Secvențe din jurnalul serii


jurnall

      În seara asta am fost pentru a doua oară din acest an la alergat în parc. Era semi-întuneric. Mă-ntreb ce gânduri erau în mintea trecătorilor sau celor ce alergau în parc, văzându-mă alergând cu o carte în mâna stângă? Probabil eram un caraghios. Ce legătură există între alergat și cartea inconfortabilă, ținută strâns – pentru a preveni alunecarea din mână și pierderea ei?
Am considerat că timpul pierdut în călătoriile cu metroul trebuie investit în ceva. E-aiurea să stai cu privirea fixă, admirând pereții albi și tavanul trenului ce scârțâie pe șinele ceaușiste. Sau chipurile oamenilor, vestimentația și siluetele lor. Nu neg: îmi place să admir chipul angelic al vre-unei domnișoare, chit că risc să visez apoi la chipul ei, pe care-l caut în amintirile recente, izbit fiind de golul din viața mea ce se vrea umplut de existența chipului încă negăsit…
În ce altceva s-ar putea investi acel timp petrecut în tunelele bucureștene, dacă nu în cititul unei cărți? Și pe cine altceva dacă nu pe Vladimir Pustan puteam să-l citesc? – unul din puținii oameni care mențin Adevărul în reanimare pe suprafața terestră a României.
Am lecturat din cartea Trezește-mă când moartea-i la fereastră, în care autorul vorbește de accidentul soției sale și de spitalizarea ei – dacă am priceput bine. În timp ce citeam despre speranță, un ”cimitir al corăbiilor noastre”, m-am oprit din alergatul pe rândurile paginii și-am privit în jur. M-am ciocnit de privirile rigide, triste și îndreptate-n jos, spre podea, ale călătorilor. Miroseam aerul ignoranței, a nepăsării și a unui ”cadavru” a reațiilor umane. Oare oamenii aceia mai sunt vii în materie de reacții?

Trezeşte-mă-când-moartea-i-la-fereastră
Priveam figura unui tânăr ce venea parcă dintr-o altă lume, una de laborator în care se dorește, probabil, crearea omului nepăsător la ce se-ntâmplă în proximitatea lui, în viața semenilor lui. Oare sunt mulți români în a căror chip s-a-nmormântat zâmbetul, speranța, păsarea, dorința de implicare și-a apărut în loc albeața fulgilor de gheață?
Venind de la alergat, am coborât din metrou satisfăcut că am făcut ce mi-am propus și, pășind prin praful străzii am ajuns acasă cu gândul la duș.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s