Chestiuni de educație financiară


bani

Mă-ntreb uneori cât de realiști sunt unii? Adevărul este că trăim vremuri grele marcate de contrastul sau discrepanța uriașă dintre nivelul ridicat al așteptărilor noastre și nivelul scăzut al veniturilor; dintre nevoile noastre și posibilitățile de satisfacere a lor. Mă refer, evident, la România.
Am auzit persoane vorbind de așteptările și stilul de viață al lor și mă uimește incapacitatea de a se adapta la realitate și a elimina din lista aspirațiilor vacanțele sau mesele la restaurant, de exemplu.
Nu sunt împotriva visătorilor, dar stabilirea corectă a priorităților articulate la realitatea resurselor financiare existente, este/ar trebui să fie, un obiectiv fundamental de atins în ziua de salariu. Altfel, există riscul unui blocaj financiar, respectiv al unei îndatorări ulterioare de care trebuie fugit ”ca necuratu de tămâie”, cum se spune în popor. Pentru că îndatorarea e-o sursă a poverii cotidiene crescânde, a disconfortului vieții puțin confortabile pe meleagurile mioritice, și a libertății. Cum te-ai mai putea simți liber când datorezi bani băncii(lor)?
Cred că frustrarea multor români este cauzată de acțiunile ne-inspirate pe fondul mentalității lor, a unei mentalitate ne-articulată la o minimă educație financiară. Trăim într-o societate consumeristă care îndeamnă populația prin mass-media, la consum – la unul exagerat și lipsit de logică – majoritatea lăsându-se luată de val și purtată haotic. Când se defectează ceva, se aruncă. Nimic nu se (mai) repară.
Înainte de a merge la shopping, ar trebui să ne gândim bine înainte, ce avem realmente nevoie să cumpărăm. Sugerez chiar scrierea unei liste de cumpărături, pentru a evita cheltuirea nepermisă pe baza simțurilor declanșate în supermarket …
N-avem motive să ne simțim prost dacă cineva, văzându-ne calculați, ne lipește eticheta de egoiști, zgârciți, hapsâni sau orice alt sinonim al acestora.
Într-o lume a resurselor aflate pe tobogan, determinând creșterea prețurilor, e important să ne folosim creierul și să ne facem bine calculele, pentru a lua cele mai bune decizii de administrare eficientă a banilor. Apropos! Astăzi, în România, banii sunt foarte scump de împrumutat. Convingeți-vă de asta mergând la o bancă și încercând să împrumutați bani.

P.S. Am spus cândva că există români care nu-și permit nici X6 dar nici Iphone.M-a ascultat cineva?

Așa reușesc să fac și treburile gospodărești care-mi displac


ajutor-in-bucatarie-uite-cu-ce-poti-inlocui-detergentul-ca-sa-scoti-vase-ca-noi_size1

Există treburi care nu-mi plac. Pur și simplu urăsc momentul când trebuie să fac și chestii care-mi displac. Ca un burlac ce sunt, nu am cu cine împărți sarcinile gospodărești. Toate sarcinile casei îmi revin mie. Inclusiv cele legate de momentul când intru în bucătărie și privesc chiuveta plină cu vase, masa plină ”cu de toate”, ce trebuie debarasată, pet-urile ”uitate” pe jos, șutate involuntar, ce ajung în celălalt capăt al bucătăriei. De asemeni, deschid ușa dulapului în care am pus coșul de rufe și realizez că hainele din el trebuie sortate pe culori și apoi aruncate în mașina de spălat.
Nu mă apuc imediat. Căci nu am chef. Devin ad-hoc propriul meu psiholog, iau un pix, îmi notez pe agendă obiectivele și acțiunile gospodărești ce trebuie atinse și mă auto-motivez să le fac. Sunt sarcini probabil nepotrivite unui bărbat. Dar ce să fac? Trebuie făcute în totaliatate de mine. Așa reușesc să fac și treburile gospodărești care-mi displac.
Privesc rândurile albastre scrise pe foaia crem a agendei: a ieșit un contrast frumos cu acțiuni programate ce trebuie puse-n practică. Cu greu mă urnesc. Dar, într-un final, sortez hainele, le arunc în mașină, pun detergent, anticalcar și balsam. Apoi pornesc prima mașină. Deschid și robinetul din bucătărie, iau în mână prima farfurie… și în câteva ceasuri treaba e gata.

Surpriza-n violet, din Cișmigiu


20140425_144612

Azi am avut treabă în zona Universitate. Am traversat Parcul Cișmigiu și…surpriză: lalele violet. Am imprimată pe retină imaginea lalelor încă din anii copilăriei. Lalelele galbene sau roșii îmi sunt cunoscute demult. Dar,  a fost pentru prima dată când am văzut lalele violet. Oare există demult lalele violet iar eu abia acum le văd? Oare sunt lalele din semințe hibrid obținute în laborator?

Eu, prin obiectivul lui Mihai Enachi


10002936_823195321043436_1102880532_n

961291_823195107710124_2039055963_n

10173299_823195067710128_1230083084_n

Mihai Enachi este autorul acestor fotografii. L-am descoperit în toamna anului trecut, admirând fotografiile realizate de el unui amic care le-a postat pe pagina de Facebook. Am intrat pe pagina de FB a lui Mihai și am acceptat provocarea de a da like și share unei postări. Astfel am câștigat o ședință foto. Am acceptat cu bucurie premiul. Dar nu s-a concretizat nimic anul trecut. Abia în această după-amiază.

Dificil de crezut pentru România: Mihai s-a ținut de cuvânt. Ședința foto a avut loc la ora și locul stabilit: Parcul Titan, ora 18:15. M-au uimit profesionalismul și talentul său, răbdarea și atitudinea sa, cât și promptitudinea cu care mi-a livrat fotografiile executate. Bravo Mihai Enachi!

Mihai Enachi poate fi găsit pe site-ul http://7arts.ro/

Din câte știu, el s-a specializat în fotografia de nuntă încă din 1996, dar din ce am observat urmărindu-i portofoliul actualizat periodic pe pagina sa de facebook, se ocupă cu orice tip de fotografie ce necesită implicarea unui profesionist !

10173298_823195331043435_1041183837_n

10253396_823195337710101_250582961_n

Când ți se va lua din nou curentul…


curent

Ți s-a întâmplat să rămâi fără curent ore-n șir? Ai avut sentimentul lipsei a ceva esențial ce te-a blocat, livrându-ți impedimentul – lipsa curentului – în calea tuturor activităților? Nu ți-ai găsit locul și nici starea de echilibru până ”n-a venit lumina”? Ei bine, nu ești singurul care a exprimat toate acestea.
Azi a fost o pană de curent și am simțit că sunt naufragiat în propriul dormitor, rupt de realitate și despărțit de lume – dacă internetul este puntea post-modernă ce ne pune-n legătură cu ceilalți.
Cred că am devenit dependent de internet și de teve. Probabil ar trebui să încep un soi de terapie cu mine însumi cu scopul de a-mi simplifica viața și a reuși astfel să-mi continui viața și în orele când pică internetul sau curentul , fără sentimentul blocajelor.
Când electronicele din casă sunt moarte – când ți se va lua din nou curentul – poți trăi mai departe, poți citi sau comunica cu persoanele din proximitatea ta, te poți ruga sau medita, poți iubi sub diferite forme și ipostaze, poți mânca sau dormi, te poți juca sau alerga. Cultivând activitățile enumerate, te poți apropia mai mult de ceilalți și te poți regăsi pe tine însuți – cum, probabil, n-ai mai făcut-o demult – ieșind pentru o perioadă din labirintul www, Facebook sau Google.

Am participat la conferința motivațională ”Performanța nu are limite!”


header TNB

   Aseară, la Teatrul Național din București, am participat la Conferința ”Performanța nu are limite”, organizată de Fundația ”Licinium” a cărui fondator este Cosmin Jurcan, primul vorbitor motivațional cu handicap din România.
Conferința a fost o lecție pentru inhibițiile și timiditățile mele de tot felul, din trecut și din prezent. Mi s-a întărit ideea că nu-mi mai pot permite, spre exemplu, luxul de a rata oportunitatea de a-i spune fetei X că mi-ar plăcea să o cunosc și nici pe acela de a ezita încercarea unei experiențe profesionale ce va apărea la orizont. Viața e formată din clipe – cum îi place lui Cosmin Jurcan să spună – ce trebuie investite, anii fiind suma milioanelor de clipe ce sunt asemeni cărămizilor ce formează zidurile unei case.
Pierderea șanselor de a ”umple” clipele cu obiective și acțiuni, este, de fapt, pierderea vieții noastre a cărei sărăcie sau lipsă de oportunități fructificate o vom regreta cu siguranță în amurgul vieții, când vom deveni, probabil, fiolosofii cu privirea căzută, reflectând și vociferând singuri și triști la viața irosită fără curajul și aventura de a încerca CEVA cu unica viață în care ne-a mai rămas doar să numărăm ultimele clipe…
Ideea prețuirii clipelor vine din partea unei persoane cu handicap pentru care viața este o luptă cu atât mai grea cu cât lipsește sau este nefuncțională o parte componentă din ”arsenalul” complet cu care a fost înzestrată fiecare ființă umană considerată ”normală”, cel puțin în aparențe. Câți dintre noi nu am experimentat handicapul sufletesc, acela al incapacității de a iubi în urma pierderii persoanei iubite?
Mihaela Lulea a fost un exemplu al sfidării cu succes a handicapului fizic, ajungând, prin perseverență, campioană europeană la para-canoe. Am întrebat-o care este motto-ul vieții ei și mi-a spus că ”ce nu te omoară te face mai puternic”.
Tedy Necula, regizor de film, ne-a lăsat ideea că ”oamenii au nevoie de inspirație. Pentru a ajunge să se inspire prin ei înșiși! Inspirația duce la revelații, iar revelațiile produc schimbare.”
Fiecare din cei trei speakeri de aseară a fost o lecție pe care am primit-o cu deschiderea și disponibilitatea de a reflecta la ideea performanțelor care nu au limite – decât, probabil, impuse de noi – și de a încerca să devin performer în tot ceea ce voi întreprinde. Voi fi mai curajos, voi exersa mai multă inițiativă și voi reuși…

20140407_181222

Nu în ultimul rând, am ascultat-o și pe tenismena Ruxandra Dragomir care a vorbit despre viața ei și despre ideea de performanță ”prin fair play”.
Luna viitoare va fi o nouă conferință motivațională sub motto-ul ”Performanța nu are limite”. Voi anunța aici, pe blog, la momentul potrivit, toate detaliile pentru persoanele interesate să participe.

P.S. http://www.youtube.com/watch?v=wTvBMiLdBec