Reacții la… Din Paradis, în deșert


coperta cartea mea

Afară plouă. E rece. Sunt singur. Dar mă bucur că săptămâna viitoare îmi voi vedea al doilea ”copil” – a doua mea carte, Din Paradis, în deșert – născut la tipografie.
Vă redau reacțiile câtorva persoane după lecturarea cărții:

Cezar este un căutător. El se află permanent în „căutarea timpului pierdut” dar regăsit, reevaluat, din perspectiva copilului zburdalnic, al adolescentului mereu îndrăgostit, al tânărului mereu perfecționist. Timpul, șlefuit de asperități, asemeni unui diamant, într-un katharsis al spiritului, al emoțiilor, ca într-o pendulare perpetuă între alb și negru, între tristețe și bucurie, între nefericire și fericire.
Toată această zbatere a sufletului exprimă, de fapt, bucuria și forța de a trăi, o fibră și o febră interioară adevărate, credința și speranța. Autorul cărții este asemeni unui copac cu ramuri puternice, pe alocuri cu crengi distorsionate, în căutarea Luminii, dar sub ale cărui ramuri se ascund nu numai păsări ale Paradisului, dar și insinuanta adiere a vântului din deșert, sub care Adam și Eva perpetuează, la infinit, povestea nesfârșită a celor două jumătăți ale sferei, care nu totdeauna se îmbină perfect. Dar ce-ar fi perfecțiunea fără imperfecțiune? Ce-ar fi Dumnezeu fără om și omul fără Dumnezeu?
Cezar este și un biruitor – în ceea ce privește „monitorizarea” propriilor conflicte – restabilind, dar și restaurând, în cele din urmă, pacea și armonia. Cel puțin așa pare, până în momentul când suspectează, la orizont, apariția altor dușmani, care trebuie învinși (dacă nu cumva sunt aceiași): compromisul, ipocrizia, minciuna, lipsa de interes pentru înnoire a sinelui, care se reflectă atât în cuplu cât și în societate.
Dat fiind acest uluitor mesaj către cel care va răsfoi cartea și care n-o va lăsa din mână decât pentru un moment de respiro meditativ, de surpriză, că, iată, povestea lui poate fi și povestea ta, că tot ceea ce e omenesc ne unește dincolo de cuvinte, de fapte, de gânduri, că nimeni nu este în totalitate perfect sau imperfect, fericit sau nefericit, că ceea ce ne unește este aspirația spre ideal, spre perfecțiune; că toate au un numitor comun – IUBIREA – personajul simbolic al cărții, și că, de fapt, cu toții, una suntem.
Și cum să nu fie așa, când fiecare din noi suntem scântei divine, suntem nemuritori, iar faptul că știm aceste lucruri face din noi veritabile ființe universale.

Prof. Aspazia Balahură

Mărturisesc că m-am simțit adânc mișcat de cartea lui Cezar Pesclevei. Îi mulțumesc autorului pentru privilegiul de a o citi înaintea publicării! M-am lăsat purtat pe valurile unei călătorii pe marea învolburată a iubirii, încercând să-l însoțesc pe Cezar, să simpatizez cu el, să fiu critic față de el, dar, mai presus de toate, să fiu prezent cu el, alături de el. Și asta e frumusețea însemnărilor din această lucrare: nu te pot lăsa indiferent, te îmbie, te motivează și te împuternicesc să urci la bord. Chiar dacă știi că Titanicul iubirii naufragiază.
Cezar istorisește plin de curaj cum traversează o perioadă dificilă de viață: „Despărțirea din ultima perioadă de femeia iubită m-a dărâmat complet. Nu atât despărțirea-n sine. Și că ea, la două săptămâni după despărțire, în ciuda a ceea ce-mi spunea și mă făcea să cred că nu mă va schimba cu un alt bărbat – fiindcă, „nu pot trăi fără tine”, s-a aruncat în brațele unui alt bărbat. Am simțit că sunt în vale. Că n-am putere să mai urc. Că sunt neputincios”. Orice despărțire este asemenea unui doliu. Ne „prilejuiește” trecerea prin tristețea și solitudinea pierderii. Dar nu „despărțirea” e elementul resimțit de Cezar ca fiind cel mai dureros, ci înlocuirea, substituirea lui cu un altul, la un interval considerat drept scurt. Evident, în inima lui s-au născut întrebările lezării valorii de sine: „oare nu am fost suficient de bun?”, „ce n-am avut eu și a avut celălalt?”, „cu ce a fost el mai bun?”, „ce n-am putut oferi din ceea ce ea avea nevoie?”. Toate sunt chestiuni demne de a fi analizate introspectiv, pentru că ele ar putea explica un tipar relațional care poate suporta schimbări în bine, spre evitarea, atât cât ține de el, a eșecurilor în iubire. Pentru noi, cititorii, e utilă extragerea învățămintelor, însușirea acestei pilde: putem răni și din preaplinul revărsării iubirii sau din preaplinul nevoii de a ne simți iubiți – adesea două fațete ale aceleiași monede –; putem facilita despărțirea celuilalt de noi când mergem prea repede și nu în ritmul mersului împreună, care este ritmul celui mai lent.
Cu puțin înainte de sfârșitul cărții, mi-am pus întrebarea: „Ce va face Cezar acum? Va continua să se îndrăgostească, cu aceeași inocență și încredere nestrămutată în iubire, sau se va opri aici?” Răspunsul l-am găsit curând: „Sunt singur. Cu sufletul în așteptare. În așteptarea iubirii.” (Cezar Pesclevei). Fereastra spre iubire rămâne deschisă, chiar dacă, inerent, vor intra deopotrivă cu soarele și aerul proaspăt, musculițe, țânțari și alte lighioane înaripate zumzăitoare. Dar până la venirea primăverii, e încă întuneric și rece. Dar până la începerea unui nou capitol din cartea dragostei, lui Cezar îi revine sarcina de a pune punct acestui capitol, ducându-și doliul până la capăt, iar nouă, cititorilor scrierilor lui, ne revine datoria de a-i fi aproape, cu tăcerea și prezența noastră.
Lectură plăcută tuturor!

Andrei Pătrîncă,
medic specialist psihiatru,
consilier analitic-existențial în supervizare

Chiar de la începutul lumii, Adam a demonstrat că Eva a fost paradisul lui. Acesta a ales să călătorească împreună cu Eva prin deșertul lacrimilor și-al pașilor pe nisip, decât să se bucure singur de frumusețea inegalabilă a Edenului. Fără oaze, fără verdeaţă, fără orizonturi și fără drumuri trasate.
Cezar a avut și el paradisul lui. De fapt, Cezar este omul care plantează flori cu scopul de a transforma fiecare grădină într-un Eden, într-un Paradis personal. Fuga, sau mai bine zis, izgonirea din paradisul iubirii sale, este o călătorie interesantă, captivantă, și chiar dacă deșertul nu oferă un peisaj viu, Cezar îl colorează atât de bine, încât trăiești din plin senzația că povestea lui de viață curge ca un râu cristalin peste sufletul însetat.
Trebuie să recunosc că am savurat din plin sinceritatea și farmecul cu care a descris fiecare perioadă din viața lui. Am avut impresia că am intrat în grădina casei din copilărie și că am mirosit pomii și florile. Am văzut cu ochii mei ceasul marca ”Slava” primit de la mama lui, care s-a oprit odată cu viața ei și toate celelalte obiecte din copilărie.
Cezar m-a făcut să iubesc mai mult Paradisul și să apreciez cu toată existența mea dragostea Domnului Hristos, care a lăsat pentru câteva momente atmosfera divină pentru a suferi împreună cu mine în deșertul vieții.
Această carte nu se concentrează pe eșecul unei iubiri, ci pe drumul pe care izgonitul îl parcurge continuând să lupte pentru paradisul iubirii sale.
Aștept cu nerăbdare următoarea carte… ”Din deșert, în Paradis”.

Alin Jivan, vicecampion mondial la gimnastică

P.S. Stați aproape și urmăriți-mi postările pe acest blog. Săptămâna ce vine voi comunica detaliile legate de preț și modalitățile de achiziționare a cărții.

Mă puteți contacta la: cezar_augustusjunior@yahoo.com sau/și 0727.318.457

P.S. 2 Dacă vă place ceea ce vedeți, dați un SHARE pe Facebook. Nu mă supăr🙂

Un gând despre „Reacții la… Din Paradis, în deșert

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s