, privim la nesfârșit chipul persoanei iubite, ce devine imaginea-obsesie ce ne ocupă întreaga minte, ne re-amintim sărutările sau îmbrățișările  dar neglijăm dimensiunea intelectuală, psihologică și spirituală.

Ne concentrăm excesiv pe primele, și insuficient pe ultimele. Nu comunicăm deschis așteptările, cine suntemm și ce vrem de fapt. Ne cunoaștem prea puțin la nivel psihologic și, în momentele limită – care apar, cu siguranță – luăm personal ”design-ul manifestițional” al celuilalt și ne despărțim, în loc să lucrăm acolo, în cariera de piatră abia descoperită în care e nevoie de muncă…

Concret, nu ne putem baza relația doar pe romantism și frumusețea celuilalt. Dacă de sex te vei plictisi într-o zi, iar celălalt are pase proaste iar afecțiunea dispare o perioadă, ce mai rămâne? Avem nevoie și de cultivarea celorlalte dimensiuni…

Un flash la miez de noapte


Ne-am schimbat. Trăim artificial, pe mess, feisbuk și yahoo. Avem preaa puțin curajul să fim noi înșine cu urletul interior lipsit de semnificație sau iubire.Dar oare vom avea parte și de o moarte artificială? Nu. Mă tem că fiecare din noi va muri cât se poate de autentic, de real și de natural, când sufletul nostru se va ridica spre Cel care Și-a pus autograful pe chipul și existența noastră. Probabil că vom regreta zilele când nu am trăit noi, când n-am lăsat să fim expresia propriei persoane, când am pierdut curajul să spunem că iubeam… Dacă moartea e atât de reală, de inevitabilă și de sigură, oare viața noastră de ce nu poate fi cel puțin la fel de reală, inevitabilă și sigură?

Reflecții privind cuplul conjugal


cuplu-tinandu-se-de-mana11 (1)

Reflectam astăzi la relația de cuplu și la inflația de rupturi, divorțuri și despărțiri din ultimii ani ce-au survenit la nivelul acestui tip de relație în societatea umană europeană și americană. Am fost creați și ”distribuiți” de Dumnezeu în cele două genuri – feminin și masculin – pentru a ne potrivi și coexista într-o relație de dragoste, acea forță care ne ține, sau ar trebui să ne țină, împreună, relația bărbat-femeie fiind un dat, invenția Creatorului.

Cred că ceea ce ar spori succesul cuplului conjugal ar fi o anumită percepție, probabil forțată, artificială, identică cu cea pe care o avem vis-a-vis de relația părinți-copii sau noi-Dumnezeu. Indiferent de evoluția/involuția acestor relații, statutul celor două tipuri de relație și ecuația în care fiecare parte componentă din fiecare tip de relație, rămâne neschimbat. Indiferent de cum se vor comporta copiii față de părinți sau părinții față de copii, copiii se vor numi în permanență descendenții părințilr lor, iar părinții vor rămâne pentru totdeauna creatorii copiilor. Indiferent de cum se vor raporta la Dumnezeu, noi, oamenii, vom rămâne pentru totdeauna ființele create de Dumnezeu, Creatorul nostru.

În cazul îndrăgostiților/persoanelor căsătorite, situația stă altfel. O decizie, o greșeală, o răzgândire, pot schimba statutul persoanelor implicate într-o relație. Dacă am percepe și aceste ultime tipuri de relație amintite, diferit, întărindu-le cu mai multăresponsabilitate și cu refuzul de a ne gândi la despărțire/divorț, probabil, rezultatele ar fi altele. Dar, se pare, și la nivelul relațiilor am preluat mentalitatea consumeristă, de unică folosință – nu mai reparăm ce s-a stricat. Înlocuim produsul.

Cișmigiul spre seară


Cișmigiul spre seară  e ticsit cu ciori

Care strigă iarna cu-ale ei ninsori.

Noi și toți copacii vor fi triști și goi

Fără-mbrățișarea verilor cu flori.

 

Vine prea geroasă iarna printre noi –

Așa ne spun la Meteo, vreo doi, mai de soi.

Adio vară caldă, adio dragă toamnă,

Primăvară verde,  te cerșesc cu-o palmă.

Un paradox interesant…despre femei


femeie

Am constatat că femeile sunt (mai) tot timpul nemulțumite de bărbați. Dacă le cumperi dulciurile preferate, se întreabă de ce nu le-ai luat și pizza preferată. Uită parcă ceea ce ai făcut pentru ea în trecutul apropiat, ce să mai vorbim de trecutul îndepărtat?! Dacă te chinui să câștigi bani pentru ceva important și-i explici că nu ai bani acum pentru aia, aia, aia, fiindcă banii pe care-i ai sunt pentru acel obiectiv pe care și ea și-l dorește, se supără că de ce n-ai?! :)))

Una peste alta, observ un fenomen social halucinant:
Cu cât cresc în vârstă și se maturizează, așteptările femeilor se măresc la cote alarmant de irealiste, inflația din economie este în creștere, iar puterea de cumpărare a bărbaților e în scădere. Ce șanse mai au femeile să fie mulțumite vreodată? :)))

TE PIERZI…


lacrima

Te pierzi cu amintirea nopții

În care-a răsunat adio…

Atunci când i-ai dat voie sorții

Să-ngroape orice vag ”revino!”

 

Se pierd ușor și anii-n care

Spuneai că a trăi nu poți

Decât avându-mă pe mine

Pavăză l-al vieții porți.

 

Te pierzi cu fiecare clipă

Ce pune-n loc a ei uitare

și clipa luminoasei zile

cu orizonturile-i clare.

 

Se pierd momentele frumoase

Când îți doreai timpul să stea

și-acum sunt mult prea dureroase

săpând adânc în viața mea.