De ce ne oprim, oare, din iubit? – fragment – Din Paradis, în deșert


De ce ne oprim, oare, din iubit? Fiindcă timpul trece, conştiinţa ireversibilităţii şi perisabilităţii noastre e ridicată, iar aşteptările noastre nu sunt satisfăcute? Și vrem pe altcineva? Sau, pentru că, de fapt, nu iubim. Simulacrul nu poate ține la infinit!

Fiindcă tânjim după o dragoste „en-gross” şi realizăm că cel de lângă noi nu ne oferă o astfel de dragoste? Părăsim „persoana iubită” pentru că ea nu ne oferă totul „de-a gata”? Pentru că ne visăm într-un decor diferit de cel cotidian, într-o realitate ornamentată cu tapet roz, în care nu există nicio durere de măsea, nicio suferinţă, nicio dezamăgire, nicio frustrare, nicio noapte nedormită, nicio lacrimă, nicio tristeţe? Dacă se poate, fără să muncim în acea relaţie şi să primim dragoste „cu tona”, pe tavă, asemeni…        continuarea în cartea:

coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.

Stoc limitat!!!

Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Oameni fără memorie? – fragment 3 – Din Paradis, în deșert


Privesc uimit la comentariile amicilor din lista ta de feisbuk, ce însoțesc fotografiile postate de tine în ultimele zile. Regăsesc zâmbetul acela comercial în tandem, de puțin timp, cu noul exemplar masculin.

Privesc suspect uşurinţa cu care amicii îţi adresează felicitările însoţite de exclamaţii. N-au niciun semn de întrebare, nicio dilemă, nicio urmă de îndoială pentru imaginea „noii familii” afișate. Situația se aseamănă cu cea a unui tablou agăţat în sufragerie, de care te-ai plictisit (noi) şi, pe care, găsind un pictor iscusit, îl schimbi cu altul, pictat într-o repezeală greu de înţeles.

Mă-ntreb dacă o parte a amicilor tăi suferă de amnezie? Sau e doar felul lor amnezic de a fi? Poate sunt doar reacții apărute în virtutea unor particularităţi de turmă, a psihologiei poporului român, de care, probabil, nici subsemnatul nu poate face (în totalitate) abstracţie? E acea înregimentare inconştientă în turma ce tocmai îşi mărea numărul de oi cu veleităţi de papagal, care – nu m-am hotărât – repetau/imitau felicitările ce semănau suspect de mult unele cu altele?

Apropo … continuarea în:

coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.

Stoc limitat!!!

Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Meditație de luni


90

Este luni. Nu am chef de nimic. Probabil nici de respirat n-aș avea; e bine că respirația e setată pe ”pilot automat”. Scuzați cacofonia – n-am găsit o exprimare mai potrivită – cuvânt ce are și el, asemeni asocierii de cuvinte din propoziția anterioară, o alăturare deranjantă de sunete. Iertare!
Mint. Am băut un pahar ccu apă minerală. Pentru el m-am mișcat.
Parcă săptămâna a luat-o lent din loc. Parcă nu ar face tandem indistructibil cu timpul ce a luat-o razna: azi e luni și mâine e…vineri, un sfârșit de săptămână și un nou început de…săptămână.
Mi-e foame. Dar mi-e lene și să mănânc. Burta e-o boxă… Ce remediu există pentru lene? Probabil un șut în fund. Dar nu e nimeni să mi-l dea. Să mi-l dau singur? Sau mai bine nu. Să mă iau de guler și să vin în fața oglinzii unde să-mi admir siliueta de 1,98 supusă unui autointerogatoriu pe tema lenei?
Soarele a răsărit dimineața. El nu e leneș ca mine. Nici ploaia bat pariu că nu e leneșă, dar vrea să se convingă că a luat o pauză suficient de lungă încât atunci când va îndrăzni să ne deranjeze, fi-vom plictisiți deja de soare. Sau nu! Noi nu ne plictisim de soare, fiindcă are grijă luna ca soarele să ia o pauză… Dar și asta e-o rutină plictisitoare… Dar ce, dacă ne vizitează și ploaia, nu tot rutină devine?
Dar nu s-a instaurat, totuși, o lene totală în mine. Pe Facebook am intrat. Energic! Dacă Facebook-ul ar da de mâncare…
Am început memoriile lui George Bush. Sunt interesante. Îmi țin motivația în priză. Dar mi-e lene…
Mi-e lene. Un remediu aveți?

 

Deja te-ai logodit? – fragment 2 – Din Paradis, în deșert


Am rămas uşor perplex uitându-mă la pagina ta de feisbuk. La o lună de relaţie cu actualul iubit, te-ai logodit. Mă-ntreb, chiar dacă o astfel de întrebarea e inutilă: oare-l iubeşti? Sau ai setat iubirea pe modul „turbo” şi poţi iubi atât de rapid un alt bărbat? Parcă voi, femeile, sunteți în posesia unui univers interior din care extrageți multe afecte atunci când iubiți, iar la despărțire sunteți praf!
Deja te-ai logodit?!
Îţi aminteşti cum, întrebându-te retoric, dacă, abandonându-mă pe mine (pentru a câta oară?!) te va mai dori cineva? Mă întreb dacă nu cumva această întrebare a mea a fost cauza acestei premature logodne? Ți-e frică să rămâi singură? Cel de lângă tine încă-ţi este un străin, dar nu realizezi asta.
Prin această nouă logodnă, nu te mai recunosc. Parcă n-ar fi deciziile şi acțiunile tale. Parcă n-ai mai fi tu. Tu, cea care îmi reproşai, după patru luni de relație, că ne-am logodit prea repede. Acum, când te-ai logodit, ce-ai avut în minte? Ai vrut să-mi demonstrezi contrariul a ceea ce-ţi „profețeam”? Simți că ai intrat într-o competiție neorganizată, din care câștigătoare va ieși persoana care se căsătorește prima? Şi la ce bun o astfel de întrecere în detrimentul sufletului?
Tu şi numai tu vei trăi în această(…) Continuarea în:

coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.

Stoc limitat!!!

Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

Fosta mea dragă iubită – fragment 1 – Din Paradis, în deșert


Nu mai trăiesc în trecut. Sunt din nou, cu totul, eu. Cu gândirea ancorată puternic de prezent, în lumina viitorului. Sufletul meu s-a (mai) liniştit. Tu ai schimbat macazul pe o altă linie a vieţii, unde expresia „noi” nu mai reprezintă decât o linie moartă pe care am tras, pentru totdeauna, trenul relaţiei noastre.
Revin totuși în trecut, nu pentru a trăi, căci acolo nu se mai poate trăi; spre viitor ne îndreptăm spre a trăi. Spre trecut, schimbăm în marşarier, doar pentru a înţelege.
Iertată-mi fie asemănarea cu unul din mentorii mei, Gabriel Liiceanu, care se-ntreabă dacă „există oare om neîndrăgostit de propriul lui eu şi, prin el, de saga aventurilor lui? Aşadar, ne iubim păţaniile de-o viaţă, chiar şi cu tot ce e neplăcut sau suferinţă în ele, ni le iubim numai şi numai pentru că sunt ale noastre.” Aceasta şi pentru că, tot el ne oferă o explicaţie a iubirii pentru „păţaniile de-o viaţă”, prin aceea că „avem obiceiul să integrăm întâmplările în ţesăturile de semnificaţii ale vieţilor noastre, pentru a le face să participe la alcătuirea acelui pachet final de sensuri pe care îl numim „destin”.
Revin în cimitirul timpului, în trecut. Exagerez folosind cuvântul acesta, „cimitir”, locul în care se „parchează”, la doi metri adâncime, trupurile celor ce au existat cândva, pe Pământ, în aşteptarea învierii promise de Hristos?
Cum a fost posibilă…     Continuarea în cartea mea:

 coperta cartea mea

(Cartea poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.

Stoc limitat!!!

Jurnal de 3 dimineața


the_persistence_of_memory_-_1931_salvador_dali

E trecut de 3 dimineața. Nu am somn. Tocmai m-am apucat să scriu. Nu știu ce idei voi lua ”la ocazie” cu mașina gândirii, în acestă dimineață liniștită. Ceasul atârnat de peretele din stânga mea ticăie. Doar sunetul claviaturii laptopului meu și al ceasului strică liniștea. Ba nu. Mint. Și ventilatorul minuscul din carcasa calculatorului portabil se achită responsabil de sarcina încuviințată de fabricant.
Când era să mă opresc, realizez că nu sunt singurele care contrastează cu liniștea nopții. Câțiva patrupezi ai nimănui latră. Și când mă gândesc că părea o liniște intactă până am ascultat-o și, ca într-un domino, una câte una, am remarcat câte o ”piesă” ce fac ca liniștea camerei să nu fie adâncă asemeni celei din cimitire.
M-am așezat în fotoliu. În fața mea stau neclintite rafturile umplute cu cărți. Unele sunt deja parcurse. Altele așteaptă să le iau între palme. Azi mi-am propus să termin cartea celebrului Dale Carnegie, Secretele succesului (o recomand cu fierbințeală) și să încep o alta. Ceva din domeniul autobiografic. Vreau să simt viața cum ”curge” prin ”venele” unei cărți. Vreau ceva real, autentic, lipsit de imaginația fantasmagorică ce asezonează cărțile SF sau romanele închipuite.

Reflectând la anul nașterii mele – 1983


7ART4133

   Aseară reflectam la anul nașterii mele: 1983.
M-am născut în ultima parte a dictaturii ceaușiste. Am prins puțin din tristețea acelor ani marcați de cozi la pâine și salam, la butelie și carne de pui. Am respirat puțin sub cerul cenușiu al acelor ani.
Dacă mă nășteam mai devreme, probabil aș fi suferit ca deținut politic – având curajul și demnitatea de a nu mă sinucide intelectual și spiritual sau, dacă aș fi acceptat să mor din aceste puncte de vedere, aș fi fost o rotiță ”blahoslovită” cu decorații și ”de toate” de vârfurile uriașei nomenclaturi.
Dacă mă nășteam mai târziu, în era it-ului, a facebook-ului, probabil aș fi fost o persoană superficială, făcându-mi temele folosind ca sursă exclusivă internetul, iar cărțile ar fi fost doar elemente decorative pentru living.
Mă bucur, așadar, că m-am născut în 1983, în luna februarie – îmi place mult să scriu de mână luna nașterii mele – chiar dacă am avut acces mai târziu la claviatura unui laptop.
Am făcut parte, probabil, din ultima generație de copii care și-a trăit copilăria afară, în apropierea casei, jucând diverse jocuri, sau în gârlă, nu foarte departe de casă.
Probabil, sunt reprezentantul ultimei generații de copii naivi, ușor de păcălit de părinți. Am experimentat o copilărie frumoasă, petrecută în natură. Mi-au plăcut – și-mi plac – animalele, mirosul de prune din ceaunul pregătit pentru povidlă, mirosul de cârnați preparați din porcul tăiat de Crăciun, mirosul de pâine sau cozonacii scoși din cuptorul special făcut pentru asta.
Mă simt binecuvântat de libertatea pe care o pot respira actualmente în România și de oportunitatea de a citi cărți bune scrise de autori străini consacrați, la care nu aș fi avut acces dacă mă nășteam mai devreme și/sau, probabil, nu aș fi avut apetit pentru ele dacă mă nășteam mai târziu.