A venit iarna…pe bune


iarna

Am rămas nemișcat, cu gura căscată, în dimineața aceasta, privind pe ferestrele dormitorului horele neobosite și alerte ale fulgilor de zăpadă. Gândul mi-a zburat în trecut, la anii copilăriei când vedeam o imagine asemănătoare – a unei ierni în adevăratul sens al cuvântului, cu vântul ce spulbera zăpada de pe acoperișurile gălăgioase ale caselor. Îmi amintesc că într-o astfel de atmosferă mergeam pe jos șapte kilometri zilnic, din satul bunicii până la cel mai apropiat oraș din dulcea Bucovină (Siret), pentru a ajunge la școală și de aici, înapoi, acasă. Simțeam, uneori, că gerul mă taie pe față cu briciul iar vântul îmi biciuiește fața roșie și înghețată până ce fața se anestezia eu nemaisimțind nimic, iar mâinile, înțepenite în mănușile cusute manual de bunica, reușeau cu greu, odată ajunse în clasă, să scrie, după jumătate de ceas de așteptare. Așa am făcut școala primară și gimnaziul. Pe cât era de greu iarna, pe atât era de fascinantă naveta din iernile geroase ce nu se jucau cu temperatura. Astăzi mă amuz privindu-i pe bucureștenii ce se vaită de un grad, două, cu minus. Ei se sperie, eu devin nostalgic privind iarna adevărată ce dansează pe străzile albe cu mașini tăcute.

Anunțuri

Din nou,… despre moarte


moare

Privesc la teve funerariile pilotului Adrian Iovan. Ieri priveam funeraliile studentei Aura Ion, decedată în același accident aviatic din Munții Apuseni cu Adrian Iovan. Remarc că moartea deschide o imensă scenă absurdă: aceea în care ființa decedată evoluează fără voia ei, asemeni unei păpuși trase de sfori, din locul în care sufletul ei s-a desprins spre cer, spre Creatorul ei, până la biserică, apoi spre cimitir,  în fața spectatorilor ei, ce nu plătesc bilet de intrare pentru acest ”spectacol” al întristării profunde, al despărțirii și dispariției pentru totdeauna de pe acest pământ, de ”actorul” așezat în coșciug.

Mi-e greu să înțeleg de ce la nașterea unui om, spectatorii veniți să-i adreseze un ”bun venit” sunt puțini, iar viața sa, dacă este aceea a unui om simplu, este fără niciun spectator – decât dacă profesează ca actor, politician sau om de afaceri. La moartea sa, scena în care acesta este purtat până la cimitir, este privită de tumult. O mare de oameni vine la moartea ta, deși, probabil, dacă 10% din aglomerație te-a cunoscut în timpul vieții și a avut treabă cu tine. Aproape m-aș putea întreba de ce vine mulțimea la înmormântare? Îl convinge pe Dumnezeu să-l învie pe cel decedat? Care e satisfacția privirii acestui ”spectacol” morbid, rezervat, apelând la bunul simț, doar persoanelor apropiate care au interacționat în timpul vieții cu persoana decedată și au fost spectatori în timpul vieții acesteia, pentru care despărțirea, ca și viața, are semnificații reale?

Reflectez și realizez că la moartea mea nu vreau tumultul acesta înregimentat în spatele mașinii mortuare. Ce să caute necunoscuții la înmormântarea mea? Ce sens ar avea pierderea timpului în care s-ar pregăti înmormântarea mea, de către ”spectatorii” curioși de ”parcarea” trupului meu ne-însuflețit la doi metrii sub pământ? Nici măcar fostele iubite nu văd cu ce sens ar avea venirea lor la înmormântarea mea? Nu voi mai putea iubi niciuna. Nu voi mai putea oferi niciun răspuns, nu voi putea să mai întreb nimic. Dacă atât timp cât trăim nu apucăm să iubim și să ne spunem tot ce-am vrea să ne spunem, după moartea noastră, orice părere de rău, orice declarație, orice acțiune, e-o imagine a non-sensului și a inutilității.

Dar noi, cei care trăim, care ne mai putem mișca pe scena vieții, haidem să ne-ntoarcem cu gândul la viață, la oamenii vii dintre noi pe care încă îi putem privi, cărora încă le putem vorbi, pe care încă îi putem iubi…cât încă ”om mai trăi” până nu vine Moartea după noi și toate acestea, pe care le dorim, cu siguranță, să rămână doar vise neîmplinite o eternitate!

Ajutați-mă, vă rog, să câștig


 

editura litera

 

M-am înscris şi eu la concursul organizat de Editura Litera. Dacă apreciezi comentariul meu, te rog să cauți comentariul meu, accesând linkul de mai jos și să-i  dai un ”like” pe facebook. Dacă nu e prea mult pt tine, dă și un ”share” mesajului meu pe wall-ul tău de pe FB și împarte acest mesaj prietenilor tăi. Mulţumesc! Da click aici și caută comentariul meu pt a da ”like”: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10153692483215464&set=a.10153128685105464.1073741844.233245515463&type=1&theater

Comentariul  pe care te rog să-l votezi  folosind linkul de FB de mai sus, are următorul conținut:

Fără a anticipa, probabil, evoluţia societăţii umane contemporane, axate pe tele-vizual, virtual, iluzoriu, senzaţional, şi, fără a ştii că a fost un profet, Miron Costin, spunea că „nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”

Când remarci că Facebook-ul îţi răpeşte timpul fără să-ţi ofere nimic în schimb, televizorul îţi afectează capacitatea de filtrare a creierului, manipulându-te,  anturajele proaste te-mping spre Jilava sau Rahova, lectura, ah lectura, doar ea te-mbogăţeşte, adăugând plus-valoare universului tău interior, realizezi că moldavul cronicar avea dreptate! Estetica petrecerii timpului liber, combinată cu utilitatea timpului trecut se combină excelent prin lectură. E una din modalităţile esenţiale de-aţi însuşi EDUCAŢIA de care ai atâta nevoie!

Fiecare carte e-o lume ce aşteaptă a fi explorată. Fiecare carte bună e-o victorie a autorului ei în lupta sa cu uitarea – autorul unei cărţi bune devine nemuritor în conştiinţa muritorilor, până la sfârşitul lumii. Fiecare carte are un “paradis” ce rămâne virgin, oricât de mare i-ar fi numărul cititorilor ce se-aventurează în lecturarea ei la răcoarea serilor de vară.

Maxim Gorki are un îndemn superb vis-à-vis de carte:

“iubiţi cartea, ea vã uşureazã viaţa, vã ajutã prieteneşte sã vã descurcaţi în vãlmãşagul pestriţ, furtunos al gândurilor, sentimentelor şi întâmplãrilor din viaţã; ea vã învaţã sã respectaţi omul şi pe voi înşivã, ea vã înaripeazã mintea şi inima cu simţãmântul dragostei pentru lume, pentru om.”

Editura Litera oferă câştigătorului/câştigătorilor oportunitatea şi bucuria de-a se mântui în această viaţă de non-sensul timpului irosit…

O parte din cărţile propuse spre a fi (re) luate de ochii mei şi pe care le am deja în biblioteca personală sunt:

1.       Dumnezeu, Biblia;

2.       Gordon D. Fee & Douglas Stuart, Biblia ca literatură, Ed. Logos, Cluj, 2003;

3.       Jean Calvin, Învăţătura religiei creştine, Ed. Cartea creştină, vol I şi II, Oradea, 2003;

4.       Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, II şi III, Bucureşti, 2003;

5.       George Friedman, Următorii 100 de ani, Ed. Litera, Bucureşti, 2012;

6.       Enrico Fardella, Mao Zedong, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

7.       Carlo Bata, Ernesto Che Guevara, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

8.       Elena Dundovich, Iosif Vissarionovici Djugaşvili Stalin, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

9.       Fortunato Minniti, Benito Mussolini, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

10.   Marilena Gala, John Fitzgerald Kennedy, Ed. Litera, Bucureşti, 2013;

11.   Ion Iliescu, Fragmente de viaţă şi de istorie trăită, Ed. Litera, Bucureşti, 2011;

12.   Paul Starobin, Sfârşitul secolului American şi noile puteri mondiale, Ed. Litera, Bucureşti, 2011;

13.   Mark Hollingsworth, Stewart Lansey, London grad. Invazia oligarhilor ruşi, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

14.   Warren Buffet, George Soros, Paul Volcker, Criza economică şi profeţii ei, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

15.   Chapman Pincher, Trădare. Şase decenii de spionaj sovietic în SUA şi în Marea Britanie, Ed. Litera, Bucureşti, 2010;

16.   Dan Puric, Fii demn!, Bucureşti, 2011;

17.   Nae Ionescu, Curs de filosofie a religiei, Ed. Eminescu;

18.   Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012;

19.   Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013;

20.   Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2012;

21.   Gabriel Liiceanu, Estul naivităţilor noastre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012.

Aştept cu speranţă şi nerăbdare ziua când voi afla câştigătorul/câştigătorii şi, de ce nu, bucuria de a adăuga în lista şi în biblioteca  mea cele 2014 cărţi.

Doamne ajută!

P.S. E de la sine înţeles că, dacă un astfel de premiu se va îndrepta spre mine, dublurile vor fi dăruite. Veţi bucura două suflete dintr-o lovitură! J

Începe războiul jurnaliştilor?


pora

Citesc şi-aproape mă crucesc http://www.nasul.tv/2014/01/17/andreea-pora-apel-catre-jurnalistii-onesti-protestati-public-si-dezavuati-linsajul-mediatic/ că „Andreea Pora, redactor sef adjunct al Revistei 22, este supusa de cateva zile unui linsaj mediatic fara precedent de trustul lui Dan Voiculescu. Prezenta joi seara la emisiunea lui Robert Turcescu, Andreea Pora a lansat un apel catre toti jurnalistii corecti pe care ii indeamna sa se alature unui protest public si dezavuarii acestor practici.”

Ce sens are…? Mă întreb: există jurnalist corect în ţara asta? EXISTĂ?! Există jurnalist dedicat 100% adevărului în România? EXISTĂ?! Există trust de presă dedicat adevărului şi numai adevărului? Se face jurnalism autentic pe tarlalele mioritice? SE FACE?! NU SE FACE! FIECARE JURNALIST ŞI TRUST DE PRESĂ SE ÎNREGIMENTEAZĂ ÎNTR-O POLITICĂ EDITORIALĂ PE CARE O RESPECTĂ CU SFINŢENIE. POLITICA EDITORIALĂ DICTEAZĂ „ADEVĂRURILE” CE TREBUIESC CREZUTE ŞI PROMOVATE! Adevărul „confecţionat” în laboratorul fiecărui trust nu este 100% real. Cu siguranţă, fiecare adevăr ce patinează pe sticlă este real în parte, dar, cu siguranţă nu exprimă realitatea în totalitate. Adevărul promovat de fiecare canal tv din România este un obiect cu care oamenii inteligenţi din faţa reflectoarelor şi a camerelor numiţi jurnalişti, se joacă şi încearcă să-l prezinte aşa cum le convine lor, să fie pe placul proprietarului postului de televiziune. Cu siguranţă ceva îi „scapă” adevărului prezentat. Nu ne rămâne decât să aflăm ce anume.

Nu cumva, 99% din adevăr devine o perfidă minciună?

Bine că d-na Pora a făcut un apel către jurnalişti. Ar fi fost penibil să-i implice pe toţi cetăţenii României. Fiindcă acest război, dacă se poate numi aşa, este doar al jurnaliştilor. Ce sens avea să-i bage în oală pe oamenii simplii pe care nu-i reprezintă acest război? Fiindcă da, este un război al jurnaliştilor, doar al jurnaliştilor poziţionaţi pe barricade diferite, care n-au decât “să-şi scoată ochii” şi să meargă la proteste, până vor înţelege că nu ajută la nimic acest război, fiindcă niciunul din ei nu promovează adevărul absolut. Dimpotrivă!

Fereşte-te de zâmbetul comercial


zambet-stralucitor

De ce există oameni falşi? De ce există persoane care zâmbesc artificial? Cu ce-i ajută pe aceia care folosesc zâmbetul fals – ce nu porneşte din suflet? Zâmbetul real, autentic, este perfect articulat pe geometria facială, fără crispare şi fără ochi vicleni. Zâmbetul veritabil „porneşte” lent, muşchii faciali se încordează progresiv, nu abrupt, iar ochii strălucesc ponderat. Zâmbetul forţat este abrupt, fizionomia este crispată, ochii zâmbesc abundent, iar autorul zâmbetului devine penibil.

Fereşte-te de persoanele ce zâmbesc comercial. Rişti să fii marfa lor de tranzacţionare. Vrei să ajungi marfa cuiva?  

JANDARMERIA ROMÂNĂ CONTINUĂ CU ABUZURILE ŞI DEPĂŞIREA COMPETENŢELOR SALE!


 

jandarmeria

Astăzi, în zona Universitate, din Bucureşti, am abordat doi jandarmi care, într-un exces de zel bine cunoscut (vezi implicarea jandarmeriei la protestele din Pungeşti din anul trecut şi acelea din ianuarie 2012, tot în zona Universităţii, când au mutilat un tânăr venit să protesteze aici), abordaseră abuziv un cetăţean însoţit de un minor (este cerşetor, spuneau jandarmii).

N-au fost capabili să-mi spună de ce au abordat acest cetăţean, aruncându-mi în vânt o lege generală (legea 550/2004) care, într-adevăr reglementează cadrul general de funcţionare al Jandarmeriei Române, ca instituţie, acela de (re)stabilire a ordinii şi liniştii publice.

Dar cetăţeanul cu pricina, pe care jandarmii l-au agăţat „aiurea-n tramvai”, NU AFECTA CU NIMIC ORDINEA ŞI LINIŞTE PUBLICĂ. ERA ASEMENI JANDARMILOR  şi tuturor oamenilor aflaţi ÎN TRECERE, când jandarmii, îmbrăcat prost, în uniforme şterse de uzură, l-au abordat pe cetăţean.

Dar, jandarmii s-au lăsat păgubaşi de „misiunea” lor, de „restabilire a ordinii publice” (PENIBIL!!!), mai ales, când i-am întrebat dacă nu cumva au intrat în curtea altei instituţii, făcând treaba Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului?

Dragi şefi ai jandarmeriei, probabil ar trebui să re-evaluaţi obiectivele, acţiunile şi misiunile pe care oamenii voştrii le întreprind pe teren, ajutaţi, probabil de lectura legislaţiei specifice şi a Codului bunelor maniere, pentru a nu mai continua penibilul şi bătaia de joc întreprinsă de oamenii în albastru.