Din Paradis, în deșert – încă un fragment (II)


Există uneori un mod ciudat de a reacționa în fața unei iubiri pierdute. Sau poate nu. Poate exilul în lumea ta, interiorizarea aceasta în care stai pasiv și refuzi să mergi mai departe, uitând chipul fostei iubite pierdut în trecut, e unul firesc, natural.
Fila unei iubiri nu se poate întoarce ușor. Și asta îți spune că ai iubit-o, că ai vrut-o pentru totdeauna. Că universul tău interior a prins conturul chipului ei, iar sufletul tău s-a atașat de umbra sufletului ei – un proces emoțional-afectiv ce-a fost inutil.
În ciuda dificultății de a-ți explica aceasta, știi că iubește un alt bărbat acum, sau, cel puțin, de dragul acestei imagini (inutile sufletului), mimează asta. Mai știi că acel bărbat o iubește sau, cel puțin, se preface că a ajuns într-un timp scurt la acel nivel înalt și totodată adânc al iubirii, iar ea crede asta.
Iubire înseamnă și să lași ”pierdută” persoana în brațele altei persoane chiar dacă ea a fost cea mai iubită femeie din viața ta.
Am învățat târziu că iubire înseamnă și să respecți decizia celuilalt de a nu te mai iubi și, efectiv, să nu mai cauți persoana iubită, chiar dacă plutești în deriva existenței tale până când, într-o zi, subnutrită prea mult, iubirea ta pentru ea va muri.
Iubirea înseamnă și să lași ușa trântită în nas închisă, pentru că nici Dumnezeu nu forțează voința liberă a unui om. Sunt mai presus de Dumnezeu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s