Visătorul de brunetă


10173298_823195331043435_1041183837_n

Sunt un visător de mic. Esențialmente nu m-am schimbat. Continui să fiu un visător. Unul tăcut, ce ține-n el visele cu încărcătură emoțională și ”dă din casă” uneori.
Cel mai mare vis – acela de a iubi și-a fi iubit de o brunetă afectuoasă – a supraviețuit cel mai mult. Trăiește și azi, undeva ascuns, într-un ungher al sufletului meu.
Paradoxal, cea mai mare poveste de dragoste (eșuată) am trăit-o cu o femeie care nu este brunetă – despre care vorbesc în partea întâi a cărții mele Din Paradis, în deșert, cartea care promite cititoarelor accesul la gândirea intimă masculină. Uitasem visul acesta și îi dădusem șansa ei – cea mai iubită femeie de mine până acum – cu gândul că fixația aceasta este, probabil, infantilă, contraproductivă, inutilă, un soi de încăpățânare ce ce mă poate aduce în stadiul ratării unei potențiale grozave iubiri.
Nu știu de ce, în adolescență, când închideam ochii, apărea chipul EI – un chip fără trăsături clare, cald și zâmbitor. Mă chinuiam să-i disting cu claritate chipul, dar nu reușeam niciodată. Credeam că EA, acea EA, îmi este predestinată. Doream să întâlnesc ”necunoscuta” aceasta și, la fiecare nouă aprindere interioară articulată de noua îndrăgostire, credeam că, în sfârșit, ea este EA. Dar VISUL se spulbera după fiecare despărțire. După fiecare despărțire, chipul fostei iubite apărea în contrast cu acel chip iubitor, senin și cald, visat neclar.
Acum mă întreb dacă voi trăi vreodată visul…de-a iubi și-a fi iubit cu-adevărat. Mai confortabil este pentru mine să consider că ”bruneta mea” a murit, că nu am întâlnit-o, că e inutil să mai sper. Admit că este posibil să trăiesc – cât mi-a mai rămas de trăit – în singurătate. Dar, dacă nu mi-e dat să rămân singur, de ce nu apare EA? Ce mai așteaptă? Dacă a apărut și-am întâlnit-o, de ce nu am simțit/nu simt că este EA?
La 18-20 de ani, când eram ”tânăr și neliniștit”, mă lăsam convins cu greu că sunt prea tânăr, că mai am timp pentru iubit, că am alte obiective prioritare, mai importante ca acesta. Azi, la 31 de ani, cred că e timpul… Nu mai ține cu (auto)amăgirea marca ”la vremea potrivită”… Acum chiar este ”vremea potrivită”. Acum ori niciodată!

2 gânduri despre „Visătorul de brunetă

  1. Cezar, „nu te da cu fundul de pamant” ca vrei AICI si ACUM! Nu lasi loc deloc inevitabilului, surprizei de a te indragosti nebuneste, dar pe veci, cand nici nu te gandesti, de cine nici n-ai auzit (poate) pana acum. Prima relatie (esuata) am avut-o la 27 de ani, m-am casatorit la 31, insa in ciuda sfaturilor de zorire primite, niciodata nu m-am simtit contra cronometru. Stiam una si buna, dorinta pe care i-am si exprimat-o D-lui, nedandu-i insa termene: ca vreau sa traiesc o poveste de dragoste adevarata, un mini-basm, care sa-i inspire si pe altii la ganduri frumoase de mariaj (eu eram cam speriata, si fara prea multe exemple pozitive in jur). Uneori cand vorbeam cu Domnul mai glumeam, si-i ziceam, ca de nu se grabeste, o sa ajung la 40-50 de ani fara raspuns, dar ca sunt gata sa ma indragostesc ‘nebuneste’ si la menopauza :)))))) Nu ma indoiam ca El imi va onora dorinta, insa nu stiam cand si nici nu m-a preocupat acest aspect.

    Fructifica-ti prezentul, Cezar, traieste din plin, dar frumos, si lasa-te pe deplin pe mana Lui. El vrea sa faca din tine mai mult decat un „copil” rasfatat!

    Cu drag,
    A.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s