Meditație de luni


90

Este luni. Nu am chef de nimic. Probabil nici de respirat n-aș avea; e bine că respirația e setată pe ”pilot automat”. Scuzați cacofonia – n-am găsit o exprimare mai potrivită – cuvânt ce are și el, asemeni asocierii de cuvinte din propoziția anterioară, o alăturare deranjantă de sunete. Iertare!
Mint. Am băut un pahar ccu apă minerală. Pentru el m-am mișcat.
Parcă săptămâna a luat-o lent din loc. Parcă nu ar face tandem indistructibil cu timpul ce a luat-o razna: azi e luni și mâine e…vineri, un sfârșit de săptămână și un nou început de…săptămână.
Mi-e foame. Dar mi-e lene și să mănânc. Burta e-o boxă… Ce remediu există pentru lene? Probabil un șut în fund. Dar nu e nimeni să mi-l dea. Să mi-l dau singur? Sau mai bine nu. Să mă iau de guler și să vin în fața oglinzii unde să-mi admir siliueta de 1,98 supusă unui autointerogatoriu pe tema lenei?
Soarele a răsărit dimineața. El nu e leneș ca mine. Nici ploaia bat pariu că nu e leneșă, dar vrea să se convingă că a luat o pauză suficient de lungă încât atunci când va îndrăzni să ne deranjeze, fi-vom plictisiți deja de soare. Sau nu! Noi nu ne plictisim de soare, fiindcă are grijă luna ca soarele să ia o pauză… Dar și asta e-o rutină plictisitoare… Dar ce, dacă ne vizitează și ploaia, nu tot rutină devine?
Dar nu s-a instaurat, totuși, o lene totală în mine. Pe Facebook am intrat. Energic! Dacă Facebook-ul ar da de mâncare…
Am început memoriile lui George Bush. Sunt interesante. Îmi țin motivația în priză. Dar mi-e lene…
Mi-e lene. Un remediu aveți?

 

Jurnal de 3 dimineața


the_persistence_of_memory_-_1931_salvador_dali

E trecut de 3 dimineața. Nu am somn. Tocmai m-am apucat să scriu. Nu știu ce idei voi lua ”la ocazie” cu mașina gândirii, în acestă dimineață liniștită. Ceasul atârnat de peretele din stânga mea ticăie. Doar sunetul claviaturii laptopului meu și al ceasului strică liniștea. Ba nu. Mint. Și ventilatorul minuscul din carcasa calculatorului portabil se achită responsabil de sarcina încuviințată de fabricant.
Când era să mă opresc, realizez că nu sunt singurele care contrastează cu liniștea nopții. Câțiva patrupezi ai nimănui latră. Și când mă gândesc că părea o liniște intactă până am ascultat-o și, ca într-un domino, una câte una, am remarcat câte o ”piesă” ce fac ca liniștea camerei să nu fie adâncă asemeni celei din cimitire.
M-am așezat în fotoliu. În fața mea stau neclintite rafturile umplute cu cărți. Unele sunt deja parcurse. Altele așteaptă să le iau între palme. Azi mi-am propus să termin cartea celebrului Dale Carnegie, Secretele succesului (o recomand cu fierbințeală) și să încep o alta. Ceva din domeniul autobiografic. Vreau să simt viața cum ”curge” prin ”venele” unei cărți. Vreau ceva real, autentic, lipsit de imaginația fantasmagorică ce asezonează cărțile SF sau romanele închipuite.

Reflectând la anul nașterii mele – 1983


7ART4133

   Aseară reflectam la anul nașterii mele: 1983.
M-am născut în ultima parte a dictaturii ceaușiste. Am prins puțin din tristețea acelor ani marcați de cozi la pâine și salam, la butelie și carne de pui. Am respirat puțin sub cerul cenușiu al acelor ani.
Dacă mă nășteam mai devreme, probabil aș fi suferit ca deținut politic – având curajul și demnitatea de a nu mă sinucide intelectual și spiritual sau, dacă aș fi acceptat să mor din aceste puncte de vedere, aș fi fost o rotiță ”blahoslovită” cu decorații și ”de toate” de vârfurile uriașei nomenclaturi.
Dacă mă nășteam mai târziu, în era it-ului, a facebook-ului, probabil aș fi fost o persoană superficială, făcându-mi temele folosind ca sursă exclusivă internetul, iar cărțile ar fi fost doar elemente decorative pentru living.
Mă bucur, așadar, că m-am născut în 1983, în luna februarie – îmi place mult să scriu de mână luna nașterii mele – chiar dacă am avut acces mai târziu la claviatura unui laptop.
Am făcut parte, probabil, din ultima generație de copii care și-a trăit copilăria afară, în apropierea casei, jucând diverse jocuri, sau în gârlă, nu foarte departe de casă.
Probabil, sunt reprezentantul ultimei generații de copii naivi, ușor de păcălit de părinți. Am experimentat o copilărie frumoasă, petrecută în natură. Mi-au plăcut – și-mi plac – animalele, mirosul de prune din ceaunul pregătit pentru povidlă, mirosul de cârnați preparați din porcul tăiat de Crăciun, mirosul de pâine sau cozonacii scoși din cuptorul special făcut pentru asta.
Mă simt binecuvântat de libertatea pe care o pot respira actualmente în România și de oportunitatea de a citi cărți bune scrise de autori străini consacrați, la care nu aș fi avut acces dacă mă nășteam mai devreme și/sau, probabil, nu aș fi avut apetit pentru ele dacă mă nășteam mai târziu.